Cumva
Oricât aş aştepta, cumva, uitarea
Îmi sare-n cale, ca un ultim drog,
Şi-ţi caut ochii, în căpruiul lumii,
Cu vindecarea lor să mă mai rog.
Şi mă închin, ca lacrima spre râul
Ce a născut-o rouă mai întâi.
Şi sting ţigara-n palmă, ca pe abur,
Macar în cicatrice să rămâi.
Ana-Maria Păunescu
(din volumul "Fântâna sărată", în curs de apariție)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu