Reflecții...
Ne-am obișnuit să purtăm o "mască".
Ca să ne protejăm mai bine, o purtăm și pe suflet!
Se pare că am obosit să mai fim oameni...ne-am deghizat în clovni!
Nu ne mai recunoaștem. Când ne întâlnim ne întrebăm: " Ești bine"?
Cu un zâmbet fals răspundem: "Sunt bine"!
Cine suntem noi?!
Un produs derizoriu al acestei lumi "nebune"...cu o imaginație deformată, pe care o privim în fiecare zi, prin cioburi de sticlă colorată.
Rătăcim printr-un labirint..."mascați, fără identitate!
Trăim într-un amalgam de sentimente false: iubire, lacrimi, minciună, ură...căutând...ce?! adevărul?
N-avem nici măcar "firul Ariadnei";
poate ne-am fi agățat de el...
Avem în schimb, libertatea de a alege: "lumină" sau "întuneric".
Orbecăim în întuneric; "lumina e la capătul tunelului"!
Aș vrea să cred, că va veni o vreme, când El, "Marele Ceasornicar", va întoarce acele ceasornicului în trecut.
Va spune: "A trebuit să pierdeți totul, ca să câștigați totul"!
Bătrânii vor întinerii, sfârșitul unei mari iubiri va fi începutul alteia!
Vom renaște spiritual, ne vom regăsi pe noi înșine, curați, înnoiți și...OAMENI!
E un vis...dar dacă ne dorim cu adevărat, se va împlini!
Vom spune și noi:
"Oprește trecerea!
Știu că acolo unde nu exista moarte, nu e nici iubire...
Și totuși, te rog,
Oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea"!
( Lucian Blaga)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu