Octavian Goga — "Noi"

La noi sunt codri verzi de brad

Şi câmpuri de mătasă;

La noi atâţia fluturi sunt,

Şi-atâta jale-n casă.

Privighetori din alte ţări

Vin doina să ne-asculte;

La noi sunt cântece şi flori

Şi lacrimi multe, multe..

Pe boltă, sus, e mai aprins,

La noi, bătrânul soare,

De când pe plaiurile noastre

Nu pentru noi răsare..

La noi de jale povestesc

A codrilor desişuri,

Şi jale duce Murăşul,

Şi duc tustrele Crişuri.

La noi nevestele plângând

Sporesc pe fus fuiorul,

Şi-mbrăţişându-şi jalea plâng

Şi tata, şi feciorul.

Sub cerul nostru-nduioşat

E mai domoală hora,

Căci cântecele noastre plâng

În ochii tuturora.

Şi fluturii sunt mai sfioşi

Când zboară-n zări albastre,

Doar roua de pe trandafiri

E lacrimi de-ale noastre.

Iar codrii ce-nfrăţiţi cu noi

Îşi înfioară sânul

Spun că din lacrimi e-mpletit

Şi Oltul, biet, bătrânul..

Avem un vis neîmplinit,

Copil al suferinţii,

De jalea lui ne-am răposat

Şi moşii, şi părinţii..

Din vremi uitate, de demult,

Gemând de grele patimi,

Deşertăciunea unui vis

Noi o stropim cu lacrimi..

-------------------------

 Am stat într-o zi la o terasă în Piața Sfatului, în Brașov, cu un turist care mi-a spus foarte hotărât:

„Bem o cafea și plecăm.”

Aceasta este una dintre cele mai mari minciuni pe care le poate rosti omul într-o piață frumoasă, sub Tâmpa, într-o zi cu cer albastru și nori care par puși acolo de un pictor plătit la oră.

Ne-am așezat.

Turistul și-a pus rucsacul jos, s-a uitat la munte, apoi la clădirile vechi, apoi la terase, apoi la oamenii care treceau încet, cu aerul acela de vacanță în care nimeni nu mai știe exact cât e ceasul și nici nu vrea să afle.

„Frumos”, a zis.

După cinci minute, cafeaua devenise „poate luăm și ceva rece”.

După zece minute, „ceva rece” devenise „hai să vedem meniul”.

După douăzeci de minute, omul care venise doar pentru o cafea vorbea deja despre cât de bine ar fi să mai stea o noapte în Brașov.

Așa lucrează Piața Sfatului. Nu te convinge brusc. Nu te trage de mânecă. Doar îți pune în față muntele, cerul, mesele pline, câinii care trec liniștiți pe lângă terase, turiștii care fac poze și clădirile care par că au văzut destule generații grăbite ca să nu se mai mire de nimic.

Turistul s-a uitat spre Tâmpa și a spus:

„Cred că aici timpul merge mai încet.”

„Nu”, i-am zis. „Doar omul se oprește mai ușor.”

Și acesta este, poate, secretul Brașovului. Nu are nevoie să-ți țină discursuri. Îți pune o terasă în Piața Sfatului, un munte în fundal, un cer bun de fotografiat și te lasă să descoperi singur că vacanța începe exact în clipa în care nu te mai grăbești.

La plecare, turistul a spus:

„Am băut doar o cafea.”

Apoi s-a uitat la notă, la poze, la ceas și la soarele de peste piață.

„Mă rog”, a adăugat, „o cafea mai lungă.”

Așa e Brașovul: vii pentru cinci minute și, dacă nu ești atent, orașul îți fură o după-amiază întreagă cu acordul tău deplin.

 La multi ani frumoși  și mul

te bucurii draga Stefania Iacob 😘⚘️🎂