ANOTIMP 

Felicia Feldiorean 

Îmbătrânim în fiecare iarnă 

Ce trece peste inimi,peste noi 

Şi nici nu ştim că mai avem nevoi 

Îmbătrânim în fiecare iarnă. 

În primăvară-ntinerim puţin 

Şi ochii ni-s înlăcrimaţi de soare 

În fiecare zi e-o sărbătoare 

În primăvară-ntinerim puţin. 

Şi vara vine să ne păstorească 

Să ne-ncălzească creştetele reci 

De-atâta viscol,nins în veci de veci... 

Şi vine vara să ne păstorească. 

Tomnateci aşteptăm să se-nnopteze 

Prin frunzele udate plâng dorinţi 

Ne căţărăm visând pe metereze 

Şi ne simţim curaţi ca nişte sfinţi. 

E-atâta anotimp şi suferinţă, 

E-atâta fericire în cuvânt 

E-atâta lacrimă în nefiinţă 

Că ne ajunge până în mormânt.

 Mobilier la comanda Brasov 0754929652

 Toți avem un trecut și eu îl am pe al meu.

Din când în când îi permit memoriei mele să și-l amintească doar ca să-mi recunosc că am realizat atât de multe și să mă asigur unde nu vreau să mă întorc.

Sunt lucruri pe care le-am făcut și pe care le regret, altele pur și simplu nu.

Sunt cuvinte care au rămas adânc în interior și acțiuni care mi-au marcat atât sufletul cât și pielea, dar nu mă victimizez pentru că într-un fel sau altul am permis asta.

Nimeni nu cunoaște poverile oamenilor, nimeni nu știe câtă anxietate există în gândurile sau în corpul lor.

Pentru unii pot fi doar mici pași, pentru mine este o călătorie de-o viață.

Îmi recunosc realizările.

Recunosc unde am ajuns.

Mă recunosc.

Mă mențin încă în picioare, chiar dacă aproape am mers în genunchi.

Continui să las soarele să strălucească, la fereastra mea.

Continuă să accept că toți oamenii sunt buni, doar circumstanțele au fost rele.

Continui să fac din mine o prioritate

Continui să dau drumul firimiturilor, rămase între degete.

Continui să-mi deschid brațele pentru a primi ceea ce merit.

Nu sunt trecutul meu. Nu sunt copilăria mea.

Nu sunt cea dificilă. Nu sunt lacrimile mele, deși au fost multe.

Sunt frumosul. Sunt cea care merită totul și cu sau fără poticniri, sunt și voi fi mereu EU.

Mădălina Popa