CORINA-ROTH

 Fernand Joseph Désiré Contandin, pe numele său real, s-a născut la 8 mai 1903, la Marsilia, într-o familie de artişti de vodevil, Denis Contandin şi Désirée Bédouin.

Aşa se face că Fernandel – un copil cuminte, onest si muncitor, foarte sensibil şi adesea melancolic, dar în egală măsură glumeţ şi pus pe farse – ia contact cu lumea artistică de la o vârstă fragedă, iar la 12 ani, va debuta într-un mic rol în drama istorică „Marceau ou les enfants de la révolution” de Anicet Bourgeois, un spectacol care a avut loc la teatrul Chave. La scurt timp, însă, tatăl său se va îmbolnăvi, iar Fernandel va trebui să muncească mult pentru întreținerea familiei.

Se va angaja, mai întâi, într-o bancă, apoi va munci, până în anul 1925, într-o fabrică de săpun.

În acest timp, nu va abandona lumea artistică, fiind cântăreț sau cabaretist, în cafenele sau pe scenele teatrelor Eldorado, Châtelet și Palais de cristal din Marsilia.

Se va logodi cu Henriette Manse – sora prietenului său apropiat, Jean Manse – şi încă de atunci, viitoarea lui soacră, doamna Manse, exclama când tânărul venea s-o vadă pe Henriette: „Voilà le Fernand d’elle!” („Iată-l pe Fernandul ei!”, în pronunția franceză Fernandel), și așa adoptă acest pseudonim cu care se va identifica până la sfârșitul vieţii.

La 4 aprilie 1925, Fernandel se căsătorește cu Henriette Manse, cei doi având împreună trei copii: pe Josette – născută în 19 aprilie 1926 – , Janine – în 18 aprilie 1929 și Franck – în 10 decembrie 1935.

După căsătorie îşi va încheia stagiul militar, iar în anul 1926, este remarcat de Jean Faraud, directorul francez al celor de la Paramount, care-l angajează ca animator în pauzele filmelor de la cinematograf.

În anul 1930, se mută, alături de familie, la Paris, unde are un angajement în spectacolul de revistă „Nu”, în regia lui Henri Varna, cu care va obţine un adevărat triumf.

Va primi, apoi, din partea regizorului Marc Allégret, primul său rol într-un film, „Le Blanc et le Noir”/„Alb și Negru”, o producţie a anului 1931, în care va colabora cu Sacha Guitry, autorul piesei după care s-a făcut scenariul filmului, și Raimu, actorul principal – amândoi devenindu-i foarte buni prieteni.

Interesant este faptul că la vizionarea preliminară pentru primul său film, Fernandel observa cu surprindere dar şi cu o oarecare cochetărie, că arăta ca un cal, mai ales cand râdea – după cum avea să mărturisească el ulterior -, ceea ce însemna o caracteristică descurajatoare pentru mulţi actori. Nu avea atunci de unde să ştie că aceasta dădea amprenta personală a artistului Fernandel, una deosebit de puternică şi original

Tot în 1931, Jean Renoir îl distribuie într-un rol mai important în filmul „On purge bébé”, după o piesă de Georges Feydeau, apoi devine vedeta filmului „Le Rosier de Madame Husson”/„Tânărul virtuos al doamnei Husson”, în care va da viaţă unui rol care va deveni definitoriu pentru inegalabilul actor: un tânăr aparent nătărău, un adolescent naiv care are primele experienţe amoroase într-o locantă rău famată.

Fernandel lucrează într-un ritm infernal, va juca nu mai puţin de 14 roluri în acel an, fiind pe platoul de filmare în timpul zilei şi cântând în localuri noaptea, apoi, în anul 1932, va juca în 12 noi filme, demonstrând o energie uluitoare.

În perioada care a urmat, Fernandel va face roluri memorabile în filme precum „Angèle” (1934), „Regain” („Reluarea”) şi „Le Schpountz” (ambele în 1937), „La Fille de Puisatier” („Fiica fântânarului”, 1940) și, mai târziu, „Topaze” (1950).

În anul 1936, Fernandel joacă în pelicula „Josette” împreună cu fiica sa, Josette, care atunci avea doar 10 ani.

Deşi în anul 1938, publicul francez îl desemnează cel mai popular actor, înaintea unor somităţi precum Danielle Darrieux și Jean Gabin, Fernandel nu va abandona cariera muzicală, unele din melodiile pe care le-a interpretat – „Ignace”, „Simplet” şi, mai ales, „Félicie aussi”, devenind hit-uri.

A urmat perioada ocupației germane şi distribuirea sa în filme fără un impact relevant, şi tot în această perioadă, Fernandel va şi regiza câteva filme, care, nici acestea nu vor avea succes: “Simplet” (1942), “Adrien” (1943) sau “Adhémar ou le jouet de la fatalité” (1951).

Începând cu anul 1950, sub regia lui Julien Duvivier, începe seria filmelor în care întruchipează figura preotului paroh Don Camillo, în luptă cu primarul comunist Peppone (rol interpretat de Gino Cervi) pentru supremația spirituală în mica localitate italiană Brescello. Filmele au plecat de la romanele lui Giovannino Guareschi.

Aşa s-au născut producţiile „Le Petit monde de Don Camillo”/„Mica lume a lui Don Camillo”, 1951, „Le Retour de Don Camillo”/„Întoarcerea lui Don Camillo”, 1953, „La Grande bagarre de Don Camillo”/„Marea încăierare a lui Don Camillo”, 1955, regia Carmine Gallone, „Don Camillo Monseigneur”/„Don Camillo monsenior”, 1961, regia Carmine Gallone, „Don Camillo en Russie”/„Don Camillo în Rusia”, 1965, în regia lui Luigi Comencini.

În anul 1963, Fernandel a realizat un parteneriat cu un alt simbol al cinematografiei franceze, Jean Gabin, înfiinţând compania de producţie de film Gaffer. Fernandel a făcut patru filme pentru Gaffer şi a apărut o singură dată alături de Jean Gabin, în 1964, în pelicula “L’Age ingrat”.

Însă anii ’60 ai secolului trecut marcau un declin al carierei sale artistice, criticile la adresa prestaţiilor sale fiind tot mai puternice.

Pentru meritele sale artistice absolut excepţionale, Fernandel a primit numeroase premii și distincții, printre care: Marele Premiu Mondial al Râsului, în anul 1949, titlul de Cavaler al „Legiunii de Onoare” – 1953, „Cavaler al Artelor și Literelor” – 1960, Premiul „Georges Courteline” pentru umor – 1964 sau Marele Premiu al Cinematografiei franceze – în 1970.

În anul 1970, în timpul filmărilor pentru „Don Camillo et les Contestataires”, în regia lui Christian-Jaque, actorul se simte rău, iar în urma investigaţiilor i se descoperă o tumoare malignă la plămâni.

La 26 februarie 1971, Fernandel moare, în apartamentul lui din avenue Foch, Paris, la vârsta de 67 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Passy.

Sursa

Internet