„Nu era soțul care te scotea la cină și îți dădea trandafiri. Luna noastră de miere, de exemplu, a durat doar trei zile. Nu am avut femei rivale, ci mai degrabă «motoare». Era înnebunit după motoare, îi plăcea să meargă pe șantiere, mirosul atelierelor i se părea un nectar.

Carlo era un om bun; se bucura de viață la maximum. Era norocos și știa să-și urmeze aventura cu sinceritate. Această mitologizare care există acum, aproape transformându-l într-un sfânt, l-ar fi făcut să râdă.

Era deja un idol în Germania și Ungaria. În Italia, însă, ne chinuim să recunoaștem succesul. Totuși, dacă ar vedea ce fac oamenii acum... aș fi uimită.

Am scrisori care mă fac să plâng pentru că sunt atât de frumoase. Sunt de la fani care îi spun: «Ne-ai dat seninătate. Bucuria de a ne uita la acele filme cu copiii noștri pe care le vedeam cu tații noștri.»”

- Maria Amato, soția lui Bud Spencer

 🍏 Mănâncă 1 măr și 7-8 nuci pe zi timp de 30 de zile... iar corpul tău îți va mulțumi! ❤️ Rezultatele te pot surprinde!

#SanatateNaturala #AlimentatieSanatoasa #FlorinaRisu

 Selk'nam – Poporul care a supraviețuit milenii, dar aproape a fost șters de pe fața pământului

Timp de peste zece mii de ani, într-unul dintre cele mai reci și mai neprimitoare locuri ale lumii, a existat un popor care a învățat să trăiască în armonie cu natura. Erau Selk'nam, cunoscuți de coloniști și sub numele de Ona, locuitorii străvechi ai Karukinká – numele pe care îl dădeau insulei pe care astăzi o cunoaștem drept Țara de Foc, împărțită între Argentina și Chile.

Într-o fotografie realizată în anul 1923 apare o femeie Selk'nam împreună cu fiica sa. Privirea ei pare să poarte povara unei lumi care se destrăma. Imaginea nu surprinde doar o mamă și un copil, ci ultimele ecouri ale unei civilizații care, timp de milenii, a rezistat frigului, vânturilor și izolării, dar care nu a reușit să supraviețuiască violenței aduse de colonizare.

Selk'nam erau vânători-culegători nomazi. Principala lor sursă de hrană era guanaco, un animal asemănător lamei, pe care îl urmăreau pe întinderile vaste ale insulei. Își ridicau adăposturi temporare, se deplasau odată cu anotimpurile și cunoșteau fiecare colț al pământului pe care îl considerau sacru.

Societatea lor era organizată în clanuri, numite harowen, fiecare având propriul teritoriu. Nu aveau un conducător suprem, iar deciziile importante erau luate în cadrul comunității. Printre cele mai respectate persoane se aflau xo'on, vindecătorii și liderii spirituali, dar și bătrânii, considerați păstrătorii memoriei și ai tradițiilor.

Lumea lor spirituală era profund legată de natură și de strămoși. Credeau în spiritele celor plecați și în ființe supranaturale care vegheau asupra echilibrului dintre oameni și mediul înconjurător. Una dintre cele mai importante ceremonii era ritualul Hain, prin care băieții erau inițiați în viața de adult. Participanții purtau măști impresionante și își pictau corpurile cu modele spectaculoase, reprezentând spirite mitologice. Ritualul avea rol religios, educativ și social, fiind una dintre cele mai complexe tradiții cunoscute din sudul Americii.

Sfârșitul secolului al XIX-lea a adus însă o tragedie care avea să schimbe pentru totdeauna destinul acestui popor.

Odată cu sosirea crescătorilor europeni de oi și a companiilor interesate de exploatarea regiunii, Selk'nam au fost considerați un obstacol. Pentru că vânau uneori oi pentru a supraviețui, au fost declarați „dușmani” ai noilor proprietari ai pământului.

Au urmat ani de violențe cumplite. Există documente istorice care arată că unii proprietari de ferme ofereau recompense pentru uciderea membrilor populației Selk'nam, iar expedițiile armate au dus la masacre repetate. În același timp, bolile aduse din Europa, precum rujeola și gripa, au făcut ravagii într-o populație fără imunitate. Mulți dintre supraviețuitori au fost mutați în misiuni religioase, unde limba, obiceiurile și credințele lor au fost treptat abandonate sau interzise.

La începutul secolului al XX-lea, lumea a început să considere că Selk'nam dispăruseră.

Totuși, povestea lor nu s-a încheiat.

Astăzi există descendenți Selk'nam care își revendică identitatea și luptă pentru recunoașterea oficială a poporului lor. În Chile și Argentina sunt desfășurate proiecte de recuperare a limbii, de documentare a tradițiilor și de păstrare a memoriei unei culturi care a fost, multă vreme, considerată pierdută.

Fotografia realizată în 1923 rămâne una dintre cele mai puternice mărturii ale acestei istorii. Ea nu vorbește doar despre o mamă și copilul ei, ci despre rezistența unui popor care a trăit în armonie cu natura timp de mii de ani și care aproape a fost șters din istorie în doar câteva decenii.

Informațiile despre cultura Selk'nam și persecuția suferită sunt documentate în cercetări antropologice, în arhivele misionarilor din Țara de Foc și în lucrările dedicate genocidului Selk'nam din Argentina și Chile.

#Selknam #ȚaraDeFoc #Istorie #PopoareIndigene #Genocid #Argentina #Chile #MemoriaIstoriei #CulturiIndigene #IstorieAdevărată

       Asmarandi Alexandra