.jpg)
Era un cioban analfabet, surdomut și sărac lipit pământului. Într-o zi de vineri, în 1935, s-a întors de la oi spunând că l-a văzut pe Dumnezeu („Moșul”) plutind deasupra unei tufe. Brusc, a început să vorbească și să audă. Vestea a explodat. În câteva luni, 2 milioane de oameni au venit cu trenurile la Maglavit. Orbi care vedeau, ologi care aruncau cârjele. Petrache Lupu a devenit cel mai puternic om din România, curtat de Rege și de mareșalul Antonescu, un sfânt în opinci care a hipnotizat o națiune.”
Fenomenul Maglavit este unic în istoria noastră. Petrache Lupu nu cerea bani. Predicile lui erau simple: „Nu furați, nu preacurviți, pocăiți-vă!”. Dar carisma lui era ireală. Oamenii dormeau pe câmp, în noroi, doar ca să-l atingă.
S-au organizat trenuri speciale. Ziarele scriau zilnic despre „minunile” de la Maglavit. S-au strâns saci de bani (pe care Petrache i-a donat pentru construirea unei mănăstiri, care nu s-a terminat niciodată).
Regele Carol al II-lea l-a chemat la Peleș. Mareșalul Antonescu l-a dus pe front, cu avionul, să sfințească trupele, sperând că prezența lui va aduce victoria (o scenă suprarealistă: ciobanul sfințind tunurile).
Când au venit comuniștii, Petrache a devenit inamicul poporului. A fost arestat, torturat și plimbat prin închisori. Securitatea voia să-l facă să recunoască faptul că a fost o șarlatanie. Nu a cedat. A murit în 1994, sărac, în satul lui, ducând cu el secretul acelei vineri din 1935.
A fost nebunie colectivă? A fost miracol? Cert este că un cioban analfabet a reușit să aducă speranță unei țări aflate în pragul războiului, cum niciun politician nu a putut.
Morala: Într-o lume disperată, oamenii au nevoie de sfinți vii. Petrache Lupu a fost oglinda în care România interbelică și-a văzut propria nevoie de mântuire.
Sursa
https://www.facebook.com/share/1DxQwebDcq/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu