CORINA-ROTH

 #RostȘiRitual

Colacul – dar sacru al Crăciunului

Având rol social, festiv sau magico-ritual, caracteristic obiceiurilor noastre tradiționale, colacul reprezintă o importantă componentă a actului de comunicare în cadrul unei comunități. 

Întâlnit în cele mai importante momente din viața creștinului (botez, nuntă, înmormântare, colindat etc.), femeile din satele noastre încă împletesc colaci pe mai multe categorii, sub diverse forme. 

Astfel, pentru copiii care vin dimineața la urat se fac colăcei, pentru cei care vin cu capra și ursul colaci mai mărișori, iar pentru tinerii care vin cu haiducii sau irozii colacii sunt mai mari și împletiți în patru. 

De asemenea, pentru colindători, ca și pentru cei care vin cu turca, se face „un colac de grâu frumos, precum fața Lui Hristos”. Colacii pentru colindători se numesc, zonal, „colindeți”.

În Transilvania, după încheierea colindatului, cetele de feciori organizează o masă comună cu toate darurile rituale primite de la gazdele colindate. Aici, fetele invitate aduc un colac frumos împodobit cu motive florale, realizate din aluat.

Conform unei legende, Maica Domnului a fost ajutată de Crăciuneasa, soția lui Crăciun. Acesta din urmă ar fi tăiat mâinile soției sale pentru ajutorul dat la Nașterea Pruncului Iisus. De aceea, se spune despre „colindeți” că se împletesc sub o formă care ne amintește de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse (mâna Crăciunesei)

Se crede că datul și primitul colacului de Crăciun,  substitut al divinității căreia i-a fost consacrată, reprezintă un gest ritual prin care sufletele gazdelor se leagă de cele ale colindătorilor.

Considerat de către specialiști ca fiind arhetip al genezei, colacul poate fi însoțit de mere, nuci, cârnați, vin sau țuică, dar și de bani și constituie cel mai important dar sacru ce se oferă și primește de Crăciun. Colacul reprezintă pâinea sacră, darul primei recolte din anul care se apropie de final.

 „În Maramureşul Voievodal, din primul aluat se face un colac rotund, împodobit cu figuri zoomorfe, fitomorfe şi geometrice numit “stolnic” sau “pâinea anului”. În Ajunul Crăciunului, stolnicul se aşază pe o masă ale cărei picioare se leagă cu o sfoară pentru ca, prin magie imitativă, toţi cei din casă să fie uniţi în anul ce vine. Sub masă se pune o mână de fân, iar colacul se acoperă cu un colţ al feţei de masă. Este o pâine ritualică ce veghează sărbătorile sfârşitului de an, făcând totodată trecerea de la anul vechi la cel nou. În dimineaţa primei zile a anului nou de an, stolnicul este împărţit simbolic în patru, după ce femeia din casă face cu vârful cuţitului semnul crucii. Un sfert din colac este dăruit urătorilor, un sfert se pune în mâncarea animalelor, pentru a fi ferite de boli, iar jumătatea rămasă se dă celor din casă, la mare căutare fiind acolo unde sunt fete mari, interesate întotdeauna de practicile magiei premaritale.

În Zilele Crăciunului cerurile sunt deschise și asta presupune că sufletele morților, ale moșilor de neam, participă și ele la marea sărbătoare. Iar colindătorii, prin parcursul lor magic cu care înconjoară satul, contribuie la regăsirea căii străbunilor”. (Iulia Gorneanu.)

La încheierea colindelor, vătaful cetei face o urare numită „orație la colac” sau „urarea colacului”, întâlnită în toate zonele etnografice ale țării.

Exemplu:

„Feciori, feciorii dubei

Până noi am colindat,

Domnu’ gazdă bine s-a gătat

De-o lună, de-o săptămână,

Mai vârtos de astă seară bună.

Cu un colac de grâu curat,

Câte păsări peste el a zburat

Câte ploi l-o plouat,

Câți nori l-o rourat

Atâtea stoguri să dea Dumnezeu

La domnu’ gazdă

Atâtea și mai mult!”

Să înțelegem semnificațiile gesturilor rituale, atât de bogate în această perioadă și să ne pregătim a primi Nașterea Pruncului Sfânt cu sufletele pline de bucurie.

Maria Golban Șomlea