De rădăcini să nu te rupi, române
De rădăcini să nu te rupi, române
Așa cum nu se rupe cerul de pământ
Căci numai rădăcinile mereu ți-or spune
Să nu te lași de nimenea înfrânt
Averile sunt doar un bun vremelnic
Ce te-amăgesc să-ți rupi din rădăcini
Dar când le pierzi, devii mai șovăielnic
Și sprijin n-ai să mai găsești printre străini
Nimic din lumea-aceasta nu îți aparține
Nimic din ce vei dobândi nu este-al tău
Doar firu-acela nevăzut te va mai ține
Când vei simți că ce-ai avut se duce-n hău
De-i renunța a mai iubi ce te-a creat
Te va lovi cumplit a nepăsării boală
Iar sufletu-ți nicicând nu va mai fi vegheat
De spiritul ce te-a ținut în poală
Nu vei mai ști ce-nseamnă mângâierea
Și bucuria de-a mai fi de-un neam
Prin inima-ți va clocoti numai durerea
Așa cum clocotește ploaia-n geam
De-ai să renunți la propria ta țară
Sperând că-ntre străini îți e mai bine
Când sufletu-ți la moarte o să-ți ceară
Vechi mângâieri, nu-i mai găsi prin tine
Și-atuncea o durere ne-ntreruptă
O să te ducă-n plânsete-n mormânt
Căci dorul doar din ce ai fost se-nfruptă
Și la final ai să te simți un om înfrânt
De rădăcini să nu te rupi, române
Așa cum nu se rupe cerul de pământ
Căci neamurile lumii sunt hapsâne
Și fac orice să îți sfărâme ce-ai mai sfânt!
Sandu Cătinean din Bonțida
”Cel care vine din brazi”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu