INTRE NEGRU ȘI ALB

Felicia Feldiorean 

E atâta tumult, 

Și atâta durere

E puțin și e mult

Zgomot e și tăcere. 

E un veac instabil 

E și alb e și negru

Evident și subtil

Parțial și integru.

E o barca pe val

E un clopot pe turlă 

E o doină-n caval

Este lumea din urmă. 

Este noapte și zi

Este dor și dorință 

Este-a fi și-a nu fi

Abandon sau voință. 

Este piatră pe drum

Este umbră pe ape

Este foc și e scrum

Este tot ce se poate.

Suntem doi, eu și tu

Două flăcări plapande 

Care ard luminând 

Ascunzisuri flamande.

E culoare și zbor

Printre lacrimi si sânge 

E durere și dor

Și un clopot ce plânge. 

Este somn și abis

Este foc și e apă 

E inchis și deschis 

Este plug și e sapă. 

E țăran și e domn

E bărbat și femeie

Este somn și nesomn

Este ușă și cheie.

Este sfânt și ateu

Este viață și moarte

Este chiar Dumnezeu

Este ultima soarte.

Este vis și real

Adevăr și minciună

Este vale și deal

E ciobanul la stână. 

Între noapte și zi

Între tot și nimica

Ne trezim tot mai greu

La putere e frica.

Între minus și plus

Printre neguri și ceață 

Mai rămâne de dus

NUMAI DREPTUL LA VIAȚĂ!

30.MARTIE 2023

 Prietena mea draga Anna Pana ar fi fost  mândră sa vadă  aceasta pictura deosebita   făcută de prietena mea Dana Muresan  ❤❤❤

Mulțumesc  tare mult ❤❤❤

Bunul Dumnezeu  sa o odihnească  în liniște și pace  pe Anna Pana 😥😥😥

 Să ne păstrăm vie tradiția , să purtăm cu mândrie IA ROMÂNEASCĂ ...Vă provoc să purtați o ie astăzi dragii mei și sa o puneți la profil..... și va oferă în dar o poezie dragă scrisa de sora mea :

ROMÂNIA E UN SAT

Felicia Feldiorean

Doar ia românească,

Mai vrea să ne păzească

De relele din noi,

De ploi şi de război.

Vă spun ce mi se pare-acum,

Că România e un sat

În care fiecare ştie

Când ai venit, când ai plecat.

Când ai venit, când ai plecat,

Nu poţi avea nici un secret,

Căci România e un sat,

Şi telefonul e defect.

Cum stau ţărăncile la poartă,

Aşa stau toţi şi ne privesc,

Poporul meu are o soartă

Ca un blestem nepământesc.

Toţi alergăm spre nu ştiu unde,

Şi nu ştim să venim ‘napoi,

Atâta jale mă pătrunde,

Căci oamenii sunt tot mai goi.

Ţărani am fost din străvechime,

Ţărani am fost şi vom muri,

Dar noi ne cumpărăm destine

Pentru-a trăi, pentru-a iubi.

Popor român cu ţara-n spate,

Popor român cu sacii goi,

Cine mai crede în dreptate?

Ne scufundăm de-atâtea ploi.

Şi totuşi eu mai cred în stele,

Şi totuşi eu mai cred în ea,

În ţara mea cu mari sechele,

Eu cred că ea va re-nvia.

Dar trebuie să mute-odată

Mizeria în univers,

Din ţara asta asudată

Ce a luat-o-n sens invers.

Va fi iar linişte acasă,

Va fi iar linişte în sat,

Şi-atunci vom sta din nou la masă

Cu cel sărac, cu cel bogat.

Vreau linişte în România,

Vreau linişte în univers,

Am obosit, mă doare glia

Şi nu mai vreau decât să ţes.

Să ţes o ie românească,

O ie pentru ţara mea,

S-o apere şi s-o păzească

De toate relele din ea.