Malade poeme...
Violetta Petre
Pământul dă pe-afară de-atâta poezie,
mustește ca grădina după averse-n lanț
Sațietatea-și cere o pauză târzie...
și parc-aș vrea să-mi caut scaieții mov în șanț...
E muza obosită și-adesea ațipește
pe un cuvânt apatic, ce-și pierde din avânt
Mă răzvrătesc o clipă, o scutur dar, firește,
n-aude nici măcar rafalele de vânt...
Parc-a secat izvorul ce-mi adăpa-nsetarea
în fiecare clipă c-un zbor extaziat
Și-i gol pe dinăuntru și-n suflet înserarea
se-așterne mai devreme și ce întunecat
E versul meu de-o vreme și nu-și găsește locul
abandonat subit de mamele-poem!
Silabele se calcă-n picioare și norocul
e undeva prin iarna în care muze gem...
În juru-mi înfloresc și norii grei de ploaie,
Natura explodează într-un extaz bizar.
Doar stihurile mele malade se-ncovoaie
Supuse,-ngenuncheate sub talpă de-avatar...
E timp de renunțare, retragere silită,
Decorul e-un deșert, vădană fără rost
Eu, ''cântec înstelat'' sunt floarea ofilită,
Corolă fără-odoare, doar cu un iz anost...
13.03.2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu