.jpg)
Mădălina Manole, de patru ani în veşnicie
Vezi galeria fotoAr fi împlinit azi 47 de ani. Dar în loc să o sărbătorim, comemorăm 4 ani de la moartea ei. S-a stins din viață cu o viteză uluitoare și într-un context care nici astăzi nu a fost elucidat. În ianuarie 2009, când acorda ultimul său interviu Revistei Felicia, Mădălina Manole abia aflase că e însărcinată...
Barza e pe drum”, mă anunţă Mădălina. “Sperăm să aibă un zbor lin,
plăcut si să ajungă cu bine la destinaţie”, spune controloarea de trafic
aerian din ea.
Se ridică de pe scaun si îmi arată încântată burtica din profil. Poartă o
rochie largă, de culoarea ciocolatei, dar faldurile nu ascund decât
trupul suplu, perfect, al vedetei de 40 de ani. Si totusi, undeva în
centrul fiinţei sale, Mădălina ascunde o minune, un bebelus cât o boabă
de mazăre, primul copil, asteptat îndelung, dorit si visat. Este marea
ei veste, minunatul secret pentru care ne-am întâlnit în cafeneaua
discretă, în care ocupăm singure un etaj, un privilegiu pe care Mădălina
îl are acolo unde este recunoscută si iubită - iar asta se întâmplă
peste tot pe unde merge, în ciuda pauzei din cariera sa, în ciuda lipsei
de expunere la care s-a condamnat singură în ultimii ani. Dar despre
asta, mai încolo, acum suntem dornice să vorbim despre noutatea absolută
din viaţa ei.
“Dacă ar fi să las latura mea credincioasă să răspundă, as spune că acum a vrut Dumnezeu să ni se întâmple asta, când eu si logodnicul meu am terminat de construit casa nouă si ne-am mutat în ea. Dumnezeu le-a pus în ordinea asta, înţeleaptă, pe care ne-o doream si noi. Am scăpat de stresul acesta mare, deloc de neglijat. Ne-am transformat pentru un an si ceva în sefi de santier, ca să avem certitudinea că o să iasă căsuţa pe care o visam. Am lăsat la o parte si proiectele muzicale.”
Încă de la stadiul de schiţă, casa a cuprins o cameră a copilului. La început, acolo au fost puse aparatele de gimnastică ale Mădălinei. “Când le-am pus acolo, mi-am făcut o cruce mare în minte, sperând să le ţin aici cât mai puţin. Si uite că acum, după Sărbători, începem amenajarea camerei pentru scopul în care a fost creată.”
Are foarte mare grijă de sănătatea sa, asa cum a avut grijă si până acum. Acum însă dă fuga la medic cât poate de des. “Profesorul Bogdan Marinescu este îngerul nostru păzitor, la el merg de ani de zile. După ce a aflat vestea, mi-a zis: în sfârsit, acum scap de tine!”, spune ea râzând.
Neîncrezătoare în fericirea cea nouă, a făcut mai multe teste de sarcină, chiar si după prima ecografie care a confirmat prezenţa bebelusului. “Le am acolo, le păstrez cu sfinţenie, as vrea ca si micuţul să le poată vedea într-o zi...”
Vorbeste cu drag despre “minunea care este pe cale să se întâmple”. Gândurile care o coplesesc acum sunt legate de societatea în care va trăi micuţul ei. “Îl aduci pe lume, si ce vină are el că vine pe o astfel de lume? Cred că toate cuplurile îsi pun această problemă. La felul în care societatea noastră involuează mai degrabă decât evoluează, ne facem griji amândoi si nu este zi în care să nu vorbim despre asta. Copiii de astăzi sunt atât de expusi!”
Vremurile au fost mereu aspre, dintr-un motiv sau altul, privaţiuni de tot felul au stat în calea celor mai mulţi copii, dar este adevărat că fiecare părinte se frământă în legătură cu uriasa responsansabilitate ce-i stă pe umeri, ca un rucsac plin de gânduri negre, apocaliptice, pe care te chinuiesti să-l ţii legat cu o mie de curele, ca să nu se desfacă. Totusi, nu te hotărăsti să-l dai jos din spate. Din fericire, vorba Mădălinei, Dumnezeu le rânduieste bine pe toate, iar părinţii care îsi fac cele mai mari griji ghidează prin lumea asta plină de greseli pe cei mai norocosi copii. Tocmai pentru că se străduiesc atât de tare.
Mădălina citeste tot felul de cărţi legate de nasterea si cresterea copiilor, stă pe Internet pe site-urile de profil, citeste forumurile pe care alte mămici îsi împărtăsesc experienţele. Asta, desigur, nu contribuie cu nimic la diminuarea grijilor ori la linistirea spiritului. Dar asa stie ea să facă o treabă - foarte temeinic.
“Am luptat ca o leoaică pentru omul de lângă mine”
Născută în zodie de luptător, cu o tenacitate iesită din comun, spune că niciodată nu i-a venit nimic pe tavă. “Eu a trebuit să muncesc pentru tot ce am acumulat. Si am muncit din greu.”
A debutat în adolescenţă, cântând muzică folk, în compania unor mari artisti, de la care a avut multe de învăţat. Apoi a luat viaţa pe cont propriu, venind la Bucuresti la 18 ani, la Scoala Populară de Artă, unde dascăli i-au fost Mihaela Runceanu si Ionel Tudor. “Au avut încredere în mine părinţii, pentru că stiau ce au la usă. Închipuieste-ţi cum era dacă mama ar fi zis «Să pleci de acasă? Singură? La 18 ani! Niciodată!». Viaţa mea ar fi fost alta. Dar ei au stiut că eu n-o să fac compromisuri rusinoase, că o să fiu capabilă să mă descurc muncind onest si urmând principiile cu care am fost crescută. Mi-am găsit un post de controlor de trafic aerian la Aeroportul Otopeni, pentru care a trebuit să fac si niste cursuri speciale. Asa că în fiecare zi mergeam la serviciu, apoi la cursurile profesionale, apoi la cele de muzică usoară. Acum nu înţeleg cum reuseam să le fac pe toate, dar atunci nu mi se părea greu. Mi se părea frumos.”
Mădălina Manole nu a fost o răsfăţată, trăind până la 15 ani, alături de familia sa, dintr-un singur salariu. “Si nu ne-a fost usor. Mama a stat acasă, a fost casnică, pentru a ne putea creste pe mine si pe fratele meu, asa că a trebuit să ne descurcăm dintr-un singur salariu. Dar asta mi-a prins bine mai târziu.”
Se mândreste cu educaţia pe care i-au oferit-o părinţii ei, care, printre altele, au învăţat-o să fie “un alergător de cursă lungă atunci când vine vorba de căsnicie. As fi vrut să-mi găsesc un om alături de care să rămân până la adânci bătrâneţi. Dar cursa asta pe care am început-o atât de devreme, la nici 20 de ani, alături de omul pe care mi l-am ales pentru o viaţă, s-a terminat după 15 ani. Atât am putut să alerg.”
S-a căsătorit la 20 de ani cu compozitorul Serban Georgescu. A construit alături de el o căsnicie, o carieră, o casă si multe vise. “Am luptat ca o leoaică timp de 15 ani pentru omul de lângă mine. Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns divorţul, ca si cum nu ar fi fost de ajuns că practic tot ceea ce construisem, cărămidă cu cărămidă, se năruise si că a trebuit să o iau de la început, a mai venit si vestea că a încetat din viaţă. A fost un soc pentru toată lumea, darămite pentru mine. Chiar dacă noi ne opriserăm la momentul acela, îmi doream să aud că îi e bine, că viaţa lui merge frumos mai departe. Eram fericită că aflasem că are în sfârsit si el un copilas... De aceea momentul morţii lui a fost unul teribil pentru mine.”
“Cu Petru, eu a trebuit să fac primul pas”
Mă uit la ea si are lacrimi în ochi. Încercată de dezamăgiri la fel de intense ca iubirea care se stinsese, Mădălina spune că nu mai stia să zâmbească. Nu i se mai întâmpla. Au fost ani în care a simţit că a pierdut totul, în care a pornit de la zero, după ce a lăsat în urmă o casă, o viaţă. “Mă rugam ca Dumnezeu să-mi scoată în cale pe omul sufletului meu. Si culmea e că el era mereu în calea mea, stăteam pe aceeasi stradă, aveam si un punct de întâlnire comun, studioul de înregistrări. Lucram la albumul , primul meu album de după divorţ, în care muzica a fost integral compusă de mine, iar el făcea parte din echipă, era inginer de sunet, deci se ocupa de partea tehnică. Dar a durat mult până când am început să sper, să îndrăznesc, că ar putea fi ceva. Mai ales că el este un pic mai mic decât mine. Primul meu prieten a fost cu sase ani mai mare decât mine, iar eu am vrut să am mereu lângă mine un bărbat mai matur, de la care să am ce învăţa. La un moment dat începuse să se simtă ceva între noi, dar eu nu mă puteam gândi decât la faptul că e mai mic decât mine. Iar el la faptul că... sunt Mădălina Manole. A trebuit să fac eu primul pas. Iarăsi un lucru în premieră pentru mine. A fost un nu stiu ce acolo, atât de intens, încât am simţit că eu trebuie să fac primul pas. Si pe urmă am descoperit, de fapt, cât de multe mă leagă de acest bărbat, că suntem aceeasi zodie, Raci amândoi, avem aceleasi sensibilităţi, aceleasi vulnerabilităţi, aproape că mă sperie faptul că suntem identici. Are o maturitate si o profunzime în felul lui de a fi pe care nu le-am mai întâlnit la un bărbat mai mic ca mine. El mă învaţă să fiu fericită. Eram ca un bebelus care învaţă să meargă. Eram încrâncenată, iar el a reusit să mă facă să zâmbesc.”
E din nou fericită si o întreb cu cine ar vrea să semene copilasul. Râde si mărturiseste că dacă e fetiţă, “să aibă ochii lui verzi si toate trăsăturile lui; iar dacă e băiat, ar putea să ia si ceva de la mine.”
Petru Mircea se ocupă de postprocesare sunet la o mare televiziune, are studii muzicale si “cântă mai frumos ca mine. E imposibil să ne iasă un copil afon.”
Un copil, o casă nouă si un album mult asteptat
Împreună cu Petru a construit un studio de înregistrări în casa lor si o casă de discuri. Aici se va naste foarte curând nu doar un bebe, ci si un album. «E gata de mult, avem si coperta, stim si cum se va numi, dar nu spunem. Când să-l lansăm, a venit peste noi nebunia cu construcţia casei. Pe urmă, după ce ne-am linistit si ne-am mutat, am aflat vestea minunată. Asa că iarăsi am amânat lansarea, pentru câteva luni, promit.“
______________________________
Intreviu publicat în ediția din 22 ianuarie 2009 a Revistei Felicia, consemnat de Daniela Mironov Bănuță.
Pe tema dramei Mădălinei Manole se va mai consuma ceva cerneală tipografică, pentru că sunt întrebări care nu-şi găsesc răspunsul. De netăgăduit este că Mădălina suferea de o depresie gravă, care ar fi putut fi tratată dacă vreunul dintre membrii familiei ei i-ar fi acordat mai multă atenţie.
Sursa:
http://www.revistafelicia.ro/articol_1012790/madalina_manole__ultimul_interviu.html
Şi a venit acea zi de 14 iulie 2010... (…) Universul s-a îmbogăţit cu un «cânt» – cântul inimii mele! (…) Nu cred că aţi bănuit cu câtă emoţie şi încântare aşteptam apariţiile Mădălinei, cu piese ce au văzut lumina şi au cunoscut truda muncii Artistei. Şi, mai mult decât atât, dăruirea totală cu care a înfăptuit toate acestea conştientizând că numai aşa acordurile vocii sale vor dăinui, iar valorile «spirituale ale acestui neam” se vor păstra... Acum privesc o fotografie, un chip care imi zâmbeşte şi-mi şopteşte că nu «a plecat dintre noi…» Atâta vreme cât sunt aici, te voi păstra în suflet, mă voi gândi la tine, la Omul şi Artista Mădălina Manole, care m-a îndemnat să-i ascult glasul şi-atunci când şi-a luat «zborul»!...” Dumnezeu să o odihnească în pace!
