.jpg)
Interpreta Elisabeta Turcu: „La temelia vieţii mele, încă din copilărie, a stat credinţa“
Loreta PopaCel al Elisabetei Turcu. În felul ei unic şi inconfundabil, a reuşit să cunoască şi să simtă stările sufleteşti ale românilor, dăruindu-le acestora cele mai frumoase cântece, pline de sensibilitate şi adevăr. Să culegi folclor este un privilegiu, dar şi o responsabilitate imensă, pentru că astfel se păstrează viu sufletul celor care l-au creat. Cântecul e o taină nevegheată cu care ne confundăm uneori cu toţii.
Oricât de potrivnic ai fi muzicii populare nu poţi rămâne indiferent la glasul cald al Elisabetei Turcu, ce are darul de a alunga de lângă tine tot ce e rău şi urât. Oricât de valoros ar fi un text, dacă nu porţi atunci când cânţi şi costumul locurilor de unde vii, valoarea acestuia se diminuează, iar Elisabeta Turcu ştie bine însemnătatea celui pe care îl are în grijă.
E ca şi cum femeile din satul său au adus seninătatea câmpurilor verzi, viaţa florilor de toate culorile, apele şi cerul în ia pe care o poartă cu mândrie. S-a născut şi a crescut la Corbeni, Curtea de Argeş, lângă Vidraru, într-o familie numeroasă, cu şapte copii.
A
fost singura dintre ei care a simţit iubire de cântec şi de vatra
folclorică a Muscelului şi Argeşului. Elisabeta Turcu are o colecţie
impresionantă de costume populare, dar costumul regesc de Muscel, pe
care l-a făcut celebru odinioară Regina Maria, este cel la care ţine cel
mai mult.Despre Elisabeta Turcu nimeni nu poate vorbi mai frumos decât o face cântecul şi costumul ei popular. Să fii iubit, apropiat de sufletele oamenilor locurilor unde te-ai născut, şi nu numai, este cea mai mare izbândă a unui artist.
Elisabeta Turcu vorbeşte pentru cititorii Jurnalului Spiritual despre pământul românesc, aşa cum îl simte, despre tradiţii, credinţă şi prietenie, iar nouă nu ne rămâne altceva de făcut decât să vă lăsăm răgazul cuvenit parcurgerii acestui interviu.
A
fost un an bogat pentru dumneavoastră cel care tocmai a decis să
schimbe vestimentaţia copacilor în culori mai aprinse, luând toamna de
braţ?A fost un an bogat, foarte bogat în spectacole. Am avut spectacole în ţară, am fost şi în străinătate. Am cântat în Irlanda, unde am descoperit o comunitate foarte frumoasă, cu români din toate zonele ţării, care au gustat din plin ceea ce le-am oferit eu şi Gheorghe Gheorghiu.
Apoi, am cântat alături de Benone Sinulescu în multe din zonele importante ale Italiei unde au venit români în număr mare, care ne-au primit la fel de frumos. Românii duc dorul de acasă, majoritatea lor se regăsesc în textele cântecelor noastre, care exprimă dorul de casă, de părinţi, de copii, de tot ce este frumos la noi.
Numai când eşti departe de casă parcă preţuieşti mai mult ceea ce ai lăsat în urmă. Cu lacrimi în ochi sau pe obraz, mai mult aşa i-am întâlnit pe românii de afară. Dar totuşi ştiu să se bucure. Au jucat, au încins horele şi sârbele noastre chiar în sălile de spectacole.
V-aţi născut la Curtea de Argeş, un loc în care musteşte credinţa, am putea spune. Ce rol joacă credinţa în viaţa dumneavoastră?
Un rol foarte important. Fără credinţă şi Bunul Dumnezeu nu putem face nimic, nu putem să răzbim. Nimic nu se face fără puterea lui Dumnezeu. Eu şi fraţii mei am fost crescuţi de mici, de părinţii noştri cu grija rugăciunii. Atât mama, cât şi tata ţineau să ne înveţe rugăciunile, ne-au obligat la un moment dat, până ne-a intrat în reflex şi în suflet, să ne rugăm dimineaţa după ce ne spălăm pe faţă, dar şi seara.
Mai adormeam câteodată, copii fiind, obosiţi de peste zi, pentru că nu mergeam doar la şcoală. Când veneam acasă părinţii ne puneau şi la treburile gospodăreşti, fiecare avea rolul lui bine determinat în casă sau în curtea casei. Dacă uitam să ne rugăm mama ne trezea şi ne dojenea. Decât să o auzim dojenindu-ne am preferat să ne rugăm.
Aşa ne-a intrat în suflet rugăciunea. Toată viaţa m-a urmărit şi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare clipă a vieţii mele pentru tot ce mi-a dăruit. Mulţumesc din toată inima şi pentru bune, dar pentru încercări! Avem în viaţă şi încercări, nu se poate să fie totul frumos şi roz. Din greşeli învăţăm şi ne îndreptăm, şi trebuie să mulţumim!
Pentru că vorbiţi despre încercări… Ce v-a ajutat să depăşiţi problemele cu care v-aţi confruntat? Cum aţi trecut de obstacole? Ce v-a motivat?
Am depăşit obstacolele datorită credinţei, cu muncă multă, cu seriozitate. În această meserie este nevoie de foarte multă seriozitate. Am împlinit 37 de ani de activitate, o viaţă de om şi am avut şi necazuri de-a lungul vieţii, şi probleme de sănătate, şi în familie.
Sunt multe, dar toate le-am depăşit cu credinţă. În ceea ce priveşte meseria mea de interpretă de folclor, aşa cum spuneam, pe lângă talent, pe lângă glasul pe care mi l-a dat Dumnezeu şi pentru care mulţumesc mereu, au fost şi multe probleme. Nu e uşor să treci prin meseria asta, să fii angajat la un ansamblu.
Sunt fel de fel de frecuşuri, de nemulţumiri, de vorbe din partea unora, sau altora care te deranjează, dar viaţa a demonstrat că atât timp cât eşti corect cu tine, cât îţi respecţi publicul, respecţi această meserie, toate trec, iar vorbele nepotrivite rămân în urmă. Cei care au avut anumite impresii despre mine s-au pierdut în timp.
Nimic nu rămâne neplătit. Totul se plăteşte aici, pe pământ. Pe mine aceste lucruri m-au urmărit din copilărie, din casa familiei mele. Mă trag dintr-o familie numeroasă, de oameni gospodari, de oameni simpli de la munte, dar au avut această ambiţie, dacă o pot numi astfel, de a ne învăţa pe noi, copiii, să fim oameni cinstiţi.
Când am plecat de acasă la Ansamblul Doina al Armatei, părinţii mei nu au fost de acord ca eu să îmbrăţişez această meserie. Tatăl meu, care era împotrivă cel mai mult ca eu să devin interpretă de muzică populară, mi-a spus aşa: „Nu cumva să mă faci de ruşine!“
Mi-au răsunat aceste vorbe de fiecare dată în suflet şi m-au întărit. Am vrut să-i demonstrez în primul rând tatălui meu că pot reuşi. Nu mai este printre noi, dar a apucat să vină la spectacolele mele, a apucat să mă vadă la televizor, să mă asculte la radio. Când m-a văzut prima dată la televizor a spus: „Ăsta e drumul fetei mele, Dumnezeu să-i ajute!“ A fost împăcat şi cred că nu i-am făcut numele de ruşine.
Pentru dumneavoastră familia este esenţială. Se simte din cuvintele pe care le rostiţi şi emoţia cu care vorbiţi despre ea. Aşa este?
Da. Familia mea este unul dintre harurile acestei vieţi. Aşa am pomenit acasă. Când a venit timpul să mă căsătoresc, am înţeles că familia e totul. Împlinim 32 de ani de când suntem împreună. Soţul meu a înţeles perfect ce înseamnă meseria mea, l-am luat cu mine la spectacole, la nunţi, să vadă cum se câştigă banul, cât de greu este. Sunt nopţi pierdute nenumărate.
Meseria de a cânta este foarte frumoasă, dar implică foarte mult. Trebuie să o faci cu suflet şi cu dragoste. Avem un băiat care împlineşte 29 de ani, el este toată averea sufletului meu. Nu pot decât să mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care mi le-a dat.
Gândindu-ne la meseria pe care o iubiţi atât de mult, simţiţi că fiecare întâlnire cu publicul este o premieră?Cu siguranţă, da. Fiecare spectacol este o premieră şi eu spun mereu că mă simt supusă unui examen la fiecare spectacol, chiar şi la o nuntă când merg. De fiecare dată nu ştii ce public întâlneşti, nu ştii ce reacţie are. Este un examen. La primele măsuri ale cântecului am emoţii, după care îmi intru în normal.
Nu este spectacol să nu am emoţie. Să nu mă gândesc bine ce aleg să cânt, cum mă îmbrac. De atâţia ani mi s-au întipărit în suflet sau aşa a vrut Dumnezeu, să plec la drum cu ele.
Vă număraţi printre artiştii care au ales să fie în pas cu vremurile, aveţi pagină de facebook, site. Spuneţi-mi, vin tineri la spectacole, vă cunosc, vă ascultă cântecele, ajungeţi la sufletul lor?
În ultima vreme tinerii vin în număr mare la spectacole şi gustă din plin cântecul popular. Se întâmplă acest lucru şi în ţară, şi afară. Am cântat în discoteci, la ţară, în comunele mari, şi au jucat, s-au simţit bine, s-au comportat frumos.
Dacă ştii ce să le oferi, dacă ştii cum să le vorbeşti înainte de a interpreta un cântec, să le explicit, ei ascultă. Am avut parte de oameni cumsecade, deosebiţi, care mi-au ascultat cântecele cu plăcere şi, repet, foarte mulţi tineri. Mă caută mulţi care iubesc muzica populară pe facebook, reţeaua aceasta socială, aveţi dreptate.
Sunt tineri care se ocupă de asta, eu nu am timp şi nu mă pricep prea mult, dar sunt copii minunaţi, elevi, care îmi ştiu toată activitatea, găsesc poze şi filmări din tinereţe pe care eu nu le am în videoteca mea personală. Îi văd, sunt interesaţi, vin după mine la spectacole, de la Caracal, de la Giurgiu, de la Târgovişte. E mare lucru şi le mulţumesc din suflet. Sunt copii. Am cântat la botezul unora dintre ei, părinţii le-au spus şi ei mă caută. E o mare bucurie pentru mine. Vin cu braţe de flori. Ce să mai spun? Mulţumesc este poate prea puţin.
Este
extraordinar să descoperi că tinerii sunt atraşi de cântecul popular,
de folclor, de tradiţie… Aşa învaţă ce înseamnă să preţuieşti oamenii la
adevărata lor valoare. Pentru că vorbim de oameni şi valoare, aş vrea
să vă rog să-mi spuneţi, pentru că sunt convinsă că aţi legat de-a
lungul timpului prietenii frumoase cu colegii de scenă sau din afara ei,
se păstrează greu prietenia?Prietenia… Ce cuvânt frumos, important în vocabularul nostru şi valoros. Am prietenii cu marii interpreţi ai ţării, precum Maria Ciobanu, Benone Sinulescu, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Mioara Velicu, Maria Butaciu, Elena Merişoreanu.
Sunt mulţi, mi-e teamă că se supără dacă uit pe cineva. Alături de Benone Sinulescu am bătut cred că toate satele din ţară, judeţ cu judeţ. Discuţii sau împunsături de-a lungul vremii am avut pe degetele de la o mână. Nu m-am supărat cu nimeni, nu sunt supărată pe nimeni.
Prietenia se păstrează prin respect. Respectul generează respect. Atât timp cât eu ştiu să-l respect pe cel de lângă mine, şi cel de lângă mine de obicei face la fel. Prieteniile mele sunt de durată deci, de 30 de ani sunt prietenă cu aceşti oameni minunaţi.
Nu i-am supărat niciodată, la zile de sărbătoare i-am căutat şi le-am urat cele bune, dacă am promis ceva m-am ţinut de cuvânt. Să fii la bine şi la rău alături de prieteni, când le este greu să fii lângă ei, nu numai când le este bine este cel mai important.
Mioarei Velicu i-am cununat fata, i-am botezat nepoţica. La necaz am fost lângă ea. Uşa casei mele a fost deschisă la orice oră pentru prietenii şi pentru colegii mei. La ansamblu, dacă am putut să dau o mână de ajutor colegilor am făcut-o cu toată dragostea.
Dacă am putut să fac un bine am făcut. Pentru că sunt la un bilanţ al vieţii nu vreau să cred, când mă uit în urmă, că am făcut voit cuiva un rău. La temelia vieţii mele, încă din copilărie, a stat credinţa.
Privind
la ce se întâmplă astăzi în jurul nostru, la nebunia acestor vremuri,
am uitat parcă de tradiţie, de obiceiuri. Aş vrea să vă întreb dacă nu
cumva de noi depinde să nu ne uităm rădăcinile, să nu ne pierdem
tradiţiile mai înainte de a le arăta Europei?Da. De noi depinde acest lucru. Sper să nu ne depărtăm de tradiţie pentru că toate obiceiurile noastre sunt benefice pentru casă, pentru familie. Tradiţia poporului român, de la naştere şi până la moarte, obiceiurile noastre numai la bine te învaţă.
Nu te învaţă la rău. Să nu ne uităm rădăcina de unde am plecat, din care ne tragem seva. Obiceiurile. Ele ne ţin în viaţă, verticali. Când oamenii dau de bine uită o perioadă de Dumnezeu, de toate cele bune şi sfinte, iar când dau de greu se miră că li se întâmplă tocmai lor. Trebuie puţină atenţie…
Ce înseamnă pământul românesc pentru dumneavoastră, care îl cântaţi de atâta vreme?
Pământul românesc înseamnă totul. Copilul meu, familia mea, casa mea, satul meu, ţara mea. Le-am exprimat în toate cântecele mele de-a lungul vieţii, am colindat peste tot în lume, dar obiceiuri frumoase, costume, cântece, instrumente deosebite, dansuri nu am întâlnit la niciun alt popor. Dacă am continua pe planul acesta cred că am fi mult mai bogaţi.
Ne-a
dăruit Dumnezeu o ţară frumoasă, cu mare, cu munte, deltă, dealuri,
văi. E frumos şi în alte colţuri ale lumii, dar avem o ţară absolut
minunată. Am văzut atâtea meleaguri, dar nu m-au încântat, gândul mi-era
să mă întorc acasă.Avem o ţară binecuvântată de Dumnezeu, ar trebui să punem preţ mai mare pe cultură, pe tradiţii, pe obiceiuri. Ar fi păcat să se piardă. Eu nu vreau să cred că se vor pierde. Datoria noastră, a fiecăruia dintre noi, şi în mod deosebit a acelora care conduc aceste destine ale culturii, este să punem preţ pe tradiţie, pe folclor, pe costumul tradiţional românesc.
Nimeni, în nici un colţ al lumii nu are ce avem noi. La noi nu doar satul are particularitatea lui când vine vorba de costumul popular, dar şi casa are particularitatea ei. Femeile coseau pe ascuns în postul Paştelui, pentru ca în zilele de sărbătoare care urmau să iasă care mai de care cu ie şi cu fotă şi cu maramă, una mai frumoasă ca alta.
Am o colecţie de costume din zona Munteniei, îndeosebi a Muscelului şi Argeşului, lucruri de mare fineţe şi de mare valoare. Vă spun sincer că sunt de o frumuseţe aparte. Sunt cusute de femeile de la ţară la lumina lămpii. Cum au ştiut să îmbine atât de frumos culorile, modelele, figurile geometrice sau modele florale? Costume de peste suta de ani…
Vă
daţi seama de câte ori au fost spălate şi încă îşi păstrează culorile
vii. Mare lucru. Costumul de la Curtea de Argeş, de unde sunt eu, este
în mod deosebit floral, cu flori de munte. Costumul de Muscel, pentru că
este o zonă mai bogată, este costumul regesc, purtat de Regina Maria,
cu fir răsucit de aur, sau argintat. Numai în figuri geometrice pline de
fluturi mici şi mărgele, care se numesc cilicuri, aduse din afară. Cum
să nu preţuieşti asemenea minuni?Dacă ar fi să vă întâlniţi cu Elisabeta Turcu adolescentă, la început de drum, ce sfat i-aţi da?
I-aş spune să urmeze acelaşi drum, să păstreze cu stricteţe cântecul popular adevărat de-a lungul vieţii. Da, i-aş spune să nu se abată de la acest drum.
Sursa:
http://jurnalspiritual.eu/interpreta-elisabeta-turcu-la-temelia-vietii-mele-inca-din-copilarie-a-stat-credinta/
