.jpg)
Când era gerul mai năprasnic, bunica arunca în ibricul cu coadă lungă, câteva boabe de piper și fierbea țuica pe plită. Zicea că domnul Neagu, care dădea zăpada cu lopata prin curte, avea să vină după miros și asa era.
Bunicul își freca palmele înroșite deasupra flăcării și nădăjduia că bunica o să scoată niște carne de la garniță și niște cârnați și după ceșcuța cu fiertură, o să urmeze un ospăț adevărat. Din când în când, se uita pe fereastră cum alerga câinele nostru, eliberat din lanț, parcă i-ar fi dat libertate pentru totdeauna, dacă nu ar fi avut nevoie să latre la străini și să apere garajul mic cu sculele de reparat mașini.
Doamna Neagu își utiliza tacticos maturica tocită ca să dea omătul jos de la pervazuri și arunca dimineața cu sare mare pe potecuță. De Bobotează venea părintele să ne stropească în casă cu agheasmă, pe vremuri, preoții ne intrau în fiecare încăpere, cu rabdare, ne citeau, ședeau un sfert de ceas să ne binecuvânteze casa și sufletul, pe la fiecare, fără grabă și mână întinsă.
Mușcatele bunicii erau și iarna în floare, bogate și țanțoșe, grâul crescuse înalt în cutiile de conserve umplute cu pământ din fata casei, ea zicea că după cum se deșiră grâul așa avea să fie anul nostru. Dar niciun an nu a fost numai vesel și la înălțime, căci viața era un amestec de reușite și deziluzii, un derdeluș cu gheață și alteori o alee cu flori, bine amestecat cu amărăciune.
Avea multe superstiții draga de ea, nu ducea gunoiul în prima zi din an, nu arunca din casă și nu rupea, nu omora lighioane și nu pizmuia.
Asta după ce, în noaptea dintre ani, îmi dădea chiloți roșii pe sub ștrampii albi și în buzunarul de la rochiță, îmi îndesa bani ca să am noroc de bogăție. I-am sorcovit pe ai mei ani la rând, crezând ce spune poezia, dar adevărul e că niciunul n-a fost tare ca fierul, tare ca piatra, n-au trăit înflorind, ci mai mult suferind de griji și fiind cocoșați de muncă.
Afară, pe sub zăpadă, copacii aveau deja muguri mici, semn că erau vii și puternici, iar țurțurii de la casă mă făceau să mă simt ca într-un regat feeric, unde aș fi tors ca un motan bătrân și aș fi privit la sobă, până m-ar fi furat visele cu Moș Ene pe la gene.
Din pragul casei până la poarta verde cu zabrele, era o liniște "clară" si un alb neintinat, atât de nederanjat și lăptos, încât ma întrebam adesea ce "coace" pământul sub el, unde sunt furnicile cu mușuroiul lor cu tot, unde mai dorm gugustiucii gri cântăreți și cum vor supraviețui ghetele noastre pingelite la cizmar.
În mulți ani, ne-am pus șosetele de lână la uscat pe soba încinsă și mănușile la zvântat, în timp ce bunica ne făcea un ceai cu biscuti sau lapte cu cacao, pâine prăjită și puțin unt.
Indiferent câte crenguțe de vâsc s-au legănat pe deasupra capului și câte fire de busuioc au picurat apă sfințită pe frunțile noastre, indiferent cât pește și câte boabe de struguri am gustat la cumpăna dintre ani, viața a fost asa cum ne-am croit-o noi, cum am ales sau cum s-a cernut și cum ne-am priceput. Acum știu că credința oarbă ne-a salvat sufletele și încă o face, că Dumnezeu ne măsoară curajul înainte de fiecare lecție și primejdie și încercare, dar mai știu și că avem liberul-arbitru.
Dar viața asta e ca un Veșnic Titanic, unde acum e bal și golești cupa cu șampania cea mai scumpă, apoi te lovești de câte un iceberg și naufragiezi, acum dansezi pe ringul cu podea de aur, apoi cauți colacul de salvare care nu ajunge la toți, acum te simți al tuturor, în haina de gală, apoi ești singur, sperând să te găsească cineva. Trăim câte un Titanic in fiecare zi, nu există eterna fericire și nici necazul nesfârșit, bănuiesc că învingătorii sunt cei care supraviețuiesc de mai multe ori și apoi au timp sa și trăiască, luând-o de la capăt ca pisicile cu 9 vieți si-un singur suflet.
♥️
#BrândușaNumărulȘase #FataAlandala #PovesteaDeSeara #ViațaDeScriitor
Sursa
https://www.facebook.com/share/p/1Xh1Sxydif/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu