.jpg)
Ba da, bădiţă!
Din vârful despletit al dealului
noaptea din orizontul verticalului
şi-a întins mantia paradisului
să se apropie de întâlnirea visului.
Şi, cu impetuozitatea ei printr-un horn
a pătruns într-un inocent neuron
prin pleoapele nefardate, închise,
în palatul unde crăiţa mea aţipise
cu gândul la Celeno şi la Sterope,
ori poate la Sisif şi Merope,
căci multe ore spre Pleiade privise
adâncită cu capul în perna de vise.
În preajma lui Alcione, zeiţă,
crăiţa mea năzuise a fi porumbiţă,
să-i cadă lumina pe aripi ca ploaia
lângă Electra, Taigete şi Maia,
noaptea să-i lumineze acel vas
unde sirena Pleione şi titanul Atlas
au transformat ideile oceanidei
din vecinătatea fardată a Atlantidei,
în şapte surori râvnite de Orion
şi de poetul din Lesbos, Arion.
Crăiţa mea, de fapt, aţipise
în lumea feerică plină de vise,
cu gânduri blajine duse spre mine,
spre a şti mai devreme dacă sunt bine.
Sub luna luminoasă ca un felinar
păream un tânăr vesel, hoinar...
La fete le spuneam că sunt grădinar,
că-n pungă strâng dinar peste dinar.
Prin lume mă preumblam cu elan
sperând să am povestea mea de castelan.
Ca holtei aveam visele mele
legate de crăiţa mea şi cele şapte stele.
Întotdeauna mi-am dorit să-i fiu grănicer
crăiţei mele romantice cu gândul la cer,
să-i pot cuceri uşor tinereţea
cu vorbe dulci şi cu politeţea.
Astfel, cu speranţa prin lume mergeam
dorind ca-ntr-o zi să mă cate prin geam,
să mă găsească pe cărările pământului
ori în stelele ascunse de norii vântului.
În acest răstimp, în vagonul de tren
eu aţipisem, nu crăiţa, cu acest refren...
Pasagerii se schimbaseră în vagon
printre ei mă simţeam ca un mic epigon.
Navetiştii coborau şi urcau din gări.
Trenul fluiera spre cele patru zări.
În compartimentul meu se simţea în nări,
fumul aspru şi rânced de alcool şi ţigări.
În atmosfera aceasta, în care zăceam,
doar o fătucă privea încântată prin geam.
Îmi făcui curaj şi o întrebai însingurat:
„La Pleiade vă uitaţi? Aveţi gândul furat?”
„Da, zise ea. Mă uit la Merope.
Doar nu crezi că mă uit la Sterope !?
Alegându-l pe Sisif, Lăstarul de floare,
Merope a ales a deveni muritoare.”
„Nu vrei, îmi facui curaj, Tu, muritoare,
Să-mi fii steaua mea ocrotitoare?”
„Ba da, bădiţă!”, zise frumoasa ştrengăriţă.
Şi Zeul
Zeus îi dădu o înaltă scăriţă
şi ea zbură pe braţele mele ca porumbiţă,
şi astfel, ajunse a-mi fi blândă crăiţă...
GHEORGHE AVRAM, S. d., 10-02-2023,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu