La multi ani , Gheorghe Zamfir !

S-a întâmplat în 6 aprilie1941: S-a născut naistul şi compozitorul Gheorghe Zamfir, supranumit "Regele Naiului", membru al Societăţii Compozitorilor din Franţa din anul 1972; este câştigătorul a 120 de discuri de aur şi platină, şi are peste 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câştigat doua discuri de aur în SUA şi singurul artist român care a câştigat un disc de aur în Ungaria.Gheorghe Zamfir (n. Găeşti, judeţul Dâmboviţa) este un naist virtuoz şi compozitor român, supranumit Regele naiului. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit şi fluierul lui Pan), reuşeşte să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcţia şi tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile şi genurile muzicale, revoluţionând sunetul la scară universală şi aducând naiul în atenţia publicului modern. Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist şi în domeniul literar şi al artelor plastice, publicând versuri, eseuri şi o carte autobiografică şi expunând picturi proprii în ţară şi în străinătate.

Surse:
http://www.allmusic.com/…/gheorghe-zamfir-mn00006…/biography
https://www.facebook.com/pg/GheorgheZamfirOfficial/about/…
• Viorel Cosma: Lăutarii de ieri și de azi, Editura "Du Style", București (ediția a II-a, 1996 – pag. 382)
• Gheorghe Zamfir// Calendar Național, Ed. Biblioteca Națională a Republicii Moldova, 2001, pp. 81-83
• Zamfir, Gheorghe//Enciclopedia Universală Britannica, B.-Ch., Ed. Litera, 2010, vol.16, p.321

Muzică populară cu Gheorghe Zamfir (1971)

La multi ani !

Gheorghe Zamfir împlineşte 73 de ani

1941 – La Găeşti, judeţul Dâmboviţa, s-a născut celebrul muzician român Gheorghe Zamfir, supranumit Regele Naiului. A fost dirijor al celui mai mare ansamblu din ţară, „Ciocârlia“, cu 350 de artişti. „De la muzică de cameră, la naiuri suprapuse, până la recviem, rapsodii, concerte şi simfonii, aproape toată opera mea este religioasă“, spunea maestrul, într-un interviu pentru „Adevărul“. Este câştigătorul a 120 de discuri de aur şi platină, are peste 190 de discuri înregistrate şi are peste 120 de milioane de albume vândute.

Ciocârlia, în interpretarea maestrului Gheorghe Zamfir, care împlineşte astăzi 73 de ani. În 1960, pe Stadionul Olimpic din Atena, a dat un spectacol spre apusul soarelui. Grecii au fost atât de entuziasmaţi încât, după ce-a terminat „Ciocârlia“, au venit şi i-au pupat pantofii.

VIDEO Concert extraordinar Gheorghe Zamfir în cadrul Festivalului de Nai ,,Gheorghe Zamfir” 

Filarmonica Brașov vă invită în seara de 21 aprilie 2013, începând cu ora 20.30, la inaugurarea Festivalului Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir”.

Un articol de Andrada Văsii|18 Aprilie 2013

Filarmonica Brașov vă invită în seara de 21 aprilie 2013, începând cu ora 20.30, la inaugurarea Festivalului Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir”, eveniment găzduit de Biserica Romano– Catolică „Sf. Petru și Pavel” Braşov.

Concertul va fi susţinut de Gheorghe Zamfir– nai  şi Cristian Micșulescu– orgă.

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir”, organizată la nivel mondial de Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România, în parteneriat cu Asociaţia de Tineret Ecou şi Centrul de Cultură Arcuş, se va desfăşura în perioada 21-25 aprilie 2013.

Consider că Zamfir merită această primă ediție care însumează diferite concerte cuprinzând mai multe ipostaze ale personalității sale de creator nu numai în muzica populară, ci și în domeniul muzicii culte. Mare interpret, compozitor exemplar, scriitor și artist plastic – acestea sunt ipostazele în care Zamfir este prezentat publicului în festivalul care îi poartă numele.

Miltiade Nenoiu,

Președintele Uniunii Muzicienilor din România

 Eveniment premieră

Festivalul Internaţional de Nai „Gheorghe Zamfir” este primul eveniment de referinţă organizat la nivel mondial, ce are ca principal scop promovarea naiului şi a culturii. Prin intermediul celui mai însemnat reprezentant al lui, Maestrul Gheorghe Zamfir, timp de o săptămână, organizatorii îşi propun să ocupe agenda publică naţională şi internaţională prin atragerea atenţiei asupra muzicii clasice şi a naiului.

Program special

Din spectacol nu vor lipsi lucrări celebre din repertoriul mondial precum Un bel di (Puccini) sau Ave Maria (Schubert), dar și compozițiile proprii ale marelui naist român cu care a cucerit întreaga lume: ,,Doina de jale”, ,,Dansul pădurii”, ,,Gloria”, ,,Pastel român” sau ,,Ecouri celeste”. Evenimentul este prezentat de președintele Uniunii Muzicienilor Interpreți din România, prof. univ. dr. Miltiade Nenoiu, fagotist de renume mondial și fondatorul celebrului Cvintet Concordia.

Info:

Biletele se pot procura de la:

Sediul Filarmonicii Braşov din Str. Apollonia Hirscher, nr. 10. tel. 0268.473.058.

Agenţia de bilete şi de la Biserica Romano – Catolică „Sf. Petru și Pavel” începând cu ora 19.30.

Program agenţia de bilete:

Joi între orele 12 – 15

Vineri și sâmbătă între orele 10 – 13

Preţ bilet: 40 lei.

Foto credit: Gheorghe Zamfir Official

- See more at: http://www.ziarulmetropolis.ro/video-concert-extraordinar-gheorghe-zamfir-in-cadrul-festivalului-de-nai-gheorghe-zamfir/#sthash.jzvwCo1q.dpuf

 Maestrul Gheorghe Zamfir va fi sărbătorit la 31 mai, la Ateneul Român, într-o excepțională gală aniversară: «Zamfir - 50 de ani pe scenă

Maestrul Gheorghe Zamfir va fi sărbătorit la 31 mai, la Ateneul Român, într-o excepțională gală aniversară: «Zamfir - 50 de ani pe scenă», eveniment în care îi vor fi alături renumiți artiști din țară și de peste hotare. Evenimentul va cuprinde, pe de o parte, expoziții, decernări de premii şi distincții, sesiune de autografe şi momente cu invitați speciali, precum şi un spectacol care va aduce pe scena Ateneului Român mai bine de 150 de artişti. Între invitații speciali ai maestrului Zamfir se află: Dan Puric, Dumitru Fărcaş, Grigore Leşe, Ştefan Popa Popa's, Ion Dichiseanu, Bogdan Bradu, Stelu Enache, Vlad Miriță precum şi reprezentanți ai instituțiilor statului, membri marcanți ai Academiei Române, diplomați. Între invitații de marcă se află și reputatul violonist Eugen Sârbu, al cărui nume este menționat, alături de cel al lui George Enescu, în renumitul Oxford Dictionary of Music. Gala este deschisă publicului, iar biletele se pot achiziționa prin intermediul www.myticket.ro, prin reteaua de magazine Diverta, Magazinul Muzica, Librăria «Mihai Eminescu» şi de la casieria Sălii Palatului.

Sursa:

http://www.revistafelicia.ro

Festivalul Internaţional al Naiului "Gheorghe Zamfir

Festivalul Internaţional al Naiului "Gheorghe Zamfir"

Astăzi e ziua ta, Gheorghe Zamfir ,La multi ani !

Autor: Ramona Vintila 05 Apr 2013 - 00:04

MARIN RAICA/JURNALUL NATIONAL

Un artist pentru care Universul Muzicii nu are secrete, ci numai nuanţe şi străluciri mirifice. Maestrul Gheorghe Zamfir împlineşte la 6 aprilie 72 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!” muzicianului care, de mai bine de 55 de ani, este un veritabil ambasador onorific al neamului românesc!

“Aş vrea să fiu fericit la sfârşitul acestui an care mi-a fost dedicat!”
Ce este naiul? “Un instrument al luminii, spectacular, strălucitor, exuberant, expansiv şi dominator.” Astfel l-a definit Fănică Luca, dascăl extraordinar care a intuit că, între numeroşii elevi pe care îi avea, unul va da dovadă de genialitate. “Priveşte în tavan, spre cer, Gheorghe, spre cer, nu sufla niciodată în jos”, îl sfătuia pe micul discipol pe care l-a binecuvântat, făcându-i semnul crucii pe frunte, destăinuindu-i convingerea că va ajunge un mare naist. Şi nu s-a înşelat. Gheorghe Zamfir a reinventat sunetul naiului. De 55 de ani, la fiecare spectacol, ridică în picioare publicul, în orice colţ al lumii. Prin măiestria lui Gheorghe Zamfir, naiul a devenit un instrument sacru, un instrument transcendental, o continuă rugă către Dumnezeu.

Nemulţumit de sunetul naiului pe care îl avea, în 1961, după ce a fost admis la Conservatorul “Ciprian Porumbescu”, Gheorghe Zamfir s-a hotărât să-şi confecţioneze propriul instrument. Şapte ani mai târziu, avea să pună bazele unei adevărate familii a naiului modern, pe care a structurat-o până în 1982, abordând astfel toate stilurile muzicale. Publicul se lasă de atunci purtat de vraja sunetului său miraculos. În anii ’70, ziarele titrau: “Naiul este, poate, briza sau zefirul trecând prin trestii, adică o voce a Naturii. Zeul Pan a venit după şi, după el, Gheorghe Zamfir. (La Croix du Midi, Franţa, 1971); “Gheorghe Zamfir este un virtuoz deplin, care a reuşit să obţină un pianissimo absolut şi atât de subtil, că ar trebui să ai două perechi de urechi pentru a-l capta... Un adevărat foc de artificii făcut din arpegii, din game şi din triluri fulgurante, încât te întrebi dacă artistul n-a ascuns o privighetoare în naiul său... Nu exista nici o privighetoare pe platou ci, pur şi simplu, un maestru ştiind să o imite până la a se confunda cu ea” (Journal de Sierre et du Valais Central, Elveţia, 1972); “Rar va fi văzut un asemenea auditoriu! Reacţiile publicului frizau uneori cu delirul... Zamfir se exprimă în sunete ascuţite şi stridente sau, din contră, naiul său magic modulează sunete de o linişte  abia auzibilă. Publicul pare vrăjit de muzica sa. Zamfir posedă o putere magică...” (Tribune Jurassienne, Elveţia, 1972).

Întregul repertoriu abordat fascina. “Doina de jale” şi “Doina Oltului” stârneau emoţii uluitoare. Prin măiestria lui Gheorghe Zamfir, doina românească mângâia sufletele tuturor. “Nimeni nu are forma aceasta de muzică... Publicul de pretutindeni apreciază doina românească pentru că este o stare. O stare a naţiunii, o stare a sufletului nostru, a esenţei din care se trage românul”, spune muzicianul.

În 2013, Gheorghe Zamfir împlineşte 55 de ani de carieră artistică. În semn de omagiu, Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România, în parteneriat cu Asociaţia de Tineret Ecou şi Centrul de Cultură Arcuş, organizează prima ediţie a Festivalului Naiului “Gheorghe Zamfir”. Evenimentul se va desfăşura între 21-25 aprilie la Sfântu Gheorghe, Arcuş şi Braşov. Printre manifestările care vor avea loc în cadrul festivalului se numără trei concerte de nai cu orgă, cvartet de coarde şi taraf, o expoziţie marca Zamfir, o lansare de carte şi o campanie de promovare a lecturii. Între invitaţii care vor evolua în concerte se află Christian Micşunescu (München), Adrian Petrescu (prim-oboist al Filarmonicii “George Enescu”), precum şi cvartetul Tiberius din Târgu Mureş. Festivalul Naiului “Gheorghe Zamfir” se bucură de sprijinul primăriilor Braşov şi Sfântu Gheorghe şi al Consiliului Judeţean Covasna. “Aş vrea să ştiu că anul acesta mi se dedică şi că publicul român este interesat să afle ce se mai întâmplă în acest vast domeniu al naiului care face parte din tradiţia noastră multimilenară care s-a întrupat în substanţa gliei române. Aş vrea să fiu fericit la sfârşitul acestui an, când vom trage concluziile despre ceea ce s-a întâmplat în anul care mi-a fost dedicat!”, accentuează maestrul Gheorghe Zamfir.
Sursa:
 http://jurnalul.ro

 

  

Gheorghe Zamfir, 55 de ani de carieră: “Când te apropii de nai este ca şi cum ai ţine în mână o Psaltire, o rugăciune sfântă!”

 

L-am reîntâlnit recent pe maestrul Gheorghe Zamfir şi i-am propus o călătorie în universul tainic al muzicii, a cărei cheie o deţine... Nu întâmplător! În 2013, muzicianul Gheorghe Zamfir împlineşte 55 de ani de carierǎ artisticǎ. 55 de ani de când este primit cu bucurie în orice colţ al lumii. 55 de ani de când umple sǎli de spectacole, cu mii de locuri, seri dupǎ seri, primind din partea publicului ropote de aplauze. 55 de ani de când este pentru România un ambasador onorific incontestabil.

Jurnalul Naţional: În copilărie aţi fost impresionat de un grup de muzicanţi orbi. Aşa v-aţi descoperit chemarea pentru muzică?

Gheorghe Zamfir: A fost un moment unic în viaţa mea. Rămâne ca un însemn în inimă şi în minte şi cred că nu va dispărea niciodată decât cu plecarea mea din lumea aceasta, pentru că, tot ce s-a întipărit atunci în mintea mea şi în inima mea nu se poate şterge niciodată.

Jurnalul Naţional: Aveaţi patru ani. A fost momentul în care v-aţi îndrăgostit ireversibil de tot ce înseamnă muzică?

Gheorghe Zamfir : De fapt, de acolo a demarat totul. Impresia care s-a impregnat în mentalul meu şi în starea emotivă a fost atât de puternică, încât nu s-a mai putut şterge.  Era iarnă şi un ger teribil. Tocmai se terminase războiul. Eram cu tata la Bucureşti, chiar în zona Pieţei Unirii. El cumpăra foarte mult de la angrosiştii evrei care aveau magazine în zona Lipscanilor. La un moment dat, am văzut un grup de muzicanţi. Erau toţi orbi. Cântau: unul la acordeon, unul la vioară, altul cu vocea. L-am ţinut pe tata blocat vreo 20 de minute. Băteam din picioare în zăpadă. Ţipam că vreau să văd ce e acolo! Cred că a fost prima mea manifestare muzicală! Eram impresionat de acordeon. Nu înţelegeam cum fata aceea, oarbă, care cânta la acordeon, plimba mâinile pe acordeonul alb, de sidef, fără să vadă nimic. De fapt, de acolo a fost demarajul meu la stadiul acordeonului. Nu mai voiam să plec de acolo. Era zăpadă multă în Bucureşti şi ger, iar tata avea treabă, trebuia să cumpere marfă, avea băcănie în Găeşti. L-am ţinut cât am putut. Dar n-a mai suportat nici el că era grăbit... Şi eu plângeam, plângeam şi băteam din picioare pe zăpada care scârţâia sub încălţările mele însă, până la urmă, m-a tras de mână şi a trebuit să plec cu el. Dar acele 20 de minute cred că au fost suficient de importante încât să mă determine să fac ce am făcut după aceea ...

Jurnalul Naţional: Să vă îndrăgostiţi de muzică pentru totdeauna?

Gheorghe Zamfir : Arborele muzicii fusese scuturat în mine. Dintr-o dată a înverzit. A trezit în celulele şi în trupuşorul meu atâta emoţie încât a înmugurit, a înverzit, a înflorit şi a început să strălucească atât de tare în interiorul meu încât, de atunci, n-am mai văzut decât muzică, tot restul vieţii. Acea înflorire, cu toate că era iarnă, a fost asemenea cântecului lui Luigi Ionescu - “E primăvară-n ianuarie”. Cam aşa a fost şi momentul acela. Copacul muzicii, al vieţii -pentru că muzica este viaţă- a înflorit, în ianuarie, în trupul meu, la vârsta de 4 ani şi, de atunci, am rămas cucerit pentru tot restul vieţii...

Jurnalul Naţional: De aici şi legăturile ulterioare, cu banjoul, cu acordeonul...

Gheorghe Zamfir : (Zâmbeşte) Am simpatizat şi cu muzicuţa, cu fluierul... Dar eram însetat! Aveam nevoie să am instrumentele mele... Mandolină nu aveam, acordeon nu aveam... Muzicuţă... Ce să fac eu cu muzicuţa? Muzicuţa este un instrument destul de dificil. Trebuie să ai şi pe cineva care să-ţi arate... Eram copilaş, ce ştiam eu atunci? M-am trezit, într-o vară toridă, cu o mandolină. A venit tata de la Piteşti cu o mandolină nou-nouţă şi a aşezat-o lângă mine, pe pernă. Nu vă spun starea de fericire şi de emoţie pe care am trăit-o! A doua stare de fericire şi de emoţie a fost pe la 12 ani, când mi-a cumpărat un acordeon Mozart, pe care l-am iubit cum nu iubisem nimic altceva. Era bijuteria mea, era viaţa mea, sufletul meu. Toată existenţa mea era în acel acordeon... A urmat Şcoala de muzică, naiul... Cu ceea ce cumulasem înainte, prin mandolină şi acordeon, am putut să-mi însuşesc cunoştinţele care m-au dus la acel vast templu, unde am descoperit adevărata lumină dumnezeiască a muzicii. În laboratorul acela uriaş al copacului minunat se aşezau toate, pe stiluri, pe zone, pe culori, pe trăiri pentru că fiecare cântec are o putere de sentiment, de vibraţie, extraordinare... Şi revin la starea aceea primară pe care eu am învăţat-o atunci când eram copil! Totul este suflet, totul vine din emoţie, totul vine din sentiment, fiindcă Dumnezeu Însuşi a făcut lumea din iubire, din sentiment!

Jurnalul Naţional: Aţi urmat Conservatorul “Ciprian Porumbescu”. V-aţi specializat pe dirijat coral dar şi pe dirijat orchestră simfonică. Aşa s-au aşezat cunoştinţele pe care le-aţi căpătat de-a lungul timpului? Vă întreb acest lucru fiindcă, stilistic, şi nu pot să nu mă gândesc la acest aspect pe care l-am constatat, v-aţi pus amprenta asupra aranjamentului orchestral care se distinge dintr-o mie!

Gheorghe Zamfir : Acestea sunt afirmaţiile pe care le fac cei care mă cunosc mai bine, mai atent, cu pasiune, profund, spunând că dintr-o mie de naişti sunetul naiului meu l-ar recunoaşte... Şi iar revin la starea din copilărie... Am ştiut să mă apropii de partea aceea de sunet pe care Dumnezeu a plantat-o în acel copac înflorit în sufletul meu, în momentul în care am văzut acei orbi cântând în Piaţa Unirii din Bucureşti. Acest copac înflorit l-am păstrat în suflet toată viaţa. Şi a avut zeci de înfloriri, odată cu anii mei. În toate aceste primăveri am ştiut să-mi coordonez tot ce mi-am însuşit într-o viaţă în aceste domenii, dirijatul, compoziţia, pianul, orchestraţia, - domenii cu totul şi cu totul diferite – şi, bineînţeles, interpretarea celor 12 stiluri muzicale, care necesită o aprofundare extraordinar de atentă şi o dăruire totală, ca să poţi să afirmi într-o zi că ţi le-ai însuşit... De la folclor, care cuprinde toate zonele noastre... Sunt vreo opt regiuni mari, dar sunt şi zone limitrofe. În total, cred că sunt vreo 38 de regiuni diferite în folclorul românesc. Numai două, trei, patru, dacă ar fi să ţi le însuşeşti, în felul în care să reuşeşti să-l convingi pe cel din regiunea respectivă că, într-adevăr, nu ai făcut nici o greşală, este mare lucru! Or eu, abia după 40 de ani am ajuns la stadiul de a spune că folclorul românesc nu mai are secrete pentru mine în nici una din regiunile sale mari, sau în cele mai mici, limitrofe. Nu mai vorbesc de simfonic, fiindcă simfonicul este compus din baroc, din clasic, din romantism, din impresionism şi din modernism. Sunt deja cinci mari epoci care au marcat istoria universală! Apoi trecem la operă... Ca să-ţi însuşeşti stilul de operă, este cu totul şi cu totul alt domeniu pentru că, de obicei, cântăreţii de operă au rămas fideli stilului de operă şi nu s-au amestecat în alte domenii. Un solist care cântă muzică pop sau folk nu s-a băgat în stilul de operă sau în stilul simfonic. Un solist care a cântat folclor, a cântat folclor toată viaţa sa. Cei care au cântat jazz sau stilul rock au rămas fideli stilurilor pe care le-au abordat şi au continuat să cânte în aceste stiluri până la sfârşitul carierei lor. Or eu mi le-am însuşit aşa, într-un mod, să zic- poate exagerez dar nu cred că exagerez- miraculos! Mă întreb, de multe ori, cum eu, care am plecat de unde am plecat, dintr-un târg, din Valahia, Găeşti, care avea în perioada în care eu eram copil vreo 5000 de locuitori, să ajung să reprezint pe cinci continente toate aceste stiluri? Este un fapt de care eu pot să fiu foarte mândru astăzi! Îmi aduc aminte, când am fost în Peru, am cântat muzică peruviană, când am fost în Rusia, acum câţiva ani, am cântat cu orchestra Armatei Roşii, la Moscova, cântece ruseşti. Când am fost în Israel, acum o lună şi ceva, am cântat muzică israeliană, aproape o jumătate de oră. Când am fost în Egipt, am cântat operă, când am fost în Germania am cântat muzică germană, în Danemarca am cântat muzică daneză! Chiar am două discuri pe care scrie “Zamfir în Danemarca”. În America, am cântat hituri americane. Am ştiut să mă adaptez! Cred că acest lucru s-a datorat atât ştiinţei de a intra în substanţa muzicală şi a puterii mele de a percepe secretul sunetului fiecărei zone terestre, atât cât am avut curajul să-mi deschid inima şi să pun înainte sentimentul.

Jurnalul Naţional: Sărbătoriţi 55 de ani de carieră artistică. Sărbătoriţi, şi trebuie să spunem, 60 de ani de când aţi debutat, copil fiind, la staţia de radioficare de la Găeşti. Privind spre anii ce au trecut dacă aţi putea să vă întoarceţi în timp ce aţi face?

Gheorghe Zamfir : Aş face tot muzică! Aş începe tot cu folclorul, pentru că e cea mai completă, compexă şi uluitoare muzică. Eu nu cred că există un popor, am spus-o şi o repet, care să posede şi să fi putut cumula o cantitate gigantică de vibraţie şi de sunet, încât să-şi poată ordona pe stiluri şi pe zone absolut tot ce se poate imagina într-o compoziţie: de la joc, de la melodie, ritmuri, culori. Eu nu cunosc o altă stare a unui popor, din orice parte a lumii ar veni el, care să fi umplut amfora aceasta a sunetului divin, atât de frumos cât a umplut-o poporul român! Şi cred că asta s-a impregnat în sufletul meu, pentru că, dacă mă năşteam în Germania sau în Elveţia, poate eram un cântăreţ la un instrument oarecare şi cântam un marş, un vals şi alte forme muzicale elementare care nu au nici o legătură cu profunzimea multimilenară a cântecelor noastre.

Jurnalul Naţional: Aţi fost recent în Israel unde aţi susţinut şase concerte. Aţi avut sălile pline. Biletele erau vândute demult... Cum aţi simţit publicul acolo, cum aţi fost primit?

Gheorghe Zamfir : În Israel este un public cu totul special. Nu seamănă cu nimic în lumea aceasta! Este un public atât de receptiv care a a văzut şi a ascultat tot ce se poate asculta în lumea aceasta. Este un public extraordinar de răsfăţat. Cu posibilităţile financiare colosale pe care le au ei, au putut să-şi permită să aducă absolut toate categoriile de artişti de pe întreaga Terra! De aceea, publicul căruia i s-a dat tot ştie tot... Erau deja rafinaţi în gustul muzical, în a tria, iar pretenţiile pe care le aveau de la artişti erau considerabile. Cu atât mai mult cu cât ei cunoşteau potenţialul meu artistic, şi nu numai că erau pretenţioşi, dar şi sensibili, îşi dădeau seama că de la mine pot să ceară mai mult. Zamfir rămâne Zamfir şi, dacă e Zamfir, trebuie să ne dea ceea ce aşteptăm noi! Ceea ce s-a şi întâmplat. Sălile au fost arhipline, 1000 de oameni în fiecare seară, un succes fulminant, presa a fost extraordinar de pozitivă.

Am fost în Israel de vreo 15 ori. La doi-trei ani, din 1984, am mers în Israel, am fost primit cu ovaţii şi chiar cu lacrimi în ochi, pentru că mulţi dintre ei au participat cu sufletul, pe care eu, la rândul meu, l-am dat lor. Am primit înapoi aceeaşi cantitate de emoţie şi de trăire pe care eu am avut-o pe scenă şi asta s-a simţit! Sunt întâmpinat însă cu bucurie şi emoţie pretutindeni. Spre exemplu, în Peru preşedintele şi-a trimis motocicliştii şi maşina prezidenţială să mă primească la aeroport. Poliţiştii au stat în faţa liftului, planton. De câte ori ieşeam, mă însoţeau în oraş. În Columbia, la Bogota, a venit preşedintele Belisario Betancur. Am cântat într-o catedrală şi l-am văzut în sală, scoţând batista. Plângea în hohote. Mi-a înmânat cea mai mare distincţie: Ordinul Comandorului! Sunt multe de spus! Am trăit momente de o unicitate absolută şi de o emoţie care nu se pot reda în cuvinte!

Jurnalul Naţional: Ce concerte pregătiţi pe termen scurt?

Gheorghe Zamfir : Am un concert la Roma. Am fost invitat de primarul Romei să concertez în luna martie. Tot în martie, la câteva zile  după acest concert, voi fi la Zürich, unde va avea loc un concert deosebit, cu nai şi pian.

Jurnalul Naţional: Spuneţi-mi cum s-a reflectat în compoziţiile dvs, şi mă refer în mod special la “Doina de jale, perioada în care aţi fost nevoit să staţi peste hotare, în exil, departe de familie, de mamă îndeosebi?

Gheorghe Zamfir : Mama este cea căreia i-am dedicat “Doina de jale”! I-am dedicat-o  întâi mamei mele, apoi ţării şi am transformat-o într-o rugăciune universală, pentru că îmi dădusem seama că “Doina de jale” este de fapt o stare. Au încercat s-o cânte foarte mulţi studenţi, naişti care, fiecare a înţeles naiul  în felul lui, după starea lui sufletească, dar n-au înţeles faptul că naiul nu este un instrument oarecare, uman. Când te apropii de nai este ca şi cum ai ţine în mână o Psaltire, o rugăciune sfântă şi, ca s-o pronunţi, trebuie să intri în rugăciune, să devii tu rugăciune, pentru că, altfel, rugăciunea nu e spusă. Nu poate fi trăită! Iar lacrima aceea din “Doina de jale” este de fapt lacrima naţiunii, a mamei mele, o ţărancă din Gorj, din comuna Stejari. Era moşneancă, venea din vechii daci, cei care nu trăiau sub lege, erau ţărani liberi. După 70 de ani, oamenii din Stejari mi-au dat în dar o zi cu totul şi cu totul specială. Am fost acolo unde au dat Casei de cultură numele meu, mi-au creat şi un muzeu  - Gheorghe Zamfir-, am fost la mormântul bunicilor mei, Ilie şi Ioana, fiindcă niciodată nu fusesem, iar o doamnă, de o erudiţie extraordinară, profesoară, mi-a povestit despre ţăranii care veneau din Decebal. Am rămas aşa, crucit, şi mi-am zis: eu vin din ei, mama vine de acolo, ţăranca din Gorj, Elisabeta! Cu atât mai mult am realizat atunci că merită mama lacrima română pe care i-am dedicat-o, pe care am închinat-o apoi poporului român şi Planetei!

Jurnalul Naţional: Vorbeam despre folclorul românesc şi despre felul în care transpuneţi în nai doina noastră străbună. Aţi făcut din doină un şlagăr universal...
Gheorghe Zamfir : Da, e un fel de imn!

Jurnalul Naţional: Aici nu vorbim de români, pentru că ei înţeleg doina noastră... Dincolo de hotare, unde duceţi doina românească, apreciază publicul seva acesta a poporului român?

 Gheorghe Zamfir : Apreciază doina românească pentru că este o stare. O stare a naţiunii, o stare a sufletului nostru, al esenţei din care se trage românul. Nimeni nu are forma aceasta de muzică, nimeni nu are nici felul nici forma în care se poate expima. Din cauza aceasta, şi mă refer la cei foarte mari, interpreţi ai folclorului românesc, foarte puţini au ştiut să interpreteze doina românească şi îi numărăm pe degete. Acolo este esenţa neamului nostru şi, ca să atingi o doină, trebuie să fii pătruns de starea poporului, de starea multimilenară pe care acest neam şi această ţară au trecut-o prin ultimile fibre. Eu am reuşit să o transpun prin tot ce am acumulat într-o viaţă de om în asemenea fel încât cred că ea a devenit un model care poate fi dat exemplu în orice instituţie muzicală. Ceva care s-o depăşească nu mi-a fost dat! Nici o sonată de Mozart, nici de Beethoven, nici de Bach. Acolo este sinteza unei întregi simfonii, a unei întregi rapsodii, a unei sonate vaste, cum ar fi o sonată de Schubert. Iar aceşti compozitori au fost singulari, pe când o doină românească se referă numai la plural. Cuprinde întreaga naţiune, sufletul unui întreg popor!

Jurnalul Naţional: Aţi avut trei întâlniri, în 1988, cu Suveranul Pontif, Ioan Paul al II-lea. Au fost facilitate de cardinalul Ratzinger, azi Papa Benedict al XVI-lea... Sunteţi primul artist român care a cântat în mesa privată a Papei Ioan Paul al II-lea... Trebuia să realizaţi şi un disc la Vatican ce avea la bază compoziţiile dumneavoastră “Ave Maria”...

Gheorghe Zamfir : Întâlnirea mea cu Papa Ioan Paul al II-lea a venit de la o scrisoare pe care eu i-am trimis-o cardinalului Ratzinger, actulalul Papă Benedict al XVI-lea, în care îl avertizam în privinţa muzicii nocive care pătrunsese atunci în biserica catolică. Chiar se prezenta în altar, unde se ţinea slujba sacră. Am primit un răspuns, printr-o scrisoare pe care o păstrez, şi am fost invitat la Vatican. Era în anul 1988, în toamnă. M-am prezentat la Vatican şi atunci am cântat pentru prima dată în mesa privată, de la 7.30 dimineaţa, cu care Papa deschide slujba universală. I-am ascultat rugăciunile şi cuvântul de pace. În fiecare dimineaţă, Papa intră în capela sa privată. De obicei, e aşteptat de grupuri de pelerini care vin din toată lumea. Atunci era un grup de măicuţe care i-au cântat în semn de omagiu,  după care eu am îngenunchiat şi am cântat două “Ave Maria”. Am cântat o “Ave Maria” de Schubert şi o “Ave Maria” compusă de mine. Momentul a durat în jur de 15 minute, după care  a avut loc o recepţie mică, în care i-am oferit partiturile, legate în piele, a două cântece religioase pe care le compusesem - o “Ave Maria” şi o “Sancta Maria” iar Sanctitatea Sa mi-a conferit medalia Vaticanului. A urmat vizita privată, în când am vorbit în jur de 16 minute. Atunci l-am informat despre acest pericol al muzicii nocive care intrase în bisericile catolice şi în catedrale şi a treia întâlnire a avut loc în momentul în care m-a invitat să înregistrez un disc de muzică sacră, în cadrul casei de discuri a Vaticanului, care se înfiinţase cu un an înainte. Am prezentat opt compoziţii de-ale mele. Am şi scrisorile de la maestrul Sacchetti, care era organistul capelei Vaticane, păstrez întreaga corespondenţă şi imprimările. Maestrul Sacchetti s-a îmbolnăvit însă grav, n-a mai putut să cânte la orgă şi, din această cauză, discul acela nu s-a realizat.

Jurnalul Naţional: Să trecem la alt capitol important şi să vorbim despre muzica de film... Am revăzut de curând “Le grand blond avec une chaussure noire” ( Marele blond cu un pantof negru).   Naiul dumneavoastră străluceşte pe coloana sonoră.  Aţi lucrat cu compozitorul Vladimir Cosma...

Gheorghe Zamfir : Da. Era în anul 1972. Vladimir Cosma era la începuturile sale. Michel Legrand, care a făcut “Les Parapluies de Cherbourg”, în 1964, cu un succes extraordinar, se lansase ca unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii,  mai ales în materie de muzică de film. A plecat apoi definitiv în Statele Unite ale Americii şi i-a lăsat catalogul lui Vladimir Cosma. Vladimir Cosma absolvise Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti (vioară). El îi avea în Franţa pe tatăl lui, Theodor Cosma, primul dirijor al Orchestrei de Estradă a Electrecordului, o fabuloasă orchestră, cu vreo 60 de muzicieni, şi pe unchiul lui, Edgar Cosma, compozitor şi dirijor. Preluând catalogul lui Michel Legrand, vă daţi seama ce comoară primise Vladimir Cosma! Toate contractele acelea a trebuit să fie împlinite şi a început seria aceea cu fel de fel de filme, cele mai mari filme, cei mai mari actori... El a venit la mine când a intervenit Yves Robert ca producător al “Marelui blond”. Şi aici trebuie să fac o precizare. Eu locuiam atunci la mamy Sally, o evreică de la Deleni, de prin Moldova, care rămăsese singură după ce Saul, soţul ei, murise în 1968. Eu am ajuns la Paris în 1970. Ea nu mai ieşise din apartamentul ei de doi ani. Plângea tot timpul. Am scos-o la concerte, a reînviat... Sally Tobias a fost mama mea la Paris iar când mama mea, Elisabeta, a venit la mamy Sally, s-au înţeles ca două surori.

Acolo a început şi cariera mea. Lovitura de graţie în materie de muzică de film a fost “Marele blond cu un pantof negru”. Eu m-am aşezat la pian, i-am înregistrat vreo oră şi jumătate de teme din folclor pe care el nu le cunoştea. De acolo a venit şi ideea cu ţambalul...

Jurnalul Naţional: Cine era la ţambal?

Gheorghe Zamfir : Pantelimon Stângă era! Filmul începe cu ţambal, în ritm de sârbă...

Jurnalul Naţional: “De când ne-a aflat mulţimea” e o altă piesă splendidă pur românească de pe coloana sonoră!

Gheorghe Zamfir :Sigur! Temă din folclor! Au urmat alte filme între care “La Course du lièvre à travers les champs” – Cursa iepurelui traversând câmpul, “Le caviar rouge” – Caviar roşu - avându-l ca producător pe marele actor Robert Hossein, după care -  “Karate Kid”, cele trei serii, unde am fost chemat la Paramount, în Beverly Hils şi, bineînţeles alte filme; să nu uităm de colaborările de la Bucureşti, în 1979, pentru cele două serii “Blestemul pământului, blestemul iubirii”, după romanul Ion, de Rebreanu, în care am compus integral muzica şi am şi dirijat. A venit şi maestrul Paul Constantinescu, cu Filarmonica George Enescu din Bucureşti, la Studiourile Buftea, şi am luat premiul I pentru cea mai bună muzică a anului. Să nu uităm de “Once Upon a Time in America”, film de mare succes, care a făcut turul lumii...

Jurnalul Naţional: Ce pregătiţi pentru a marca acest an special,  în care sărbătoriţi 55 de ani de carieră artistică?

Gheorghe Zamfir :Am o colaborare foarte strânsă cu domnul Viorel Nedelcu. Mi-e şi prieten, din fericire ! (Zâmbeşte) Am încredere că vom realiza lucruri extraordinar de frumoase! Vor avea loc mai multe concerte, cu totul deosebite, în care să fie pusă în evidenţă personalitatea mea, în care să pot dezvolta toate cele 12 stiluri de muzică pe care le-am abordat, de la clasic până la modern. La acestea se va adăuga şi un album de fotografii, într-o ediţie de superlux... Sunt multe proiecte, unele surpriză. Acum am pe masa de lucru opera “Dracula”, mai am o sinfonie uriaşă, după scrierile biblice, am concertul pentru vioară nai şi orchestră, pe care vreau să-l dedic celui mai mare violonist român care a existat de la George Enescu încoace: e vorba despre Eugen Sârbu care trăieşte la Londra, are 33 de premii întâi internaţionale, a abolvit cea mai mare universitate de muzică din SUA, la vioară şi la dirijat.

Jurnalul Naţional: Prin această serie de concerte şi manifestări despre care vorbiţi, românii îl vor redescoperi pe maestrul Gheorghe Zamfir, un artist complex: muzician, şi nu naist aşa cum vi se spune, pictor, scriitor?

Gheorghe Zamfir : Acum un timp, pe la începutul anului trecut, cineva scria în presa din România despre muzicienii americani care erau de fapt nişte “rock'n'roll-erişti”, prezentaţi muzicieni, iar eu eram trecut pe o a doua pagină, aşa cum aţi spus: naistul Gheorghe Zamfir. Acestea sunt apleative pe care istoria le va regla! Vorbind despre muzica mea, e foarte greu să cuprinzi o paletă atât de însemnată. Cu muzica folclorică m-am născut, cu ea am crescut, cu ea m-am educat. A fost atotcuprinzătoare, cum am vorbit şi mai înainte. Când reprezinţi tot folclorul românesc, în totalitatea lui, şi nu numai un segment al unei zone, este cu totul altceva. Am o serie de discuri pe care le-am înregistrat la mai multe case de producţie din ţară şi de peste hotare, cu suite din toate zonele ţării, cu toate felurile de culori şi de ritmuri  pe care aceste regiuni le posedă.

Vorbeam şi despre “Mesa păcii”, pe care am compus-o în anul 1974, pentru nai, orgă, recitator, cor mixt şi instrumente populare. Nu mai vorbesc de “Simfonia Divină”, de toată masa componistică corală pe care o am, de părţile de sonate, sonatine, ciclul dedicat naturii, opera la care scriu acum, concertul pentru violoncel nai şi orchestră, concertul pentru pian nai şi orchestră...  Referitor la viaţa mea de pictor, de scriitor, de poet, fiecare domeniu are vastitatea lui. Nu pot să mă refer la poezia mea fără să ating subiectele pe care eu le-am tratat... N-am făcut o pictură portretistică sau o pictură care să fi trecut prin Institutul Grigorescu. Pictura mea reprezintă un sunet în culoare, este mai mult o pictură muzicală dacă aş putea să spun aşa. Este o pictură de culoare intensă, care exprimă sonate, simfonii, rapsodii, şi aşa mai departe. Culorile mele sunt evocative în sensul în care ele îndrăznesc să reprezinte o parte a sunetului transpus în culoare.

Poezia mea este între clasic şi modern, am foarte mulţi psalmi, şi vreau să editez anul acesta un volum de psalmi. I-am arătat unor oameni competenţi în domeniul teologic fiindcă, la un moment dat, mă apucase gândul să-mi dau doctoratul în teologie, şi au fost plăcut impresionaţi să vadă că şi în domeniul psalmilor am ceva de spus.

Jurnalul Naţional:Aţi scris şi o serie de basme...
Gheorghe Zamfir : Majoritatea basmelor au fost scrise în perioada în care am fost în exil, în Franţa. Aveam o fermă. Aveam căţei, găini, raţe, oi, câteva capre, vreo cinci măgăruşi, trei ponei şi eram ocupat de pădure, de râu, de îngrijirea naturii, de cosit fânul, de tuns iarba cu tractorul, de tăiat lemne-n pădure, de gătit, de îngrijit animalele.... Era un univers în care nu vreau să intru acum decât cu amintirea pentru că, altfel, ar fi mult de povestit. Şi, pentru că tot vorbeam de proiectele de anul acesta, preconizăm ca între 17 şi 21 aprilie să organizăm prima ediţie a Festivalului Internaţional de Nai “Gheorghe Zamfir” care, cred eu, este un  lucru de bun augur, pentru că nu prea există în ce priveşte naiul, cu atât mai mult cu cât el este un instrument naţional. Împreună cu câteva personalităţi încercăm să dăm viaţă acestui festival internaţional de nai, în Covasna, la Sf. Gheorghe, şi astfel să încercăm să cuprindem şi acest domeniu atât de vast al naiului în diferite ipostaze: fie cu formaţie folclorică, fie cu orgă, în Biserica Neagră de la Braşov sau într-o catedrală din oraşul Sf. Gheorghe, cu cvartet de coarde şi aşa mai departe... Aş vrea să ştiu că anul acesta mi se dedică şi că publicul român este interesat să ştie ce se mai întâmplă în acest vast domeniu al naiului care face parte din tradiţia noastră multimilenară, care s-a întrupat în substanţa gliei române. Aş vrea să fiu fericit la sfârşitul acestui an când vom trage concluziile despre ceea ce s-a întâmplat în anul care mi-a fost dedicat!
Sursa:
http://jurnalul.ro/

6 aprilie 1941- S-a născut naistul Gheorghe Zamfir

6 aprilie 1941- S-a născut naistul Gheorghe Zamfir, membru al Societăţii Compozitorilor din Franţa din anul 1972. Sursa photo Gheorghe Zamfir (n. 6 aprilie 1941, Găeşti, judeţul Dâmboviţa) este un naist virtuoz şi compozitor român, supranumit Regele naiului. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat (naiul, numit şi fluierul lui Pan), reuşeşte să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcţia şi tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile şi genurile muzicale, revoluţionând sunetul la scară universală şi aducând naiul în atenţia publicului modern. Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist şi în domeniul literar şi al artelor plastice, publicând versuri, eseuri şi o carte autobiografică şi expunând picturi proprii în ţară şi în străinătate. Este cetatean de origine romana si se naşte la Găeşti, pe 6 aprilie 1941. A fost profesor de onoare la scoala din satul Valea Mare din judetul Vaslui, predand cu multa daruire, limba rromani.Animat de traditiile rrome, acesta a derulat activitati de punere in valoare a obiceiurilor tiganesti: "jocul caprei, ursul si tiganul, sarba-n caruta cu picioarele de-a tara", si mai ales obisnuia sa dirijeze oile prin glasul minunat al naiului sau. Mama sa era o cunoscuta vrajitoare a magiei albe (mama Cosesteanca), iar tatal sau, un priceput mestesugar al metalului neferos (ceaunar). Alaturi de cei 8 frati ai sai, a debutat in ansamblul "Ciubotica Cucului" din Botosani. Gheorghe Zamfir, fire ambitioasa, a ajuns sa cante chiar la metrourile din Paris, unde intr-o zi norocul i-a suras. Auzindu-l, un impresar francez, i-a propus un contract artistic pentru a canta alaturi de cei mai grandiosi artisti ai lumii. De aici pana la faima, nu a mai fost decat un pas.  După o carieră muzicală de succes, în 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgraţia cuplului Ceauşescu. Este nevoit să plece în exil.  „Urlând de durere, cu inima sfâşiată în bucăţi, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize şi cu naiurile la spinare. Paşaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ştefan Andrei, care mi-a spus: "Pleci şi nu te mai întorci. Altfel, Ceauşescu te omoară!". Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din ţară eram arestat, condamnat şi poate pierdut fizic.” Cariera sa continuă şi în exil, bucurându-se de succes mondial. Primeşte numeroase premii şi distincţii. În 1986, în Canada, din relaţia cu Susan Nichols, i se naşte unicul fiu, Emmanuel Teodor Zamfir, actualmente baterist într-o formaţie rock din Montreal. În 1995 se căsătoreşte cu Marie Noëlle, la Paris. Revenit în România după Revoluţia din 1989, traversează o perioadă de dificultăţi financiare din cauza datoriilor acumulate faţă de fiscul francez, care îi confiscă posesiunile din Franţa. Acest fapt nu îl împiedică să îşi continue cariera artistică. Educaţie Manifestă înclinaţii muzicale din copilărie, când este atras de muzica lăutarilor, una din dorinţele sale cele mai arzătoare fiind să cânte la acordeon cu taraful de ţigani. În 1955, la vârsta de 14 ani, tatăl său îl înscrie la Şcoala de muzică nr. 1 din Bucureşti (astăzi Liceul de Muzică Dinu Lipatti), cu intenţia de a studia acordeonul, dar este acceptat la clasa de nai a profesorului Fănică Luca, unde demonstrează o abilitate extraordinară pentru acest instrument. Iată cum evocă Gheorghe Zamfir întâlnirea sa cu Fănică Luca:  „Asta se întâmpla prin 1950, când am fost acceptat la Şcoala Specială de Muzică numărul 1 din Bucureşti. Aveam 14 ani. Am reuşit la examen, în comisia care alegea elevii după conformaţia fizică. Aceşti profesori, din comisie, erau vreo 14-15. Eu venisem de la ţară, habar n-aveam cine e Fănică Luca. Văzând că am configuraţia pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. Eu i-am zis că refuz şi am plecat din clasă. Tata m-a împins din nou, mi-a dat şi două palme, şi aşa am rămas cu titlu de încercare la nai, pentru două luni, dacă nu-mi convine, pot să plec, ceea ce s-a şi întâmplat. După două luni, din cauza efortului fizic am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas. M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin şcoală, mi-a dat câteva palme şi m-a întors la clasă. Mi-a zis: «Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucereşti mai mult ca mine. Nu-ţi dai seama că ai talent?». Şi am rămas la clasă.” În 1961, după bacalaureat, se înscrie la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din Bucureşti, pe care îl absolvă cu o dublă specializare, în Pedagogie (1966) şi în Dirijorat pentru cor şi orchestră (1968). Pe 24 martie 2005 îşi susţine doctoratul, obţinând calificativul summa cum laude pentru teza intitulată Naiul - geneză, evoluţie şi semnificaţie, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea. Inovator al naiului Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradiţional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conţinând succesiv 22, 25, 28 şi 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) şi naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972). Reuşeşte să obţină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambuşurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor şi chiar a unor inflexiuni ale vocii umane. Îşi asamblează singur naiurile, din lemn de bambus, şi le acordează cu ajutorul unei mici cantităţi de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003 confecţionează naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălţime şi 1,2 m lăţime. Cariera artistică muzicală În 1959 obţine Premiul I şi titlul de laureat pe ţară, şi înregistrează primele compoziţii proprii în stil folcloric, cu Orchestra Populară a Radiodifuziunii. Devine cunoscut publicului larg după ce este descoperit de etnomuzicologul elveţian Marcel Cellier, care studia muzica populară românească în anii '60. Ca student, în perioada 1961-1966 călătoreşte în multe ţări europene şi câştigă Locul I în numeroase competiţii internaţionale. În perioada 1966–1969 este dirijor al Ansamblului folcloric Ciocârlia din Bucureşti. În 1966 scoate primul său disc cu casa de discuri Electrecord, care cuprinde compoziţii ale sale în cel mai autentic spirit popular, printre care şi faimoasele sale piese: Doina de Jale şi Doina ca de la Vişina. În 1968 scoate cel de al doilea disc cu Electrecord. În 1969 pleacă prin demisie de la Ansamblul folcloric Ciocârlia. Între anii 1968-1970 întreprinde primele turnee în Germania de Vest, Elveţia, URSS, China, unde obţine un succes impresionant. În 1970 înfiinţează propriul său Taraf concertistic, cu care susţine, în 1971, 45 de reprezentaţii la teatrul de la Gaîté – Montparnasse din Paris, folosind pentru prima oară cele patru naiuri (soprano, alto, tenor şi bas) create de el însuşi în 1968. Reprezentaţiile se bucură de un succes fulminant.Va concerta apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada şi SUA, până în Australia, Japonia şi Africa de Sud. Este invitat să susţină concerte, în diferite ocazii, de nenumăraţi şefi de state şi personalităţi, printre care împărăteasa Japoniei, preşedintele Columbiei şi Papa Ioan Paul al II-lea. Primeşte nenumărate premii şi distincţii. În 1972 creează stilul Nai - Orgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta expresivă de interpretare a naiului. În 1974 compune Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă şi orchestră, pe care o înregistrează la Bucureşti cu Orchestra Naţională Radio şi Corul Madrigal condus de Marin Constantin, sub bagheta dirijorului Paul Popescu. Single-ul său Eté d’amour devine unul din hiturile cele mai apreciate ale anului 1976. Urmează Păstorul Singuratic, al doilea hit european al său, la care colaborează cu compozitorul şi dirijorul german James Last, pe care îl cunoaşte într-unul din turneele sale. Ambele cântece anunţă venirea unui sunet nemaiîntâlnit până atunci,jv care îi atrage recunoaşterea internaţională. Urmează concerte în SUA, la Carnegie Hall, New York (1981) şi Kennedy Center, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria. În 1981 îşi lansează discurile pe piaţa americană. În 1982 compune prima Rapsodie şi primul Concert pentru nai şi orchestră, pe care le înregistrează pentru Phillips cu Filarmonica din Monte Carlo, sub bagheta lui Lawrence Foster. În 1984 compune primul Cvintet pentru nai şi cvartet de coarde, numit Cvintetul Plopilor, pe care îl cântă împreună cu Cvartetul Oxford din Toronto, în transmisie directă la Radio. Compune numeroase lucrări camerale, pe care le execută cu celebrul Cvartet Enescu, în Franţa şi Germania. În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriu baroc, din care amintim Dublul Concert în re minor pentru vioară şi oboi de Johann Sebastian Bach, cu British Chamber Orchestra. Între 1988-1990 este primit de trei ori la Vatican. Este primul muzician care a cântat în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea. După moartea Sanctităţii Sale, creează special pentru comemorarea Sa Conceptul muzical Totus Tuus, un set de piese pentru nai, orgă şi grup vocal bărbătesc. În domeniul cinematografiei, participă la compunerea coloanei sonore a unor filme, printre care Once Upon a Time in America, al regizorului Sergio Leone, Karate Kid sau, mai nou, Kill Bill. Iată cum rememorează Gheorghe Zamfir participarea la coloana sonoră a filmului Once upon a time in America (citat preluat din cartea sa autobiografică Binecuvântare şi blestem):  „1987. Roma mă solicită prin Ennio Morricone şi Sergio Leone pentru a înregistra tema principală la filmul care avea să facă turul lumii, ca o capodoperă a cinematografiei: "Once upon a time in America". Experienţa a fost unică, participarea naiului în desfăşurarea acţiunii fiind majoră, creând impactul pe care realizatorii mizau. Într-adevăr, intervenţia mea avea să creeze emoţia care a făcut din acest film unul din cele mai vizionate şi apreciate filme din lume la acea epocă.” În 1990, după Revoluţie, se reîntoarce în ţară. Îşi continuă seria de concerte şi turnee în Franţa, Elveţia şi, mai ales, Turcia, unde este declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului XX. Susţine concerte la pupitrul Orchestrei Naţionale de Folclor, reînfiinţată în luna decembrie 2006 (relansarea oficială a orchestrei are loc în luna mai 2007). După aproape un deceniu de absenţă, în ianuarie 2006 Gheorghe Zamfir se întoarce în Canada pentru un tur de concerte cu TRAFFIC STRING Quintet. În programul turneului a fost inclusă o premiera mondială: Anotimpurile de Antonio Vivaldi pentru nai si quintet de coarde] in aranjamentul muzical al muzicianului Lucian Moraru, cît şi piesele Ciocârlia, Lonely Shepherd etc. În decursul unei cariere muzicale care depăşeşte 50 de ani, Gheorghe Zamfir creează peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă şi clasică precum Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John. Gheorghe Zamfir este câştigătorul a 120 de discuri de aur şi platină, are peste 190 de discuri înregistrate, şi are peste 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câştigat două discuri de aur în SUA şi singurul artist român care a câştigat un disc de aur în Ungaria. Cariera artistică para-muzicală Artist polivalent, Gheorghe Zamfir manifestă preocupări artistice şi în afara sferei muzicale, care l-a consacrat. Literatură şi publicistică lucrări de specialitate: Traitė Du Naï Roumain: méthode de flûte de Pan (1975) Naiul - geneză, evoluţie şi semnificaţie (teza cu care îşi susţine doctoratul, în 2005) literatură beletristică (versuri, eseuri şi o carte autobiografică): Dincolo de sunet - Au-dela de la son, ediţie bilingvă, româno-franceză, (1979) Drum de spini şi de glorii, versuri, (1981) Binecuvântare şi blestem, carte autobiografică (2000) În inima întristată a barocului, versuri (2002) Arte plastice În domeniul artelor plastice, Gheorghe Zamfir se exprimă în pictură, având la activ, până în 2007, 4 expoziţii de pictură în ţară şi în străinătate. În perioada iunie-august 2009, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a fost deschisă expoziţia Doi pictori, două epoci, două gândiri, două simţiri, doi români. Gheorghe Zamfir şi Petru Beca, cuprinzând lucrări ale lui Gheorghe Zamfir şi ale lui Petru Beca, pictor şi scriitor din Alba Iulia. Cariera didactică În perioada 2001-2005, activează ca profesor asociat la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universitatăţii de Muzică din Bucureşti, unde, prin eforturile sale, în anul 2001 se înfiinţează prima catedră de nai din lume. Este înlăturat de la catedră în toamna anului 2005, fiind respins prin vot de Consiliul Facultăţii de Interpretare Muzicală. Ulterior, predă cursuri de nai la Universitatea Valahia din Târgovişte. Activitate politică Întors în ţară după Revoluţie, Gheorghe Zamfir devine, pentru scurt timp, membru al Partidului România Mare, condus de Corneliu Vadim Tudor. Revista România Mare îi atribuie afirmaţii antisemite, din cauza cărora, în 2002, nu i se permite să concerteze în Israel, fiind oprit la aeroport şi obligat să se înapoieze la Bucureşti. Am căzut într-o capcană, declară în 2003 Maestrul, într-o conferinţă de presă la Tel Aviv, că afirmaţiile din revistă nu îi aparţin şi că nu este antisemit. Ziarul Yediot Aharonot scrie că, din cauza a trei luni nefericite, nu se poate şterge cariera de 48 de ani a unui artist care este considerat printre primii zece muzicieni din lume. Mai târziu, Gheorghe Zamfir descrie astfel această experienţă politică:  „Am fost atras în curse politice de oameni care s-au folosit de mitul şi de numele meu. M-au terfelit, după care m-au părăsit şi m-au uitat. Sunt foarte trist şi dezamăgit de tot ceea ce mi s-a întâmplat.” Ulterior, retras din politică, precizează:  „Am uitat de politică. Mi-au rămas muzica, naiul, studenţii. Am multe de spus în compoziţie şi în dirijorat.” Retragerea din politică este însă temporară: în toamna anului 2004, Gheorghe Zamfir devine membru al Partidului Democrat. Relaţiile lui Gheorghe Zamfir cu Statul Israel La începutul lunii noiembrie 2002, Statul Israel a refuzat să-i acorde viza de intrarea în ţară, în urma unor proteste publice legate de anumite declaraţii antisemite pe care muzicianul le-ar fi făcut. Gheorghe Zamfir a negat aceste declaraţii şi a primit viza de intrare în Israel. În luna august 2003, Gheorghe Zamfir a revenit în Israel, a vizitat Yad Vashem şi a plantat un pom în memoria victimelor Holocaustului. În 2008, Gheorghe Zamfir a imprimat un CD de muzică israeliană, în cinstea aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea Statului Israel. Premii şi distincţii De-a lungul întregii cariere, Gheorghe Zamfir primeşte numeroase premii, distincţii şi medalii, printre care: Medalia Vaticanului Ordinul Meritul Cultural al Franţei Titlul de Ofiţer şi Cavaler al Franţei, Belgiei şi Luxemburgului Ordinul Comandorului în Columbia Diploma Universităţii Don Bosco din Roma, de două ori Medalia de aur a Asociaţiei din cadrul Academiei de Artă, Ştiinţe şi Litere a Franţei, de două ori Premiul Academiei Charles Cros Premiul Ţitera de aur în Franţa Premiul Săgetătorul de Aur, în Italia Premiul Internaţional Omnia pentru întreaga operă muzicală[6], în cadrul premiilor anuale ale Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu", ediţia 2009 Creaţii muzicale originale Gheorghe Zamfir a compus peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Printre acestea se numără: Doina de jale şi Doina ca de la Vişina, compoziţii pentru nai în spirit popular (1966) Misa pentru Pace, pentru nai, cor, orgă şi orchestră (1974) Concert pentru nai şi orchestră (1982) Cvintet pentru nai şi cvartet de coarde (Cvintetul Plopilor, 1984) Conceptul muzical Totus Tuus, set de piese pentru nai, orgă şi grup vocal bărbătesc (2005) Gheorghe Zamfir la Biblioteca Congresului SUA Biblioteca Congresului SUA: Solist Biblioteca Congreslui SUA. Dirijor de orchestră Biblioteca Congresului Naiurile româneşti Naiurile Româneşti Discografie selectivă Flute de Pan et orgue (2007) Gheorghe Zamfir and friends (2007) Koenig der Panfloete (2007) [Antonio Vivaldi : Anotimpurile (2006)] impreuna cu TRAFFIC STRINGS - o premiera mondiala TOTUS TUUS - In memoriam Ioan Paul II (2005) Doina de l'amour (2004) Magic of the panpipes (2004) 20 panpipe favourites (2003) Colinde Sunetul românesc - Colecţia de Aur, Vol. 1 (2002) Anii 70 - Colecţia de Aur Vol. 2 (2002) Anii 70 În lume - Colecţia de Aur Vol. 3 (2002) Melodii Celebre - Colecţia de Aur, Vol. 4 (2002) Opere nemuritoare - Colecţia de Aur, Vol. 5 (2002) Cele mai frumoase Doine - Colecţia de Aur, Vol. 6 (2002) Murmures de la Foret (Forest Murmers) (2002) Music from the movies (2002) Legenda Românească (2001) Love Story Of The Panpipe - Classical - 60 Years Jubilee (2001) Love Story Of The Panpipe - Folklore - 60 Years Jubilee (2001) En France (2001) A feeling of romance (2000) Flutes romatines 1 (2000) In Scandinavia (2000) Millenium collection (2000) A feeling of Christmas (1999) Glorious pipes (1999) Die goldene Panflöte (1998) Lonely shepherd (1997) Songs of Romance, Vol. 1 (1997) Like a breaze (1997) Gheorghe Zamfir - Collection (1997) Panfloete und Orgel, Vol. 1 (1997) Panfloete und Orgel, Vol. 2 (1997) Panflute hits (1997) Comme une brise (1995) Panpipe moods (1995) Das Klagende Lied des Einsamen Hirten (1995) Der zauber der Panflöte (1995) King of the Pan Flute - and Other Favorites - (1994) Comme une brise (1994) L'ame roumaine (1994) Das klagende lied das ein (1994) Romanian Flute (1993) Love songs (1991) Greatest hits (1990) Fantasy (1990) Beautiful dream (1988) Classics by candlelight (1988) Harmony (1987) Picnic at Hanging Rock (1977) Impressions (1977) The Fantastic Gheorghe Zamfir (1971) Filmografie Participă la coloana sonoră a următoarelor filme: Le Grand Blond avec une chaussure noire (Marele Blond) , 1972 Le retour du Grand Blond (Întoarcerea Marelui Blond), 1974 Picnic at Hanging Rock (Picnic la Hanging Rock), 1975 Once upon a time in America (A fost odată în America), 1984 The Karate Kid (Karate Kid), 1984 Paradise, 1984 Margarit i Margarita, 1989 Omohide poro poro (Memories of Yesterday), 1991 Celeste, 1991 Preku ezeroto (Across the Lake), 1997 Kill Bill. Vol.1, 2003