.jpg)
Duminica lui Toma nu este despre un om care n-a crezut…
ci despre un om care a vrut să fie sigur că nu-și înșală inima.
Trăim într-o lume în care toți cer dovezi.
„Arată-mi.”
„Demonstrează-mi.”
„Fă-mă să văd ca să cred.”
Și totuși… câți dintre noi nu suntem, în taină, ca Toma?
Vrem să atingem ca să nu mai doară.
Vrem să vedem ca să nu mai fim înșelați.
Vrem certitudini, pentru că am obosit de dezamăgiri.
Dar Hristos nu-l ceartă pe Toma.
Nu-l alungă.
Nu-i spune: „Ai fost slab.”
Ci vine… și Se lasă atins.
Se lasă atins de îndoiala lui,
de frica lui,
de dorul lui de adevăr.
Și atunci Toma nu mai spune „vreau dovezi”…
ci cade și spune: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”
Omule… poate și tu aștepți o dovadă.
Poate și tu spui: „Dacă aș vedea… dacă aș simți… aș crede.”
Dar Hristos vine și astăzi, tainic.
Nu întotdeauna prin minuni văzute…
ci printr-o liniște care te atinge,
printr-un cuvânt care te rupe în lacrimi,
printr-o durere din care nu mai ieși singur.
Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut…
dar și mai fericiți sunt cei care, după ce au îndoit,
au îndrăznit să se lase atinși de Dumnezeu.
Nu-ți fie rușine de întrebările tale.
Dar nu rămâne în ele.
Întinde-ți și tu inima…
și spune, măcar în șoaptă:
„Doamne… dacă ești… vino și în viața mea.”
Și vei vedea…
că uneori, Dumnezeu nu Se dovedește…
ci Se dăruiește.
Sursa
https://www.facebook.com/share/p/1BTq75BJXZ/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu