ARIPI FRANTE
Felicia Feldiorean
Si când din somn te vei trezi
Mă vei gasi in roua dimineţii,
Mă vei strivi sub pasii tăi tacuţi
Nebănuind că m-ai vândut tristeţii.
Degeaba voi striga cu glasu-mi mut
Că sunt ascunsă printre iarba deasă,
Tu nu vei şti că sufletu-mi tăcut
Va lacrima pe voaluri de mireasa.
Mă vei gasi intr-un final grăbit
Dar va fi prea tarziu să-mi mângai rana,
Stiu că atunci vei fi nefericit
Şi vei ingenunchia plângand icoana.
Dar eu nu mai am aripi sa mai zbor
Şi voi ramane-asa traind in roua,
Tu le vei spune-n lacrimi tuturor
Că aripile mi s-au rupt in doua.
Veni-vor toţi ca să mă vada-apoi
Să-mi oblojească aripile frânte,
Dar eu voi fi plecată inapoi
Pe calea mea, spre ultimul meu munte.
Copyright 2011-text protejat de Safe Creative org.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu