Invierea Domnului Isus Hristos!

Invierea  Domnului  Isus  Hristos!

ÎNVIEREA DOMNULUI Până am plecat de acasă, bunicuţu ne povestea despre Iisus, despre jertfa lui şi despre Înviere şi Ridicarea la Cer. Fiind un copil curios îi punem multe întrebări la care îmi răspundea cu răbdare. Obişnuia ca, în fiecare seară, la lumina lămpii din perete, să citească din Biblie, capitolele referitoare la sărbătoarea ce urma:Crăciun, Sfintele Paşte etc. Astfel, am ştiut că Paştele ca şi Crăciunul sunt două Mari Sărbători creştine de peste an. De Paşte se sărbătoreşte Învierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Duminica - a treia zi după Scripturi-femeile purtătoare de mir au găsit mormântul gol. Mormântul era gol pentru că Iisus Hristos înviase: 15. „Femeie”, i-a zis Iisus, „de ce plângi?Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul, şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.” 16. Iisus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors, şi I-a zis în evreieşte:”Rabuni!” adică:”Învăţătorule!”(Ioan-20) Iisus Hristos a dobândit cea mai strălucită biruinţă, biruinţa asupra morţii şi asupra ignoranţei omeneşti. Deşi biruinţa i-a fost tăgăduită, credincioşii n-au uitat-o, sărbătorind-o cu bucurie şi evlavie. În „moartea” Lui stă mântuirea neamului omenesc, în Învierea Lui stă triumful Luminii asupra Întunericului. Prin suferinţa şi moartea Mântuitorului ne bucurăm azi, de Înviere, şi trăim triumful lui Iisus Hristos asupra morţii, ca şi cum ar fi al nostru. El a murit pentru noi şi a înviat pentru noi! În Moartea Lui stă mântuirea omului, în Învierea Lui stă biruinţa omenirii. Bucuria şi nădejdea noastră cea mai mare este bucuria pascală pe care o trăim nu numai în cele patruzeci de zile de sărbătorire ci în fiecare zi şi ceas al vieţii noastre de creştin. Cu fiecare salut pascal "Hristos a Înviat!" şi „Adevărat a Înviat”! mărturisim şi trăim Învierea. Potrivit tradiţiei, la miezul nopţii dintre sâmbătă spre duminică, clopotele încep a bate iar preotul - cu Sfânta Evanghelie şi crucea în mână-urmat de credincioşi, iese cu lumânarea aprinsă (Lumina) şi înconjoară biserica de trei ori. Când preotul va rosti "Hristos a înviat!" toţi cei prezenţi la slujbă, vor răspunde în cor: "Adevărat a înviat!". Cu lumânarea aprinsă, fiecare se întorcea acasă unde capul familiei făcea o cruce mică pe grinda camerei în care locuiau sau pe uşa de la intrare , afumându-le cu lumânarea, semne pe care le păstrau tot restul anului întrucât exista credinţa că protejează familia de rele. Oamenii se trezesc din somn în bătaia clopotelor, se spăla cu apă curata, îşi pun straie noi, iau câte o lumânare si pornesc către biserică. Prin acest răspuns se recunoaşte taina Învierii iar această formulă de salut va fi rostită, între oameni, timp de 40 de zile, până la Înălţarea Domnului. Ei puteau să se înfrupte din bunătăţile pregătite numai după ce acestea erau sfinţite de către preot în timpul Liturghiei. Abia aşteptam clipa aceasta, clipa degustării bucatelor… Luni, a doua zi de Paşte, la Purani, oamenii mergeau la cimitir unde făceau pomana morţilor. Pe terenul aferent cimitirului, se instalau mese pe care fiecare gospodar aşeza bucatele pregătite pentru pomană. Îmi reamintesc, deşi e o amintire foarte veche, cum bunicuţa mergea cu sarmalele şi ciorba în oale mari de lut pe care le lua de pe foc în momentul când înhămau caii la căruţă. La biserică, mâncarea ajungea caldă, tocmai bună de mâncat. Bătrânii spuneau că în Săptămâna Luminată, porţile Raiului sunt deschise iar sufletele celor care mor, în acea săptămână, vor merge direct în Rai. PREPARATE DE PAŞTE: Ouă roşii; Bureţi de miel; Mâncărică de miel; Cozonac; Friptură de miel etc. SIMBOLURI PASCALE: Crucea Este simbolul jertfei lui Iisus Hristos pentru salvarea omenirii şi simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. A fost declarată ca simbol al Creştinătăţii de către Împăratul Constantin cel Mare, în cadrul Consiliului de la Niceea, în anul 325 d.H. Lumânarea de Înviere În noaptea Invierii, mergeam la slujba de Înviere ca mai apoi să aducem Lumina Învierii acasă. Pe drumul către casă dădeam Lumină şi celor întârziaţi. Când ajungeam acasă, bunicuţu făcea simbolul Crucii pe uşa de la intrare apoi păşea pragul în casă. După el, urmam noi, ceilalţi. Ajuns în casă, se închina, apoi stingea lumânarea de grinda casei. Lumânarea era păstrată în casă cu sfinţenie, aprinzând-o, mai apoi, la vreme de necaz:boală, furtună,inundaţii… Mielul pascal Mielul pascal îl simbolizează pe Iisus Hristos, care a consimţit să se jertfească pentru păcatele lumii, murind pe cruce, ca un miel nevinovat. În tradiţia creştină,mielul este simbolul purităţii şi nevinovăţiei, simbolul lui Iisus. Pasca Bunicuţa Petra făcea pasca din aluat de cozonac pe care o cocea într-o tavă rotundă. Foaia de aluat era umplută cu brânză dulce amestecată cu ouă, zahăr şi stafide. La mijlocul ei, deasupra umpluturii, bunicuţa punea o cruce din şuviţe împletite în trei, făcută din acelaşi aluat. De jur împrejur, pasca avea o cununiţă de aluat împletit. Între cozonac şi pască, preferam pasca. De fapt, brânza de la pască pentru că era gustoasă şi uşor aromată cu esenţă de rom şi lămâie. Poftă bună! Oul roşu-simbol al nemuririi şi prosperităţii Când se vopseau ouăle în casă, alergam după frunze de ierburi pentru ornarea lor. Dintre acestea, cele mai frumos ornate, erau duse la biserică. Culorile folosite erau roşu şi galben dar numai cele roşii se ornau. Oul roşu simboliza prospeţimea vieţii şi culoarea soarelui la asfinţit iar cel galben, culoarea soarelui când răsare… Oul este arhetip al Creaţiei, simbolizând naşterea. În tradiţia creştină, oul roşu este simbolul lui Iisus care se întoarce la viaţă, după trei zile de la înmormântare, părăsind mormântul precum puiul, găoacea… Mai târziu, când deja mai crescusem, am auzit povestea ouălor roşii:se spunea că atunci când Fecioara Maria a venit să-şi vadă Fiul răstignit, avea asupra ei un coş plin cu ouă. În momentul când a început a se închina şi ruga, plângându-şi mult preaiubitul Fiu, a aşezat coşul la picioarele Crucii. Sângele scurs din rănile lui Iisus a înroşit ouăle. De atunci a apărut şi s-a păstrat obiceiul vopsirii ouălor de Paşti În credinţa oamenilor de pe meleagul meu natal-Purani de Videle, jud. Teleorman- ouăle de Paşti au puteri miraculoase: sunt bune de leac-vindecă boli, apără familia de cele rele, protejând curtea şi animalele din gospodărie. Urare de Paşte: În această săptămână a Patimilor, creştinii îşi primenesc trupul şi sufletul pentru a primi, în deplină împăcare, Învierea Domnului. Dumnezeu ne-a dăruit viaţa să ne bucurăm de existenţă şi prieteni cu care să împărtăşim bucuriile. Dumnezeu, în marea sa bunătate, a pus în noi suflet şi conştiinţă pentru a iubi şi pentru a sluji Luminii şi Binelui. Cu ocazia acestor sfinte sărbători, vă doresc să vă regăsiţi sufletul dumnezeiesc, să găsiţi calea spre fericire şi să păşiţi în Lumină. Sfintele Sărbători să vă inunde sufletul de pace şi credinţă, de înţelegere, generozitate şi bucurie. Cei dragi să vă fie aproape! Hristos a Înviat! Hristos a înviat! Născuţi suntem Ca orişicare floare Din Pământ. Tatăl Ceresc a pus Speranţa în noi, Iar îngerii Ne-au împrumutat zborul. Domnul Asupra noastră Duhul a suflat Şi am prins Viaţă. Iată-ne Împreună, Bucuroşi La marea Sărbătoare A Învierii! Cu Iubire-n inimi Cântând: Hristos a Înviat!  SĂRBĂTORI FERICITE, PRIETENI!

Prohodul domnului-Vinerea mare

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce, era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public. Din Scriptura aflam ca dupa  ce Hristos a fost biciuit, Pilat, guvernatorul roman al provinciei Iudeea (26-36 d.Hr.), spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea. Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat, cu ajutorul cuielor, de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".   Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei, sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.   Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat de pe Cruce si l-a ingropat, impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii Moartea biruita prin moartea lui Hristos   Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei,  afirma parintele Dumitru Staniloe. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.   Pentru Hristos, moartea nu era inevitabila, deoarece El, fiind strain de pacat, nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta. Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea. Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: "Praznuim omorarea mortii". Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti s-au sculat. Punerea in mormant a Domnului De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece, in ciuda chinurilor, ei inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa. Iosif din Arimateea si cu Nicodim vor lua trupul lui  Hristos  cu o  trasuara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era "un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat" (19, 41). Iudeii vor pecetlui piatra mormantului, in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte. Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi "locas de veci". Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale. Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare. Seara se canta Prohodul  si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant. Adrian Cocos

Denia celor 12 Evanghelii si scoaterea Sfintei Cruci Joia din Saptamana Patimilor este cunoscuta ca fiind ziua in care se citesc cele 12 Evanghelii si se scoate Sfanta Cruce in naosul bisericii. Aducerea Sfintei Cruci din Sfantul Altar si asezarea ei in mijlocul bisericii, are loc dupa citirea Evangheliei a V a, atunci cand preotul spune: "Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel Ce a intins pamantul pe ape". Sfanta Cruce ramane in mijlocul bisericii pana vineri, cand este readusa in Sfantul Altar. La Ierusalim, incepand cu orele 16.00, se face o procesiune cu Sfanta Cruce. Procesiunea incepe de la Pretoriu si se termina la Sfantul Mormant. Credinciosii strabat drumul pe care Mantuitorul a purtat Crucea Rastignirii. Joia Patimilor - scoaterea Sfantului Agnet pentru impartasirea bolnavilor In Joia Mare, in cadrul Proscomidiei, pe langa Sfantul Agnet, care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Al doilea Agnet va fi pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate. Joia Patimilor - sfintirea Sfantului si Marelui Mir Joia Patimilor este si ziua in care are loc sfintirea Sfantului si Marelui Mir, materia sfintita care se foloseste la Taina Mirungerii, sfintirea bisericilor, sfintirea altarelor, a antimiselor si pentru reprimirea in Ortodoxie a celor cazuti de la dreapta credinta. Mentionam ca sfintirea Sfantului si Marelui Mir nu se savarseste in Joia Patimilor fiecarui an, ci doar atunci cand se constata ca nu mai exista Mir pentru un an de zile. In Joia din Saptamana Sfintelor Patimi, praznuim spalarea picioarelor ucenicilor de catre Hristos, Cina cea de Taina la care Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul Patimilor prin vinderea Domnului. Spalarea picioarelor ucenicilor In amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, exista obiceiul ca in Joia din Saptamana Patimilor, in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce. In Israel, ceremonia spalarii picioarelor, se oficiaza pe un podium ridicat in curteaSfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim, tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual, primeau un fel de "certificat de inchinator la Locurile Sfinte". Spalarea picioarelor ucenicilor este o invitatie la smerenie, slujire, daruire pentru ceilalti pana la jertfa. Cina cea de Taina si instituirea Sfintei Euharistii In cadrul Cinei de Taina a fost instituita Sfanta Euharistie. Facem precizarea ca pentru poporul evreu Pastile semnifica trecerea din robia egipteana la libertate. In amintirea acestui eveniment, fiecare familie iudaica sacrifica un miel si-l mananca cu azima (paine nedospita, deoarece nu au avut timp sa lase aluatul sa creasca) si ierburi amare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei indurate ca robi, iar ierburile amare semnifica viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene. Mielul jertfit si mancat de evrei cand serbau Pastile, era o prefigurare a lui Hristos, Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii (Iesirea 12, 46) si Se ofera ca hrana pentru viata vesnica. La aceasta Cina, Mantuitorul Se daruieste pe Sine sub chipul painii si al vinului. S-a daruit si continua sa Se daruiasca in cadrul fiecarei Liturghii. Rugaciunea din gradina Ghetsimani In , Mantuitorul supune vointa Sa omeneasca celei dumnezeieisti. Acest lucru reiese din cuvintele: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta, insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti" (Matei 26, 39). Este momentul in care "Iisus s-a cununat in duh cu moartea", dupa cum marturiseste parintele Staniloae. Prin ambele vointe Hristos a dorit mantuirea noastra: prin cea dumnezeiasca binevoind impreuna cu Tatal si cu Duhul , iar prin cea omeneasca facandu-Se ascultator Tatalui. Asa a indreptat firea noastra in Sine si prin ea si pe cea din noi. Ceea ce s-a petrecut in acea noapte la Ghetsimani, ramane pentru noi model si putere spre izbavire. Dupa cum Hristos a intarit vointa omeneasca in directia celor dorite de Dumnezeu, asa se intampla si cu cei care cer cu credinta "faca-Se voia Ta precum in cer asa si pe pamant". Adrian  Cocosila