S-a întâmplat în 15 februarie1933: S-a născut Iosif Sava, critic muzical şi realizator de emisiuni radio-TV. Iosif Sava (n. Iosif Segal, Iaşi - d. 18 august 1998, Bucureşti) a fost un muzicolog român, realizator de emisiuni radio şi de televiziune, provenit dintr-o familie evreiască în care se făcea muzică de peste trei secole.Studiile le-a început la Iaşi, întâi la Conservatorul Municipal (1944-1945), Academia de muzică George Enescu (1945-1947), Institutul de Artă (1947-1949) şi Liceul de Artă (1949-1951), apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti (1962-1966) cu Constantin Constantinescu (teorie şi solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale), George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră) etc.Însetat de cunoaştere, între 1951 şi 1955 a urmat şi Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Bucureşti, fiind licenţiat în 1955.Profesia sa de bază era cea de clavecinist si pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987, în cadrul multor formaţii de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum şi Consortium Violae, precum şi ca partener de muzică de cameră al multor solişti români de marcă. Turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Ţările de Jos, Spania, Elveţia, Cuba şi U.R.S.S. A dat şi concerte de orgă.Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR), a fost distins cu o serie întreagă de premii, între care Premiul Academiei Române, şase premii ale UCMR, patru premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980); premiul Revistei Actualitatea muzicală; Premiul I (1981) şi Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical (1983) la festivalul naţional "Cântarea României". În 1996 a primit Premiul Centrului Internaţional Ecumenic pentru Dialog Spiritual "Pamfil Şeicaru".În 1951 şi-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972 a realizat aici radioprogramul săptămânal "Invitaţiile Eutherpei". În paralel, a realizat şi emisiunile "Cronica muzicală" şi "Viaţa muzicală în actualitate".În 1980 a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea "Serata muzicală TV", emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuţie cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală şi la problemele contemporaneităţii.În perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-şef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-şef al redacţiei culturale TVR. In 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viaţa Spirituală, Cultură şi Educaţie din TVR.A trecut la postul "PRO TV" pentru a continua emisiunea, iar din iunie a încheiat un contract cu postul "Acasă TV", pentru a realiza o nouă emisiune, numită "Salonul muzical Acasă - Lista lui Sava".A fost şi un scriitor prolific, scriind 44 de cărţi, 35 din ele despre muzică, şi peste 6000 de articole.Numele lui Iosif Sava a fost atribuit unei piaţete de lângă Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, aflată la intersecţia străzilor Dr. Sion, Şipotul Fântânilor, Ion Brezoianu şi Poiana Narciselor, unde a fost amplasat un bust al cunoscutului muzicolog.

Pe 15 februarie s-a nascut Iosif Sava

Acest text a fost scris în urmă cu 12 ani. Era vorba de muzică, de spital şi de fiinţa omenească. Subiectele sunt aceleaşi şi astăzi, când muziciana Amelia Antoniu (36 ani) şi Alice Preda (35 ani) se zbat într-o anticameră a morţii unde le-a trimis spitalul. Faţă de ce scriam acum 12 ani, ar mai fi doar o întrebare de adăugat: câte alte duzini de ani mai trebuie să treacă peste România până când textul acesta va deveni inactual?

Există oameni înconjuraţi de un aer de nemurire. După felul cum vorbesc, cum zâmbesc, cum se mişcă, pare de bun-simţ că Dumnezeu le va da o dispensă, ca să rămână pe pământ şi să-şi vadă de treabă de-a lungul veacurilor. Ar fi fost nevoie de un Iosif Sava în secolul XVIII, va fi nevoie şi în mileniul care vine. Imaginea lui, străpuns de tuburi însângerate, cu marcaje de vopsea albastră pe piele, cu pieptul năpădit de muşte, ridicându-se şi coborând în fluturarea mecanică a respiratorului artificial, nu pot s-o percep decât ca pe o realitate virtuală, desenată de un computer dement.

Fără Iosif Sava mă simt din nou descoperit, fără pavăză în faţa lumii sălbatice. Toată copilăria şi adolescenţa m-a chinuit jena neputinţei de a trăi: importante erau cărţile, sălile de cinematograf, o frază, o privire, un sunet alb pierdut în culori de poză veche, aceea era viaţa reală şi adevărată. Resimţeam asta în faţa celorlalţi ca pe un şancru în obraz, ca pe un stigmat de inferioritate definitivă, care trebuia ascuns cu grijă. Din prima clipă în care ne-am întâlnit, Iosif Sava mi-a luat această spaimă cu mâna. Lângă el, nu te mai simţeai un bezmetic, un vânător de cai verzi, un poet în cel mai rău şi de dispreţ sens al cuvântului. Lângă el, în spaţiul fermecat al Seratei, părea foarte firesc să atârni totul de o frază, de o privire, de un sunet alb pierdut în culori de poză veche. Lângă el, o carte de acum un veac devenea mult mai importantă şi actuală decât ştirile zilei, muzica, religia, arta păreau la fel de fierbinţi ca programul de privatizare. Şi oricât de tăioasă ar fi fost o controversă, nu lăsa niciodată ura să-şi facă loc în Serata sa: finalul însemna întotdeauna întoarcerea într-un amfiteatru senin de Grecie veche.

Iosif Sava a fost singurul care, în aceşti ani ai politicii, negoţului şi tâlhăriei, a oferit omului de cultură un refugiu pentru demnitate. S-a opus cu toată fiinţa lui căruntă şi distinsă asaltului mârlăniei, pragmatismului feroce, ignoranţei mulţumite de sine, rânjetului dizolvant, kitschului dezlănţuit, divertismentului cretin. Şi lumea aceasta nouă, de orori şi porcării colorate, nu l-a iertat....

Pe 13 iulie, Iosif Sava a fost internat la Municipal cu diagnosticul ocluzie intestinală. Operaţia, extrem de grea, a durat aproape 6 ore, dar s-a putut considera reuşită, mai ales că nu se descoperise o recidivă a cancerului de care fusese operat în urmă cu 10 ani. Din pricina solicitării, a făcut un stop cardiorespirator postoperator. A trebuit să fie intubat pentru respiraţie artificială. Această procedură, obişnuită la terapie intensivă, i-a fost fatală. În fiecare spital din România există microbi adânc înrădăcinaţi, care nu mai pot fi exterminaţi în nici un fel. Trecând de la un bolnav la altul, aceşti microbi "de casă" suferă felurite tratamente în urma cărora dezvoltă tulpini practic imune la orice antibiotic. Chiriaşul indestructibil al Municipalului este pioceanicul. Acesta a pătruns inevitabil prin tubul respirator în organismul slăbit al lui Iosif Sava, unde a declanşat o infecţie explozivă. Cele mai teribile antibiotice n-au reuşit decât s-o domolească, cât de cât, nicidecum s-o învingă. "Domnule doctor, dar asta este o crimă, vine omul la spital cu una şi moare de alta, căpătată obligatoriu!" am articulat uluit. "Da, domnule Popescu, exact, şi pentru asta scrieţi să mă aresteze, vă rog" a surâs a scârbă medicul. "Poate aşa o să se înţeleagă în ce ţară trăim. Sau, mai exact, în ce ţară murim. Ca să scot microbii din spital trebuie să înlocuiesc aparatura, care e toată cu termene expirate, şi să răzuiesc pereţii până la cărămidă. Nu se găseşte niciun leu la buget pentru asta. În America, după 8 ani de funcţionare, o clădire de spital e pur şi simplu dinamitată. Aici n-avem parte nici măcar de aer condiţionat…"

Murind, Iosif Sava m-a mai învăţat ceva. România, deşi mai vedem străzi, case şi maşini, este acum echivalentul unei jungle centrafricane, bântuită la fiecare pas de lighioane ucigaşe, unde viaţa omului nu mai face doi bani. Iar jungla aceasta răsare dintr-o mlaştină de nemernicie pe care nici focul atomic n-ar mai putea-o asana. Ea l-a ucis pe Iosif Sava.

Gandul-Cristian Tudor popescu-Gandul)