Sunt pândar de fericire...
Violetta Petre
Simt cu cerurile toate se scufundă într-o noapte care-mi cade peste frunte, poezia să-mi înfrunte...
Norii îmi pătrund în sânge și prin vene se răsfrânge ploaia rece și barbară, ca o piatră funerară...
Smogu-i gros și mi se-așază peste suflet ca o stâncă, un asteroid macabru care-mi sapă-o groapă-adâncă...
Glasul tău e zvon de clopot în utrenii mercantile, din care-mi câștigi dezastrul visurilor inutile...
Iadurile stau la coadă să-mi ofere-un loc de frunte pe un singur tron satanic, însă n-am coarne în frunte...
Sunt pândar de fericire pe la porți cu lanțuri groase și aștept să fur iubire din poeme de mătase...
Și cerșesc din poartă-n poartă, printre stele căzătoare, doar o clipă dintr-o soartă îmbrăcată în splendoare...
Dar, mi-e drumul plin de gloduri și ruinele-s în mine, ca balastul de concepții amețit de serpentine...
Cine să-mi întindă-o mână, cin' să-mi scoată pod în cale, când mi-s tălpile zdrelite și miros a chin și jale?
Mi se-arată-un colț albastru dintr-un cer cu stele moarte, ca cel mai dorit dezastru, înspre care să mă poarte
Cine m-o zări prin ceață și o vrea să se oprească, să privească cum e jalea în jiletcă-mpărătească...
12.01.2022



.jpg)




















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu