GEORGE NICOLESCU CANTEC DE DRAGOSTE

Astăzi e ziua ta, George Nicolescu ! La multi ani ,George Nicolescu !

Autor: Dana Andronie10 Mar 2014 - 00:01

“Speranţa mea nu va intra la pensie niciodată”

Se află la vârsta la care îşi permite tot ce este bun

Pentru prima oară în viaţa mea de ziarist, profit de această rubrică pentru a scrie că prietenul meu cel mai drag, George Nicolescu va împlini marţi, pe 12 martie, 64 de primăveri. Am stat de atâtea ori de vorbă cu el, bineînţeles şi în interes de serviciu, şi tot mai avem discuţii interesante, însoţite inevitabil de hohote de râs. Mă face să uit cu desăvârşire că el nu vede. De fapt, George Nicolescu “vede” multe. Mult mai multe decât mine, de exemplu, care am patru ochi (sunt ochelaristă). M-a şocat, în urmă cu câţiva ani, când mi-a spus că îi mulţumeşte lui Dumnezeu că este aşa cum este, fără vedere. La început, am crezut că am înţeles greşit. Dar, cu timpul, am realizat că este adevărat, că George chiar asta crede. Este un om frumos, fericit, împlinit, dotat din plin cu simţul umorului. “Viaţa mea s-a desfăşurat frumos, fără prea multe excese. Unii la 64 de ani se consideră pensionari, eu la 64 de ani mă consider un om care încă mai speră. Declar în cunoştinţă de cauză că speranţa mea nu va intra la pensie niciodată. Mă aflu la vârsta la care îmi permit tot ce este bun. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat şi pentru tot ce îmi va da de acum încolo. Când aveam vreo 20 de ani, mi-am dat seama de următorul lucru: cu cât voi şti mai mult, cu atât voi crede mai mult! Nu sunt singur, am o nevastă, am doi copii – care din păcate sunt departe de mine -, am nepoţi, sunt un om împlinit. Îi mai mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt astăzi”, mi-a mărturisit George Nicolescu.
Dacă nu ştiaţi, artistul locuieşte pe strada Ion Creangă, din Ploieşti. Pe aceeaşi stradă, are domiciliu (încă) stabil manelistul Ştefan de la Bărbuleşti. Când am fost prima oară la George,
l-am rugat pe un taximetrist să mă ducă la destinaţie. Reacţia şoferului: “Aaa, unde stă artistul...”.

M-am bucurat că ştie exact unde trebuie să ajungă. Din vorbă în vorbă, am realizat că artistul meu nu corespundea cu artistul lui. Taximetristul ştia de Ştefan de la Bărbuleşti, nicidecum de George Nicolescu. Bine că ştia cine este Ion Creangă! Când i-am povestit lui George păţania mea, s-a amuzat şi tot el mă încuraja: “Lasă, nu toţi sunt culţi în cap, ca noi”.
Dar să revin, la rubrica aniversară. La mulţi ani, George Nicolescu! Îmi doresc să fie o stradă cu numele tău. Astfel, de la taximetrist, până la poştaş, toată lumea te va pomeni. Îmi cunoşti dorinţa, doar tu mi-ai spus: “De ce te grăbeşti? Mai am de gând să trăiesc mult de acum încolo!”. Doar trăim în România, iar lucrurile se întâmplă discret, încet sau foarte încet.
În rest, George Nicolescu este foarte încântat de locuinţa lui pe strada celebrului Ion Creangă, care “este un pic mai valoros ca mine şi un pic mai nemuritor ca mine”. Vedeţi, pe George Nicolescu simţul umorului nu l-a părăsit. Nu l-au părăsit nici oamenii care îl sună de ziua lui, să-i ureze toate cele. “De vreo zece ani încoace primesc foarte multe telefoane de ziua mea. După aceea, nu mă mai sună nimeni... Dar nu e nici o problemă... Că vine ziua onomastică. Le mulţumesc tuturor celor care au numai cuvinte frumoase pentru mine”. Regrete? Lipsesc cu desăvârşire! Sau...? “Am un regret. Regret că tovarăşul Gheorghiu Dej, atunci când aveam 9 ani, nu mi-a îndeplinit dorinţa de a-mi face o stradă mare pe care să mă plimb cu bicicleta”. 

Sursa:

http://jurnalul.ro/calendar/astazi-e-ziua-ta-george-nicolescu-663168.html#

)

I s-a luat lumina ochilor, i s-a dat lumina sufletului!
A avut răbdarea de a ne lumina pe noi, când lui îi lipsea lumina!

[Adrian Păunescu]

La multi ani, George Nicolescu!

   

    POZA:

Data nasterii: 12 Martie 1950

George Nicolescu s-a nascut pe 12 martie 1950, la Ploiesti. Defectul sau de vedere nu l-a impiedicat sa mearga la scoala. Astfel, el a facut Scoala din Bucuresti pentru pacientii cu ambliopie (1957-1959), apoi gimnaziul si liceul (1960-1968) la Scoala Pentru Orbi din Cluj (1968–1972). Debutul sau muzical a fost in 1970, cand acesta a castigat premiul I la festivalul „Tinerete pe portativ”. Cativa ani mai tarziu, compozitorul George Grigoriu a inceput sa-l influenteze, iar cei doi au inceput sa colaboreze - in 1973, a fost lansat primul sau hit, „Eternitate”.

Cu un an mai devreme de „Eternitate”, George Nicolescu a fost admis la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de limbi romanice, sectiunea romana-franceza, absolvind in anul 1976. Din aprilie 1977 a inceput sa predea franceza la Liceul Special pentru Deficienti de Vedere din Buzau, unde a ramas pana in 1985. In acel an, el a fost angajat ca solist vocal la Casa Tineretului din Buzau, iar dupa Revolutia de la 1989, a fost pentru cateva luni (martie-noiembrie 1990), solist la trupa „Optimistii”.

Nicolescu s-a pensionat in 1992, luand parte la diferite show-uri si cantari in restaurante. In toamna anului 2002, la zece ani dupa pensionare, Nicolescu a revenit in topurile muzicale romanesti datorita unui duet cu trupa UNU' cu melodia „Cantec pentru sanatatea ierbii”. De asemenea, el a cantat cu Jorge melodia „Indragostit”.

In decembrie 2007, apare albumul „Muzica usoara...lautareasca”, in care canta impreuna cu muzicieni celebru ca Dan Spataru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobantu si Corina Chiriac.

Cea mai noua melodie a sa e lansata in anul 2012, „Viata-i de vina”, impreuna cu Shift.

George Nicolescu este casatorit de mai bine de 40 de ani cu Georgeta Nicolescu, impreuna cu care are doi copii, Daniel si Luminita, stabiliti in Spania de aproapre sapte ani.
Sursa:
http://www.revistavip.net

Astăzi e ziua ta: George Nicolescu

A debutat în 1970, în cadrul Festivalului "Tinereţe pe portativ" de la Cluj, unde a luat premiul I. Însă ceea ce l-a adus în atenţia publicului cu adevărat a fost piesa compusă de George Grigoriu, "Eternitate", de­ve­­nind repede una dintre re­ve­la­ţiile Ce­na­clului Flacăra, la începutul anilor ’80. A obţinut numeroase premii, de-a lungul anilor, la festivaluri din ţară. Unul dintre cei mai sensibili şi spe­ciali artişti români, George Nico­les­cu împlineşte astăzi 62 de ani. Jurna­lul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Muzica s-a aşezat în calea mea, m-a urmărit de când m-am născut"
"Trăiesc aşa cum am trăit şi până acum, încerc să cânt în aşa fel încât să placă celor care mă ascultă. Acum două săptămâni a apărut un videoclip în care sunt şi eu implicat, videoclip al piesei care se numeşte «Viaţa e de vină», creat de Shift (Gabriel Mihai Istrate). Aş zice că este ultima, sper nu şi cea din urmă realizare a mea.

Cred că muzica însăşi s-a aşezat în calea mea, m-a urmărit chiar de când m-am născut. Cineva spunea că primele sunete pe care le-am scos erau sunetele muzicii, asta pentru că aşa gândea respectiva persoană. Existenţa muzicii pentru mine a fost ca un fel de chemare la ceva şi această chemare s-a manifestat prin ceea ce am făcut, mai mult sau mai puţin, în timpul vieţii mele. Prin tot ce-am făcut până acum am fost un om deschis, am spus tot ce am avut de spus, fără să am nimic de ascuns.

Cred că, în România de astăzi, să fii artist înseamnă să te cauţi. 

Înseamnă să exişti cu orice preţ, nu în sensul de a-l «îngropa» pe cel de lângă tine, ci în sensul de a dovedi prin ceea ce faci că încă poţi să exişti.

Păstrez în minte şi în suflet o amintire deosebită. Era februarie ’82, prima dată când apăream cu Cenaclul Flacăra, la Ploieşti şi am rugat-o pe mama să vină la spectacol. L-am rugat pe Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l odihnească, să-i spună ceva mamei mele, care era în sală. Dumnealui i-a spus aşa: «Doamna Nicolescu, vă felicit pentru că aveţi un băiat premiant!». Băiatul premiant avea 32 de ani atunci şi primise cu un an înainte marele premiu al Cenaclului Flacăra pentru debut. A fost ceva senzaţional, ca şi cum aş fi pri­mit încă zece premii. Toată lumea se uita după mama mea, să o recu­noască din marea de oameni, mama însă îşi vedea de treaba ei, în scăunelul ei, fără ca cineva să o poată recunoaşte. Cred că asta înseamnă modestie.

Mă bucur pentru faptul că viaţa mea s-a dedicat, în primul rând, familei mele. Nu sunt mulţumit şi nu voi fi niciodată de faptul că, până acum, nu am dovedit şi poate nici nu voi reuşi vreodată să-i mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că m-a creat pe mine şi pe cei de lângă mine. Îmi pare rău că nu am putut semăna mai multă bucurie şi mai multă spe­ranţă în jurul meu. Şi dacă nu am făcut-o, Dumnezeu să mă ierte!

Dacă mai visez la vreun premiu, acela este Premiul pentru înţelegere, este singurul premiu pe care mi-l doresc oricând, dar nu ştiu cine şi dacă mi-l va da cineva vreodată. De ziua mea, mi-e foarte dor de mine atunci când eram mic. Fost-ai lele cât ai fost, aşa şi cu mine.

Le doresc cititorilor dumnea­voastră ca bunul Dumnezeu să fie cu ei, lângă ei şi tot timpul să le dea ajutorul de care este atâta nevoie. Sunt convins că nimeni nu-l va primi decât dacă se va ruga. Este cel mai important lucru şi nu cred că ar trebui să fie nici o clipă uitat."

Sursa:

http://www.jurnalul.ro/calendar/george-nicolescu-aniversare-606705.htm