In Memoriam Aurel Mitran
(16 octombrie 1955 – 11 ianuarie 2023)
Cu durere am aflat de plecarea fulgerătoare dintre noi a celui care a fost Aurel Mitran, unul dintre membrii fondatori ai Teatrului EXCELSIOR în anul 1990, alături de maestrul Ion Lucian și de ceilalți șase actori care au format nucleul trupei.
De-a lungul anilor a fost cel care a promovat spectacolele Teatrului în țară și străinătate, în perioada în care acesta nu avea un sediu stabil și avea activitate itinerantă. Odată cu inaugurarea noului sediu, a fost inițiatorul unui program extins de spectacole pentru copii și tineret, precum și de susținere a unor concerte de muzică folk, jazz și rock ca parte a programului de educație prin cultură.
După dispariția maestrului Ion Lucian, la 31 martie 2012, a continuat ca manager politica repertorială a acestuia, consecvent ideii că spectatorii mai tineri reprezintă cea mai minunată şi profitabilă investiţie pentru viitorii consumatori de artă. A fost managerul interimar al Teatrului EXCELSIOR până în iunie 2014.
Pe lângă activitatea din teatru, Aurel Mitran a fost poate cel mai important impresar din România, începând cu anii ’80, pentru importante trupe rock și cântăreți folk. Tot de numele lui sunt legate unele dintre cele mai atrăgătoare realizări artistice internaţionale din ultimii douăzeci de ani, acele concerte „pour les connaisseurs” cu Al Di Meola sau Cesaria Evora.
Pentru cei care doresc să își ia rămas bun, trupul neînsuflețit va fi depus la Teatrul EXCELSIOR, de joi, 12 ianuarie până vineri, 13 ianuarie, ora 12:00.
Teatrul EXCELSIOR își exprimă profundul regret și transmite condoleanțe familiei îndoliate.
Dumnezeu să îl odihnească!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu