Mi-a rămas niște vară în ochii cuminți,
Și sare pe buzele atât de fierbinți,
Neliniști pe umerii goi se mai văd,
Și marea mai face în mine prăpăd!
Se pare că țin ascunse sub pleoape,
Atlantide nescufundate sub ape...
Și totuși îmi curg lacrimi...neîncetat,
Ca semn că totuși m-am scufundat.
Dar ce văd acum în adâncul apei reci?
Comorile ascunse chiar de Zeii greci,
Sunt ale mele ele și veșnicia toată,
Ca Olimpul sunt mult mai înălţată!
Credeam că-s scufundată în ruine,
De dorul de lună, de dorul de tine,
Dar de fapt înot în ale tale-mbrățișări,
În timp ce Zeițe adun în mine sub mări!
Din apele lumii legenda noastră răsare,
Precum o Arcă în lumea asta mare,
Purtând pe cei ce-mbrățișați și-au spus:
În noi unim etern pe Anima cu Animus!
Hai, nu-ți fie frică, scufundă-te, fii curajos!
Să vezi cum te înalți în timp ce cazi în jos,
Să fii un copil îndumnezeindu-ți joaca vie,
Să ne jucăm de-a Animus și Anima în poezie!
Timpul meu cu al tău se refuză irosirii,
Se cere a fi etern în adâncul nemărginirii
În livada iubirii suntem nemuritori cireși,
Iubirea nu e la întâmplare, ci suntem Aleși!
Da, suntem Aleși, iubirea nu e aleatorie,
Ci este asupra iluziei suprema victorie,
Când pământul, adâncul, cerurile și cireșii,
Cunosc că legenda iubirii își numește Aleșii!
Ana-Maria Socaciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu