Va-mbătrâni si-aceasta zi, spre seara,

 "Va-mbătrâni si-aceasta zi, spre seara,

Pierzându-se-n trecut pe scări de ceara

Dar, pân-atunci, gândeste-te ca poate,

Fiindu-ti mai aproape decât toate,

Se cere-mpodobită cu iubire,

Până devine ieri si amintire"

George Țărnea

Sa stim privi in urma... !!!Un articol de: Lia Neamt

“Suflaţi colbul de pe cronici şi faceţi să renască virtuţile bătrânilor de atunci, în sufletul tinerimii de azi."
A. Vlăhuţă


 


 Am rămas surprinsă când am întâlnit odată, acum câţiva ani, un bărbat de 86 de ani care m-a rugat să-l ascult. Am ascultat istorii de viaţă curată cu amintiri despre tinereţi parcă ireale, am constatat că viteza prin care se propagă toate în lumea asta este atât de mare încât nu e de mirare că uităm secunda trecută, uităm de ce am venit pe pământ şi ne dăm sănătatea pe nimic.
-La şcoală ne învăţau cum să urcăm într-un autobuz, cine trebuie să cedeze locurile, cine iese pe o uşă când se adună mai mulţi la ieşire.
- Eu nu am îndrăznit niciodată să-i spun tu, mamei mele sau tatălui meu, nu am fumat niciodată în primul rând pentru că nu-l minţeam pe tata care mă întreba câteodată dacă m-am apucat de dobitocia fumului de ţigară.
- Băutura era odată o simplă degustare a muncii celor care făceau o zeamă de struguri sau de ţuică, nu se făceau excese prea mari, sau când se făceau se ştia parcă simţul măsurii. Foarte mulţi consumau alcoolul ca pe un medicament, pe care ştiau să-l dozeze.
- Pădurea era curată, potecile erau fără gunoaie, aerul era îmbălsămat de cetina bradului, chiar când se furau lemne din pădure se gândeau ce să mai lase să nu se vadă lipsa şi unii mai aveau chiar credinţa că pădurea aduce ploaia sănătoasă, acea ploaie de amiază din zilele calde de vară, ploaie care era o trimitere divină.
- Mâncarea care o făcea mama acasă era parcă de post, dar bună şi după o zi de muncă o creastă de slănină cu ceapă nu mai făcea ca astăzi colesterol. Nici din zmeura de pădure, sau fructele din livada noastră, chiar din prăjiturile pline de miere şi zahăr n-am auzit pe careva să aibă diabet.
- Munceam de dimineaţa până seara, era frumos să vezi că zilnic ceva rămâne făcut de mâna ta. Puţini erau graşi, dar cred că aceia nu lucrau. Vara când plecam în concediu la serviciu sau în familie te întreba lumea cât te-ai îngrăşat. Azi se laudă că au slăbit în concediu.
- Boli erau dar se zicea că dacă-i trecut de 60 de ani un om, dacă nu simte un junghi când se trezeşte, atunci îl cântă popa. Dacă mergeam în concediu, apoi mergeam să-mi caut de sănătate la staţiune, făceam ceva băi de reumatism, mai beam apă minerală, fără alcool şi mă simţeam foarte bine.
- Nu m-am enervat niciodată, am ştiut că nu voi moşteni pământul, cei răi vor plăti pentru faptele lor cu sănătate în primul rând. Apropo, tu ştii că la sate, dacă plecai de acasă îţi rămânea uşa deschisă, iar la uşă puneai mătura doar ca să o vadă cel ce intră în curte, ca să nu mai piardă vremea urcând în curte până la uşă. Nu se gândea nimeni să te fure, Doamne fereşte!
- Şi mi-am grijit de mama şi de tata până la ultima lor suflare, mama a trăit numai 80 de ani, iar tata a dus-o până la 90 de ani. Cred că a atins anii ăştia şi pentru că se zicea că a avut o drăguţă în sat, sau poate pentru că nu a fumat de loc în viaţa lui.
Am aflat zilele trecute că Badea Ion a murit la 92 de ani şi în ultima zi a întrebat de mine.


Gânduri Răzlețe de Rusu Constantin

Atat de putin soare ii trebuie unei flori sa infloreasca...

Atat de putin soare ii trebuie unei flori sa infloreasca, atat de putin albastru unui cer pentru a vesti vremea buna, atat de putin zambet unui om pentru a dezvalui un suflet curat. Cat de putin am avea nevoie pentru a fi fericiti?....Si de cate ori ne dam seama ca nu avem totusi nimic... In fond... ce e viata?.. Ne agitam in fiecare zi sa nu o pierdem si la un moment dat ne paraseste ea singura.... Cel mai important lucru este sa stii sa o traiesti, sa iei tot ceea ce este placut si frumos din ea, sa fii fericit langa oameni care stiu sa te aprecieze, care te iubesc si langa care te simti bine. E atat de simplu sa zambesti... Eu iti daruiesc..uite -  prietenia mea , iti urez sa ai dispozitia de a zambi in fiecare zi, si azi iti doresc o zi minunata..!!!!

Gheorghe Gheorghiu Eu sunt nebunul care te iubeste

Ridica ochii si vei vedea cine te priveste, intinde o mana si o vei gasi pe a mea, fa un pas catre cel care intoarce capul dupa tine, ...Nu lasa pe nimeni sa-ti ia bucuria de a iubi, acolo unde sentimentele si florile nu-si pierd gingasia si asteptarile sunt lungi.... Nu iubi pe lume frumusetea de care sa fi rapit, cauta un suflet nobil de care sa fii iubit..! Frumusetea chipului este trecatoare,dar un suflet nobil a fost,este si va fi mereu frumos...! Victorita

Un preot de la ţară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-şi rufele în râu şi, apropiindu-se, a întrebat-o: - Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toţi cu atenţie. Poate am vorbit lucruri prea savante şi mă gândesc, duminica asta, să vorbesc mai pe înţelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai înţeles din ce-am spus eu la predică? - Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte, dar aş vrea să vă întreb şi eu ceva: vedeţi pânzele ce le spăl eu acuma? Apa trece prin ele şi le curăţă. Credeţi că au ele habar de cum le-a curăţat apa? Şi cu toate astea, devin albe şi frumoase. Nu înţeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinţiei tale, dar simt în suflet căldura Duhului Sfânt, Care mă curăţeşte de păcat, aşa cum apa aceasta curăţă pânzele mele. Tare mulţumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci şi cu sufletul. "La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă, nu printr-un anume fel de a gândi." (Christos Yannaras)

Natalia

O lectie de viata!

Dovada de prietenie Zilele trecute un bun prieten de al meu pe care l-am cam neglijat in ultimul timp mi-a dat telefon si m-a intrebat daca sunt suparat. Mi-a zis ca nu crede in supararile mele, dar trebuie sa ii amintesc o intamplare concreta privind faptul ca nu sunt suparacios. Dupa ani de zile de cand ne stim, inca mai trebuie sa dau dovezi de simpatie catre persoanele dragi? Binenteles. Si imi face placere. Daca distanta ne separa, voi faca tot posibilul sa ne mentinem aproape prin alte diverse lucruri. Cand am ajuns pentru prima data in orasul in care urma sa incep cursurile facultatii, eram un tanar adolescent speriat si fara nici o idee asupra noii vieti care statea sa inceapa in fata mea. Orasul parea imens si inabordabil, cladirea universitatii era la distanta mare fata de locul in care unde locuiam cu chirie, oamenii din jurul meu erau necunoscuti si pareau haini. Viitorul arata sumbru si eu inadaptabil. Ma simteam ca un copil nou nascut intr-un univers necunoscut. Mi-am adunat gandurile pierdute pe strazile marelui oras, mi-am indemnat simturile sa fie ascutite la maxim si am pornit intr-o noua calatorie prin viata. Timpul incepea sa treaca linistit si soarta parea sa isi croiasca singura un drum in noua etapa a sufletului meu. Am cunoscut oameni si neoameni, am coborat si am urcat treptele succesului si in final am obtinut mai mult decat imi permiteau sperantele sa cred ca voi avea vreodata. Asa cum se intampla mereu in astfel de cazuri, aveam un bun amic, coleg de facultate cu care faceam cam tot ce ne trecea prin cap. Mergeam la cursuri impreuna, ieseam impreuna prin oras, agatam fete, cautam distractie si voie buna in orice clipa care trecea pe langa noi. Eram nedespartiti si nimic nu ne tulbura linistea amicitiei noastre adolescentine. Intr-o zi la pranz stateam pe balconul casei mele la o bere si admiram tot ce misca in ziua aia prin dreptul privirilor noastre. Am inceput sa discutam in contradictoriu despre un anume subiect si discutia a degenerat in reprosuri ciudate. M-am suparat atunci tare de tot pe el si l-am trimis acasa. Nu mai aveam chef de nimic si nimic nu mai avea sens atunci. Supararea mea nu atingea limite si singura solutie pe care am vazut-o ca fiind utila a fost sa trag un pui de somn ziua in amiaza mare. Nu imi amintesc exact cat am dormit. Nu are nici o importanta. Esential este insa ca m-am trezit foarte bine dispus, vesel si cu chef de distractie. Imi doream sa ies din casa si sa ma eliberez de toate, sa fiu in al noulea cer de distractie si voie buna. Si cu cine puteam sa ies daca nu cu singurul meu amic din vremea aia? L-am sunat pe un ton prietenesc si tipul nu intelegea ce se petrece. Se simtea oarecum cu musca pe caciula, era frustrat poate de cele petrecute cu putin timp in urma. Credea ca imi bat joc de el. Si eu eram vesel si mai dornic de distractie ca niciodata. I-a trebuit mult timp sa inteleaga ca nu tin supararea in mine. Uit repede orice durere. Pentru ca lacrimile nu sunt de nasul meu. Si durerea pastrata in suflet face riduri. L-am admirat pe acel om pentru ca nu a profitat niciodata de acest lucru. Au trecut zece ani de atunci si prietenia noastra s-a maturizat odata cu noi. Cararile vietii ne-au purtat pasii in diverse locuri, soarta a avut planuri diferite cu oricare dintre noi, insa legatura noastra s-a pastrat vie si s-a solidificat odata cu fiecare clipa care a trecut peste gandurile noastre.. In viata, tineti-va mereu prietenii aproape de inima, chiar daca sunt mii de kilometri care va despart. Nu uitati sa le acordati mereu o a doua sansa. Mai bine sa traiesti cu prietenie in suflet decat cu amintirea unor regrete fara rost. Cu stima, catre tine prieten drag de departe Tudor Enea

Fii atent!

Fii atent la gandurile tale Caci ele vor fi cuvinte! Fii atent la cuvintele tale Caci ele vor fi fapte! Fii atent la faptele tale Caci ele vor fi obiceiuri! Fii atent la obiceiurile tale Caci ele vor fi caracterul tau! Fii atent la caracterul tau Caci el va fi destinul tau!!! Frank Outlaw victorita

O lectie de ...viata

Victorita Mai demult, o rândunică avea’n cuibu-i şase pui   Şi privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui:  De cu zori pornea -săgeată- căutând, pe deal şi văi,   Hrană pentru puii săi  Şi’n iubirea-i nu odată S’a culcat ea nemâncată,  Dar destul de fericită că nu s’a ‘ntâmplat nicicând Dintre pui, s’adoarmă vreunul ars de sete sau flămând,   Nici n’a fost mai mândră mamă decât ea ‘ntre rândunici, Când văzu ‘ntr’o zi că puii se făcuseră voinici,  Şi n’a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare,  Până când, pe fiecare pui nu l-a ‘nvăţat să zboare. Dar, când toţi puteau să plece încotro voiau sub slavă, Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă  Şi cu ochii plini de lacrimi ţintă ‘n ochii fiecui,  Zise celor şase pui:  Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui:  Aripile greu mă dor Şi nici vorbă să mai zbor…  Dumnezeu mi-a dat putere, – oricât am avut nevoi, -Să găsesc întruna hrană pentru voi… Astăzi, fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine,   - Mari cum v’a facut măicuţa, să ‘ngrijiţi şi voi de mine  Si ca – nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,  Fiecare, să-mi aduceţi, zilnic, numai câte-un bob;  Ale voastre şase boabe milostive, mă vor ţine Până când o să vrea cerul să mă facă iarăşi bine…  Ascultând cuvantul mamii, au zburat cei şase pui  Si-au adus, vreo şase zile, fiecare bobul lui…  Mai departe însă puii, – beţi de-al slăvilor înalt,  - Fiecare-având nădejdea că-i va duce celălalt,  - N’a mai dus nici unul bobul şi, uitata mucenică,   A murit atunci de foame cea mai sfântă randunică.  Şi-a rămas apoi povestea tristă, neluată’n seamă,   Orişicui ai sta s’o spui, Că o mamă îsi hrăneşte: şase, opt sau zece pui, Insă zece pui, adesea, nu pot toţi hrăni o mamă.  *** CRUNTA REALITATE! ***

Adrian Pintea -Lectie de iubire

Adrian  Pintea  Lectie de iubire Amintirile sunt firele nevăzute ce ne leagă de cei plecaţi lângă Domnul. Atunci când pleacă un poet să coloreze în albastru cerul tăcerea se lasă preţ de o clepsidră, cărţile se închid ca suprem omagiu iar florile se deschid în culori de o frumuseţe unică. Azi e ziua de naştere a poetului Adrian Pintea. Multă lume îl cunoaşte pentru activitatea lui de excepţie din lumea teatrului şi a filmului. Cu voia dumneavoastră eu mă voi gândi astăzi la Adrian Pintea ca la poetul sensibil plecat să călărească undeva departe de banal, în căutarea Sfântului Graal. Cartea "Lecţie de iubire" ne-a arătat nouă celor ce îl percepeam ca pe un actor de mare succes faţa sa nevăzută: scria tulburător, vibrant, seducător iar iubirea strigă numele femeii unice la fiecare metaforă a sa. Volumul conţine poezii de dragoste dedicate soţiei sale, scrisori de o frumuseţe inegalabilă, fotografii din arhiva familiei şi pagini din jurnalul Laviniei Pintea Tatomir. Despre un astfel de volum nu se poate scrie pentru că e parte din inima poetului Adrian Pintea, un astfel de volum se citeşte la ceas de seară când stelele aprind depărtarile... Cu voia dumneavoastră vă reamintesc că poetul Adrian Pintea era cavaler templier, membru al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim. Dorinţa lui de a fi înmormântat în hainele ce aveau însemnele ordinului şi faptul că a fost înmormântat cu sabia de templier spune multe despre calităţile umane ale acestui uriaş talent. Lumea l-a plâns, l-a iubit şi apoi timpul a i-a dăruit aura de legendă... La ceas de seară, când îngerii râd la lumina lunii pline, cei ce iubesc poezia pot auzi tropotul calului Duran, calul poetului ce îşi duce stăpânul în neuitare. Poeţii sunt nemuritori, asemeni poeziei. Asemeni primei şi ultimei iubiri... autor  Dorneanu Eduard 9 octombrie Victorita

Copii pe carari de viata

Copii pe carari de viata Eram nou in scoala si toti colegii mei pareau sa ma ignore. Au trecut zile pana cand sa reusesc sa intru in vorba cu cineva. Stiam ca sunt timid, insa nu puteam accepta sa raman un anonim. Aveam motive sa ma afirm si sa castig atentia celor din jur. In momentul acela insa clipele imi pareau ore si orele de la scoala se transformau in ani intregi de tacere. Nu reuseam sa socializez, nu stiam cum sa ma fac remarcat. Eram un pusti nou, izolat de restul colegilor mei printr-o bariera invizibila si extrem de silentioasa. In linistea ce mi-o creasem neintentionat in jurul meu, am reusit sa observ gesturi si sa invat caractere. Colegii mei erau copii obisnuiti, baieti si fete din diverse straturi sociale, insa nu se ridicau cu nimic mai presus fata de mine. Unii erau saraci, dar foarte bine crescuti, cu bun simt si responsabilitati. Altii, mai ales cei din clasa de mijloc se imparteau in ambele categorii: cu si fara bun simt, iar cei mai bogati aveau o lipsa totala de respect. Pe vremea aceea incepusera ochii sa se deschida brusc si sa se uite lung dupa fiecare domnisoara care avea fusta mai scurta decat prevedea regulamentul, dupa zambetul sfidator si privirea vesela a fetelor din scoala noastra si mai ales dupa anumite codite satene, frumos impletite, ochi verzi care imi faceau inima sa tresara de fiecare data cand ma priveau. Ajungeam cu nerabdare la scoala - din banca mea ii putem zari chipul pierdut in carti in orice ora de curs, o sorbeam din ochi si invatasem constiincios fiecare gest pe care il facea. Ea devenise motivul pentru care veneam zi de zi la cursuri fara sa mai fiu deranjat de ignoranta colegilor mei. Seara, acasa, zburdam prin stele si vise construindu-mi scenarii puerile cu noi impreuna, alergand de mana pe coridoarele scolii, asezati in aceeasi banca la orele de curs si apoi pierduti intr-un sarut pe banca de sub castani, langa terenul de sport. Aproape zilnic scriam cate o poezie, pe coli imaculate, scriam  caligrafic si semnam "un admirator". Apoi in fata ei, ezitam suficient de mult incat sa ratez momentul, spunandu-mi mereu ca poezia nu e buna, ca are versurile banale, ca e prea indrazneata sau am scris prea urat. Si ea, in timpul scolii, la ore plictisitoare, se uita spre mine, pierduta in visele ei. Privirea i se rasfrangea dincolo de ochii mei, dincolo de fereastra cu cerul senin si se intorcea suspinand inapoi la colegul din fata mea. Un baiat frumusel, care era singurul pe vremea aceea cu bratara de aur la mana, care era luat si adus cu masina la scoala, care isi permitea sa fumeze dupa sala de sport si care nici nu se uita la fetele din clasa noastra. Era sfidator, increzut si fara bun simt, dar avea o situatie materiala mai mult decat buna si in plus un zambet cuceritor. Domnisoara mea draga era atat de fascinata de el, precum eram eu fascinata de ea. Sfidarea lui pentru ea era ignoranta ei pentru mine. Durerea inimii ei imi lasa mie un gust amar si imi doream sa fiu el. Sa o aduc si pe ea cu masina la scoala, sa o pot scoate la plimbare, sa stam impreuna pe banca si sa ii pot oferi zambetul pe care si-l doreste. Nu trebuie sa iti doresti sa fii altcineva. Cu siguranta persoana in locul careia vrei sa fii nu este mereu asa cum iti doresti tu sa devii. Tu ca si om ai destule argumente pentru a reusi in viata. Colegul bogat si-a incheiat socotelile cu viata intr-un accident de masina. Conducea printre primele masini sport pe care le-am vazut vreodata in oras. Ea s-a maritat imediat dupa scoala, fugind cu cineva care a stiut sa ii ofere exact ce ii lipsea. M-am intalnit cu fosta colega dupa ani de zile si am reusit sa depanam ceva amintiri. Ne-am impartasit fiecare sentimentele pe care le aveam atunci, eu pentru ea, ea pentru celalalt. Am trecut apoi la regrete si pareri de rau: eu ca nu am stiut sa o fac atenta la mine, ea pentru ca a refuzat sa ma vada si sa se simta iubita. Ne-am despartit linistiti, fara resentimente, dar impacati sufleteste pentru ca am vorbit. Nu puteam fi doi oameni care sa continuam o viata impreuna. Viata fiecaruia din noi urmeaza o cale care nu e mereu dreapta. Te poti intersecta oricand cu diverse carari ale altor semeni. Doar trairile de moment si faptele facute la timpul lor pot face doua carari de viata diferite sa se uneasca intr-una singura. Oricum ai alege, esential este sa nu regreti mai tarziu. Atunci cand privesti in jurul tau pe cararea pe care esti sa vezi doar lucruri bune si cat mai putine regrete. autor  Tudor Enea

Paradoxul vremurilor noastre,,,

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem: cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate. Bem prea mult, fumam prea mult, Cheltuim prea nesabuit, Râdem prea putin, Conducem prea repede, Ne enervam prea tare, Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi, Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult, dar învatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce în ce mai putin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale. Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, Case mai frumoase, dar camine destramate. Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice stare, de la bucurie, la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în care poti decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi aceste randuri. Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate. Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine. Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic. Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine. Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai. Octavian Paler Victorita