.jpg)
Se naşte întrebarea dacă nu cumva extrapolarea de azi a muzicii uşoare româneşti, de la spectacolul muzical la sindrofia muzicală, de la superbitatea muzicii la ambiguitatea şi kitsch-ul ei, atrage sentimentul radical antipozitivist al refuzării din partea celor care au adorat cândva genul muzicii uşoare, a actualei muzici, prin a o repudia ca pe zaţul ei expirat.
Păcat! Ce-ar mai rămâne de spus?! Ce va mai rămâne din muzică după supunerea ei unei îngheţări şi redarea ca pe o ploaie cu grindină, până dor urechile?! Ce mai rămâne din spectacolul muzical elevat dacă eleganţa artiştilor e contestată de portul de picnic, dacă decorul mirific este dematerializat de explozii zăpăcitoare, dacă fetele frumoase sau înfrumuseţate sunt depăşite de fete transformate, dacă de la costumaţiile lor de scenă, superbe, s-a ajuns la dezgolirea până la cea mai mică invizibilitate a totului?!
Ce-am mai avea de spus dacă trebuie să pronunţăm despre muzică, de prea multe ori începutul de poveste, „a fost odată” cu eliminarea ontologiei stricto-sensu, de vreme ce atâtea stele ale muzicii uşoare româneşti, nu au dispărut fizic, numai că tinerimea de azi, nefăcând deosebire între răcnet, ori mormăit, şi sunet, alege prima variantă a audibilului muzicii în formă de bătăi de ciocan pe timpane.
Dar, pentru cine iubeşte muzica adevărată şi pe cântăreţii care vor rămâne în istoria muzicii uşoare, lăsând o entitate a repertoriului în urma lor, nu umbra nonvalorii, sunt încă interpreţi care păstrează neîntreruptă aspiraţia sufletească la piscurile muzicii, prin aripile iubirii. De la debutul ei şi până azi, interpreta Marina Florea nu încetează să dea viaţă unui sentiment al muzicii, unei reacţii afective a muzicii, unui impuls armonios al muzicii, rămânând prin aceasta atrăgătoare şi iubită de români.
O cronică muzicală despre Marina Florea, oricât de elegiacă, e un enunţ real! Marina Florea e o minunată artistă, acum şi oricând mai târziu, care va rămâne frumoasă corporal, frumoasă la spirit, frumoasă la glas, frumoasă în atitudinea cu publicul, plăcută publicului...! Dacă ultratehnicitatea redării muzicii epuizează din cântec armonia, lirica, sentimentalul vocii, cântecele interpretate de Marina Florea nu pierd nici un singur sunet neegal cu nimic, al glasului uman.
Chiar şi numai un cântec interpretat de Marina Florea poate vindeca muzica uşoară de propriile dureri. Idealurile umaniste de viaţă nu pot exista fără splendorile muzicii, iar muzica, la rândul ei nu poate exista independent de idealurile umaniste de viaţă. Şi-atunci, de ce s-a născut prin cezariană muzica vorbită, de ce cântă obiectele, de ce se taie aripile sunetului uman şi i se dă rezonanţă ţiuitului pieselor electronice?!
Câtă vreme, însă, ne cântă Marina Florea, nu suntem orfani de cântece, iar spectacolul muzical ne mai cheamă la întâlnirea cu frumuseţea şi plăcerea reveriei sonore! Marina Florea este o artistă neanalizabilă în privitul rece, neapropiat, neataşabil, Marina Florea e o artistă care trebuie privită cu ochii sufletului şi auzită cu mintea supusă inimii! Cântă strigător la vis! Dinamizează gesturi scenice neverbale decât în eleganţa dansului decent şi vivace. Expresia dansului de scenă al Marinei Florea induce izbucnirea în plăcere a spectatorilor, răpirea lor în clipe de extaz şi dragoste.
O formulare pertinentă care aparţine criticii muzicale nu a vizat-o niciodată nefavorabil pe Marina Florea. Cu atât mai puţin a făcut-o publicul. Marina Florea e o cântăreaţă care s-a bucurat, se bucură şi se va bucura de popularitate.
Popularitatea nedusă la prejudecată excesivă, dar care are în sine un indiciu al valorii artistului, are în cazul Marinei Florea confirmarea.
„Nu vreau să te pierd”, „Un semn de dragoste”, „Îmi plac desenele animate”, „Tinereţe şi dragoste”, „A fost de-ajuns doar o privire”, „Iubirea mea de-o viaţă întreagă”, „Să cântăm, să dansăm, să visăm”, „Stele perechi”, „Pământ”, „O crizantemă”, „Dans non-stop”, „Nu te pot uita”, „Steaua iubirii”... sunt câteva melodii urcate la cerul inimii de Marina Florea!
Au fost reculese, în coşul de flori spirituale şi resădite în albumele: „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1985), „Marina, Marina, Marina” (1986), „Să iubim muzica” (1987), „Nu te pot uita” (1996), „Steaua iubirii” (2001).
Marina Florea, apărută frumos şi luminos între stelele muzicii uşoare româneşti aduce muzicii uşoare româneşti cea mai largă influenţă a binelui sufletesc, abordarea estetică, armonioasă şi fericită a vieţii. Este o cântăreaţă adorată de public acum, aşa cum va fi neuitată totdeauna! Numele ei selectându-se, într-o constatare de fapt, între numele artiştilor memorabili ai absidei scenei româneşti!
"Debutul meu ca prezentator al festivalului de la Mamaia", spune prezentatorul Octavian Ursulescu", "a coincis cu al Marinei Florea: era în vara anului 1983. Am fost într-un fel ”stele perechi”, ea a cucerit cu brio Trofeul concursului de Interpretare, iar eu inauguram seria frumoasă a celor 13 ediţii de festival prezentate pe litoral. Au urmat trei decenii în care ne-am aflat adesea alături pe scenă sau pe platourile TV... Este una din solistele mele preferate nu numai pentru calităţile vocale de excepţie, dar si pentru cele umane: a rămas simplă, deschisă, sinceră, nimic artificial sau exagerat în tot ceea ce face. Iar faptul că popularitatea i-a rămas neştirbită mi-a fost dovedit convingător la remarcabilul spectacol nostalgic ”Ziua muzicii uşoare româneşti de altădată”, organizat in noiembrie 2013 de Casa municipală de cultură din Sibiu: alături de 8 colegi de breaslă aflaţi în topul genului, Marina Florea a fost ovaţionată minute în şir, în picioare, de spectatorii care făcuseră neîncăpătoare sala, semn că publicul s-a cam săturat de nonvalorile promovate agresiv pe micile ecrane şi se regăseşte în artiştii adevăraţi".
(Aurel V. ZGHERAN aurel.vzgheran@yahoo.com)
Păcat! Ce-ar mai rămâne de spus?! Ce va mai rămâne din muzică după supunerea ei unei îngheţări şi redarea ca pe o ploaie cu grindină, până dor urechile?! Ce mai rămâne din spectacolul muzical elevat dacă eleganţa artiştilor e contestată de portul de picnic, dacă decorul mirific este dematerializat de explozii zăpăcitoare, dacă fetele frumoase sau înfrumuseţate sunt depăşite de fete transformate, dacă de la costumaţiile lor de scenă, superbe, s-a ajuns la dezgolirea până la cea mai mică invizibilitate a totului?!
Ce-am mai avea de spus dacă trebuie să pronunţăm despre muzică, de prea multe ori începutul de poveste, „a fost odată” cu eliminarea ontologiei stricto-sensu, de vreme ce atâtea stele ale muzicii uşoare româneşti, nu au dispărut fizic, numai că tinerimea de azi, nefăcând deosebire între răcnet, ori mormăit, şi sunet, alege prima variantă a audibilului muzicii în formă de bătăi de ciocan pe timpane.
Dar, pentru cine iubeşte muzica adevărată şi pe cântăreţii care vor rămâne în istoria muzicii uşoare, lăsând o entitate a repertoriului în urma lor, nu umbra nonvalorii, sunt încă interpreţi care păstrează neîntreruptă aspiraţia sufletească la piscurile muzicii, prin aripile iubirii. De la debutul ei şi până azi, interpreta Marina Florea nu încetează să dea viaţă unui sentiment al muzicii, unei reacţii afective a muzicii, unui impuls armonios al muzicii, rămânând prin aceasta atrăgătoare şi iubită de români.
O cronică muzicală despre Marina Florea, oricât de elegiacă, e un enunţ real! Marina Florea e o minunată artistă, acum şi oricând mai târziu, care va rămâne frumoasă corporal, frumoasă la spirit, frumoasă la glas, frumoasă în atitudinea cu publicul, plăcută publicului...! Dacă ultratehnicitatea redării muzicii epuizează din cântec armonia, lirica, sentimentalul vocii, cântecele interpretate de Marina Florea nu pierd nici un singur sunet neegal cu nimic, al glasului uman.
Chiar şi numai un cântec interpretat de Marina Florea poate vindeca muzica uşoară de propriile dureri. Idealurile umaniste de viaţă nu pot exista fără splendorile muzicii, iar muzica, la rândul ei nu poate exista independent de idealurile umaniste de viaţă. Şi-atunci, de ce s-a născut prin cezariană muzica vorbită, de ce cântă obiectele, de ce se taie aripile sunetului uman şi i se dă rezonanţă ţiuitului pieselor electronice?!
Câtă vreme, însă, ne cântă Marina Florea, nu suntem orfani de cântece, iar spectacolul muzical ne mai cheamă la întâlnirea cu frumuseţea şi plăcerea reveriei sonore! Marina Florea este o artistă neanalizabilă în privitul rece, neapropiat, neataşabil, Marina Florea e o artistă care trebuie privită cu ochii sufletului şi auzită cu mintea supusă inimii! Cântă strigător la vis! Dinamizează gesturi scenice neverbale decât în eleganţa dansului decent şi vivace. Expresia dansului de scenă al Marinei Florea induce izbucnirea în plăcere a spectatorilor, răpirea lor în clipe de extaz şi dragoste.
O formulare pertinentă care aparţine criticii muzicale nu a vizat-o niciodată nefavorabil pe Marina Florea. Cu atât mai puţin a făcut-o publicul. Marina Florea e o cântăreaţă care s-a bucurat, se bucură şi se va bucura de popularitate.
Popularitatea nedusă la prejudecată excesivă, dar care are în sine un indiciu al valorii artistului, are în cazul Marinei Florea confirmarea.
„Nu vreau să te pierd”, „Un semn de dragoste”, „Îmi plac desenele animate”, „Tinereţe şi dragoste”, „A fost de-ajuns doar o privire”, „Iubirea mea de-o viaţă întreagă”, „Să cântăm, să dansăm, să visăm”, „Stele perechi”, „Pământ”, „O crizantemă”, „Dans non-stop”, „Nu te pot uita”, „Steaua iubirii”... sunt câteva melodii urcate la cerul inimii de Marina Florea!
Au fost reculese, în coşul de flori spirituale şi resădite în albumele: „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1985), „Marina, Marina, Marina” (1986), „Să iubim muzica” (1987), „Nu te pot uita” (1996), „Steaua iubirii” (2001).
Marina Florea, apărută frumos şi luminos între stelele muzicii uşoare româneşti aduce muzicii uşoare româneşti cea mai largă influenţă a binelui sufletesc, abordarea estetică, armonioasă şi fericită a vieţii. Este o cântăreaţă adorată de public acum, aşa cum va fi neuitată totdeauna! Numele ei selectându-se, într-o constatare de fapt, între numele artiştilor memorabili ai absidei scenei româneşti!
"Debutul meu ca prezentator al festivalului de la Mamaia", spune prezentatorul Octavian Ursulescu", "a coincis cu al Marinei Florea: era în vara anului 1983. Am fost într-un fel ”stele perechi”, ea a cucerit cu brio Trofeul concursului de Interpretare, iar eu inauguram seria frumoasă a celor 13 ediţii de festival prezentate pe litoral. Au urmat trei decenii în care ne-am aflat adesea alături pe scenă sau pe platourile TV... Este una din solistele mele preferate nu numai pentru calităţile vocale de excepţie, dar si pentru cele umane: a rămas simplă, deschisă, sinceră, nimic artificial sau exagerat în tot ceea ce face. Iar faptul că popularitatea i-a rămas neştirbită mi-a fost dovedit convingător la remarcabilul spectacol nostalgic ”Ziua muzicii uşoare româneşti de altădată”, organizat in noiembrie 2013 de Casa municipală de cultură din Sibiu: alături de 8 colegi de breaslă aflaţi în topul genului, Marina Florea a fost ovaţionată minute în şir, în picioare, de spectatorii care făcuseră neîncăpătoare sala, semn că publicul s-a cam săturat de nonvalorile promovate agresiv pe micile ecrane şi se regăseşte în artiştii adevăraţi".
(Aurel V. ZGHERAN aurel.vzgheran@yahoo.com)
