.jpg)
La o șuetă
Stau pe-o banchiză, lângă Polul Nord,
cu pinguinii. Încerc să-nnod
o conversație. Bizară
pentru unii,
pentru mine, sinceră, normală.
O vulpe argintie,
c-un zâmbet ștrengăresc în ochi,
ne-aduce-o stea
(polară, după părerea mea),
câteva flori de gheață
și-un ceai de rodie, dintr-o altă viață.
E-o lume albă, rece, reținută...
Ce caut eu aici? Parcă dormeam...
în turnul castelului de fildeș.
Când m-am trezit
sau poate... am...?
În jurul meu e totul nefiresc.
Mi-e dor de mine,
aș vrea să zbor, s-alerg,
să scriu povești,
să fiu cu tine, să trăiesc.
Îmi amintesc
de firul ierbii,
de Soare, de oameni, de-un lan de grâu
și cânt de ciocârlii,
de pasul rătăcit prin ere,
de crime, de războaie,
de somnul minții, de certuri,
de copii,
de un urcuș și de-o cădere
în noaptea-adâncă
a nimicului din veșnicii.
Aștept cu pinguinii,
sorbind a timpului tăcere,
un semn, un început-cuvânt.
Va fi curând?
Acum? Nicicând!
...de nicăieri și din nimic...,
Ed. Detectiv Literar. București, 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu