SOAREnDAR !

Bun venit in blogul meu.....Va multumesc tuturor celor care veniti in vizita, chiar daca veniti in tacere si plecati la fel, si sper ca macar ceva din "casa" mea sa va aduca lumina in privire si sa va faca sa reveniti. Va doresc tuturor doar BINE SI FRUMOS in viata ..Tot binele Universului sa fie cu voi si cu cei dragi voua! Ascultati cele mai frumoase poezii recitate de sora mea Felicia Feldiorean :

Felicia Feldiorean - Recital de poezie from MicaelNicolas on Vimeo.

Fa-ti timp sa gasesti frumosul in tot ce te inconjoara..
...
Ieri mi-a fost dor de tine, astazi imi este dor de tine. Nu te ingrijora pentru maine, o sa-mi fie iarasi dor de tine !

Zâmbeşte pentru că zâmbetul tău poate provoca zeci ,sute ,chiar mii de zâmbete în jurul tău !

Pentru Tine, fiinţă cu suflet de dor , am darul Frumosului ! Nu ştiu să fiu nici clipă, nici veşnicie , nici apă, nici uscat , nici Cer, nici Pământ , nici multe altele , dar am învăţat de la voi să fiu OM ! Să iubesc şi să mă dăruiesc iubire ! Întindeţi mâinile pentru a primi Dragostea mea! M-am regasit in poezia ta Mariana Stratulat Rogoz

Cauta-ma acolo in inima ta si de ma vei gasi, atunci vei gasi si drumul catre mine si vei reusi sa intelegi cat valoreaza prietenia ta, pentru sufletul meu

Nu conteaza ce gandesc altii despre tine...conteaza ceea ce sti tu ca esti !Daca m-ai întreba vreodată ce-mi doresc din toată inima, ţi-aş răspunde - fără să stau mult pe gânduri - că-mi doresc sănătate pentru cei pe care-i iubesc!


Eu sunt romanca, deoarece asa imi spune inima, eu simt cine sunt, iar patria ma cheama spunandu-mi numele cand sunt departe de ea.Trebuie cu toti sa ne mandrim ca suntem romani, deoarece nicaieri în alta parte nu ne vom simti asa ca acasa !

Cea mai frumoasa mamica sa-ti de -a Dumnezeu multa sanatate si sa ne mai astepti sa venim acasa! Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei. Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei. Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana. Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta. Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată... Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe. Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun. Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri. Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori. Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine... poezie de Irina Binder..... Dor de mica mea draga ....

Cand sunt plecata am un dor nebun de casa. Memoria pastreaza intotdeauna doar cele mai frumoase momente si ai impresia ca acolo unde nu esti tu, acolo e …acasa!


Acasa - radacina sfanta de Mariana Rogoz Stratulat mp3-ady

Asculta mai multe audio traditionala
Caldura si mult zambet in suflet...

Nu ar trebui sa ne cautam trecutul in viitor......clipa nu seamana cu cea din trecut si nici cu ce vom trai. Nu spune ca fericirea a murit doar pentru ca tu o visasei altfel.....doresteti mai mult.....fii tu insuti , viseaza mai mult.....crede in visele din realitate....zambeste mai mult

vineri, 15 decembrie 2023


 Minutul de poezie! 

ZĂPEZIȚA

 după o poveste a bunicii, din copilăria mea


A fost odată, tare de demult,

Chitit sub deal, cuminte, un sătuc;

Și-ntr-o căsuță, doi bătrâni trăiau,

Singuri, uitați, copii defel n-aveau.


- O, cât ne-am fi dorit, măcar o dată,

Un suflet să ne cheme: mamă, tată !..

Dar uite, așa vrut-a Dumnezeu,

Ziceau ei-tot pustii să fim mereu …


Veni un an când iarna s-a lăsat

Cu mult omăt, pe dealuri, peste sat.

Apoi, soare cu ger a poleit 

Tot dealul, iar copiii s-au pornit


De peste tot, trăgând de sănioare,

Spre culmea albă toată de ninsoare.

Urcau încet, la vale iar zburau,

Din chiot, râset, nu mai încetau .


Clinchet de-argint în zare răsuna,

Mai viu, mai tânăr satu-acum părea.

Iar săniuțele, ce-ntr-una coborau,

La bătrânei în poartă se opreau. 


Căci dealul, barbă albă de moșneag,

Sfârșea acolo, la bătrâni în prag.

Din geam zărind ei săniile cum vin,

Cu timpul, s-au înveselit puțin.


Și într-o zi, parcă întineriți,

Și-au pus galoșii și, înfofoliți,

S-au dus în curte, ca odinioară, 

Să simtă iar zăpada de afară.


Privind spre deal, cu vesela lui ceată,

Erau și triști și bucuroși, deodată.

În ochi lumini mai vii li s-au aprins,

Iar vechiul dor mai tare i-a cuprins.


Au plămădit atunci, cu nespus drag,

Un copilaș de nea, la ei în prag.

Iubirea toată, cald au revărsat-o,

Zăpada-n mâini duios au mângâiat-o.


Cu ochii mari, năsuc, dulce guriță, 

Încet, au modelat o copiliță.

Și-n blândă alintare, palton alb

I-au aranjat pe trup, să-i fie cald.


Cu grijă-apoi pe spate-au potrivit

Codițe, ce din nea au împletit.

O băsmăluță i-au înfășurat duios, 

Și-un șal i-a pus bătrâna, călduros .


Fetița acum vie le părea,

Spre ei privea și, ca în vis, zâmbea.

Iară batrânii erau fericiți...

- Nu e frumoasă ? ziceau ei uimiți.


Treptat, văl de-nserare s-a lăsat,

Copiii s-au retras încet spre sat.

Doar bătrâneii încă zăboveau,

Fetița de zăpadă mai priveau.


Să se despartă, mult prea greu părea, 

De chipul de copil făcut din nea.

Când gerul a strâns tare a lui plasă,

S-au îndurat abia să intre-n casă.


Dar cum pe ușă-anevoios pășiră,

Glăscior subțire-n urmă auziră :

- Mămucă dragă și tătucă drag,

Pe mine mă lăsați aici, în prag ?


- Să ni se pară, ușa-a scărțâit ?

Sau cumva vântul s-a mai întețit? 

Dar glasul, mai vioi, se-auzi iară:

- Mamă și tată, mă lăsați afară ?


Se-ntoarseră bătrânii, prea uimiți ;

- Mamă și tată, chiar nu mă primiți ?

Și-atunci văzură, mai-mai să nu creadă :

Vorbea cu ei copila de zăpadă !


Născută din iubirea lor curată,

Fetița a prins viață-adevărată !

Gingașă, albă toată, doar în obrăjori,

Geru-nflorise, veseli, doi bujori.


În ochișori steluțe se jucau,

Priveau cu dragoste și îmbiau.

Către bătrâni zâmbea șovăitor:

- Aveți și pentru mine un locșor ?


Când din uimire își mai reveniră

Bătrânii, cu ce dragoste-o primiră !

O-mbrățișară cu atâta dor,

Cât au strâns anii-n sufletele lor !


Iară fetița nu mai contenea,

Duios, mamă și tată a-i chema.

Pe-o laviță i-au aranjat pătuc,

Cu pernă și cu plapumă de puf.

 

Pentru copilă, de a doua zi, 

Bătrâna-a prins hăinuțe a-mpleti.

Iar cum zăpada lor le-a dăruit-o,

Bătrânii Zăpezița au numit-o.


Fetița era toată-o veselie, 

Așa cum doar copiii pot să fie.

Și casa mohorâtă de-altădată,

Era acum doar voioșie, joacă.


Totul părea cu ea însuflețit,

Iar bătrâneii au întinerit !

Darul ce-l așteptau de-o viață-ntreagă,

Că l-au primit, nu le venea să creadă !


Acum, cu ei, un copilaș era,

Cu toată inimioara îi iubea !

Mamă și tată îi chema cu dor,

Și cu cât drag venea la pieptul lor !


Fetița rostul l-a-nvățat la toate,

Și era hărnicuță, peste poate !

O clipă n-ar fi stat așa, degeaba,

Îi ajuta de zor, la toată treaba.


- Mămucă, să-aduc apă ? întreba,

Și la pârâu, în vale, alerga.

- Tătucă, ceva vreascuri n-ai mai vrea?

Săltând înspre pădure, le-aduna.


Mai ajuta prin casă pe mămuca,

Sau se ducea, de mână cu tătuca,

La treburi, la cumpărături prin sat,

Să nu mai fie singur, ca-altădat’.


Copiii îndrăgiseră de-ndată,

Fetița dulce și nevinovată.

Tătuca-i meșterise săniuță,

La săniuș cu ei ca să se ducă.


Aveau acum bătrânii în ogradă 

Mai mulți copii, care veneau degrabă,

S-o ia cu ei la joacă, prin zăpadă,

Pe Zăpezița, prietena lor dragă.


Și curtea lor, uitată și  tăcută

De zarvă era toată străbătută,

Copii frumoși, voioși, îmbujorați,

Cu Zăpezița parcă erau frați.


Iar bătrâneii cât se bucurau

Privind-o-ntre copii, când se jucau !

Mai sprintenă-ntre toți li se părea,

Pe săniuța ei parcă zbura.


Ciudat, nici ger, nici vânt, n-o atingeau,

Ci viață-n obrăjori mai mult îi dau ;

Și de făceau prea cald, ieșea degrabă,

Să se mai joace-afară, prin zăpadă.


Se întorcea apoi și mai voioasă,

Și o lumină ea purta, frumoasă.

Iar bătrâneii, fericiți priveau,

Minunea de fetiță ce-o aveau !


Adesea, bătrânica-i povestea.

Ce-atent atunci copila asculta !

De lumi necunoscute, -ndepărtate,

Și veșnic viscolite, înghețate,


Fetița povestea și ea apoi.

Mirați erau bătrânii, amândoi.

Atunci privirea fetei se-ntrista,

Dor tainic, neștiut, o cuprindea.


Așa, frumoasă, iarna se ducea...

Mai însorită, ziua tot creștea...

Zăpada, câte-un pic, s-a tot topit,

Din alb, dealul părea încărunțit...


Venea, se vede, timp de primăvară,

Voioși, copiii alergau pe-afară.

Doar Zăpezița, fata cea din nea,

Zi după zi, mai tristă devenea...


Mai încerca cu alți copii să iasă,

Dar obosită, se-ntorcea în casă.

Zadarnic bătrâneii o-ngrijeau,

Căci tot mai mult puterile-i scădeau...


Nici doctor, nici bătrâni, acolo-n sat,

Să-i spună leacul, tot nu au aflat.

În obrăjori, bujorii se-ofileau,

În ochișori, luminile păleau...


Se mai plimba prin curte când și când,

Prin petece de nea ușor călcând...

Atunci, un strop de viață iar prindea,

Zâmbet plăpând pe chip îi răsărea.


Și într-o zi, în zori, când a ieșit,

Mai tare soarele a strălucit;

Mărunt, ultimul petec de zăpadă,

Mic pârâiaș s-a prefăcut, în grabă...


Văzându-l cum dispare, cu-n fior,

Spre casă-a a mai privit odat’, cu dor,

Și s-a topit și ea... Apoi, spre cer,

S-a ridicat- abur plăpând, stingher...


Bătrânii și copiii-au căutat-o,

Dar nimeni, de atunci, n-a mai aflat-o...

Au plâns o vreme, plâns încet, tăcut,

Apoi, lumină blândă-a coborât


În suflet, și bătrânii-au mulțumit,

Căci visul lor de-o viață l-au trăit

În iarna-aceea. Și gândeau cu dor

Mereu, zâmbind, la Zăpezița lor...


Iar anii au trecut, și ei s-au dus,

De-acuma împăcați, acolo sus...

Nici satul, nici căsuța nu mai este,

Din totul a rămas doar o poveste...


Eu  am păstrat-o-n inimă și-n gând,

Iar voi poate-o s-o spuneți, când și când,

Să afle și-alții, -n vremea-ndepărtată,

De Zăpezița, ce-a trăit odată...


     ❄️  Filomela Popescu❄️


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
NU TE INDRAGOSTI DE DRAGOSTE !
Indragosteste- te de cineva care sa te iubeasca, care sa te astepte, care sa te inteleaga chiar si la nebunie, de cineva care sa te ajute, sa te ghideze, sa fie speranta ta, sa fie totul ptr tine. Indragosteste -te de cineva care sa nu te tradeze, care sa-ti fie fidel, care sa viseze impreuna cu tine, la felul tau de a fii, la spiritul tau. Indragosteste-te de cineva care sa te astepte pana la final, care sa fie exact asa cum nu te-ai asteptat, cum nu ai sperat. Indragosteste-te de cineva care sa sufere alaturi de tine, care sa rada alaturi de tine, care sa te imbratiseze cand ai nevoie. Indragosteste-te de cineva care sa se intoarca la tine dupa o cearta. Indragosteste-te de cineva care te iubeste._ "nu te indragosti de dragoste"._ e atat de usor de spus...
De ce trebuie sa astepti sfarsitul cuiva sa- i spui ca ai tinut la el ?
-->
              Myspace Glitter Text