Legenda Vidrei – Păzitoarea Apelor Curate
Se spune că, demult, pe vremea când râurile României erau atât de limpezi încât puteai număra pietricelele de pe fundul lor, toate apele aveau câte un paznic.
Unii erau pești bătrâni.
Alții erau păsări.
Dar cele mai iubite de Dumnezeu erau vidrele.
Într-o zi, oamenii au început să arunce în ape tot ce nu le mai trebuia.
Râurile s-au tulburat, iar izvoarele au început să plângă.
Văzând necazul lor, Dumnezeu a chemat o făptură mică, cu blană lucioasă și ochi vioi.
— Tu vei fi păzitoarea apelor curate, i-a spus.
— Oriunde vei locui, oamenii vor ști că râul încă este viu.
Din acea zi, vidra a început să străbată râurile în tăcere.
Înota ca o umbră printre stânci, cerceta fiecare cot al apei și îndepărta tot ce putea murdări izvorul.
Când întâlnea un râu curat, se juca în valuri și aluneca pe maluri, de parcă ar fi mulțumit cerului.
Dar când găsea ape murdare, dispărea fără urmă.
Bătrânii spuneau că acolo unde vidra nu mai trăiește, apa și-a pierdut sufletul.
Iar acolo unde o vezi jucându-se, poți bea din izvor fără teamă.
Și astăzi, în serile liniștite, oamenii de pe lângă râuri spun că, dacă zărești o vidră înainte de apus, anul va fi bogat, iar apele vor rămâne curate.
De aceea nimeni nu avea voie să-i facă rău, căci se credea că odată cu ea ar pleca și binecuvântarea râului.
Sâmbure de adevăr
Vidra este unul dintre cele mai bune semne că un râu este sănătos. Ea trăiește doar în ape curate, bogate în pești și ascunzători naturale. Din acest motiv, prezența vidrei este considerată și astăzi un semn al unei naturi bine păstrate.
Sursa
Internet



.jpg)





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu