Pe la trapeza mânăstirii nemţene Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril trec zilnic zeci de oameni veniţi la Sfântul Maslu, la slujbe în general sau ca să se închine. Sfârşitul săptămânii înseamnă pentru acest loc adunarea a mai bine de trei sute de credincioşi. În aceste zile se fac pomeniri ale celor adormiţi şi mesele sunt îmbelşugate. Aceasta este şi tradiţia monahală veche, ca pelerinii să primească o masă de la mânăstire.
Sora Lucia a ales să îşi petreacă zilele într‑o mânăstire. În aerul tare al muntelui Haşca, în locurile în care s‑a ascuns cu sute de ani în urmă Elena Doamna din faţa turcilor. Se apropie de vârsta de şaizeci de ani şi are copiii împrăştiaţi prin lume, cu tot cu nepoţi. De aproape nouă ani se află în mânăstire. Are patru copii, fiecare la casa lui, dar şi un al cincilea suflet considerat al familiei, un băiat părăsit de a cărui creştere s‑a ocupat ani buni până a devenit adult. L‑a cunoscut întâmplător la un cămin unde mai toate femeile de acolo îl îngrijeau şi îl iubeau, dar Paul îşi dorea o mamă doar a lui. După prima întâlnire nu s‑au mai putut despărţi. La început stăteau împreună doar la sfârşiturile de săptămână, dar când cel mic răcea şi nu putea pleca din cămin se despărţeau cu greu la poartă şi plângeau. Legătura sufletească s‑a creat nu numai între mamă şi copil, ci şi între copiii de sânge şi Paul cel părăsit. Şi Dumnezeu a făcut ca Paul să poată sta împreună cu mama adoptivă.
Pentru sora Lucia muzica bisericească deschide sufletele, de aceea se aude vocea ei uneori din bucătărie cântând o priceasnă sau vreun alt cântec religios.
Usturoiul este temelie în bucătărie – crede sora Lucia – pentru gustul pe care îl dă mâncărurilor, dar şi pentru proprietăţile antibiotice pe care le are. Găteşte cantităţi mari de mâncare de câteva ori pe săptămână, în oala de două sute de litri.
Ce v‑a determinat să alegeţi o astfel de viaţă?
Material nu mi‑a lipsit mai nimic, am acasă de toate, dar de când am aflat de Hristos mi‑am dat seama că viaţa mea trebuie să capete un astfel de sens, chiar El îmi lipsea. Părintele duhovnic, Petroniu, mi‑a îndrumat paşii şi m‑a susţinut, înţelegându‑mi intenţia. Aşa se face că de ani buni sunt de găsit în trapeza mânăstirii.
De gătit de la cine aţi învăţat?
De la mama, dar şi de la soacra mea. Găteau foarte bine, erau gospodine. În timp am învăţat. Când m‑am căsătorit nu ştiam să gătesc, făceam doar mămăligă, ochiuri, cartofi prăjiţi, salata boeuf, ceva prăjiturele. Soţul meu a fost cel mai mare dintre fraţi şi ştia de la mama lui să gătească, ne completam în bucătărie. Apoi am învăţat din cărţi, din reviste, colegele mele de serviciu erau foarte ambiţioase la acest capitol. Mama găteşte bine, face feluri unicat. Rudele
mele ştiu că dacă vin în vizită la ea vor mânca ceva bun. N‑am gătit de mică, de acasă, am fost trei fete şi poate că mama nu prea ne‑a lăsat în bucătărie.
Ţineţi mult la felul prezentării unei farfurii.
Da, contează felul în care aşezi pe masă o mâncare, estetica din farfurie. Îmi place să fie perfect, să fie drept aranjat. Mânăstirea oferă masă la aproape patru sute de oameni la fiecare praznic, sâmbăta, dar cel mai aglomerat este duminica. E important şi cum aşezi pe masă ceea ce serveşti.
Care e diferenţa între a găti într‑un restaurant şi bucătăria de acasă sau, mai mult, în trapeza unei mănăstiri?
Nu am aceeaşi trăire în aceste locuri, restaurantul are scopul lui. Tot pentru oameni găteşti, dar simţi altfel, ai alt sentiment în fiecare dintre aceste locuri de care aţi spus. E altceva. Se fac şi praznice la restaurant, dar azi se înjură, se bea, se petrece şi apoi se face pomenirea unui suflet. E mai greu. Atmosfera e alta. Viaţa duhovnicească e alta în fiecare dintre aceste locuri. Rugăciunea dintr‑un loc sfinţeşte şi mâncarea. Se poate ca şi la restaurant rugăciunea părintelui să facă prezent Duhul Sfânt, dar şi cel ce găteşte şi cel ce mănâncă se simt într‑un fel la restaurant şi în alt fel la masa unei mânăstiri, orice ar avea în farfurie. Aici se cere binecuvântare pentru a pregăti bucatele, se face rugăciune în timpul preparării, cred că are importanţa ei această rugăciune. Praznicul practic ce este? E o ofrandă pentru cei adormiţi. Vrea Dumnezeu să vadă ce ne îndeamnă inima să oferim pentru cel adormit. Cu cât e mai frumos cu atât apreciază şi Dumnezeu mai mult efortul nostru. Nu trebuie bani mulţi pentru un praznic, la noi mâncare oricum se face şi cel ce vrea o pomenire dă şi el cât poate. Nişte orez, câteva ingrediente pentru gătit masa. Dacă n‑ai cum să fii prezent, pomeneşte părintele şi cei de la masă pe cel drag al tău. Cu cât ai se face pomenirea, important e să dai un pomelnic cu numele celor ce au nevoie de mângâiere dincolo. Am citit că în bucătăriile ruseşti se aprindea focul la bucătărie de la candela de rugăciune. Viaţa de mânăstire e frumoasă.
Cum e mâncarea făcută cu rugăciune?
Slujbele curg tot timpul. În biserică toţi se roagă, se citeşte Psaltirea. Tot timpul e rugăciune între aceste ziduri. Iar noi gătim, e rucodelia noastră. Şi cel ce găteşte se roagă. Rugăciunea influenţează gustul mâncării şi probabil şi starea celui care o consumă. Sunt mirence care au rugăciune şi se simte acest lucru şi în farfurie.
Nopţile, între miezul nopţii şi până în zori aproape, până pe la patru‑cinci dimineaţa, se face slujba de noapte, Sfânta Liturghie. Cum rezistaţi, pentru că se ştie cât de obositoare este munca unei femei în picioare în bucătărie?
Mă dor şi picioarele, uneori reuşesc să mă odihnesc puţin înainte, alte dăţi nu. Dar ne ajută, mergem la biserică, acolo e corabia. Într‑o noapte, a trecut părintele cu Darurile şi eu aţipisem, n‑am ştiut că a trecut pe lângă mine. M‑am trezit, eram în genunchi şi pur şi simplu mi‑a căzut capul de obosită ce eram. N‑au fost Darurile pentru mine în acea noapte. A doua zi, mi‑a spus părintele că vin oamenii la biserică şi se culcă, iar eu am tăcut chitic. Trupul poate datorită ajutorului harului. Ne sprijină sfinţii, le cerem ajutorul în gând.
Când nu a reuşit o mâncare – poate o ciorbă în care aţi pus de toate şi, cu toate astea, nu are gust, sau când se taie maioneza – cum rezolvaţi?
Văd ce mai trebuie, dar cer şi ajutor de Sus. Se întâmplă de multe ori să gătesc ceva şi fără să gust. Sau dacă trebuie neapărat şi e post, gust şi scot din gură.
Se întâmplă să nu reuşiţi să şi mâncaţi din ceea ce pregătiţi?
Da… Piftia de hribi n‑a mai ajuns şi pentru mine, de exemplu.
Aveţi şi nişte suferinţe trupeşti…
Mă tratez cu ceai din coajă de salcie, tincturi, mişcare.
Ce activităţi dintre cele femeieşti vă bucură?
Să gătesc şi curăţenia. Contează mediul în care fac toate astea. Dacă nu e curăţenie, nu mă pot apuca de făcut mâncare, de exemplu. Curăţ oalele, plita e primul lucru pe care îl curăţ dimineaţa. Veneam seara de la prăşit, frântă de oboseală, flămândă şi trebuia să pregătesc pentru praznicul de a doua zi. Găseam câte o mizerie în bucătărie… Plângeam, făceam curăţenie, dădeam şi cu furtunul pe jos şi făceam apoi mâncarea.
Dulciuri preparaţi, aveţi succes cu ele?
Ruladele din pandişpan. Se pot adăuga frişcă şi fructe, căpşuni, se rulează, se poate pune şi frişcă deasupra. Din pandişpan, dacă nu se pune zahăr, se poate servi la aperitiv. Doar că trebuie chimen, usturoi şi sare în compoziţia de pandişpan. Am făcut pat de ton şi am pus foaia pe care am turnat verdeaţă. Plus omleta în care am pus gogoşar tocat mărunt, verdeaţă, caşcaval ras. La mijloc am pus salată de sfeclă roşie stoarsă ca să iasă zeama. Am făcut felul acesta pentru protocoale. N‑am ştiut că voi găti în mânăstire, aveam treabă acasă, dar aşa s‑a întâmplat. Am trecut de la spectator la omul de la cratiţă. Copiilor mei le place să gătească, chiar şi băieţii stau în bucătărie.
Sunteţi liniştită, deşi sunt multe surse de agitaţie în jur.
N‑ai încotro, altfel n‑ai plată. Am lucrat o vreme la cuptorul de pâine: făină, căldură…
Am văzut un peşte afumat pe farfurie…
Afumă cineva, contează lemnul cu care se afumă. Se agaţă macroul, de exemplu, cu cârliguţe şi se lasă la fum. Sau în nişte plase e şi mai bine.
De ce aţi ales acest fel de viaţă?
Am crezut că într‑o mânăstire poţi doar să te rogi. Am trecut prin multe, părintele m‑a îndemnat şi sprijinit pentru această treabă. Am o perioadă de când mi‑aş dori să mă aliniez şi eu, dar nu haina face pe om. M‑am obişnuit
aici. Am răbdare.
Mai aveţi timp de citit?
Psaltirea mă mai cheamă dacă o părăsesc. Acum citesc despre familia voievodului Neagoe Basarab; nu e timp, dar simt lipsa cărţilor dacă nu le răsfoiesc o vreme. Am două ore, dacă nu pot ziua, stau noaptea, pentru rugăciune, pentru suflet. Metanii nu pot face din cauza durerilor pe care le am la oasele mâinilor.
Salată rusească (cu peşte sau fără)
Ingrediente: 6 cartofi, 3 morcovi, 2 rădăcini păstârnac, 1 rădăcină pătrunjel, 1 ţelină, 4-5 castraveciori mici sau 3 mai mari, o lingură muştar, 2 linguri smântână, 2 gălbenuşuri fierte, 2 gălbenuşuri crude, 1/2 l ulei, zeamă de lămâie, sare, piper.
Timp de preparare : 90 minute
Preparare : Se fierb cartofii, morcovul şi albitura, se taie cuburi mărunte, apoi se face maioneza. E important să se adauge smântână în maioneză, iese foarte bună. Dacă maioneza trebuie să fie de post se face din ţelină fiartă dată prin blender şi se adaugă treptat ulei, ca la maioneza din ou. Se mai poate face maioneză de post din pufuleţi sau din muştar. Salatei i se adaugă castraveţi muraţi, gogoşari şi peşte dacă e dezlegare.
Cartofi prăjiţi cu ton
Ingrediente: 1 cutie de ton, 1/2 peşte afumat (macrou, somon, scrumbie, păstrăv etc.), 5 cartofi, 5 căţei usturoi, 1/2 lamâie, verdeaţă, 3 linguri de ulei de măsline, sare, piper
Timp de preparare : 20 minute
Preparare : Se taie fâşii cartofii, se prăjesc în ulei, după care se stropesc cu zeamă de usturoi. Separat, se amestecă peştele ton din conservă (care a fost stors de apă sau ulei) cu puţin peşte afumat, care va da un gust minunat mâncării. Cartofii prăjiţi şi amestecul din peşte se pun laolaltă în farfurie, peste care se stoarce puţină zeamă de lămâie şi verdeaţă. Zeama de usturoi poate fi făcută cu ajutorul cuţitului, la mojar sau la robot. Se curăţă usturoiul, se aşează pe un fund de lemn. Se taie cu un cuţit ascuţit în fâşii cât mai subţiri posibil şi peste se presară puţină sare. Apoi:
Varianta 1: Cu ajutorul unui alt cuţit, cu lama mai lată, se presează usturoiul şi se freacă de fundul din lemn. Se strâng la un loc bucăţile de usturoi şi se repetă operaţiunea până se sfărâmă. Sarea e de ajutor în pisarea cât mai fină a fâşiilor de usturoi. Se toarnă peste trei linguri de apă.
Varianta 2: Usturoiul tăiat mărunt se bate în mojar până se macină. Se adaugă apă.
Varianta 3: Într-un mini
MIXER
sau mini blender se toacă usturoiul şi se amestecă cu apă.
Rulouri cu pe şte pentru zilele de sărbătoare
Ingrediente: pentru aluat – 6 ouă, 8 linguri de faină, 2 linguri de ulei, un gogoşar tăiat mărunt, verdeaţă, 1 căţel de usturoi; pentru umplutură – 2 conserve de ton bine scurse, 2 linguri de maioneză, peşte afumat, 1 ceapă, verdeaţă, caşcaval ras, 2 gogoşari în oţet.
Timp de preparare : 70 minute
Preparare : Se face foaie din aluat de pandişpan, care se prepară ca pentru aperitiv, nu ca dulce. Adăugăm sare, gogoşar dat prin robot şi stors bine de zeamă, verdeaţă şi usturoi, o mică tentă din cel din urmă. Când se răstoarnă acest aluat din tavă se pune un prosop umed şi se rulează, i se dă formă de rulou. Cu ajutorul robotului se face o pastă de ton, cu care se va unge foaia de aluat. Peştele afumat, de preferat macrou, se desface în fâşii care se amestecă cu ceapa tăiată mărunt, maioneză, verdeaţă, caşcaval dat pe randeaua mare a răzătorii, gogoşar stors bine de zeamă, puţin usturoi şi conservele de ton bine scurse. Pe foaie se pune această pastă, iar la mijloc un strat de salată de sfeclă roşie, tot stoarsă pentru a nu lăsa zeamă pe rulouri. Se rulează foia, se împachetează în folie fiecare rulou şi se dau la frigider. Se scot după câteva ore şi se taie felii.
Ruladă din pandişpan cu fructe şi frişcă
Timp de preparare : 40 minute
Ingrediente: 8 ouă, 8 linguri cu vârf cu zahăr (acum zahărul nu mai e aşa dulce ca altădată; poate fi zahăr tos sau aproximând proporțiile din trestie, din stevie, sirop de agave sau vreo 3 smochine), 1 lingură ulei de măsline, 50 ml apă, sare,
AROME după gust, 500-600 grame frişcă îndulcită, 400 gr fructe ( zmeură, afine, agrişe, vişine, cireşe fără sâmburi, mure sau chiar fructe din dulceață, citrice, ½ lămâie sau o lingură de oțet.
Mod de preparare : Se sparg ouăle şi se separă albuşurile de gălbenuşuri. Se bat albuşurile până când spuma se ține de tel bine ca o zăpadă. Se adaugă zahărul, oțetul sau zeama de lămâie şi se continuă baterea cu telul sau cu robotul de bucătărie până când dacă se întoarce vasul cu gura în jos, conținutul nu curge. Acest rezultat se obține numai dacă s-au separat corect albuşurile de gălbenuşuri, astfel încât în albuşuri să nu rămână picătură de gălbenuş. Se adaugă gălbenuşul amestecat cu sarea, uleiul, apa şi făina, după care cu un tel pară sau cu o lingură de lemn se omogenizează grosier compoziția fără să se întrepătrundă perfect pentru a nu se pierde din aerul încorporat în albuşuri. Cuptorul se preîncălzeşte la 180 gr C. Într-o tavă se întinde o foaie de copt în aşa fel încât să fie de aceeaşi grosime pe toată suprafața tăvii. O dăm la cuptor pentru 20- 30 minute, în funcție de aragaz. Scoatem prăjitura pe un blat din lemn sau din marmură şi eliminăm foaia. Imediat se rulează cât e caldă (altfel se întăreşte şi rularea devine imposibilă). O lăsăm să se răcească, o derulăm şi pe toată suprafața ei întindem cam 80% din frişcă pe care o avem. Din loc în loc, la distanțe de câțiva centimetri, punem cam 80% din fructe. Rulăm din nou şi o înfăşurăm într-o folie. Dăm prăjitura la rece. În momentul servirii, o ornăm cu frişca şi fructele rămase. Dacă nu punem zahăr, rulourile pot fi făcute ca aperitiv.
Sursa:
http://www.lumeacredintei.com/
.jpg)
