Nedumerire
Nici nu mai știu de-mi aparțin doar mie
Ori de m-am dat cu suflet altcuiva…
De sub zăpezi plâng iernile creștine
Și vântul suflă aspru-n calea mea…
S-a zăvorât în taină primăvara,
E mult de când amân să mă topesc în foc,
Îmi iau la braț ninsoarea și chitara,
În alte anotimpuri nu cred că mai am loc.
Mi-e noaptea furișată printre creste,
De dorul meu mai beau un strop de vin,
Să ningă a tristeți, să ningă a poveste
Și fulgii din priviri să-mi râdă din senin…
Acolo unde iarna întreabă de colinde
Și vinul fiert mă îmbie lângă ler,
Acolo printre gânduri, emoții și dorințe,
Așez în podul palmei bucata mea de cer…
Și-acum când scriu,
desprinsă de cuvinte,
La gura sobei scântei îmi strălucesc.
Mă poartă viața printre nori și vise,
Hoinară-n raiul meu copilăresc…
(Silvana✍🏻)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu