1965: Angela Gheorghiu, soprană româncă

Angela Gheorghiu (n. 7 septembrie 1965 la Adjud, judeţul Vrancea) este o soprană română, una dintre cele mai renumite cântăreţe de operă din lume.

Numele de fată este Burlacu. Sora ei, decedată foarte tânără, se numea Elena Dan (n. Burlacu). Angela a fost căsătorită cu Andrei Gheorghiu, fiul violonistului şi profesorului Ştefan Gheorghiu. Actualmente este măritată cu tenorul Roberto Alagna.

Elevă a Miei Barbu, absolvă Conservatorul din Bucureşti în anul 1990. În străinătate cântă pentru prima dată la Basel în Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. Debutează în 1992 la Royal Opera House din Londra cu rolul Zerlina, în Don Giovanni, urmată de Mimì din Boema de Giacomo Puccini, apoi în Adina la Opera de Stat din Viena şi la Opera din Hamburg. În 1993 debutează la Metropolitan Opera în Boema. 

La Royal Opera House (Covent Garden) a triumfat în mult aplaudata Traviata, dirijată de Sir Georg Solti, în 1994, spectacol pentru care, ca să poată fi transmis în direct, au fost anulate programele de la BBC. Spectacolul a fost înregistrat de casa de discuri Decca.

Interpretează rolul protagonistei în filmul "Romeo şi Julietta" publicat de EMI Classics. În anul 2001 interpretează Floria Tosca alături de soţul ei, tenorul francez Roberto Alagna, în rolul Cavaradossi în filmul-operă Tosca de Jacquot, film prezentat în afara concursului la Festivalul de Cinema de la Veneţia.

Vocea ei este considerată de către critica internaţională drept o combinaţie între vocile a doua celebre cântareţe de operă, Maria Callas şi Renata Tebaldi.

În anul 2002 participă cu spectacolul "Proms at the Palace" la celebrarea Jubileului Reginei Elisabeta a II-a. Este premiată cu “La Medaille Vermeille de la Ville de Paris” şi devine “Officier de l’Ordre des Arts et Lettres”.

Cu compania Metropolitan Opera a cântat deja în peste 70 de reprezentaţii.

Discografie

La Traviata (Verdi) Decca 1997 CD/DVD

The Puccini Experience RCA 1995

L'elisir d'amore (Donizetti) Decca 1996 CD/DVD

Arias Decca 1996

La Rondine (Puccini) EMI 1999

Carmen (Bizet) Teldec 1996

Duets and Arias EMI 1996

Roméo et Juliette (Gounod) EMI 1998

My World Decca 1998

Werther (Massenet) EMI 1999

Tripticul|Il Trittico (Puccini) EMI 1999

La Bohème (Puccini) Decca 1999

Werther (Massenet) EMI 1999

Classics on a Summer's Evening EMI 2001

Live in Prague 2001

Verdi Heroines Decca 2000

Manon (Massenet) EMI 2000

Classics on a Summer's Evening EMI 2001

Live in Prague 2001

Verdi: Requiem (Verdi) EMI

Casta Diva EMI 2001

Mysterium - Sacred Arias Decca 2001

Tosca (Puccini) EMI 2001 CD/DVD

Live From Covent Garden EMI 2002 CD/DVD

Prom at the Palace Opus Arte 2002 DVD

Carmen (Bizet) EMI 2003

The Essential Angela Gheorghiu Decca 2004

Diva EMI 2004

Last Night at the Proms Warner Classics 2004

Puccini EMI 2005

Art of Angela Gheorghiu Decca 2004 DVDx2

Live From La Scala EMI 2007

La traviata (Verdi) Arthaus Musik 2007 DVD/Blu-ray

La traviata (Live from La Scala) (Verdi) Arthaus-musik 2007 DVD

Marius et Fanny Larghetto 2008

Angela & Roberto Forever" EMI 2008

My Puccini EMI 2008

Great opera arias Kultur Video 2008

La bohème (Live from the Met) (Puccini) EMI 2008 DVD

Tribute to Pavarotti - One Amazing Weekend in Petra Decca 2009 DVD

Madama Butterfly (Puccini) EMI 2009

L'amico Fritz (Mascagni) Deutsche Grammophon 2009

Classical Legends- In Their Own Words EMI 2010

Best Of Angela Gheorghiu - DIVA EMI Japan 2010 CD+DVD

Les Stars du Clasique EMI UK/Zoom 2010

Roméo et Juliette (Gounod) Emi Classics 2010 - Reissued as part of "Home of the Opera" collection

La rondine (Puccini) EMI Classics 2010 - Reissued as part of "Home of the Opera" collection

Classical 2011 EMI 2010

La rondine (Live from the Met) (Puccini) EMI 2010 DVD

Faust (Live from ROH) (Gounod) EMI 2010 DVD

Fedora (Giordano) Deutsche Grammophon 2011 CD

Primul contract exclusiv l-a semnat cu Decca în 1995, unde a înregistrat Traviata de la Covent Garden, Elixirul dragostei de la Lyon, Boema cu Orchestra de la Scala din Milano, recitalurile Arias cu orchestra teatrului Regio din Torino, Verdi Heroines cu orchestra „Giuseppe Verdi” din Milano, My World şi Misterium cu orchestra filarmonicii din Londra.

Al doilea contract exclusiv l-a semnat cu EMI în 1998, unde a înregistrat Duets and Arias cu Roberto Alagna şi orchestra ROH Covent Garden, La Rondine de Puccini cu orchestra filarmonicii din Londra, Romeo şi Julieta cu orchestra Capitol din Toulouse, Verdi per due cu Roberto Alagna şi orchestra din Berlin, Gianni Schicchi de Puccini, Werther de Massenet cu orchestra din Londra, Manon de Massenet, Trubadurul cu orchestra filarmonicii din Londra şi Carmen cu orchestra Capitol din Toulouse. După recitatul Casta Diva au urmat Classics on a Summer's Evening, Verdi Requiem şi recitalul Live from Covent Garden din 2001.

În proiect se află Amicul Fritz de Mascagni pentru Deutsche Grammophon, cu George Petean şi Roberto Alagna în rolurile principale.

Discurile sale au fost premiate în nenumărate rânduri cu premii ca: Premiul Grammy, Dyapason D'or, Choc du Monde de la Musique, Premiul Cecillia, Deutsche Schallplattenkritik, Musica e dischi, USA Critics Award, „Premio Zenatello” sau „Echo Klassik”.

"Dostoievski e un puţ adâncîn care trebuie să sapi pentru a  ajunge la adevărurile sale. E prima dramatizare după Dostoievski pe care o montez.''
Alexandru Darie regizor
1959: Alexandru Darie, regizor român

Alexandru (Ducu) Darie (n. 15 iunie 1959, Bucureşti) este un regizor român de teatru. Este fiul cunoscutului actor de teatru şi film Iurie Darie şi al actriţei Consuela Roşu

A studiat regia de teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1983.
În studenţie a regizat spectacolul Paracliserul, de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat Marele Premiu pentru cea mai bună producţie la Festivalul International al şcolilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.
După terminarea facultăţii a lucrat la Teatrul de Stat din Oradea. Printre producţiile realizate în această perioadă se numară: Săptămâna luminată, de Mihail Săulescu, 1984; Jolly-Joker, de Tudor Popescu, 1985 (spectacolul a fost interzis un an mai târziu, iar numele său nu a mai apărut în presă timp de un an); Amadeus, de Peter Shaffer, 1986, nominalizat pentru cea mai bună producţie a anului 1986, premiat de ATM (azi UNITER [arhivat]); Zece hohote de râs, de Tudor Popescu, 1987, spectacol cenzurat de patru ori.
A continuat să colaboreze şi cu alte teatre. În 1985 a regizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ R.U.R., de Karel Capek - premiile pentru cea mai buna producţie şi cel mai bun regizor la Festivalul Tineretului de la Piatra Neamţ, 1985.
În 1988 a fost invitat la Teatrul Mic din Bucureşti unde a regizat Cameristele, de Jean Genet.



Din 1989 a lucrat ca regizor angajat la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Aici a regizat în 1990 Visul unei nopţi de vară, de William Shakespeare (cu Florentina Mocanu în rolul Hermia), spectacol distins cu premiile pentru cel mai bun regizor şi cele mai bune costume la prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru „I.L. Caragiale".
Cu spectacolul Visul unei nopţi de vară, Alexandru Darie a fost invitat în 1991 de London International Festival of Theatre (LIFT), a susţinut un turneu în Marea Britanie, iar „The Guardian" a apreciat: „este cea mai bună producţie prezentată în Marea Britanie după Visul unei nopţi de vară regizat de Peter Brook".



Spectacolul a fost nominalizat printre primele 20 de producţii cu Visul unei nopţi de vară din lume. În 1992 regizorul a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze Mult zgomot pentru nimic, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii".
Alexandru Darie a regizat în SUA la Performing Arts Centre, New-York Mizantropul, de Moliere şi Cabala bigoţilor, de Mihail Bulgakov. În 1992 s-a angajat regizor artistic la Teatrul Bulandra. În 1994 a continuat seria spectacolelor Shakespeare cu Poveste de iarnă, care a avut un mare succes la Globe Theatre Tokio şi la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa(Milano), spectacol distins cu premiul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru - secţia româna.



În ianuarie 1995 a regizat Trei surori, de Anton Cehov, spectacolului acordându-i-se Premiul Asociaţiei Criticilor de Teatru - secţia română pentru cel mai bun spectacol şi Premiul UNITER pentru cel mai bun regizor. De asemenea, a reprezentat Teatrul Bulandra la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa - Cracovia1996.
Alexandru Darie a montat în Japonia Omul cel bun din Seciuan, de Bertolt Brecht, la Ghinza Season Theatre din Tokio (1996) şi Macbeth, de William Shakespeare. În 1999 a regizat la Teatrul de Comedie Iluzia comică, după Carlo Goldoni, traducere în versuri de Horia Gârbea, un spectacol care a obţinut numeroase premii, printre care şi premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al stagiunii. În 2002, Alexandru Darie a devenit directorul prestigiosului Teatru Bulandra din Bucureşti, iar în decembrie 2006 a fost ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa cu sediul la Paris.

Dan Iordăchescu: "Aş vrea ca ultima suflare să fie o sărutare sau un sunet muzical”

Foto Mihai Cosma

Dan Iordachescu (născut la 2 iunie 1930, în oraşul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, Oltenia, România) este un bariton român.

Dan Iordachescu s-a născut în oraşul Vânju Mare având o descendenţă moldovenească. A absolvit Facultatea de Teatru din Iaşi (1948-49), apoi Conservatorul de Muzică "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti (1952-56); aici a fost îndrumat de o elită a pedagogiei de canto româneşti: maeştrii Constantin Stroescu, Petre Ştefănescu Goangă, regizorii Jean Rânzescu ,Panait V. Cottescu şi dirijorul Jean Bobescu. A făcut studii complementare de canto la Salzburg (Mozarteum 1956), Paris (1958-60) şi Roma (1960).

Dan Iordachescu a debutat în Bucureşti în decembrie 1949 la Teatrul C.C.S. în rolul "Chiaburul" din opereta "Cântec de viaţă nouă" de Florin Comişel, fiind îndrumat vocal si tehnic de marea cântăreaţă de operă Maria Snejina. Ca prim solist a debutat în decembrie 1956 la Teatrul de Operă şi Balet din Bucureşti.

A întreprins 262 de turnee internaţionale în 61 de ţări (România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Turcia, Rusia, Finlanda, Iugoslavia, Bosnia, Croaţia, Slovenia, Cehia, Slovacia, Austria, Italia, Elveţia, Germania, Suedia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia, Franţa, Principatul Monaco, Spania, Portugalia, Anglia, Irlanda, Ucraina, Estonia, Lituania, Letonia, Gruzia, Armenia, Uzbekistan, Moldova, SUA, Canada, Mexic, Guatemala, Panama, Venezuela, Brazilia, Peru, Columbia, Argentina, Liban, Israel, Iran, Singapore, Thailanda, Malaesia, Indonezia, China, Japonia, Hong-Kong, Filipine, Egipt, Algeria, Maroc), în 61 de capitale, peste 80 de metropole şi 331 de oraşe ale lumii.

În cele aproximativ 1100 spectacole de operă pe care le-a susţinut pe tot globul a cântat 45 de roluri importante; a cântat peste 1500 de lieduri în cele aproape 1600 de recitaluri. Cariera sa l-a purtat pe cele mai importante scene de operă între care Teatro alla Scala din Milano, Viena StaatsOper, Opera de Paris, operele din Seattle, Hamburg, Munchen, Berlin, Sankt-Petersburg, Los Angeles, San Francisco, New York, Dallas sau Teatrul Bolşoi din Moscova, avandu-i ca parteneri pe Mario Del Monaco, Placido Domingo, Mirella Freni, Renata Scotto, Virginia Zeani, Montserrat Caballé, Luciano Pavarotti, J. MacCracken, Franco Corelli, N. Rossi-Lemeni, Giuseppe Di Stefano şi alţii sub bagheta lui Riccardo Muti, Lorin Maazel, Georges Pretre, Zubin Mehta, M. Rostropovitci, Tullio Serafin, Sir Colin Davis etc.

A participat la 31 de Festivaluri europene, americane si sud-est asiatice. A fost Preşedinte de onoare al Festivalului Donizetti de la Zvolen - Bratislava 1993-1999, Preşedinte al Concursului Internaţional Maria Callas - Salonic – martie 1978, a fost membru în juriile concursurilor internaţionale la Vichy, Franţa - august 1979; Lansing University - aprilie-mai 1978; Michigan, Statele Unite - 1979; Ann Arbor University - iunie 1979; Cardiff, Anglia - iulie 1983; Salonic şi Veria - din 1989 până în 2005 (de trei ori preşedinte).

Din 1979 a susţinut cursuri de masterat în Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Filipine, Grecia, Turcia (locuind 6 ani şi jumătate la Istambul) şi România. A fost Profesor universitar la Academia de Muzică din Bucureşti. Din 1993 Dan Iordachescu este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

În 2007, la 77 de ani era încă invitat pentru concerte şi spectacole în România, Grecia şi Spania. Cu cei 61 de ani de carieră neîntreruptă a devenit cel mai longeviv interpret în viaţă din lume.

Publicaţii autobiografice

"Un drumeţ al cântului", Editura Eminescu, Bucuresti, 1990

"Postscriptum la o carte cenzurată" - în pregătire.

Premii şi distincţii

A câştigat 13 premii (10 mari premii) în competiţii internaţionale şi naţionale de canto :

Varşovia - Marele Premiu (1955)

Berlin - Zwickau - Premiul Schumann (1956)

Salzburg - Marele Premiu Mozart (1956)

Geneva - Marele Premiu (1956)

Toulouse - Premiul II (1958)

Viena - Premiul "Haydn - Schubert" (1959)

Bucureşti - Premiul I "George Enescu" (1961)

Olanda - s'Hertogenbosch: Marele Premiu, Premiul I Bas Baritoni, Premiul Operei Olandeze, Premiul interpretării de lied (1963)

Bruxelles - Queen Elizabeth - Premiul I - Bărbaţi (1966)

Hanover - distincţia de "Maestru al Liedului" (1968)

Cetăţenii de onoare

Cetăţean de Onoare al oraşului Salonic, Grecia (1981)

"Aquila de Tlatelolco " - Mexico City (1980)

Cetăţean de Onoare al oraşului Pellare - Salerno, Italia (1988)

Cetăţean de onoare al românilor din Los Angeles

Cetăţean de onoare al comunei Hlipiceni, jud. Botoşani (2005)

Decoraţii, distincţii şi ordine

Artist Emerit al României (1963)

Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1964)

Ordinul Meritul Cultural clasa I (1968)

Medalie jubiliară InterKoncert Budapesta 1983

Ordinul Steaua României în rang de Comandor (2000)

Ordinul Muncii

Medalia de aur "In Memoriam George Enescu" (2005)

Profesor Honoris Causa al universităţii  Babeş-Bolyai din Cluj ( 06 aprilie 2005 )

Înregistrări

CD-uri

Dama de pică (Ceaikovski), Deutche Gramphon - stereo 463679-2

Mozart, Verdi, Mahler, Electrecord - EDC 355

Integrala liedurilor lui G. Enescu, Electrecord - EDC 433

Eternitatea unor clipe (Opera, Lied, Vocal-simfonic, canţonete, romanţe, muzică populară stilizată), Casa Radio - 045 U.C.M.P. - A.D.A 1307372

Integrala operei "Oedip" de G. Enescu (Rolul Creon), Electrecord - EDC 269,270,271

"Dinastia lirică Iordachescu", Casa Muzica, 2001 - 1A21867

Discuri

Donizetti - Verdi, Supraphon - SUEC 873-K

"Dragoste de Poet" de Schumann cu Valentin Gheorghiu, Electrecord - EDC 1023

Lieduri de Schubert cu Viorica Cojocatu la pian, Electrcord - ECC 700

Recital de lieduri cu Ferdinant Weiss, Electrecord - EDC 45

Arii din opere (Mozart Verdi), Electrecord - ST-ECE 0694

Cântec românesc, Electrecord ECE 01310

Operatic recital , Supraphon - SUB 10054, DV 5593

Don Carlo de Verdi, "Eterna"

Poem Simfonic, Locotenentul Kije de Prokofiev, Capitol - P8508

Lieduri cu Dan Popovici, Electrecord - ST-ECE 01646

Integrala operei "Dama de pică", Deutche Gramophon - LC 0173

Simfonia a 8-a Mahler , Seraphin Records (USA) - 261KY

Integrala de lieduri G. Enescu , Electrecord - ST-ECE 0412

Melodii populare, Electrecord - ECE 0454

Duete din Operete, Electrecord - ECE 0528

"Dragoste de Poet", Electrecord - ST-ECE 01699

Integrala "Samson si Dalila" (Saint-Saens) ST-ECE 0428,0429,0430

Recital de operă, Supraphon DV5593

 In 2010

OSCAR ROMANESC - PENTRU EXCELENTA

EDITIA a XIII-A, 2010

Premiu primit la  80 ani si 61 ani de cariera neintrerupta, baritonul DAN IORDACHESCU a sustinut 1.100 spectacole si 1.600 recitaluri, in cadrul a 262 turnee in 61 tari si 331 orase, fiind cel mai longeviv interpret de muzica de opera din lume, va intra in Cartea Recordurilor pentru ca performanta sa mondiala acopera zece genuri diferite de lirica si drama: teatru, lied, opereta, opera, vocal­simfonic, oratoriu, cantoneta, romanta, cantec popular si muzica usoara.

A father - daughter duett: the famous Romanian baritone Dan Iordachescu sings a duett from Die Zauberflote with his daughter, soprano Irina Iordachescu, together with pianist Gonul Apdula. A special moment for the great baritone who, for five decades, was acclaimed by public and critics all over the world for the beauty of his voice and the exceptional musical refinement, style and intelligence, all crowned with profound, wonderful emotional involvement.

1980 - A murit scriitorul Marin Preda (“Moromeţii”, “Viaţa ca o pradă”, “Cel mai iubit dintre pămînteni”) (n.05.08.1922). O întâmplare cu Marin Preda Serban Tomsa Prin 1980, Marinică, nepotul scriitorului Marin Preda, mi-a reprodus o confesiune a marelui romancier. Întâmplarea care urmează trebuie să fie privită cu rezerva pe care o avem în faţa unor fapte pe care le cunoaştem la a doua mână şi care pot fi suspectate că au fost "cosmetizate".Se ştie că nimeni nu este profet în satul lui şi nici Preda nu a făcut excepţie de la această stare de fapt. Erau câţiva "fii ai satului", asociaţi cu nişte venetici, care aveau impresia că prozatorul "a râs" de ei, în scrierile lui. Printre ei, "bătrânul învăţător", un muntean care fusese repartizat, ca dascăl, la şcoala din localitate. Foarte energic, învăţătorul înjura la greu, spre uluiala şi admiraţia copiilor. Se răzbătuse şi făcuse avere, în ciuda antipatiei de care "se bucura" în rândul ţăranilor. Principalele sale metode pedagogice erau urletul, ciomagul, palma şi pumnul... Un asemenea urangutan didactic nu putea scăpa ironiei lui Preda. De multe ori însă, învăţătorul şi ceilalţi duşmani ai marelui romancier se supărau degeaba. Preda păţea ceea ce mi se întâmplă şi mie, cu precizarea că el nu era pârât, în mod nejustificat, la primar şi la alte oficialităţi... El folosea şi numele adevărate ale sătenilor, pe când "admiratorii" mei se recunosc în personaje care nu au nicio legătură cu ei... Lucrurile au involuat mult, din acest punct de vedere. Învăţătorul se numea Florea Gheorghe, exact ca personajul lui Preda din povestirea "Calul". "M-aţi văzut voi, mă, pe mine că am belit vreodată vreun cal ? Ai ? M-aţi văzut ?" îi întreba el pe silişteni. "Ai, mă, nea Floreo, îi zicea câte un sătean care, ca şi azi, înţelegea mai multe decât învăţătorul, ai, mă, nea Floreo, că nu s-o fi referit la dumneata... A luat şi el doar numele..." În treacăt fie spus, "bătrânul învăţător" a murit anul trecut, la vârsta de 100 de ani. S-ar părea că ironiile lui Preda i-au prins bine... De câte ori se ducea în sat, Preda era evitat de mulţi, care se prefăceau că nu-l văd. Ar fi multe de spus aici..."Mă dusesem în sat, să văd ce-mi mai fac neamurile, povestea Preda. Era dimineaţă, stăteam pe prispă de vorbă cu soră-mea Ilinca şi l-am văzut pe primar că intră pe poartă. Am dat să fug, să mă ascund, dar nu mai era timp...- Marine, vin la tine cu o mare rugăminte, te rog să nu mă refuzi, a zis musafirul nepoftit.Se putea ? Ştiam eu că venise să-mi ceară, nu să-mi dea ceva.- Ce vrei ? l-am intrebat.- Tu eşti un mare scriitor, reprezentativ, nu-i aşa, pentru acest popor...- Lasă gargara şi zi-mi ce vrei !- N-ai putea, zice el, să vii, în calitate de mare scriitor şi, mai ales, de fiu al satului, la Căminul Cultural şi să le vorbeşti elevilor ?- Cui să vorbesc ? m-am speriat eu.- Copiilor de la şcoală...- Aoleu, m-am speriat eu, nu ştii că eu sunt emotiv, nu pot să ţin discursuri, să dau din gură, în limba voastră de lemn, ca activiştii de partid ?- Lasă, bă, că spui şi tu acolo două cuvinte, te vede lumea şi gata...- Şi ce să spun eu copiilor ? Când am ceva de spus, scriu, nu sunt o fire orală... Şi, în definitiv, nu scriu pentru copii...- Ai, bă, termină. Nu l-ai creat tu pe Niculae Moromete ? Hai mai repede, că ne aşteaptă copiii...Şi tura-vura, m-a zăpăcit şi m-a luat mai mult târâş la Căminul Cultural. Acolo era strâns tot satul. Inima a început să-mi bată cu putere şi nu mai eram bun de nimic. Am luat loc la o masă, în faţă, iar copiii erau numai ochi şi urechi. - Măi, copii, nu am prea multe lucruri să vă spun, am început eu timid.În clipa aceea uşa s-a deschis cu un scârţăit puternic şi o babă şi-a croit drum către primul rând al publicului.- Fof, fonf, fonf...- Măi, copii, am început eu iar, nu am prea multe să vă spun...Scâââârţ, a făcut uşa din nou şi o altă babă a năvălit către rândul întâi.- Fonf, fonf, fonf...- Măi, copii, am reluat eu ceva mai nervos...Scââârţ ! s-a deschis uşa. Altă babă.- Fonf, fonf, fonf...Şi tot aşa, preţ de o vreo opt babe...- Măi, copii, am zis eu disperat...Şi în momentul acela a băgat capul pe uşă şi cumnatul meu.- Tu ce aia a mă-tii vrei, mă ? l-am luat eu la înjurături. Şi cu babele astea ce e aici ? - Nu suntem babe, Marine, a clămpănit una dintre ele, suntem colegele tale de şcoală..." P.S. Marin Preda cel mic este fratele scriitorului Sorin Preda. Amândoi sunt fiii lui Alexandru ( Sae) Preda, fratele mai mic al marelui scriitor.

Cleopa Ilie, născut cu numele de Constantin Ilie (n. 10 aprilie 1912, comuna Suliţa, judeţul Botoşani - d. 2 decembrie 1998, Mănăstirea Sihăstria) a fost arhimandrit şi stareţ la Mănăstirea Sihăstria, fiind un renumit trăitor al credinţei ortodoxe.

Părintele Cleopa (pe numele de mirean, Constantin) s-a născut într-o familie de ţărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei lui Alexandru Ilie. Urmează cursurile şcolii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.

În decembrie 1929 se alătură obştii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Pe 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, sunt primiţi în obştea schitului. În 1935 este luat în armată, în oraşul Botoşani. În 1936 se reîntoarce la schit şi este uns în monahism pe 2 august 1937, primind numele călugăresc de "Cleopa". În iunie 1942 este numit locţiitor de egumen, din cauza stării precare de sănătate a stareţului Ioanichie Moroi.

Pe 27 decembrie 1944 este hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareţ al Mănăstirii Neamţ. Ulterior este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.

În 1947, Schitul Sihăstria este ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie este hirotesit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu. În 1948, urmărit de Siguranţă, se retrage pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareţ al Mănăstirii Slatina Suceava unde se transferă alături de 30 de călugări din obştea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina.

Întemeiază la Mănăstirea Slatina o obşte care numără peste 80 de persoane. Între 1952-1954, este urmărit de Securitate şi se retrage în Munţii Stănişoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani este readus în mănăstire, din dispoziţia Patriarhului Justinian.

În 1956, revine la metanie, iar în primavara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munţii Neamţului, unde îşi petrece următorii 5 ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obşti, şi povăţuieşte fără întrerupere atât calugări, cât şi mireni, timp de 34 de ani.

Încetează din viaţă pe 2 decembrie 1998.

Opera

Despre credinţa ortodoxă, Bucureşti, 1981, 280p. (reeditată în 1985, apoi la Galaţi sub titlul: Călăuza în credinţa ortodoxă, 1991, 276 p.);

Predici la praznice împărăteşti şi sfinti de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1986, 440 p.;

Predici la Duminicile de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1990, 560 p.;

Valoarea sufletului, Galaţi, 1991, 176 p. (o re-editare la Bacău, 1994, 238 p.);

Urcuş spre înviere (predici duhovniceşti), Mănăstirea Neamţ, 1992, 416 p.;

Despre vise şi vedenii, Bucureşti, 1993, 270 p.;

Cleopa Ilie şi Ioanichie Bălan, Cum putem intra în rai, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004;

Acatiste alcătute de Arhimandritul Cleopa Ilie şi Ieroschimonahul Paisie Olaru, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2005.

Numeroase articole în diferite reviste şi ziare, predici în manuscris.

1941 - S-a născut naistul Gheorghe Zamfir, membru al Societăţii Compozitorilor din Franţa din anul 1972.

Sursa photo

Gheorghe Zamfir (n. 6 aprilie 1941, Găeşti, judeţul Dâmboviţa) este un naist virtuoz şi compozitor român, supranumit Regele naiului. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit şi fluierul lui Pan), reuşeşte să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcţia şi tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile şi genurile muzicale, revoluţionând sunetul la scară universală şi aducând naiul în atenţia publicului modern.
Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist şi în domeniul literar şi al artelor plastice, publicând versuri, eseuri şi o carte autobiografică şi expunând picturi proprii în ţară şi în străinătate.

Este cetatean de origine romana si se naşte la Găeşti, pe 6 aprilie 1941. A fost profesor de onoare la scoala din satul Valea Mare din judetul Vaslui, predand cu multa daruire, limba rromani.Animat de traditiile rrome, acesta a derulat activitati de punere in valoare a obiceiurilor tiganesti: "jocul caprei, ursul si tiganul, sarba-n caruta cu picioarele de-a tara", si mai ales obisnuia sa dirijeze oile prin glasul minunat al naiului sau. Mama sa era o cunoscuta vrajitoare a magiei albe (mama Cosesteanca), iar tatal sau, un priceput mestesugar al metalului neferos (ceaunar). Alaturi de cei 8 frati ai sai, a debutat in ansamblul "Ciubotica Cucului" din Botosani. Gheorghe Zamfir, fire ambitioasa, a ajuns sa cante chiar la metrourile din Paris, unde intr-o zi norocul i-a suras. Auzindu-l, un impresar francez, i-a propus un contract artistic pentru a canta alaturi de cei mai grandiosi artisti ai lumii. De aici pana la faima, nu a mai fost decat un pas.  După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgraţia cuplului Ceauşescu. Este nevoit să plece în exil.
 „Urlând de durere, cu inima sfâşiată în bucăţi, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize şi cu naiurile la spinare. Paşaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ştefan Andrei, care mi-a spus: "Pleci şi nu te mai întorci. Altfel, Ceauşescu te omoară!". Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din ţară eram arestat, condamnat şi poate pierdut fizic.”
Cariera sa continuă şi în exil, bucurându-se de succes mondial. Primeşte numeroase premii şi distincţii. În 1986, în Canada, din relaţia cu Susan Nichols, i se naşte unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formaţie rock din Montreal. În 1995 se căsătoreşte cu Marie Noëlle, la Paris. Revenit în România după Revoluţia din 1989, traversează o perioadă de dificultăţi financiare din cauza datoriilor acumulate faţă de fiscul francez, care îi confiscă posesiunile din Franţa. Acest fapt nu îl împiedică să îşi continue cariera artistică.

Educaţie
Manifestă înclinaţii muzicale din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorinţele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de ţigani. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său îl înscrie la Şcoala de muzică nr. 1 din Bucureşti (astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti), cu intenţia de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, unde demonstrează o abilitate extraordinară pentru acest instrument. Iată cum evocă Gheorghe Zamfir întâlnirea sa cu Fănică Luca:
 „Asta se întâmpla prin 1950, când am fost acceptat la Şcoala Specială de Muzică numărul 1 din Bucureşti. Aveam 14 ani. Am reuşit la examen, în comisia care alegea elevii după conformaţia fizică. Aceşti profesori, din comisie, erau vreo 14-15. Eu venisem de la ţară, habar n-aveam cine e Fănică Luca.
Văzând că am configuraţia pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. Eu i-am zis că refuz şi am plecat din clasă. Tata m-a împins din nou, mi-a dat şi două palme, şi aşa am rămas cu titlu de încercare la nai, pentru două luni, dacă nu-mi convine, pot să plec, ceea ce s-a şi întâmplat. După două luni, din cauza efortului fizic am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas.
M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin şcoală, mi-a dat câteva palme şi m-a întors la clasă. Mi-a zis: «Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucereşti mai mult ca mine. Nu-ţi dai seama că ai talent?». Şi am rămas la clasă.”
În 1961, după bacalaureat, se înscrie la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din Bucureşti, pe care îl absolvă cu o dublă specializare, în Pedagogie (1966) şi în Dirijorat pentru cor şi orchestră (1968). Pe 24 martie 2005 îşi susţine doctoratul, obţinând calificativul summa cum laude pentru teza intitulată Naiul - geneză, evoluţie şi semnificaţie, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea.

Inovator al naiului
Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradiţional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conţinând succesiv 22, 25, 28 şi 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) şi naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972). Reuşeşte să obţină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambuşurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor şi chiar a unor inflexiuni ale vocii umane. Îşi asamblează singur naiurile, din lemn de bambus, şi le acordează cu ajutorul unei mici cantităţi de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003 confecţionează naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălţime şi 1,2 m lăţime.

Cariera artistică muzicală
În 1959 obţine Premiul I şi titlul de laureat pe ţară, şi înregistrează primele compoziţii proprii în stil folcloric, cu Orchestra Populară a Radiodifuziunii. Devine cunoscut publicului larg după ce este descoperit de etnomuzicologul elveţian Marcel Cellier, care studia muzica populară românească în anii '60. Ca student, în perioada 1961-1966 călătoreşte în multe ţări europene şi câştigă Locul I în numeroase competiţii internaţionale.
În perioada 1966–1969 este dirijor al Ansamblului folcloric Ciocârlia din Bucureşti. În 1966 scoate primul său disc cu casa de discuri Electrecord, care cuprinde compoziţii ale sale în cel mai autentic spirit popular, printre care şi faimoasele sale piese: Doina de Jale şi Doina ca de la Vişina. În 1968 scoate cel de al doilea disc cu Electrecord. În 1969 pleacă prin demisie de la Ansamblul folcloric Ciocârlia.
Între anii 1968-1970 întreprinde primele turnee în Germania de Vest, Elveţia, URSS, China, unde obţine un succes impresionant.
În 1970 înfiinţează propriul său Taraf concertistic, cu care susţine, în 1971, 45 de reprezentaţii la teatrul de la Gaîté – Montparnasse din Paris, folosind pentru prima oară cele patru naiuri (soprano, alto, tenor şi bas) create de el însuşi în 1968. Reprezentaţiile se bucură de un succes fulminant.Va concerta apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada şi SUA, până în Australia, Japonia şi Africa de Sud. Este invitat să susţină concerte, în diferite ocazii, de nenumăraţi şefi de state şi personalităţi, printre care împărăteasa Japoniei, preşedintele Columbiei şi Papa Ioan Paul al II-lea. Primeşte nenumărate premii şi distincţii.
În 1972 creează stilul Nai - Orgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta expresivă de interpretare a naiului.
În 1974 compune Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă şi orchestră, pe care o înregistrează la Bucureşti cu Orchestra Naţională Radio şi Corul Madrigal condus de Marin Constantin, sub bagheta dirijorului Paul Popescu.
Single-ul său Eté d’amour devine unul din hiturile cele mai apreciate ale anului 1976. Urmează Păstorul Singuratic, al doilea hit european al său, la care colaborează cu compozitorul şi dirijorul german James Last, pe care îl cunoaşte într-unul din turneele sale. Ambele cântece anunţă venirea unui sunet nemaiîntâlnit până atunci,jv care îi atrage recunoaşterea internaţională. Urmează concerte în SUA, la Carnegie Hall, New York (1981) şi Kennedy Center, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria.
În 1981 îşi lansează discurile pe piaţa americană.
În 1982 compune prima Rapsodie şi primul Concert pentru nai şi orchestră, pe care le înregistrează pentru Phillips cu Filarmonica din Monte Carlo, sub bagheta lui Lawrence Foster.
În 1984 compune primul Cvintet pentru nai şi cvartet de coarde, numit Cvintetul Plopilor, pe care îl cântă împreună cu Cvartetul Oxford din Toronto, în transmisie directă la Radio. Compune numeroase lucrări camerale, pe care le execută cu celebrul Cvartet Enescu, în Franţa şi Germania.
În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriu baroc, din care amintim Dublul Concert în re minor pentru vioară şi oboi de Johann Sebastian Bach, cu British Chamber Orchestra.
Între 1988-1990 este primit de trei ori la Vatican. Este primul muzician care a cântat în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea. După moartea Sanctităţii Sale, creează special pentru comemorarea Sa Conceptul muzical Totus Tuus, un set de piese pentru nai, orgă şi grup vocal bărbătesc.
În domeniul cinematografiei, participă la compunerea coloanei sonore a unor filme, printre care Once Upon a Time in America, al regizorului Sergio Leone, Karate Kid sau, mai nou, Kill Bill. Iată cum rememorează Gheorghe Zamfir participarea la coloana sonoră a filmului Once upon a time in America (citat preluat din cartea sa autobiografică Binecuvântare şi blestem):
 „1987. Roma mă solicită prin Ennio Morricone şi Sergio Leone pentru a înregistra tema principală la filmul care avea să facă turul lumii, ca o capodoperă a cinematografiei: "Once upon a time in America". Experienţa a fost unică, participarea naiului în desfăşurarea acţiunii fiind majoră, creând impactul pe care realizatorii mizau. Într-adevăr, intervenţia mea avea să creeze emoţia care a făcut din acest film unul din cele mai vizionate şi apreciate filme din lume la acea epocă.”
În 1990, după Revoluţie, se reîntoarce în ţară. Îşi continuă seria de concerte şi turnee în Franţa, Elveţia şi, mai ales, Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului XX. Susţine concerte la pupitrul Orchestrei Naţionale de Folclor, reînfiinţată în luna decembrie 2006 (relansarea oficială a orchestrei are loc în luna mai 2007).
După aproape un deceniu de absenţă, în ianuarie 2006 Gheorghe Zamfir se întoarce în Canada pentru un tur de concerte cu TRAFFIC STRING Quintet. În programul turneului a fost inclusă o premiera mondială: Anotimpurile de Antonio Vivaldi pentru nai si quintet de coarde] in aranjamentul muzical al muzicianului Lucian Moraru, cît şi piesele Ciocârlia, Lonely Shepherd etc.

În decursul unei cariere muzicale care depăşeşte 50 de ani, Gheorghe Zamfir creează peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă şi clasică precum Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John.
Gheorghe Zamfir este câştigătorul a 120 de discuri de aur şi platină, are peste 190 de discuri înregistrate, şi are peste 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câştigat două discuri de aur în SUA şi singurul artist român care a câştigat un disc de aur în Ungaria.

Cariera artistică para-muzicală
Artist polivalent, Gheorghe Zamfir manifestă preocupări artistice şi în afara sferei muzicale, care l-a consacrat.

Literatură şi publicistică
lucrări de specialitate:
Traitė Du Naï Roumain: méthode de flûte de Pan (1975)
Naiul - geneză, evoluţie şi semnificaţie (teza cu care îşi susţine doctoratul, în 2005)
literatură beletristică (versuri, eseuri şi o carte autobiografică):
Dincolo de sunet - Au-dela de la son, ediţie bilingvă, româno-franceză, (1979)
Drum de spini şi de glorii, versuri, (1981)
Binecuvântare şi blestem, carte autobiografică (2000)
În inima întristată a barocului, versuri (2002)

Arte plastice
În domeniul artelor plastice, Gheorghe Zamfir se exprimă în pictură, având la activ, până în 2007, 4 expoziţii de pictură în ţară şi în străinătate. În perioada iunie-august 2009, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a fost deschisă expoziţia Doi pictori, două epoci, două gândiri, două simţiri, doi români. Gheorghe Zamfir şi Petru Beca, cuprinzând lucrări ale lui Gheorghe Zamfir şi ale lui Petru Beca, pictor şi scriitor din Alba Iulia.

Cariera didactică
În perioada 2001-2005, activează ca profesor asociat la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universitatăţii de Muzică din Bucureşti, unde, prin eforturile sale, în anul 2001 se înfiinţează prima catedră de nai din lume. Este înlăturat de la catedră în toamna anului 2005, fiind respins prin vot de Consiliul Facultăţii de Interpretare Muzicală. Ulterior, predă cursuri de nai la Universitatea Valahia din Târgovişte.

Activitate politică
Întors în ţară după Revoluţie, Gheorghe Zamfir devine, pentru scurt timp, membru al Partidului România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor. Revista România Mare îi atribuie afirmaţii antisemite, din cauza cărora, în 2002, nu i se permite să concerteze în Israel, fiind oprit la aeroport şi obligat să se înapoieze la Bucureşti. Am căzut într-o capcană, declară în 2003 Maestrul, într-o conferinţă de presă la Tel Aviv, că afirmaţiile din revistă nu îi aparţin şi că nu este antisemit. Ziarul Yediot Aharonot scrie că, din cauza a trei luni nefericite, nu se poate şterge cariera de 48 de ani a unui artist care este considerat printre primii zece muzicieni din lume.
Mai târziu, Gheorghe Zamfir descrie astfel această experienţă politică:
 „Am fost atras în curse politice de oameni care s-au folosit de mitul şi de numele meu. M-au terfelit, după care m-au părăsit şi m-au uitat. Sunt foarte trist şi dezamăgit de tot ceea ce mi s-a întâmplat.”
Ulterior, retras din politică, precizează:
 „Am uitat de politică. Mi-au rămas muzica, naiul, studenţii. Am multe de spus în compoziţie şi în dirijorat.”
Retragerea din politică este însă temporară: în toamna anului 2004, Gheorghe Zamfir devine membru al Partidului Democrat.

Relaţiile lui Gheorghe Zamfir cu Statul Israel

La începutul lunii noiembrie 2002, Statul Israel a refuzat să-i acorde viza de intrarea în ţară, în urma unor proteste publice legate de anumite declaraţii antisemite pe care muzicianul le-ar fi făcut. Gheorghe Zamfir a negat aceste declaraţii şi a primit viza de intrare în Israel.
În luna august 2003, Gheorghe Zamfir a revenit în Israel, a vizitat Yad Vashem şi a plantat un pom în memoria victimelor Holocaustului.
În 2008, Gheorghe Zamfir a imprimat un CD de muzică israeliană, în cinstea aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea Statului Israel.

Premii şi distincţii

De-a lungul întregii cariere, Gheorghe Zamfir primeşte numeroase premii, distincţii şi medalii, printre care:
Medalia Vaticanului
Ordinul Meritul Cultural al Franţei
Titlul de Ofiţer şi Cavaler al Franţei, Belgiei şi Luxemburgului
Ordinul Comandorului în Columbia
Diploma Universităţii Don Bosco din Roma, de două ori
Medalia de aur a Asociaţiei din cadrul Academiei de Artă, Ştiinţe şi Litere a Franţei, de două ori
Premiul Academiei Charles Cros
Premiul Ţitera de aur în Franţa
Premiul Săgetătorul de Aur, în Italia
Premiul Internaţional Omnia pentru întreaga operă muzicală[6], în cadrul premiilor anuale ale Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu", ediţia 2009

Creaţii muzicale originale

Gheorghe Zamfir a compus peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Printre acestea se numără:
Doina de jale şi Doina ca de la Vişina, compoziţii pentru nai în spirit popular (1966)
Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă şi orchestră (1974)
Concert pentru nai şi orchestră (1982)
Cvintet pentru nai şi cvartet de coarde (Cvintetul Plopilor, 1984)
Conceptul muzical Totus Tuus, set de piese pentru nai, orgă şi grup vocal bărbătesc (2005)

Gheorghe Zamfir la Biblioteca Congresului SUA

Biblioteca Congresului SUA: Solist
Biblioteca Congreslui SUA. Dirijor de orchestră
Biblioteca Congresului Naiurile româneşti
Naiurile Româneşti

Discografie selectivă

Flute de Pan et orgue (2007)
Gheorghe Zamfir and friends (2007)
Koenig der Panfloete (2007)
[Antonio Vivaldi : Anotimpurile (2006)] impreuna cu TRAFFIC STRINGS - o premiera mondiala
TOTUS TUUS - In memoriam Ioan Paul II (2005)
Doina de l'amour (2004)
Magic of the panpipes (2004)
20 panpipe favourites (2003)
Colinde
Sunetul românesc - Colecţia de Aur, Vol. 1 (2002)
Anii 70 - Colecţia de Aur Vol. 2 (2002)
Anii 70 În lume - Colecţia de Aur Vol. 3 (2002)
Melodii Celebre - Colecţia de Aur, Vol. 4 (2002)
Opere nemuritoare - Colecţia de Aur, Vol. 5 (2002)
Cele mai frumoase Doine - Colecţia de Aur, Vol. 6 (2002)
Murmures de la Foret (Forest Murmers) (2002)
Music from the movies (2002)
Legenda Românească (2001)
Love Story Of The Panpipe - Classical - 60 Years Jubilee (2001)
Love Story Of The Panpipe - Folklore - 60 Years Jubilee (2001)
En France (2001)
A feeling of romance (2000)
Flutes romatines 1 (2000)
In Scandinavia (2000)
Millenium collection (2000)
A feeling of Christmas (1999)
Glorious pipes (1999)
Die goldene Panflöte (1998)
Lonely shepherd (1997)
Songs of Romance, Vol. 1 (1997)
Like a breaze (1997)
Gheorghe Zamfir - Collection (1997)
Panfloete und Orgel, Vol. 1 (1997)
Panfloete und Orgel, Vol. 2 (1997)
Panflute hits (1997)
Comme une brise (1995)
Panpipe moods (1995)
Das Klagende Lied des Einsamen Hirten (1995)
Der zauber der Panflöte (1995)
King of the Pan Flute - and Other Favorites - (1994)
Comme une brise (1994)
L'ame roumaine (1994)
Das klagende lied das ein (1994)
Romanian Flute (1993)
Love songs (1991)
Greatest hits (1990)
Fantasy (1990)
Beautiful dream (1988)
Classics by candlelight (1988)
Harmony (1987)
Picnic at Hanging Rock (1977)
Impressions (1977)
The Fantastic Gheorghe Zamfir (1971)

Filmografie

Participă la coloana sonoră a următoarelor filme:
Le Grand Blond avec une chaussure noire (Marele Blond) , 1972
Le retour du Grand Blond (Întoarcerea Marelui Blond), 1974
Picnic at Hanging Rock (Picnic la Hanging Rock), 1975
Once upon a time in America (A fost odată în America), 1984
The Karate Kid (Karate Kid), 1984
Paradise, 1984
Margarit i Margarita, 1989
Omohide poro poro (Memories of Yesterday), 1991
Celeste, 1991
Preku ezeroto (Across the Lake), 1997
Kill Bill. Vol.1, 2003