Premiile TVmania 2011

F

Singurele premii de televiziune ale publicului românesc s-au decernat, la Teatrul Bulandra din Capitala.

Iată care sunt câştigătorii:

Cea mai bună emisiune de știri: Știrile Pro TV (Pro TV)

Cea mai bună emisiune-tabloid: Happy Hour (Pro TV)

Cel mai bun reality-show: Cireașa de pe tort (Prima)

Cel mai bun serial românesc: În derivă (HBO)

Cea mai bună emisiune de divertisment: Vrei să fii milionar? (Kanal D)

Cea mai bună emisiune de satiră: Cronica Cârcotașilor (Prima)

Cel mai bun talent show: Vocea României (Pro TV)


Cea mai populară vedetă: Horia Brenciu (Pro TV)

Cel mai sexy star tv: Radu Vâlcan (Pro TV)

Cea mai sexy vedetă tv: Iulia Vântur (Pro TV)

Conform TVmania.ro, s-au decernat şi două premii speciale.
Premiul Cristian Ţopescu a mers la Digi Sport

iar premiul special al juriului a fost acordat emisiunii "În premieră cu Carmen Avram".

Spectacolul a fost regizat de Gelu Colceag, după un scenariu scris de Dan Teodorescu, cu actorul Marius Florea Vizante în rol de „maestru de ceremonii”.

Photos TVmania

R.I.P. Harry Morgan

A murit actorul Harry Morgan, colonelul Potter din serialul MASH

Harry Morgan (născut Henry Bratsburg la 10 aprilie 1915) a fost un actor american de film si TV.

Harry Morgan, cunoscut în special datorită rolului colonelului Sherman Potter pe care l-a interpretat în serialul TV “M*A*S*H” în intervalul 1975 – 1983 şi datorită rolului ofiţerului Bill Gannon pe care l-a interpretat în serialul TV “Dragnet” în intervalul 1967 – 1970, s-a stins din viaţă în locuinţa sa din Los Angeles, la vârsta de 96 de ani, din cauza complicaţiilor pneumoniei, după cum le-a declarat jurnaliştilor de la The Guardian fiul acestuia Christopher.
Abilitatea de a interpreta o varietate de roluri, fie ele comice sau dramatice, l-a transformat pe Harry Morgan într-un actor curtat timp de o jumătate de secol, acesta având în palmares mai mult de 150 de filme şi seriale destinate marelui şi micului ecran, iar prestaţiile convingătoare din “December Bride” şi “M*A*S*H” i-au adus un trofeu Emmy în anul 1980 şi alte zece nominalizări la premiile Emmy.

Harry Morgan nu a făcut parte din distribuţia originală a popularului serial anti-război “M*A*S*H”, care a fost difuzat pe canalul CBS începând cu anul 1972, prima lui apariţie în calitate de guest star având loc în sezonul al treilea, dar în anul 1975 a profitat de retragerea actorului McLean Stevenson şi a preluat partitura comandantului unităţii ficţionale formate din medici militari. Ultimul episod din “M*A*S*H” din anul 1983 a devenit cel mai vizionat show din istoria televiziunii nord-americane, Harry Morgan neputându-şi stăpâni lacrimile de emoţie în timpul conferinţei de presă şi declarând cu acest prilej: “Mă simt foarte trist şi sentimental. Nu ştiu dacă M*A*S*H m-a transformat într-un actor mai bun, dar ştiu că m-a determinat să fiu un om mai bun“.

Mike Farrell, cel care l-a portretizat pe BJ Hunnicutt, a mărturisit că nu există nici măcar un singur os în trupul lui Harry Morgan care să nu fie demn de a fi adorat, ceea ce spune multe despre caracterul acestui regretat actor.
Harry Morgan a fost căsătorit de două ori şi a avut patru copii cu prima lui nevastă Eileen, care a decedat în anul 1985, după 45 de ani de mariaj fericit. Fiul lor Daniel şi-a pierdut de asemenea viaţa în anul 1989, dar lui Harry Morgan îi supravieţuiesc ceilalţi trei băieţi, opt nepoţi şi cea de-a doua soţie Barbara Bushman.

În anul 2004, Harry Morgan a declarat pentru Archive of American Television: “Mi-ar plăcea ca lumea să îşi amintească de mine ca de o persoană agreabilă, care s-a înţeles bine cu cei mai mulţi dintre colegii cu care a lucrat. Ca de o persoană care a avut o viaţă minunată şi care s-a bucurat practic de fiecare minut din ea. Cred că sunt unul dintre cei mai norocoşi oameni din lume“.
Morgan a apărut în mai mult de 100 de filme.
Cinemarx.ro

Ce a ramas in istorie despre inceputul revolutiei de la Timisoara...

1989 - Timişoara. De la nemulţumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic. Timişorenii se strâng în Piaţa Catedralei. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine.

La fel ca în ţările vecine, în anul 1989 majoritatea populaţiei din România nu era mulţumită de regimul comunist. Politica economică şi de dezvoltare a luiCeauşescu (inclusiv proiecte de construcţii grandomane şi un regim de austeritate menit să permită României să-şi plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru penuria extinsă din ţară; în paralel cu creşterea dificultăţilor economice, poliţia secretă, Securitatea, era omniprezentă, făcând din România unstat poliţienesc.

Spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varşovia, Ceauşescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie. În timpul când liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceauşescu semăna cu megalomania şi culturile personalităţii ale liderilor comunişti est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen.

În martie 1989, o serie de activişti de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare împotriva politicii economice a lui Nicolae Ceauşescu („Scrisoarea celor şase”), dar la scurtă vreme, Nicolae Ceauşescu obţine o victorie politică importantă: Republica Socialistă România reuşeşte achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu câteva luni înainte de termenul pe care chiar dictatorul român îl preconizase.

La 11 noiembrie 1989, înainte de congres, pe străzile Brezoianu şi Kogălniceanu din Bucureşti, studenţi din Cluj-Napoca şi Bucureşti au demonstrat cu pancarte „Vrem reforme!” împotriva guvernului Ceauşescu. Studenţii Mihnea Paraschivescu, Graţian Vulpe, economistul Dan Căprariu-Schlachter din Cluj-Napoca şi alţii au fost arestaţi şi anchetaţi de lucrătorii Securităţii de la Penitenciarul Rahova pentru propagandă împotriva societăţii socialiste. O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în faţa naţionalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate, care şi-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenţi.

Căderea Zidului Berlinului şi înlocuirea în noiembrie 1989 a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revoluţionar în Europa de Est. Între 20 şi 24 noiembrie 1989 a avut loc Congresul al XIV-lea alPCR, care - contrar aşteptărilor opiniei publice interne şi internaţionale - nu a adus nici o schimbare în politica partidului. Ceauşescu a fost reales în funcţia de secretar general al P.C.R., partidul unic (comunist) din România. De asemenea, ceilalţi membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) al CC au fost confirmaţi în funcţia lor. În discursul final rostit la Congres, Ceauşescu a amintit şi de Pactul Molotov-Ribbentrop, cerând anularea consecinţelor acestuia (implicit, retrocedarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, anexate în virtutea acestui pact)

În luna decembrie 1989, în ziarul Scînteia, apare pe prima pagina un discurs al preşedintelui Ceauşescu transcris cu toate greşelile gramaticale şi de pronunţare pe care acesta le făcea în exprimarea orală. A fost un semnal transmis în toate cotloanele ţării, fiindcă ziarul avea o răspândire naţională necondiţionată de numărul cititorilor (puţini au citit însă acea primă pagină). Numărul respectiv al Scînteii a dispărut însă apoi din bibliotecile publice

La 4 decembrie, 1989 Ceauşescu a participat împreună cu o delegaţie la întrunirea din Moscova a conducătorilor ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, şi a fost primit separat de Mihail Gorbaciov. Liderul sovietic a ţinut o informare cu privire la rezultatele întâlnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush în Malta.

16 decembrie – Izbucnesc manifestările antidictatoriale şi anticomuniste la Timişoara. Intervenţia forţelor de ordine se soldează cu zeci de morţi şi răniţi.

17 decembrie – Şedinţă a CPEx al CC al PCR cu privire la evenimentele din Timişoara.

18 – 20 decembrie – Vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran a lui Nicolae Ceauşescu (fără Elena). Cu prilejul vizitei este semnat Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale şi tehnici dintre cele două ţări.

19 decembrie – La Timişoara se declanşează greva generală şi se cere demisia lui Nicolae Ceauşescu. Generalul Ştefan Guşă, şef al Marelui Stat Major, raportează la Bucureşti că în stradă nu se află huligani, ci muncitori de la toate întreprinderile timişorene. El ordonă trupelor să intre în cazărmi.

20 decembrie – Timişoara devine primul oraş liber de comunism. Se constituie Frontul Democratic Român, formaţiune politică antitotalitară. Seara, Nicolae Ceauşescu revine în ţară. El se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, în legătură cu evenimentele de la Timişoara, declarând că acestea sunt opera unor huligani şi nu au nimic comun cu clasa muncitoare.

21 decembrie – Decret prezidenţial de instituire a stării de necesitate în judeţul Timiş. Mitingul din Capitală, convocat de Nicolae Ceauşescu este întrerupt de grupurile de protestatari, care se regrupează în faţa Hotelului Intercontinental, a ambasadei SUA şi în Piaţa Romană. În cursul nopţii se trage în demonstranţi şi se degajează terenul cu ajutorul blindatelor. Declaraţia şi Programul în 11 puncte alFrontului Democrat Român de la Timişoara, a fost citit din balconul Operei începând cu dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989.

O încercare timidă de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naţionalei române de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 în faţa naţionalei Danemarcei a făcut ca după 20 de ani România să participe din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersată de Securitate care şi-a infiltrat lucrătorii operativi printre studenţi. La cea mai mare întreprindere din Timişoara, U.M.T., o parte a muncitorilor a încercat realizarea unui protest şi popularizarea lui în oraş, dar Securitatea a reuşit calmarea spiritelor.

În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timişoara, avându-l în prim plan pe preotul reformat László Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriaşii şi un număr mic de cetăţeni ai oraşului au vegheat în faţa parohiei din Piaţa Maria. În acea seară, lucrători ai Securităţii, în civil, au încercat arestarea participanţilor, izbucnind încăierări, care însă nu s-au generalizat sau extins.

La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timişoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internaţională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptăţit ca pastor. Enoriaşii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărţuire şi evacuare. Mulţi trecători, printre care şi enoriaşi ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile şi aflând de la susţinătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricţiona libertatea religioasă.

Când a devenit evident că mulţimea nu va dispărea, primarul, Petre Moţ a făcut câteva declaraţii, sugerând că s-ar fi răzgândit în privinţa evacuării lui Tőkés. În acelaşi timp, mulţimea crescuse ameninţător— şi de vreme ce Petre Moţ a refuzat să-şi confirme în scris declaraţia împotriva evacuării pastorului, mulţimea a început să cânte sloganuri anticomuniste. În consecinţă, forţele de miliţie şi ale Securităţii au intrat în scenă. La 7:30 pm, protestul s-a extins, cauza iniţială trecând în planul secund. Unii protestatari au încercat să incendieze clădirea care găzduia comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene şi jeturi de apă, în timp ce miliţia a recurs la forţă şi la arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane şi au plecat într-un marş de protest prin oraş, fiind din nou confruntaţi de forţele de securitate.

Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean şi au aruncat pe fereastră documentele partidului, broşurile de propagandă, scrierile lui Ceauşescu şi alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriţi de unităţi militare. Semnificaţia prezenţei armatei pe străzi poate fi una singură: ordinele au venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la Ceauşescu. Armata a eşuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reuşind să transforme Timişoara într-un infern: focuri de armă, victime, lupte de stradă, maşini în flăcări, TAB-uri care transportau forţe de securitate înarmate şi tancuri. După ora 20:00, se trăgeau focuri de armă din Piaţa Libertăţii până la Operă, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei şi Calea Girocului. Tancuri, camioane şi TAB-uri blocau accesul în oraş, în timp ce elicopterele patrulau zona. După miezul nopţii protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei şi Ştefan Guşă au inspectat oraşul.

Între timp, la Bucureşti, pe 17 decembrie 1989, Ceauşescu a obţinut din partea CPEx aprobarea folosirii forţei pentru înăbuşirea revoluţiei de la Timişoara.

Pe 18 decembrie, la ora 8.15, Nicolae Ceauşescu îi convoacă la reşedinţa sa din strada Primăverii (Bucureşti) pe oamenii de cheie ai conducerii de stat, cu care se întâlneşte pe rând: generalul Marin Neagoe, şeful Directiei a V-a de securitate şi gardă (care l-a însoţit pe Ceauşescu în Iran, împreună cu ministrul de externe Ion Stoian). În jurul orei 8.30 se prezintă generalul Vasile Milea (ministrul apărării), apoi, la scurt timp, Tudor Postelnicu (ministrul de interne) si generalul Iulian Vlad (şeful DSS, cu care Ceausescu a avut ultimele consultări). Avionul prezidenţial a decolat la ora 9.30 şi, pentru prima oară, a fost însoţit pe tot teritoriul ţării şi deasupra apelor teritoriale din Marea Neagră de patru avioane de vânătoare tipul MIG, fapt repetat şi la întoarcere, pe 20 decembrie.

În dimineaţa zilei de 18 decembrie, centrul Timişoarei era păzit de soldaţi şi agenţi de Securitate în haine civile. Primarul Moţ a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a decretat legea marţială, interzicând populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Aşteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deşteaptă-te, române!”, un vechi cântec patriotic care fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav, în timp ce unii au avut norocul să scape.

În aceeaşi seară, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal la demonstraţie, dar şi ale unor răniţi executaţi în Spitalul Judeţean, au fost sustrase de la morga spitalului şi duse la Bucureşti pentru ca urmele represiunii să fie şterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti, cenuşa a fost colectată în patru pubele de gunoi şi ulterior deversată într-o gură de canal aflată pe raza localităţiiPopeşti-Leordeni, Ilfov. (Pentru detalii vezi: Operaţiunea Trandafirul.)

La 19 decembrie, Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat în oraş. 100.000 de protestatari au ocupat Piaţa Operei (astăzi „Piaţa Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Teatrului Naţional din Timişoara o serie de cetăţeni curajoşi vor crea Frontul Democratic Român, cu un Program politic în care se regăseau cererile celor aflaţi în Piaţă. Între timp,Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu au fost desemnaţi de Elena Ceauşescu (Nicolae Ceauşescu era la acel moment într-o vizită în Iran) să se întâlnească cu o delegaţie a protestatarilor; totuşi, ei au refuzat să îndeplinească revendicările oamenilor şi situaţia a rămas în mare parte neschimbată.

La 20 decembrie, trenuri încărcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au sosit la Timişoara. Regimul a încercat să-i folosească la înăbuşirea protestului, dar până la urmă aceştia s-au alăturat timişorenilor. Un muncitor explica: „Ieri, directorul fabricii noastre şi un oficial al Partidului ne-au strâns în curte, ne-au dat bâte din lemn şi ne-au spus că huliganii şi ungurii devastează Timişoara şi că este de datoria noastră se mergem acolo şi să ajutăm la înăbuşirea demonstraţiilor. Dar acum mi-am dat seama că nu este adevărat.

Treptat situaţia iese de sub controlul autorităţilor. Mai mulţi militari încep să fraternizeze cu demonstranţii. La sfârşitul zilei, Timişoara este declarată oraş liber de către demonstranţi.

Manifestul „A căzut tirania” tipărit la Timişoara în 22 decembrie 1989

Evenimentele din Timişoara au fost descrise în jurnalele de ştiri ale radiourilor Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, ascultate clandestin de către români, precum şi de către studenţii care se întorceau acasă pentru sărbătorile de Crăciun.

Schimbarea sistemului comunist era un fapt la sfârsitul lui decembrie, dar cu mari sacrificii de a caror absurditate ne întrebam si astazi:

1104 morti, dintre care 162 înainte de 22 decembrie, iar 942 dupa 22 decembrie

3352 raniti, dintre care 1107 înainte de 22 decembrie si 2245 dupa 22 decembrie

Din sufletele a sute de mii de timişoreni adunaţi în Piaţa Victoriei în decembrie 1989, prin sufletul lui a luat naştere imnul Revoluţiei de la Timişoara. Ilie Stepan este cel care a dus numele primului oraş liber în lume. Piesa lui, intitulată "Timişoara", a devenit un adevărat imn al Revoluţiei din 1989.

RADU BELIGAN

1918 - S–a născut actorul Radu Beligan. A pus bazele Teatrului de Comedie (1960), fiind director în perioada 1960–1968 (din filmografie “O noapte furtunoasă”, regia Jean Georgescu, “Iancu Jianu haiducul”, regia Dinu Cocea)

Radu Beligan recita din Christian W. Schenk

Vizitati site-ul celui mai longeviv om teatral al scenei romanesti

radubeligan

Radu Beligan: Am traversat patru dictaturi si pot sa va spun acum, in gura mare, ca am fost necredincios regimurilor si-ntotdeauna credincios Romaniei

Premii şi distincţii

Ordinul Naţional „Steaua României" în gradul de „Mare Cruce" cu însemn pentru civili, 2008

Membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaştere a activităţii în domeniul artei, 2004 Decorat cu Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan Decorat cu Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofiţer" Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale", 2003 Trofeul „România 2000", 2003 Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naţionale de Teatru, 2002 Preşedintele Franţei, Jacques Chirac a semnat Decretul prin care Radu Beligan este numit în grad de Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare, 2002 Premiul revistei „Moftul Român", 2001 Premiul Revistei „Flacăra", 2000 Trofeul Eugene Ionesco, 1999 Premiul Fundaţiei TOFAN, 1998 PRIX 14 JUILLET 1998 al Ministerului de Externe din Franţa Premiul Academiei Române, 1997 Premiul Galei UNITER - Trofeul Dionysos, 1995-1996 Doctor Honoris Causa al Academiei „George Enescu" din Iaşi, 1994 Doctor Honoris Causa al Academiei George Enescu Premiul Academiei „Le Muse" din Florenţa, 1980

Distincţii

Artist Emerit 1953;

Artist al Poporului 1962;

Premiul Academiei "Le Muse" din Florenţa 1980;

Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos 1995 - 1996;

Premiul Academiei Române, 1997;

Premiul Fundaţiei Tofan, 1998;

Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franţei, 1998;

Trofeul Eugene Ionesco, 1999;

Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu";

Cetăţean de onoare al municipiilor Iaşi şi Bacău.

Radu Beligan (n. 14 decembrie 1918, Galbeni (Filipeşti), Bacău) este un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. Pe linie maternă este grec de origine, pe linie paternă, fiind urmaş al unuia dintre fraţii lui Ion Creangă, potrivit unui interviu. Membru PSD din 1994. Membru al Partidului Comunist Român din 1962. Deputat în Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004.

Radu Beligan a interpretat roluri celebre, cum ar fi caractere ale dramaturgilor literaturii române: Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Victor Ion Popa, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, Aurel Baranga, Alexandru Mirodan şi universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Jules Romain, Eugen Ionescu, Jean Anouilh, Friedrich Dürrenmatt, Edward Albee, Peter Shaffer, Patrick Süskind, Neil Simon, Umberto Eco.

Cariera

Director al Teatrului de Comedie din Bucureşti: 1961 - 1969

Director al Teatrului Naţional Bucureşti: 1969 - 1990

Roluri la Teatrul Naţional din Bucureşti

Leon Saint Pe - „Egoistul" de Jean Anouilh, regie proprie, 2004

Ianke - „Take, Ianke şi Cadâr" de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonţa, 2001

Guglielmo - „Numele trandafirului" de Umberto Eco, regia Grigore Gonţa, 1998

Actorul - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998

Bătrânul - „Cotletele" de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag, 1998

Kondilas - „Moştenirea" de Titus Popovici, regia Horea Popescu, Mihai Manolescu, 1989

„Contrabasul" (one man show) de Patrick Suskind, regia Grigore Gonţa, 1987

Herb Tucker - „Poveste din Hollywood" de Neil Simon, regia Grigore Gonţa, 1984 şi 1994

Spirache - „Titanic Vals" de Teodor Muşatescu, regia Mihai Berechet, 1983

Domenico - „Filumena Marturano" de Eduardo De Fillippo, regia Anca Ovanez Doroşenco, 1981

Chereea - „Caligula" de Albert Camus, regia Horea Popescu, 1980

Romulus - „Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, regia Sanda Manu, 1977

Richard al III-lea - „Richard al III-lea" de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976

Autorul dramatic - „Viaţa unei femei" autor şi regia Aurel Baranga, 1976

Robespierre - „Danton" de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974

Mel - „Prizonierul din Manhattan" de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973

Mayer Bayer - „Simfonia patetică" de Aurel Baranga, regia Aurel Baranga, 1973

Ştefan Valeriu - „Jocul de-a vacanţa" de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971

George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Michel Făgădău, 1970

Eduard Forţian - „În valea cucului" de Mihai Beniuc, regia Sică Alexandrescu, 1959

C.N. Mollin - „Anii negri" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1958

Iacob Bardin - „Duşmanii" de Maxim Gorki, regia Alexandru Finţi, 1958

Horace, Frederic - „Invitaţie la castel" de Jean Anouilh, regia Sică Alexandrescu, 1958

Trinculo - „Furtuna" de William Shakespeare, regia Moni Ghelerter, 1958

Filipetto - „Bădăranii" de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, 1957

Alexandru - „Reţeta fericirii sau despre ceea ce nu se vorbeşte" de Aurel Baranga, regia Marietta Sadova, 1957

Profesorul - „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Sică Alexandrescu, 1956

Cerchez - „Ziariştii" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1956

Agamemnon Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1956

Dr. Smil - „Apus de soare" de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova, Mihail Zirra, 1956 şi 1973

Poludin - „O chestiune personală" de Alexandr Stein, regia Sică Alexandrescu, 1955

Stepa - „Platon Krecet" de Alexandr Korneiciuk, regia Alexandru Finţi, 1954

Mircea Cavafu - „Mielul turbat" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1954

Mitică - „Matei Millo" de Mircea Ştefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1953

Voicu - „Ultima oră" de Mihail Sebastian, regia Moni Ghelerter, 1953

Hlestakov - „Revizorul" de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Sică Alexandrescu, 1952

„Momente" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1952

Catindatul - „D`ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Studio), 1951

Tuzenbach - „Trei surori" de A.P. Cehov, regia Moni Ghelerter, (Sala Comedia), 1950

Victor Dumitrescu - „Iarba rea" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1949

Rică Venturiano - „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1949

Agamiţă Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1948

Studentul - „Confruntarea" de Tur şi Lev Seinin, regia Moni Ghelerter, (Sala Studio), 1948

Romeo - „Romeo şi Julieta, actul 6", „Între filologi", „Cine răspunde?" de D.D. Pătrăşcanu, regia N.Gh. Kirilov, 1945

Regizorul

Radu Beligan este cunoscut publicului şi în calitate de regizor.

„Egoistul" de Jean Anouilh, 2004

„De partea cui eşti?" de Ronald Harwood, 1996

„O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, 1979

„Poveste din Irkutsk" de Aleksei Arbuzov, 1960

„Sălbaticii" de Serghei Mihailovici Mihalkov, 1959

„Doctor fără voie" de J.B.P. Molière (co-regie cu Sică Alexandrescu), 1955

„Straini in noapte"de Eric Assous,2007

Roluri în teatru

Teatrul Odeon:

Talleyrand - „Supeul" de Jean Claude Brinsville, regia Florentina Enache, 1997 Antonio Salieri - „Amadeus" de Peter Schaffer, regia Dinu Cernescu, 1982 „Helen, Tommy şi Joe" de James Thurber şi Elliot Nugent, regia Marietta Sadova, 1948

Teatrul Evreiesc de Stat:

Wille Clark - „Băieţii de aur" de Neil Simon, regia Ion Lucian, 1997

Teatrul Naţional din Craiova

Zeus - „Danaidele" după Eschil, regia Silviu Purcărete, 1995 George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Mircea Cornişteanu, 1990

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din Bucureşti:

Don - „Transplantarea inimii necunoscute" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1969

Teatrul de Comedie: 1961 - 1968

Berenger - „Ucigaş fără simbrie" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu Chitlaru - „Opinia publică" de Aurel Baranga, regia Mihai Berechet Cirivis - „Capul de răţoi" de George Ciprian, regia David Esrig Berenger - „ Rinocerii" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu Gore, Şeful - „Şeful sectorului suflete" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter Juraţii - „Procesul domnului Caragiale" de Mircea Ştefănescu, regia David Esrig Cheryl - „Celebrul 702" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter

Teatrul Tineretului:

Doctorul - „Un flăcău din oraşul nostru" de Konstantin Simonov, regia Vlad Mugur, 1952

Teatrul Alhambra: 1943 - 1949

„Ruşinea familiei" de Mircea Ştefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Soare Z. Soare „Nu mai beau" de Gaston de Caillavet şi Robert de Flers, regia Soare Z. Soare „Pensiunea dragostei" de Alexandru Kiriţescu, regia Soare Z. Soare „Sărmanul Jonathan" de Karl Milloker

Compania Radu Beligan: 1947 - 1948

„Clasa a 8-a B" de Roger Ferdinand, regia Ionel Ţăranu „Ruşinea familiei" de Mircea Ştefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu

Teatrul Comedia: 1945 - 1947

„Primăvara a venit" de John van Druten, regia Sică Alexandrescu „Racheta spre lună" de Clifford Odets, regia Marietta Sadova „Vis de secătură" de Mircea Ştefănescu, regia W. Siegfried „O femeie răpită" de Louis Verneuil, regia Sică Alexandrescu „Knock" de Jules Romaine, regia Sică Alexandrescu „Sărută-mă imediat" de Tudor Muşatescu şi V. Timuş, după Janos Vaszari, regia Ion Talianu „Unul cu bani" de George S. Kaufman, regia Sică Alexandrescu „Am visat paradisul" de Guido Cantini, regia Sică Alexandrescu „Medicul în dilemă" de George Bernard Shaw, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Nostru: 1946 - 1947

„Viaţa începe mâine" de Marc Gilbert Sauvajon, regia Val Mugur

Teatrul Municipal: 1944 - 1945

„Omul care a văzut moartea" de Victor Eftimiu, regia Sică Alexandrescu „Amantul de carton" de Jacques Deval, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Maria Filotti (Sărindar): 1942 - 1943

„Sextet" de Gregor Schmitt, regia Sică Alexandrescu „Domnişoara de ciocolată" de Paul Gavault, regia Ion Şahighian „D-ra Butterfly" de Tudor Muşatescu, după Tibor Varady, regia Tudor Muşatescu

Teatrul Majestic: 1940 - 1941

„Omul care zâmbeşte" de Luigi Bonelli şi Aldo de Benedetti, regia Ion Şahighian „Frumoasa aventură" de Gaston de Caillavet şi Robert de Flers, regia Sică Alexandrescu „Oraşul fără avocaţi" de Nicola Manzari, regia Ion Iancovescu „Banii nu fac nici două parale" de Armando Curcio, regia Sică Alexandrescu

Teatrul Tudor Muşatescu (Roxy): 1940 - 1941

„Îmi pare rău de mine" de Mouezy-Eon şi Guitton, regia Ion Sava „Titanic Vals" de Tudor Muşatescu, regia Tudor Muşatescu

Grădina C.A. Rosetti: 1940

„Ascultă, Ionescule" de Tudor Muşatescu, după Mirande şi Quinson

Teatrul din Sărindar: 1939 - 1940

„Calul năzdrăvan" de Gherardo Gherardi, regia Ion Iancovescu „Aproape de cer" de Julien Luchaire, regia Aurel Ion Maican „Figurantul" de Alfred Savoir, regia Ion Iancovescu „Domnişoara Butterfly" de Tudor Muşatescu după Tibor Varady, regia Tudor Muşatescu

Teatrul Uranus - Comedia: 1938 - 1939

„Tinereţe" de Swarkin, regia Muratov „Quadratura cercului" de Valentin Kataiev, regia Victor Ion Popa „Zile vesele după război" de Mihail Sadoveanu, regia Victor Ion Popa „Jederman" de Hugo von Hoffmanstall, regia Victor Ion Popa

Liedertafel - Alhambra - Regina Maria: 1937 - 1938

„Molima" de Ion Marin Sadoveanu „Pescuitorul de umbre" de Jean Sarment, regia Sergiu Dumitrescu „Crimă şi pedeapsă" de Gaston Bary, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Mihai Zirra (Debut)

Televiziune

„Al matale, Caragiale", regia Mircea Cornişteanu, 2002 „Cui i-e frică de Virginia Wolf?" de Edward Albee, regia Olimpia Arghir, 1995 „Amadeus" de Peter Shaffer, regia Dinu Cernescu „Aventură sub pământ" de Ion Băieşu, regia Sergiu Ionescu, 1982 „Titanic vals" de Tudor Muşatescu „Supeul" de Jean Claude Brinsville „Muşatinii" „Harvey" de Mary Chase „Tren de plăcere" de I.L. Caragiale „Momente Caragiale" după I.L. Caragiale „Conu Leonida" după I.L. Caragiale „Marii Artişti pe Micul Ecran"

Autorul

2001 - „Note de insomniac" 1978 - „Luni, Marţi, Miercuri..." 1968 - „Pretexte şi subtexte"

Activitate didactică, profesională, membru

Profesor la Institutul de Teatru şi Film: 1950 - 1965

Director al Teatrului de Comedie: 1961 - 1969

Preşedinte activ (1971) şi apoi Preşedinte de onoare pe viaţă (1977) al Institutului Internaţional de Teatru

Autorul mesajului internaţional pentru Ziua Mondială a Teatrului: 27 martie 1977

Co-preşedinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaţionale de Teatru şi Muzică organizate de UNESCO: 1971 - 1978

Membru al Cartelului Internaţional de Teatru: 1967

Membru în Consiliul Superior al Teatrului Naţiunilor, sub preşedinţia lui Pierre Moinet, directorul general al artelor şi literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franţei

Membru al Academiei Le Muse din Florenţa

Semnatar al Apelului Artiştilor pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Helsinki, 1985

Filmografie

O noapte furtunoasă (1943)

Visul unei nopţi de iarnă (1946)

Răsună valea (1949)

Bulevardul “Fluieră Vântu” - scurt metraj (1950)

Lanţul slăbiciunilor (1952)

O scrisoare pierdută (1953) - Agamemnon Dandanache

Afacerea Protar (1955) - Profesorul Andronic

Directorul nostru (1960)

Bădăranii (1960)

Celebrul 702 (1962) - Cheryl

Lanterne cu amintiri (1963)

Paşi spre lună (1964)

Castelanii (1966)

Şeful sectorului suflete (1967) - Gore

Explozia (1972)

Întoarcerea lui Magellan (1973)

Agentul straniu (1974)

Tată de duminică (1975)

Singurătatea florilor (1976)

Cuibul salamandrelor (1976)

Instanţa amână pronunţarea (1976)

Premiera (1976)

Braţele Afroditei (1978)

Aurel Vlaicu (1977)

Iancu Jianu, zapciul (1980)

Reţeaua „S” (1980)

Iancu Jianu, haiducul (1981)

Întoarcere la dragostea dintâi (1981)

Galax, omul păpuşă (1983)

Horea (1984)

Cui i-e frică de Virginia Woolf? - film TV (1995) - George

Trahir (1993) - Vlad

După-amiaza unui torţionar (2001) - Profesorul

Nichita Stanescu

Nichita, doar Nichita, cum este adesea pomenit de iubitorii şi admiratorii poemelor sale
— „Nichita, ce faci tu Nichita?”, m-a întrebat îngerul —


1933 - S-a născut Nichita Stănescu, poet considerat reprezentativ pentru creaţia “generaţiei 60” şi unul dintre cele mai importante nume ale liricii româneşti a secolului al XX-lea; membru titular post-mortem al Academiei Române (m. 13.12.1983);

"Poetul nu are biografie: biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreaţă sau mai puţin măreaţă."



Interviu






Necuvintele - Nichita Stanescu


Nichita Stanescu - Muzica

Nichita Stanescu - Poem

NICHITA STANESCU - EMOTIE DE TOAMNA

'Ploaie in luna lui marte''-Paula Seling

Nichita Stănescu
Ploaie mooning-l Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
.
.

Născut
31 martie 1933

Ploiesti

Decedat

13 decembrie 1983

Bucuresti

Educatie

1944 - 1952: Liceul "Sf. Petru si Pavel", devenit "I.L. Caragiale" din Ploiesti


1952 - 1957: Facultatea de filologie a Universitătii din Bucuresti.

Pe scurt
1952 Se căsătoreste cu Magdalena Petrescu, iubirea sa din adolescentă dar tinerii se despart după un an.
1955 Transcrie Argoticele sale care nu au fost publicate si văzute ca profund neserioase.
1957 În martie Nichita Stănescu debutează simultan în revistele Tribuna si Gazeta literară din Cluj cu trei poezii.
1957 - 1968 Este pentru scurt timp corector si apoi redactor la sectia de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).
1960 La sfârsitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii, 112 de pagini de poezii.
1962 La 6 iunie se căsătoreste cu Doina Ciurea, a cărei dragoste de aproape zece ani va fi subiectul volumului O viziune a sentimentelor.
1963 Primul pas peste hotare al poetului, în Cehoslovacia.
1964 Apare la începtul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaste pe Gabriela Melinescu, în tensiunea relatiei lor poetul creează cele mai explozive opera ale sale.
1965 Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp, 84 de pagini.
1966 Publică doar 11 Elegii, totate Elegiile vor apare anul viitor în prima sa antologie, Alfa.
1967 Trei cărti ale sale sunt tipărite, Rosu Vertical, antologia Alfa, si volumul de poezii Oul si sfera. Poemele sale încep sa aiba o aură melancolică cu o stare de regret.
1969 Tipăreste Necuvintele, 216 pagini de poezii în acest volum care primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare si volumul de poezii Un pamânt numit România, 150 de pagini. Este numit redactor sef adjunct al revistei Luceafărul, alături de Adrian Păunescu.
1970 - 1973 Este redactor sef adjunct la România literară, revistă condusă de Nicolae Breban.
1970 Publică În dulcele stil clasic, 212 pagini de poezii, si a doua sa antologie, Poezii. Sustine o rubrică lunară în revista Arges.
1971 Apar în Iugoslavia două cărti traduse, Belgradul în cinci prieteni, editie bilingvă de poezii inedite si Nereci.
1972 Publică două noi volume de poezii, Belgradul în cinci prieteni si Măretia Frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obtine pentru a treia oară Premiul Uniunii Scriitorilor.
1973 Scoate o antologie numai de poezii de dragoste Clar de inimă.
1974 În martie, de ziua lui, are o revelatie a mortii sub forma unui îngrozitor tunel oranj - odiseea sa "spatială" va cintinua.
1975 Obtine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor si i se atribuie premiul international "Gottfried von Herder". Tipăreste a patra sa antologie, Starea poeziei, în populara colectie "Biblioteca pentru toti". E publicist comentator la România literară. Se mută în ultima sa locuintă, Str. Piata Amzei nr. 9.
1977 La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să salveze pe prietenul său Nicolae Stefănescu, si este lovit de prăbusirea unui zid după cutremur. În urma socului face o scurtă paralizie a părtii stângi a corpului care va lăsa urme si după vindecare.
1978 Publică volumul de poezii Epica Magna, 216 de pagini, cu care primeste premiul "Mihai Eminescu" al Academiei.
1979 Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.
1980 Propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel alături de Elitis, Frisch, Senghor si Borges. Premiul este dat poetului grec Odysseas Elitis. Discul "Nichita Stănescu - o recitare" este scos de "Electrecord".
1981 În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă si poetul se internează la spitalul Fundeni.
1982 În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri si semne, subintitulat "Recviem pentru moartea tatălui" este o selectie din tot ce a scris poetul de la ultima sa aparitie editorială. În iulie se căsătoreste cu ultima sa sotie, Todorita Tărîtă (Dora). Călătoreste prin Macedonia si Iugoslavia înainte sa-si fractureze piciorul stâng în noiembrie în Vrancea care-l va imobiliza în casă sase luni.
1983 Ascunde fată de toti semnele maladiei sale si afisează un optimism cu care si medicii sunt uimiti de rezistenta si vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, împlinirea a 50 de ani a poetului este aproape o sărbătoare natională în lumea artei si literaturii. Continuă să apară traduceri a poeziilor sale peste hotare, în mod special în Iugoslavia unde va avea o criză foarte gravă, necesitând interventia medicilor. Mai recită poezii si la Timisoara si la Drobeta-Turnu Severin, la nunta prietenilor săi de familie pe 9 decembrie. Se întoarce cu trenul, si cu greu, la Bucuresti cu Dora si cu tinerii nou căsătoriti seara târziu pe 12 decembrie. Pe la miezul noptii durerile din zona ficatului sunt îngrozitoare si este adus cu salvarea la spitalul de Urgenta unde crizele devin extrem de violente si poetul se stinge din viată la orele două si zece minute.

Nichita Stănescu
Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.


Gânduri
Nichita Stănescu
din emisiunea regretatului Tudor Vornicu
.
Gânduri
Nichita Stănescu
din emisiunea regretatului Tudor Vornicu

Gand 1

Părerea mea este că poetul nu are o epocă a lui; epoca îşi are poeţii ei şi, în genere, epoca îşi vede singură poeţi.

Gand 2

Vreau să vă spun un lucru, cu riscul de a mă repeta: eu nu prea cred că există poeţi, cred că există poezie.

Gand 3

Dacă n-aş crede în mesajul meu literar, nu aş scrie. Pur şi simplu, n-aş crede şi... e o falsă modestie să spui "domnule, eu scriu pentru că iubesc poezia ... da' nu prea cred dacă am talent, dacă n-am talent". Eu cred foarte mult în talentul şi în vocaţia mea, pentru asta mi-am jertfit întreaga mea existenţă, ca să adaug, cu o picătură în plus, sensibilităţii contemporane o formulare mai nouă, mai adecvată etcetera.

Gand 4

Atunci va fi o poveste scurtă, o confesiune scurtă. Acum doua-trei după-amieze, primesc un telefon de la un necunoscut, care era îngrijorat că aş fi bolnav, care era fericit că m-aş fi însănătoşit, mă rog ... Şi-mi spune un lucru care m-a lăsat aşa ... nemaipomenit de bucuros. Mi-a spus, zice: bă, poete, zice, nu mor caii când vor câinii. Şi-mi spun mie: ştii că are dreptate, am spus eu, să ştii că omul ăsta are dreptate. Păi nu mor caii când vor câinii! Şi, de altfel ...

Gând 5

De aceea, pentru mine muntele - munte se zice.
De aceea, pentru mine iarba - iarbă se spune
De aceea, pentru mine izvorul izvorăşte
De aceea, pentru mine viaţa se trăieşte.

Gând 6

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară ? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi dar ... de dragoste mai ales.

Gând 7

Dac-ar fi să scriu un catren - catren însemnând o poezie de numai patru versuri - în ce sens de numai patru versuri, diferite popoare au poezii scurte, noi ... cea mai scurtă poezie a românilor este tăpuritura din Maramureş, care se începe cu un chiot şi se sfârşeşte cu o besteleală, dar e foarte frumos că e aşa.

Gând 8

Poeziile foarte bune care sunt compuse pe o linie melodică proastă se uită iute odată cu linia melodică. Pe când o poezie proastă pe o linie melodică bună rămâne în memorie.

Gând 9

Să smulgem fildeşii din Alifantis
Şi din Mediterană tot ce a fost Atlantis
Să-l auzim cum cade cum şoimul cel vânat
Leneş şi în cascade, într-un alt fel păcat
Când cântă parcă moare o taină dintr-un grec
Şi tot ce e în mine zare arată a înec
Dar nu-n sărata mare ci în ceva cu mult mai mare.

Gând 10

Inspiraţia este fundamentul artelor în genere, ea este exact ca impulsul electric care stârneşte fulgerul între doi poli. În momentul în care tensiunea între doi poli se creează, fulgerul apare. Fără fulger nu poate să existe fulger.

Gând 11

Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite. De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi.

Gând 12

Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab decât sine însuşi.

Gând 13

De poeţi numai de bine, ca să zicem aşa.


Prof. dr. Mircia Dumitrescu, artist vizual