Ne amintim astăzi de Lia Manoliu (25 aprilie 1932 - 9 ianuarie 1998) - marea campioană a României la aruncarea discului.
Cu un record de 6 participări consecutive (din 1952 la Helsiki până în 1972 la Munchen) la Jocurile Olimpice, aceasta a obținut 3 medalii - un aur în 1968 și două medalii de bronz în 1960 (prima medalia din atletismul românesc) și 1964.
A început cu practicarea tenisului și a continuat cu voleiul, baschetul și tenisul de masă și de câmp. La toate aceste sporturi a depășit stadiul de ”amatoare”, atingând nivelul de performeră. Astfel, cu echipele de volei și de baschet devine campioană națională, la tenis de masă ajunge a treia jucătoare pe țară, iar la tenis de câmp este finalistă la CN de junioare.
Sub îndrumarea profesoarei de educație fizică Angela Filip, de la Liceul Gh. Lazăr, începe să practice din 1947, atletismul. Calitățile fizice au determinat-o să abordeze, după săritura în lungime, proba ”aruncărilor”, mai întâi aruncarea greutății, apoi, a discului - proba care a consacrat-o în lumea sportului, aproape 25 de ani.
În 1949 stabilește primele recorduri naționale la junioare, reușind ca până în 1972 să-l corecteze de zeci de ori, urcându-l de la 41,44m (în 1950) până la performanța de 62,06m (13 mai 1972). Campioană națională de 12 ori și campioană balcanică de 7 ori.
Suprema consacrare i-au adus-o JO, participând la 6 ediții consecutive (din 1952 până în 1972). La prima sa participare ocupă locul VI, devenind prima atletă româncă finalistă la o ediție a JO. De la o ediție la alta, performanțele sale la JO îi consolidează statutul de aruncătoare de disc de talie mondială.
În această postură a cucerit: la JO de la Melbourne (1956) - locul IX; la JO de la Roma (1960) - locul medalia de bronz; la JO de la Tokyo (1964) - medalia de bronz; la JO de la Mexico-City (1968) - medalia de aur, stabilind un nou record olimpic din prima aruncare (58,32m); la JO de la München (1972) - locul IX.
După retragerea din arena mondială ca sportivă de performanță, uriașul său prestigiu și calitățile morale și intelectuale au impus alegerea sa ca vicepreședinte al C.O.R., ulterior, din 1990 până în 1998 devine președintele acestui for; președinte și membru de lucru al Asociației Comitetelor Naționale Olimpice și Asociației Comitetelor Naționale Europene (1976-1979); membru al Comitetului Executiv al ACNOE (1974-1080 și 1985-1993); membru al Comitetului Feminin al IAAF (1976-1995); membru al Comisiei CIO pentru AIO și pentru Educație Olimpică (1995-1998) etc.
A reprezentat mișcarea sportivă din România zeci de ani, a militat pentru includerea de noi probe feminine la JO și a fost răsplătită cu distincții românești și internaționale de prestigiu: Trofeul UNESCO Fair-Play (1974), Ordinul Meritul Olimpic (1975), Trofeul CIO ”Femeia în sport” (1990), Trofeul ”Centenarul CIO” (1994) ș.a.
Sursa
Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu