Adrian Păunescu : Stană de piatră
E absurd, e nedrept, e ciudat, e urât,
Marea bate în țărm , cerul bate în ochi,
Parcă suntem cuprinși de un fel de deochi,
Nu pot face un pas. Te iubesc si atât.
Aș putea să ajung într-un timp și-ntr-un loc,
Unde știu că poți fi și că suferi cumplit,
Aș putea testament sau scrisori să-ți trimit,
Sau să vin să vă pun, plin de dragoste, foc.
Parcă sunt blestemat, parcă nu am puteri,
Consternat, retrăiesc tot ce e și ce-a fost,
Nu mai știu dacă vrei să și fac tot ce-mi ceri,
Să te las să te pierzi într-un trist adăpost .
Nu mai știu ce e azi, nu mai știu ce-a fost ieri,
Despre mâine nu cred că mai are vreun rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu