.jpg)
Legenda Cercelușilor
Bătrânii spuneau că, odinioară, pe când oamenii își deschideau inima mai ușor decât porțile, trăia la marginea unui sat o bătrână despre care nimeni nu știa de unde venise. Unii spuneau că era o zână, alții că era o sfântă umblând printre oameni sub chip de om.
Într-o seară, la ușa ei a ajuns o fetiță cu ochii în lacrimi.
— Maică, mi-am pierdut cerceii dăruiți de mama înainte să plece la Domnul. Nu plâng după aur, ci după amintirea ei.
Bătrâna a zâmbit cu blândețe. A ieșit în grădină și a cules două pietricele de culoarea ametistului. Le-a spălat în apă curată, le-a șlefuit cu răbdare și le-a prins în două tortițe subțiri de argint.
— Primește-i, copilă! Dar să nu uiți niciodată că iubirea nu stă într-o podoabă, ci în inima celui care o poartă.
Fetița i-a mulțumit și a plecat cu sufletul ușor.
A doua zi, s-a întors cu un coș plin de mere și pâine caldă, dorind să-i răsplătească bunătatea. Dar unde fusese căsuța bătrânei nu mai era nici urmă de zid, nici de poartă.
În locul acela crescuse o floare nemaivăzută. Din ramurile ei atârnau flori gingașe, asemenea unor cercei din ametist, legănându-se ușor în adierea vântului.
Atunci fetița a înțeles că bătrâna nu fusese un om obișnuit, ci un trimis al cerului. A luat floarea acasă și a îngrijit-o cu drag, iar din ea au răsărit multe alte flori.
De atunci, oamenii le-au spus cerceluși și cred că acolo unde această floare înflorește, bunătatea nu se stinge, iar dragostea celor plecați rămâne vie în suflete.
Sâmburele de adevăr
Floarea cunoscută popular drept cerceluși (fucsia) poartă acest nume deoarece florile sale seamănă cu niște cercei eleganți, care atârnă delicat de ramuri. Culorile lor, de la roz și mov până la purpuriu, au făcut ca această plantă să inspire numeroase povești despre iubire, amintire și speranță.
Cred că aceasta are atmosfera caldă și arhaică pe care o cauți pentru seria ta de legende.
Sursa
Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu