Nunta la sași

Mihaela Kloos-Ilea / 20 septembrie 2015

Ar putea fi bunica oricărora dintre noi, prototipul săsoaicei de oriunde și oricând. Când râde blând, chipul ei îndesat, încadrat de baticul gălbui, seamănă cu al unui îngeraș durduliu din picturile baroce. Pe fața luminoasă ca o lună, pe pielea întinsă și străvezie, greu i se ghiceşte vârsta. Cu suflet ușor, bătrâna îi ține ferm de mâini și le vorbește tinerilor miri ca o mamă: despre mâncarea pregătită, despre ziua asta frumoasă, despre lume.

Luând de pe tavă cu gesturile ritualice ale unui preot, parcă-i îmbie cu ambră: hencleș, pită, cozonac, vin, ţuică. Ocrotiţi în cochilia cuvintelor ei printr-o vrajă bună, mirii fâstâciţi gustă din fiecare ca din dulceţurile şi grozăviile vieţii, despărțind singuri acrul de aspru ori dulce. Cu fiecare vorbă domoală, de parc-ar rosti o incantație, bătrâna vede cum glasul ei străpunge întunericul pâclos al anilor, apoi ceaţa pufoasă a memoriei, până când se răsare zveltă în pragul tinereţii, în Zagărul natal, în locul miresei gustând merinde pentru viaţă.

Astăzi e bucătăreasa ospățului de pe scenă, o nuntă recreată de opt perechi de miri din zona Târnavelor. Suntem în Germania dezvrăjită a anului 2015, la peste o mie de kilometri și ani lumină de locurile și vremurile acestor rânduieli.

La întâlnirea sașilor de la Dinkelsbühl (v. 1, 2, 3, 4, 5), în Germania, se pot vedea tradiții de mult dispărute, de care aflăm, dacă mai avem șansa, doar din poveștile bătrânilor. Așa a fost anul acesta prezentarea obiceiurilor de nuntă la sașii din zona Târnavelor/Kokelgebiet, invitații speciali ai întâlnirii. Chiar dacă este vorba despre – cum altfel decât – o punere în scenă susținută de opt perechi de miri, acesta a fost, cred eu, momentul de cea mai mare valoare culturală, etnografică a zilelor. Dincolo de replici, explicații și rolurile asumate perfect de fiecare nuntaș de pe scenă, de la un moment dat cu toții am devenit oaspeți la un ospăț veritabil al sașilor din Transilvania, așa cum s-a pomenit odinioară.

Pentru multe dintre rânduielile pe care le vedem aici, e ultima strigare: cu decenii în urmă au ieșit sfioase din realitate și s-au așezat în memorie. Iar de acolo au coborât acum pe scenă, până când se va trage cortina și peste fărâmele de amintiri.

Opt perechi de miri de pe Târnave au recreat o nuntă tradiţională săsească, aşa cum cere rânduiala din bătrâni. Au trebuit doar câteva minute şi câteva felii de lichiu pentru ca şi cei de pe scenă, şi noi din public, să uităm regia şi să păşim în viaţă. Cu lacrimi de bucurie şi gânduri amestecate.

Sașii din localitățile de pe Valea Târnavelor/Kokelgebiet au fost invitații speciali ai întâlnirii anuale a sașilor care are loc la Dinkelsbühl. Grupurile care au prezentat obiceiurile de nuntă au fost ale sașilor din Bazna/Baassen, Bălcaciu/Bulkesch, Viișoara/Maldorf-Hohndorf, Zagăr/Rode, Șona/Șchoenau, Jidvei/Seiden,Senereuș/ Zendersch, Țigmandru/Zuckmantel. O zonă în mare parte neumblată de turiștii de astăzi, cu dealuri molcome și rodnice toamna, oameni vrednici și rânduială săsească ale cărei urme supraviețuiesc răzleț și acum. Însă despre o nuntă veritabilă săsească, ca pe vremuri, cum ar zice sașii, sigur nu s-a mai pomenit nici aici, nici în toată Transilvania, în ultimele decenii. Probabil nu va mai fi niciodată. Eu nu am participat niciodată la o nuntă săsească și deși am citit sau am reconstituit frânturi din fotografii de familie, am considerat un mare privilegiu că pot să particip la ritual. În continuare, voi rezuma ritualurile nunții săsești, pornind de la felul cum le-au prezentat tinerii de pe Târnave, dar făcând referire și la obiceiurile din alte zone, pentru a vă oferi o imagine bogată a mozaicului de tradiții.

Rânduiala nunții săsești

Nunta este la sași, ca în toate comunitățile, unul dintre evenimentele mari în viața unui om, o sărbătoare pentru întreaga familie și, în satele de odinioară, pentru întreaga localitate. Ca și în viața socială și în toată rânduiala care-i caracterizează, suita de ritualuri de nuntă era strict stabilită și respectată de fiecare. Nuntașii aveau fiecare locul stabilit, existau formule de adresare și discursuri tradiționale pe care le rosteau mirii și familia, se cântau anumite cântece în momente bine stabilite, existau piese de vestimentație care se purtau în ziua nunții, etc.

Băieții erau buni de însurătoare după ce terminau armata (pe la 23 de ani), fetele mai devreme, de obicei între 16 și 20 de ani. Fată bătrână sau fecior rămas neînsurat nu se prea pomenea, doar umblă vorba că fiecare oală are capacul ei. O nuntă avea în general între 150-200 de invitați, ținea mai multe zile (2-3 sau chiar mai multe, iar la pregătiri ajuta în cea mai mare parte vecinătatea. Nunta la sași urma cu demnitate și sobrietate rânduiala veche, asta fără a lăsa la o parte farsele și glumele pe care le făceau mai ales tinerii.

În special după al doilea Război Mondial, tradițiile săsești în general, deci și cele de nuntă, au început să nu mai fie respectate cu sfințenie, apărând schimbări sau simplificându-se ritualurile. Tot cam atunci încep să apară și căsătoriile mixte, chiar dacă de cele mai multe ori încă nu erau privite cu ochi buni de comunitate. Mai ales în anii ‘70-’80, mirii au renunțat pe alocuri la hainele tradiționale în favoarea celor moderne.

În diverse timpuri, de la o zonă la alta sau de la sat la oraș, tradițiile săsești de nuntă sunt foarte diferite și greu de rezumat aici, cu câteva momente care putem spune că sunt comune aproape tuturor așezărilor săsești, chiar dacă în ultimele decenii unele dintre acestea s-au pierdut sau au fost modificate: înțelegerea dintre familii, cerutul miresei de la părinți, logodna, stabilirea datei și a detaliilor, anunțul și invitațiile, pregătirile din săptămâna și din ziua nunții, ritualurile din ziua cununiei, petrecerea și apoi integrarea celor doi tineri în rândul familiilor căsătorite. Să le luăm pe rând.

„Dragostea nu ține de foame” – înțelegerea

După zicala dragostea vine după nuntă sau nu s-a însurat mirele cu mireasa, ci hotarul cu hotarul, alegerea perechii era odinioară mai degrabă o grijă a părinților, a tatălui bunăoară, decât o romantică poveste de dragoste cum o visăm astăzi.

Perechile se formau adesea în urma acordului dintre familii, în funcție de criterii pragmatice precum ocupația, statutul social și starea financiară, respectul de care se bucurau în comunitate, etnie. Hotărât lucru, fără încuviințarea taților nu exista nuntă.

Cu secole în urmă (al XVII-lea sau mai devreme), mireasa era cumpărată, în urma unei negocieri ca la orice târguială, la care se cinstea apoi aldămașul. De cele mai multe ori, se spune că mireasa era cel mult formal întrebată, și tot formal era și răspunsul său, pentru că rar se întâmpla ca fata să aibă curajul de a înfrunta decizia părinților.

Logodna

După ce mirele cerea mireasa de la părinți, un moment important premergător nunții eralogodna, care în multe comunități avea loc cu (trei) săptămâni înaintea nunții. Nunțile urmau ritmul muncilor câmpului, astfel că majoritatea erau stabilite toamna (după recoltă) și iarna, când oamenii aveau timp și de petreceri.

În seara logodnei, sâmbăta sau duminica, cei doi tineri îmbrăcați în port de biserică, alături de părinți, mergeau în bătaia clopotelor la casa parohială. Aici, preotul le dădea binecuvântarea și povețe privind viața de familie și înregistra logodna în registrul bisericii. De cele mai multe ori, mirele oferea acum și inelul de logodnă. La întoarcerea de la biserică, în casa miresei, unde se petrecea logodna, comunitatea îi aștepta deja adunată la poartă și cântând diferite cântece bisericești. Apoi se împărțea lichiu, cozonac și băutură tuturor celor prezenți. De regulă se băteau oale sau se pocneau bice, pentru ca toată lumea să afle că acolo are loc o logodnă. Apoi logodna continua în casă în cadru mai restrâns, alături de părinți și frați, adunați la o masă îmbelșugată la care se stabileau ultimele detalii privind ospățul.

În zilele următoare logodnei, părinții mirilor făceau invitațiile în sat. Aceste invitații erau reînnoite în sâmbăta dinaintea nunții, de către băiatul de mire (domnișorul de onoare ar fi azi), care mergea pe la casele celor invitați amintindu-le să fie punctuali la cutare și cutare casă. În fiecare duminică până la nuntă, preotul anunța în biserică data cununiei celor doi, iar între logodnă și nuntă, tânăra fată purta în unele locuri o coroniță discretă de flori montată pe Borten, semn că ea urma să fie mireasă.

Veșmintele mirilor

Ca și astăzi, o atenție deosebită era acordată vestimentației celor doi miri, de o mare varietate și frumusețe, în funcție de zonele etnografice. Mirii îmbrăcau portul tradițional de sărbătoare și purtau accesorii prin care se distingeau de restul nuntașilor. De exemplu, mireasa de pe Valea Târnavelor poartă pe Borten (toca de catifea) un aranjament de flori multicolore (cunună rotundă sau în formă de stea, de dimensiuni diferite, în funcție de localitate), costumul săsesc de sărbătoare specific fiecărei așezări, iar în mână are buchetul de mireasă. Mai ales felul în care este împodobit capul pe parcursul zilei diferă mult de la o zonă la alta (de pildă la Viscri, mireasa poartă Borten, apoi un voal albastru diafan pe sub care era prinsă o panglică roșie).

Veșmintele mirelui sunt ceva mai simple, însă poartă tot hainele de sărbătoare, care în mare înseamnă cămașa albă cu broderii negre, pantaloni și cizme negre, haina de biserică (de blană sau de stofă, cu multe cusături florale în tonuri de roșu-maro-albastru), pălărie neagră cu flori multicolore. În general, în sâmbăta dinaintea nunții, mirii își trimit cadouri obiecte de vestimentație pe care le vor purta în ziua nunții: mirele trimite cizmele sau pantofii, panglicile și baticul purtat la șurț, mireasa îi trimitea pălăria împodobită cu flori, uneori și cămașa cusută de ea.

Pregătiri de ospăț

Pe lângă pregătirile, vizitele și invitațiile care se făceau din timp, în săptămâna nunții era multă forfotă. Nunta era adesea stabilită duminica (înainte de Primul Război Mondial, era miercurea). Miercurea sau joia, fiecare familie invitată aducea la locul unde se pregătea mâncarea ce era de trebuință pentru ospăț: o găină, un coș de ouă, smântână, unt, făină, lapte, zahăr, miere, nuci, care după cum putea. Ajutau la pregătiri cei din vecinătate, dar și alții din localitate. Joia și vinerea, bărbații din vecinătate și din familie sacrificau animalele (porci, viței), iar femeile coceau pâinea, lichiul (Hencleș sau lichiul sașilor – rețeta) nelipsit, feluriți cozonaci. Supa de tăieței, ciorba (Brodelawendt – un fel de supă gulaș), friptura (cu piure sau sos de roșii) și sarmalele se găteau sâmbăta și duminica dimineața.

În ziua dinaintea nunții, tinerii din frății împodobeau porțile celor doi miri cu crengi de brad și mesteacăn, flori și hârii colorate. De împodobitul sălii se ocupau tot tinerii din frății sau cei din vecinătate. Sâmbătă seara (în unele părți, numai după nuntă) era obiceiul ca mirele și mireasa să-și ia fiecare rămas bun de la frățiile de tineri (Bruderschaft/Schwesterschaft) din care ieșeau prin căsătorie. După nuntă, cei doi vor intra în rândul vecinătăților.

Ziua nunții

În ziua nunții ritualul este foarte variat de la o zonă la alta, iar ordinea scenelor nu este aceeași peste tot. Drumul alaiului de nuntă pornea de obicei de la casa mirelui, apoi se mergea la mireasă (unde se și mânca), apoi la biserică, după care înapoi la casa miresei (pentru cinste) și/sau la căminul cultural pentru petrecere. În mare, momentele zilei ar fi cerutul miresei de la părinți (de către mire sau de nași/nașă împreună cu fetele de mire – domnișoarele de onoare de azi; le răspundea tatăl fetei sau cel care conducea nunta – Hochzeitsvater – starostele de azi). Aici era uneori (în Saschiz/Keisd de exemplu) obiceiul ca mireasa să se ascundă după o perdea de unde trebuia să fie recunoscută de mire dintre mai multe fete. Era mai mare rușinea pentru mire să nu-și ghicească mireasa, caz în care era de râsul invitaților și trebuia cel mai adesea să-și plătească greșeala cu o găleată de vin. Apoi mireasa își cerea iertare de la părinți, se adresa socrilor pentru a fi acceptată în familie, ca noră, se cântau cântece bisericești și de fanfară, apoi se pornea în alai spre biserică, fără muzică.

Ordinea în alaiul de nuntă e interesantă, pentru că mirele și mireasa nu stăteau niciodată împreună. Primul din alai era mirele cu ceata lui de feciori, tatăl și restul bărbaților, apoi veneau mireasa cu nașa (uneori erau 2 nașe) și fetele miresei (domnișoarele), mama și restul femeilor, copiii. În biserică, mergea mai întâi mirele la altar, unde mireasa era condusă de domnișorul de onoare (sau invitată de mire).

Mai demult, nunta avea loc acasă, mai recent la căminul cultural, spre care se mergea în același alai și după terminarea ceremoniei din biserică, doar că pe acest drum conducea și cânta fanfara. Pe drumul de la biserică, în unele localități era obiceiul ca mirele și mireasa să meargă împreună, la alții mergeau tot separate, ca și în primul alai. La casa miresei se scotea zestrea miresei pe o masă acoperită cu o pânză albă brodată (Gabentisch) și fiecare dădea darul – bani și cadouri (obiecte casnice). Ordinea în care se dădea darul era importantă, mai întâi bărbații, care dădeau bani, apoi femeile, care ofereau perne, cusături și alte obiecte de uz casnic. Cei care aveau de dat cadouri mai mari (zestrea mare de la părinți sau mobilier, de exemplu) le dădeau după nuntă. (În unele localități – Zagăr/Rode, de ex.- zestrea miresei se lua de la casa părintească în prima zi după nuntă/Jungfrauentag. Lada de zestre și celelalte obiecte erau încărcate în căruță și plimbate cu mândrie prin sat, de unde se adunau și restul darurilor voluminoase).

Seara (sau la 12 noaptea), mireasa se schimba – Borten-ul de mireasă era înlocuit cu o căiță dantelată, semn al femeilor măritate. Apoi urma dansul tinerei femei, mai întâi cu mirele său, apoi cu restul invitaților, iar mirele dansa cu toate femeile invitate. În timpuri mai recente, mireasa își schimba și portul tradițional cu o rochiță mai modernă. Petrecerea continua apoi cu mâncare din belșug și dansuri până în zorii zilei. În ziua următoare, în biserică, preotul ținea de obicei o slujbă specială pentru cei doi miri, care de atunci încolo vor sta în rândul celor căsătoriți. Apoi petrecerea continua cu mâncare și dans mai departe, la casa miresei sau la căminul cultural.

Farse, glume, superstiții

Chiar dacă nunta, ca orice eveniment din comunitatea sașilor, urma reguli stricte și adeseori sobre, nu lipseau momentele amuzante, când mai ales tinerii se întreceau în glume și farse.

• În unele localități (Viscri/Weisskirch, de pildă), mireasa putea fi furată în drumul de la biserică spre casă (sau căminul cultural), lucru pe care trebuia să-l preîntâmpine feciorul de mire (domnișorul de onoare al mirelui ar fi azi). Uneori se întâmplau încăierări din cauza asta.
• O superstiție din zonă spune că mireasa nu avea voie să treacă peste un pod, în caz că nu era altă soluție, trebuia să treacă prin apă.
• La sosirea în căminul cultural (casa miresei), alaiul de nuntă era așteptat de o ceată mascată și cu purtări deocheate. La intrarea în casă sau în căminul cultural, se cădea ca mirele să își treacă mireasa peste pragul ușii în brațe, iar în unele sate din zona Rupei mireasa era așezată direct pe masă.
• În unele părți, în seara dinaintea nunții sau chiar la nuntă, femeile simulau bărbieritul mirelui și al bărbaților: cu o cărămidă în loc de săpun, un os tocit în loc de briceag, rămurele de ienupăr în loc de pămătuf, etc. Pentru serviciu și gingășie, fiecare femeie primea un bănuț.
• Unele obiceiuri, chiar dacă la timpul lor nu erau neobișnuite, ne par nouă, astăzi, cel puțin ciudate. De exemplu, în unele localități (Moardăș/Mardisch), în ziua de dinaintea nunții, tinerii adunau capetele păsărilor sacrificate și cojile de ouă care rămâneau de la gătit și le înșirau pe o sfoară, printre fâșii de hârtie creponată. Ghirlanda era agățată apoi într-un stâlp (pom) de la poartă împodobit cu prosoape și fâșii de hârtie colorată, astfel că era limpede în care casă se ține ospățul a doua zi.

Și câte și mai câte trăznăi și rânduieli pe care le-am uitat și noi și chiar și sașii, și care probabil uitate pe veci vor rămâne.

FOTO: nunta sașilor de pe Târnave

În câteva imagini, așa au arătat scenele de nuntă ce mi-au servit ca pretext pentru a vă povesti despre nunta la sași. Obiceiurile au fost prezentate de cele opt perechi de miri, alături de sașii de pe Târnave:

Nunta-i în toi, lichiu este pentru toți.

Dansul mirilor de pe Târnave/Kokelgebiet

Tânăra mireasă „kommt unter die Haube”, adică îi este schimbat Bortenul (toca neagră de catifea, simbol al fetelor nemăritate) cu o căiță dantelată, purtată de femeile măritate.

Ca la orice ospăț pe cinste, la cântatul cocoșului pe unii nu-i mai ajută picioarele să ajungă acasă.

---

Înregistrarea pe DVD a obiceiurilor de nuntă prezentate la Dinkelsbühl de sașii de pe Târnave poate fi comandată contactându-l pe dl. Hermann Depner la kroftherm@yahoo.de sau pe Facebook.

Sursa:

http://povestisasesti.com/2015/09/20/nunta-la-sasi/

---

„Frohe Weihnachten!”, Germania

decembrie, 2011

În Germania pregătirile pentru Crăciun au culoarea bucuriei pentru Naşterea Domnului. Oraşele devin vesele, parcă plutind pe acordurile muzicale din pieţele de Crăciun, şi strălucitoare de la milioanele de beculeţe care le îmbracă şi de la brazii împodobiţi. Ele sunt vii: forfota celor care cumpără cadouri şi a milioanelor de turişti este în toi.

Ca martor al paradelor de Crăciun, al defilărilor cu îngeraşi şi Moşi care-şi cară sacii plini în caleşti, te întorci la legendele copilăriei şi începi să crezi în Moş Crăciun, ca atunci când erai mic. În comunitatea fremătătoare de oameni chiar şi cei mai însinguraţi dintre semeni nu mai sunt singuri. Vibrezi de bucurie şi miracolul sarbătorilor se împlineşte.

2.500 de pieţe de Crăciun, milioane de turişti

Crăciun fericit în Köln

Cu o tradiţie de sute de ani, cele aproximativ 2.500 de pieţe de Crăciun din Germania (Weihnachtsmärkte), care îmbină obiceiurile vechi cu podoabele moderne, atrag în fiecare an milioane de turişti din întreaga lume.
Numai în Nürnberg se înregistrează peste două milioane de vizitatori, în fiecare an. Mulţi vizitatori susţin că regăsesc cu bucurie în piaţa acestui oraş (Christkindlesmarkt), an după an, savoarea deosebită a produselor tradiţionale bavareze pe care comercianţii le vând îmbrăcaţi în costume populare. Printre cele mai renumite pieţe de Crăciun germane sunt şi cele din oraşele Lübeck, Berlin, München, Dresda (aici este cea mai veche piaţă) şi Hamburg.

Hamburgul, oraş aflat pe malul Elbei, are pieţe tradiţionale, hanseatice, istorice şi oferă turiştilor posibilitatea de a se îmbarca pe renumitele vaporaşe cu personaje din basme, care circulă în acest sezon pe lacul Alster.

Pieţele de Crăciun pot fi gasite în Hamburg în aproape orice cartier, însa cele mai atrăgătoare se află în centru.

În total sunt cam opt pieţe centrale, dar care se dovedesc neîncăpătoare pentru localnicii şi turiştii dornici să se distreze împreună: seara abia daca ai unde arunca un ac. Cea mai mare dintre ele, din faţa Primăriei, are un atu în plus: fascinantele focuri de artificii.

De câţiva ani, pieţele de Crăciun din Hamburg ramân deschise până la Anul Nou, şi nu mai trag obloanele imediat după sărbătoarea Naşterii Domnului. În premieră pentru 2011, unele dintre pieţe şi-au deschis porţile pentru vizitatori chiar din prima săptămână a lunii noiembrie, cu o lună mai devreme decât în alţi ani.

Vanilie, scorţişoară, cârnaţi, gogoşi, castane coapte, parade ale îngeraşilor şi oamenilor de zăpadă

De fapt, oraşele germane încep să se scalde în lumină cu mai bine de o lună înainte de Crăciun. Sclipesc milioane de beculeţe colorate, la tot pasul găseşti brazi impodobiţi, iar Moş-Crăciunii şi alte figuri de basm se perindă peste tot.

Ai senzaţia că ai trecut într-un tărâm al poveştilor.

Atmosfera obişnuită pentru o mare sărbătoare este amplificată de „pieţele de Crăciun” (Weihnachtsmarkt), anterior evocate, amenajate în aer liber, în căsuţe de lemn sau în corturi, decorate cu ghirlande de brad.

Le găseşti cu uşurinţă dacă te laşi „furat” de acordurile muzicii sau adulmeci aromele vinului fiert, ale cârnaţilor la grătar şi ale prăjiturilor de sezon.

Când intri într-o astfel de piaţă te ameţesc parfumuri irezistibile. Mirosurile de vanilie (de la fructele caramelizate, gogoşi şi inimioare de turtă dulce) şi scorţisoară (de la chifle şi vin fiert) predomină printre celelalte, nedefinite, dar extrem de plăcute.

Vinul fiert (Glühwein) este specific sărbatorilor de iarnă şi se prepară după reţete diferite: cu mirodenii sau cu puţin alcool etc. Cârnaţii perpeliţi la grătar, castanele coapte sau clătitele te îmbie şi ele. După ce îţi astâmperi foamea, setea sau numai dorul de a simţi apropierea sărbătorilor, împreună cu prietenii sau cu familia, poţi să-ţi iei un suvenir.

Găseşti de cumpărat tot felul de obiecte, pentru orice vârstă: de la dulciuri, jucării şi alte mărunţişuri (podoabe de brad, miere, lumânărele parfumate, mănuşi şi fulare) până la obiecte din lemn, sculptate, pentru iubitorii de artă populară.

Odata încălzit de vinul fiert sau răcorit de bere, după preferinţe, poţi urmări în voie, oricât ar fi de mare gerul, paradele de Crăciun, adică „defilările” în cântec de fanfară ale ingeraşilor, Moş-Crăciunilor şi imenşilor oameni de zăpadă.

De toate acestea se bucură atât turiştii, cât şi localnicii ieşiti în oraş pentru a le cumpăra cadouri celor dragi. Vânzările nu se lasă prea mult aşteptate pentru că este şi perioada reducerilor! Marile magazine îşi atrag clienţii nu doar cu „găteli”, brazi ce-ţi iau ochii, câte un Moş Crăciun care te întâmpină la uşă sau vitrine închipuind câte o poveste de iarnă (alta, în fiecare an), ci şi cu preţuri reduse cu până la 50%!

La rîndul său, fiecare complex comercial îşi creează hainele de sărbătoare ca pe o nouă vrajă: perdele de beculeţe, ghirlande cu brad şi globuri uriaşe sau alte decoraţiuni neaşteptate îţi încântă privirea. Nici supermarketurile nu se lasă mai prejos: fiecare „plusează” cu podoabe de iarnă cât mai creative, cu oferte tentante şi produse de sezon: vin fiert, dulciuri tradiţionale (prăjituri cu marţipan şi scorţisoară sau vestitul chec cu marţipan, fructe confiate şi scortisoara, atât de greu, dar buun şi dulce ca mierea), Moş-Crăciuni de ciocolată şi alte bunătăţi. Multe dintre dulciuri provin din nordul Germaniei, de la Lübeck (oraşul renumitului marţipan – Niederegger), care este şi port la Marea Baltică.

Pomul de Crăciun, mândria fiecărui oraş

Cât mai impunător, îmbrăcat în luminiţe, aşa trebuie să fie bradul din centrul oraşului. Marele copac se ancorează de obicei în faţa primăriei (Rathaus) şi este impresionant. La Hamburg se fixează un pom de Crăciun chiar şi pe Lacul Alster, din centrul oraşului. Când lacul este îngheţat bine de tot, oamenii au voie să patineze şi să se dea pe gheaţă, însă rareori este atât de ger.

„O Tannenbaum, o Tannenbaum…Wie grün sind deine Blätter…”

Şi, dacă pentru desfătarea ochiului şi a papilelor gustative există atâtea răsfăţuri, nu putea lipsi ceva care încălzeşte şi inima: scena Naşterii Domnului, reprezentând esenţa aşteptatei sărbători. Aşezată timid într-un colţ al pieţelor, ieslea cu Maica Domnului, pruncul şi magii veniţi să i se închine atrage în special copiii. Sufletele curate.

Cei mari se pregătesc însă şi ei sufleteşte de Crăciun şi, potrivit unui vechi obicei german, aprind lumânări în fiecare dintre cele patru duminici care preced ziua de Crăciun (adică în perioada Adventului).

Aprinderea succesivă a lumânărilor (în prima duminică – una, în următoarea-două, apoi trei şi în ultima duminică înainte de Crăciun – patru) semnifică pregătirea sufletească. În seara de Ajun are loc slujba religioasă, apoi se organizează concerte de orgă din care nu lipseşte Oratoriul de Crăciun al lui Johann Sebastian Bach. De altfel, concertele de muzică clasică, de Craciun, sunt tradiţionale (nu doar la operă, ci şi în marile biserici). Acasă, în jurul bradului se cântă: „O Tannenbaum, o Tannenbaum…Wie grün sind deine Blätter…”

Sursa: http://romaningermania.ro/%E2%80%9Efrohe-weihnachten-germania/

Obiceiuri de Craciun in lume

Craciunul reprezinta una dintre cele mai iubite sarbatori de pe mapamond, atat pentru semnificatia sa aparte, celebrand nasterea lui Isus, cat si pentru bucuria de a oferi si primi daruri. In afara de asta, Craciunul ne apropie cu pasi repezi de noul an, pe care fiecare dintre noi il asteapta mai frumos si mai prosper decat cel care tocmai se sfarseste.
Fiecare popor isi serbeaza Craciunul intr-o atmosfera plina de farmec si voie buna, in functie de traditiile si obiceiurile care il definesc.

Sursa poza 
In SUA, poate mai mult decat in alta parte, tinand cont ca l-a daruit pe Mos Craciun (Santa Claus) asa cum este el cunoscut astazi, chiar daca s-a inspirat dupa Sf. Nicolae, sarbatoarea de Craciun fascineaza intreaga tara, iar pregatirile incep imediat dupa Ziua Recunostintei.
Spectacolul strazii este unul robitor, frumusetea si stralucirea caselor impodobite cu meticulozitate, americanii aproape intrecandu-se unii pe altii, bogatia de brazi decorati prezenti in fiecare piata si in marile centre comerciale imbogatesc vizual si sufleteste fiecare crestin. Nu trebuie ratat bradul aflat in fata Centrului Rockefeller. Pe langa toate acestea, Mos Craciun se plimba voios peste tot si imparte daruri copiilor, indemnandu-i sa isi puna dorinte, fiind omniprezent oriunde te-ai duce.
Colinde de Craciun cantate de tineri care cutreiera strazile se aud frenetic ori in surdina in mai toate locurile publice. In acelasi timp, acordurile melodioase se fac auzite in fiecare familie, in jurul bradului sau a semineului. In gradina Casei Albe se inalta maiestuos un brad imens.

Sursa poza
Un obicei intalnit la americani, dar si la germani si olandezi, este acela de a arde o buturuga timp de trei zile, prilej ce aduce aminte de momentul nasterii lui Isus. Felicitari viu colorate si tiparite cu scene biblice si inspirate din scenele de iarna iau cu asalt magazinele. Nu multa lume stie, totusi, ca acest obicei a pornit de la americani, gratie unui german stabilit pe aceste meleaguri.
In ceea ce priveste masa de Craciun, curcanul ocupa loc de cinste, servit cu legume la gratar, fripturi de porc si vita, alaturi de budinci si prajiturile traditionale, in special de cele facute cu dovleac si mar, cu fructe sau morcovi.

Sursa poza
Germania a oferit lumii obiceiul de a impodobi bradul de Craciun, care initial era decorat cu panglici colorate, lumanari si diferite dulciuri. Nemtii practica obiceiul de a aprinde cate o lumanare in cele patru duminici dinaintea sfintei nopti care semnifica nasterea Mantuitorului.
Cantece de Craciun cunoscute, precum “O Tannenbaum” se fac auzite in timpul acestei sarbatori ce produce bucurie in sufletele tuturor. Oratoriul inaltator al lui Johann Sebastian Bach incanta multimea venita in bisericile si catedralele germane dupa ascultarea slujbei religioase din seara de ajun.
Targuri de Craciun se deschid peste tot, figurinele din turta dulce, prajiturile, articolele de artizanat si obiectele confectionate din ceramica intesand pietele de Craciun din Dresda, Nurrenberg si Berlin. Pietele gazduiesc si diferite festivitati, actori profesionisti sau amatori care interpreteaza scene cu tematica specifica impanzesc strazile in spectacole atractive, procesiunea magilor fiind la loc de cinste.

Sursa poza 
Austria incepe pregatirile pentru sarbatorile de iarna de ziua Sfintei Barbara, care da tonul diferitelor festivitati, baluri si concerte, iar de Sf. Nicolae cortegii de actori mascati in monstri si cantareti umplu strazile vieneze. Colindatorii aprind torte si se plimba din casa in casa.
Ajunul Craciunului se petrece insa in familie, ca si ziua de Craciun, mai putin prin restaurante sau alte locuri publice, iar copiii isi deschid darurile puse sub pomul decorat cu ornamente, lumanari si bomboane la sunetul unui clopotel si imediat dupa cina traditionala din care nu lipseste crapul facut la cuptor.
In Viena, in miresme imbietoare, piata din fata Primariei devine un loc neincapator de multimea care admira si cumpara decoratiuni si dulciuri, lumanari, flori multicolore confectionate din sapun, obiecte confectionate din lemn si alte articole de artizanat. Nici piata de Craciun de la Palatul Schonbrunn nu este de ocolit, iar brazii din locurile publice sunt fascinanti.

Sursa poza 
In Spania, iesle confectionate din lemn si alte figurine ce intruchipeaza diferite personaje specifice sarbatoriri Nasterii lui Isus, imbodobesc casele spaniolilor, care incep festivitatile de Craciun de ziua Imaculatei Conceptii, respectiv in 8 decembrie.
Ca si in Germania, cortegii de actori profesionisti sau amatori strabat strazile oraselor puternic luminate, interpretand procesiunea celor trei magi. Interesant este faptul ca darurile de Craciun sunt oferite tocmai de catre magi copiilor, obicei care se gaseste si la portughezi.
Seara de Craciun este sarbatorita impreuna cu familia, acasa, la o masa imbelsugata cu friptura de pui, curcan sau miel.

Sursa poza
In Marea Britanie, abia din 1660 se sarbatoreste consecvent Craciunul, dupa ce fusese interzis de nenumarate ori de catre autoritati, datorita amestecului de obiceiuri crestine si pagane deopotriva practicate pana la acea data. Daca americanii ard buturugile, englezii ard un rug confectionat din crengi de frasin, care simbolizeaza lunile anului ce tocmai se incheie. Colindele urca in vazduh, in timp ce englezii se desfata cu un punci fierbinte. Cele mai frumoase colinde se pot asculta, insa, in capela Colegiului King din Cambridge.

Sursa poza 
In case, in mirosul parfumat de brad, englezii savureaza delicii culinare de Craciun, din care nu lipsesc curcanul (sau gasca ori rata), fripturile, sosurile, placintele si budinca (Christmas Pudding), ce intregesc atmosfera acestei sarbatori si linistesc spiritele dupa noaptea de Ajun, in care se crede ca duhurile rele si fantomele parasesc castelele si criptele, obicei ramas din perioada pagana.
Copii isi asteapta cuminti cadourile dupa ce i-au trimis scrisori lui Father Christmas, prin aruncarea acestora in foc, sperand ca piticii le vor scoate prin horn si astfel dorintele lor se vor implini.
Dupa masa copioasa de Craciun, englezii pornesc la vanatoare de pitigoi, chiar in ziua de Sf. Stefan, amintind de legenda in care martirul crestin inchis nu a mai putut sa se salveze din cauza acestei pasari care a trezit gardianul ce il pazea.
Crengutele de vasc impodobesc casele englezilor, ca si pe cele ale norvegienilor. Alte decoratiuni si instalatii luminoase imbogatesc vitrinele magazinelor, iar strazile oraselor stralucesc de lumini feerice. Pe langa cadourile obisnuite, in Norvegia se ofera papusi copiilor, care il intruchipeaza pe Nisse, o varianta a lui Mos Craciun.

Sursa poza 
Bradul este impodobit de catre parinti, care prefera sa mearga in padure si sa il taie singuri. In noaptea de Ajun se canta colinde in jurul bradului si se asteapta cu bucurie deschiderea darurilor.
In pietele de Craciun norvegiene intalnim delicatesele lor specifice, ca branza de capra, ciocolata si gemul de mure.
Aidoma germanilor, danezii aprind cele patru lumanari din saptamanile predecesoare Craciunului, semnificand bucuria, speranta, credinta si pacea. Bradul impodobit cu panglici si lumanari si imbogatit la baza de mult asteptatele cadouri, este inconjurat de membrii familiei prin dans si cantece de colind.
In Islanda se impodobesc brazii artificiali, lumanariile fiind cele mai des folosite decoratiuni. De Ajun se merge la slujba, se danseaza si se canta in jurul unui foc, iar darurile din cizmulite sunt “puse” de cei treisprezece flacai de Craciun, omologii mosului, dar numai pentru copiii cuminti, ceilalti primind cartofi!

Sursa poza
Pere Noel este asteptat in Franta de catre familia reunita la masa festiva, dupa ce fiecare membru trece o lumanare de la unul la altul, pana la cel mai tanar. Se merge la slujba, se fac petreceri si se impart cadouri. Magazinele atrag copiii cu jocuri de lumini, iar targurile de Craciun sunt impanzite in cele mai cunoscute locuri, casutele din lemn fiind pline la refuz cu obiecte confectionate manual, bijuterii si dulciuri.
La Paris, in fata Primariei, vizitatorii au posibilitatea de a cumpara produse artizanale ce provin din toata lumea, mai ales cele care infatiseaza ieslea in care s-a nascut Isus. Nu trebuie ratat un Craciun petrecut la Disneyland sau o tura de patinaj la primul nivel al turnului Eiffel!

Sursa poza
Pere Noel vine si in Belgia, dar in regiunea valona, in timp ce in partea flamanda isi face aparitia St. Niklaas, care aduce cadouri copiilor in ziua de 6 decembrie. De Craciun, darurile sunt asezate sub brad si sunt deschise dupa cina sau a doua zi dimineata. Bomboane, prajituri si ciocolata se servesc tot timpul in perioada sarbatorilor de iarna.
Copiii greci colinda in ajun vestind Nasterea Domnului, plimband cu ei o iesle sau o corabioara ce reprezinta Arca lui Noe in miniatura. In Grecia, Mos Craciun este inlocuit de Sf. Vasile care imparte daruri in ziua de 1 ianuarie. In ultima vreme, au imprumutat din fastul occidental, magazinele si strazile fiind puternic luminate cu mult timp inainte de sarbatoarea propriu-zisa.
Curcanul devine si la greci piesa centrala a mesei de Craciun, neaparat impreuna cu o paine traditionala numita hristopsomo. Prajiturile cu miere incheie cu fast ospatul, in timp ce aroma placintelor traditionale de Sf. Vasile satisface papilele gustative in noaptea dintre ani. Neuitat este banul ascuns in placinta, care poarta noroc anul ce vine celui care nimereste bucata respectiva.

Sursa poza 
Italienii intra in magia sarbatorilor de iarna de ziua Sf. Lucia, simbol al luminii. Se pregatesc sa mearga la biserica in Ajun si asteapta nerabdatori ca Babbo Natale (Mos Craciun) sau buna vrajitoare Befana sa imparta daruri copiilor.
Ungaria abunda in obiceiuri si ritualuri desfasurate in zilele de Craciun. Ceremonii religiose, reprezentatii teatrale populare (vicleim), cantece si jocuri, mese decorate cu fan, colinde cantate de toata lumea, se imbina armonios intr-o sarbatoare asteptata cu multa emotie.

Sursa poza 
Rusia asteapta oficial Craciunul pe data de 7 ianuarie, desi in ultima vreme sunt tot mai multe familii care sarbatoresc pe stil nou. Case decorate cu ramuri de brad si alte decoratiuni, brazi impodobiti, cadouri aduse de Mos Gerila si Zapezica, nepotica acestuia, tocmai de Anul nou care este inceput cu sampanie, confera o nota aparte in decorul acestei sarbatori internationale.
In Bulgaria, masa din noaptea de Craciun este bogata in preparate de post, de cel putin 12 feluri, pentru fiecare zi a anului. Aceasta include legume fierte, nuci, orez, compot, fructe uscate, fasole. Traditia indeamna pe fiecare sa sparga o nuca. Daca aceasta este buna, se asteapta un an nou bun si bogat, daca este stricata sau goala, atunci anul care vine se anunta gaunos.
Craciunul este considerat cel mai important eveniment, iar un loc special pentru cei dragi care nu mai sunt, este lasat liber la masa de Craciun, iar masa este stransa a doua zi, tocmai din acest motiv, pentru ca acestia sa se infrupte din bucatele ramase.

Sursa poza
In Romania, Craciunul se sarbatoreste cu mare fast, fiind o sarbatoare mult dorita de toti romanii. Chiar mai mult decat la alte popoare, obiceiurile si datinile imbogatesc spiritual si infrumuseteaza ultimele zile din an.
Astfel, cu cateva zile inainte de mult asteptata celebrare a nasterii Domnului, exista obiceiul de amerge cu capra, un ritual in care o ceata galagioasa de voinici imbracati in straie pestrite si cu masti de capra sau cerb danseaza in speranta ca anul care vine va fi unul roditor. Obiceiul dureaza din Ajun si pana la Anul Nou. La colindele melodioase cantate in zilele de Craciun, alaturi de cunoscutulplugusor, se adauga si cantecele de stea. Umblatul cu sorcova intregeste arsenalul obiceiurilor din timpul sarbatorilor de iarna.
Masa copioasa de Craciun aduce in prim plan porcul, care este injunghiat in ziua de Ignat, obicei care aduce aminte de sacrificarea porcilor in antichitate, ca jertfa adusa zeilor. Copiii sunt pusi sa calareasca animalul omorat, ca sa nu se strice carnea, conform traditiei. Sarmale, fripturi, colaci, placinte, prajituri si cozonaci formeaza ospatul de Craciun.

Sursa poza 
Fara a avea pretentia ca au fost trecute in revista toate obiceiurile de Craciun de pe mapamond, se poate spune ca indiferent din care popor fac parte, fie ca isi impodobesc casele cu ramuri de vasc, pin, rozmarin, iedera sau cununi de brad, fie ca ard buturugi sau manunchiuri de frasin, fie ca beau punci sau vin fiert, ori ca mananca curcan, porc sau peste, toti crestinii se pregatesc conform traditiei lor si intampina Nasterea lui Isus cu bucurie in suflet, cu voie buna si cu speranta ca anul care urmeaza va fi unul mai bun si mai bogat!

Articol scris de Monica Anghelovici

Sursa:

http://www.infoturism.ro/atractii-turistice/obiceiuri-de-craciun-in-lume/

Datini şi obiceiuri: Cârstovul viilor

Pe data de 14 septembrieeste sărbătorită în fiecare an „Ziua Crucii”, fiind considerată în spiritualitatea populară un „prag simbolic”, care vesteşte sfârşitul verii.

În această zi, în zonele în care viticultura a fost practicată ca ocupaţie de bază, dar şi în alte zone în care se cultivă viţa de vie, se practică un obicei străvechi – „Cârstovul viilor” sau „Ostrovul viilor”.

Deşi acest obicei îşi are originea în perioada precreştină, astăzi culesul viilor începe cu oficierea unei slujbe creştine de sfinţire a viei şi a rodului, la acest moment participând întreaga comunitate.

La Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vom încerca, în zilele de 14 şi 15 Septembrie 2012, să refacem vechile cutume ale satului legate de „Cârstovul viilor”.

Vă aşteaptăm cu datini şi obiceiuri din Ţara Vrancei şi din zona Luncaviţei – Tulcea, cu „vorbe de duh şi voie bună” rostite de actorul Alexandru Nicolae Mihai, de la Teatrul Constantin Tănase, cu dansuri greceşti şi cu ateliere ale meşterilor populari.

Tot aici veţi descoperi cât de „Bun e vinul ghiurghiuliu” ascultând cântecele unor artişti cunoscuţi şi îndrăgiţi de publicul larg.

Meşterii populari vă aşteaptă cu obiecte tradiţionale realizate din lut, sticlă, lemn sau lână dar şi cu plăcinte, cozonaci şi turtă dulce, pastramă şi cârnaţi, multe alte bunătăţi.

Program târg – Sâmbătă şi Duminică : 9.00 – 19.00

Program artistic: Sâmbătă – 13.00 – 14.00, Duminică – 12.00 – 17.00

Program ateliere de creaţie – Sâmbătă şi Duminică: 12.00 – 15.00

SÂMBĂTĂ, 14 SEPTEMBRIE

12.00 Bun venit la Serbările toamnei!

13.00 Muzică religioasă

Corul psaltic al Patriarhiei Române

Coordonator – Răzvan Ciubotariu (Biserica Dragomireşti)

12.00 – 15.00 Atelier de creaţie – icoane pe sticlă

Coordonator – Ileana Ometiţă

12.00 – 19.00 Târgul meşterilor populari, aromedin bucătăria tradiţională, produse bio.

DUMINCĂ, 15 SEPTEMBRIE

12.00 S-a ivit pe culme toamna… în echipament de epocă!

Asociaţia Tradiţia militară – Bucureşti

Preşedinte – Dr. Mircea Stoica

12.30 Strugurii arămii! …datini şi obiceiuri la Cârstovul viilor

Ansamblul folcloric Ţara Vrancei – Focşani, Vrancea

Coordonator – prof. Maria Murgoci

13.30 Joc de bucurie la cules de vie

Ansamblul Tradiţii luncaviţene – Luncaviţa, Tulcea

Coordonatori: Ilie Ştefan, Gheorghe Trandafir

14.15 Despre vie şi vin – versuri

Actorul Alexandru Nicolae Mihai

14.30 To ftinỏporo şto ambẻli (Toamna în vie)

Ansamblul Olympos al Uniunii Elenilor din România – Filiala Galaţi

Coordonator – Alexandru Spiridon

15.00 Poezii de toamnă…

Mario Dumitraşcu

16.00 A trecut întâi o boare… pe deasupra viilor!

Alin Suceveanu, Emilia Dorobanţu, Andreea Chisăliţă

17.00 Bio România Club

Coordonator – Vlad Cioceanu

Prezintă actorul Alexandru Nicolae Mihai

09.00 – 19.00 Târgul meşterilor populari, aromedin bucătăria tradiţională, produse bio.

sursa: the epoch times

Obiceiuri de Paşte din 4 ţări

Desi multe traditii de Paste sunt comune tuturor tarilor crestine, exista si ritualuri specifice fiecarui popor.

Iata cateva:

In IRLANDA, in sambata dinaintea Pastelui sau imediat dupa slujba de Inviere – in functie de zona – oamenii obisnuiau sa infiga un hering intr-un bat inalt, cu care se plimbau prin tot orasul. Toti cetatenii il urmau, rostind cuvinte urate la adresa pestelui, pana ce ajungeau la rau, unde il aruncau. Traditia, desi considerata anterioara crestinismului, se trage de la faptul ca oamenii nu aveau multi bani de cheltuit pe carne, inainte de Paste, asa ca mancau hering, cea mai ieftina sursa de proteine. Satui de atata peste, inaintea Sarbatorii ii organizau “inmormantarea”, inlocuindu-l cu carne de miel.

In POLONIA, in ziua de Paste, nu se face fum, asa ca oamenii nu pot aprinde focul pentru a-si incalzi mancarea. De aceea, toate specialitatile, de la oua si carnati, la turte cu drojdie de bere si prajituri cu seminte de mac, sunt servite reci.

Familiile traditionale din MAREA BRITANIE gatesc pentru Sarbatoarea de Paste o prajitura cu fructe, care are in mijloc un strat de martipan, iar deasupra aseaza 11 bile de martipan, simbolizand cei 11 apostoli (cu exceptia lui Iuda).

Nici ROMANIA nu se lasa mai prejos cand vine vorba de obiceiuri de Paste. De exemplu, in dimineata de Sarbatoare, oamenii se spala cu apa in care au pus un ou rosu si un ban. Se spune ca cei care fac asta for avea noroc si sanatate tot restul anului. De asemenea, un obicei popular in a doua zi de Paste este udatul. Practicat mai mult la sate, in Bucovina si in Transilvania, udatul presupune ca baietii sa mearga acasa la fetele nemaritate cu o galeata de apa, iar pe cele pe care le gasesc dormind sa le stropeasca. Fetele care au fost udate se vor casatori in cursul acelui an, spune legenda.

sursa:  femeia.ro

Sfintii 40 de Mucenici

Sfintii 40 de Mucenici sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa, in fiecare an, pe data de 9martie. Acesti mucenici au trait in vremea imparatului Licinius (308-324), prigonitor al crestinilor. Sfintii 40 de Mucenici erau soldati crestini si faceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia.  Acestia nu erau doar romani de origine, ci si greci, amestecati cu armeni.

Afland despre credinta lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor. Deoarece au refuzat, au fost intemnitati timp de opt zile si batuti cu pietre. Prin semne divine au fost insa intariti in dreapta credinta. Dupa aceste chinuri, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin inghetare, in lacul Sevastiei. La miezul noptii, unul dintre cei 40 de mucenici, a iesit din apa din cauza gerului. Alergand spre baia calda, pusa de cei ce slujeau idolilor, a murit. Cei ramasi sa indure gerul au inceput sa se roage: "Ajuta-ne Dumnezeule, Mantuitorul nostru, usureaza-ne sarcina si alina iutimea vazduhului, ca spre Tine nadajduim, ca sa nu ne rusinam si sa cunoasca toti ca ne-am mantuit strigand catre Tine". In urma acestei rugaciuni s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a incalzit, gheata s-a topit si 40 de cununi stralucitoare au pogorat asupra mucenicilor. Unul dintre soldatii de paza, uimit ca in miezul noptii o lumina din cer incalzeste apa si ca o cununa din cele 40, pogorate peste mucenici, nu are peste cine sa se aseze, s-a aruncat in apa, marturisind ca si el este crestin.

Pentru ca au fost scosi vii din lac, trupurile lor au fost arse si oasele aruncate in lac. Dupa trei zile, Sfintii s-au aratat episcopului Petre, cerandu-i sa-i scoata din apa. Crestinii le-au scos si le-au ingropat cu mare cinste.

Cei patruzeci de Sfinti Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.

Sarbatoarea crestina a Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste inceperea anului agricol traditional si a generat o sarbatoare traditionala romaneasca, Mucenicii sau Macinicii. In credinta populara in ziua mucenicilor se incheie zilele babelor, lasand loc zilelor mosilor. De aceea, in aceasta zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pamantului cu bate sau maiuri, rostind descantece, pentru ca sa iasa caldura si sa intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.

In ziua de 9 martie, in toate comunitatile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat.

Dupa ce plugul era trecut prin foc de catre fierarul (faurul) satului, era reparat, curatat si purificat. Intre plugari se incheiau intelegeri pentru intovarasire la arat, iar in dimineata acestei zile plugul era scos in fata casei in mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sarbatorilor de primavara, presarat cu numeroase obiceiuri.

Dragobetele,sarbatoarea dragostei la romani!

"Nunta traditionala din Rupea" Gheorghita Radu si Junii Cetatii Rupea

Plugusorul

Traditii si obiceiuri de Anul Nou

Traditii de Anul Nou in Moldova.

 Sunt obiceiuri vechi, datini care se pastreaza si sunt transmise din an in an. Unul dintre ele este Jocul Ursului, care in centrul actiunii este un animal sacru la geto-daci. Mai multi tineri se intalnesc sa pregateasca masca si costumul. Cel care joaca rolul ursului trebuie sa poarte o blana impodobita cu ciucuri, iar pe cap are un schelet din lemn imbracat in panza. Este un obicei la care participa muzicanti, un ritual cu multe personaje care spun texte si joaca la fel ca intr-o piesa de teatru. La final transmit urari de sarbatori pentru gazde, iar acestea le ofera bani si colacei.

Alte Obiceiuri si Traditii de Anul Nou in Moldova ar mai fi Sorcova, Colindul, dar Jocul Ursului este cea mai asteptata de oameni, pentru ca acesta datina le aduce pamanturi mai fertile si bogatie in Noul An care incepe.

Anul Nou este ziua care marchează atât sfârșitul de an, cât și începerea următorului an calendaristic.

Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691, de către Papa Inocențiu al XII-lea. Înainte de această dată, Crăciunul avea rolul începutului de an nou.

În liturghia romano-catolică 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun; astfel, această zi este dedicată Fecioarei Maria. În același timp, în a opta zi de la naștere sunt amintite în Evanghelie (Luca 2,21) tăierea împrejur și botezul, potrivit religiei iudaice, a pruncului Iisus — la fel și în bisericile evanghelice. În biserica ortodoxă, la 1 ianuarie este și ziua Sfântului Vasile, episcop de Cezareea Cappadociei.

În epoca contemporană, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie — noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „veghe”, aici cu sensul de ospăț la miezul nopții) — cu petarde și artificii; rudelor, prietenilor și cunoștințelor li se fac urări de noroc și sănătate și se urează „La mulți ani!”.

Obiceiuri și tradiții

Grecii fac o prăjitură tradițională în care pun bani. Persoana care găsește banii va avea parte de bucurie tot timpul anului. Acest obicei a fost transmis și în anumite regiuni ale României.

Evreii din Israel mănâncă mere unse cu miere, pentru ca noul an să fie foarte dulce.

Italienii încep cina mâncând o farfurie de linte, iar după toastul pentru noul an se obișnuiește să se arunce cupa pe fereastră.

Spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, însemnând ultimele secunde ale anului, ca ritual pentru atragerea norocului. Obiceiul a fost preluat de numeroase țări latino-americane.

În România, în mod tradițional nu se aruncă nimic din casă în prima zi a Anului Nou pentru că, procedând astfel, o persoană își aruncă norocul. Tot în prima zi din an nu se iese din casă până ce o persoană brunetă nu intră în casa respectivă (potrivit tradițiilor, persoanele brunete aduc noroc și fericire, iar cele roșcate și blonde ghinion). În noaptea dintre ani, oamenii își pun o dorință, pentru că aceasta are toate șansele să se îndeplinească. Noaptea de Revelion este întâmpinată cu mult zgomot (ca în Conu Leonida față cu reacțiunea, de I.L.Caragiale) pentru că zgomotele puternice alungă spiritele rele. Tot de Anul Nou se merge cu capra. Unii oameni desfac șampanie la cumpăna dintre ani, ca să aibă un an mai prosper. Pușcarea petardelor de Anul Nou este practicată de regulă de către cei tineri. 

Sursa: www.craciun-anulnou.blogspot.com