.jpg)
Ciob de vis
Am fost altarul unde-ai plâns în taină,
scut din tăceri când lumea te rănea,
ți-am dat din suflet cea mai caldă haină,
deși în mine viscolul bătea!
Ți-am fost și umbră, ți-am fost și lumină,
pe drumul presărat cu întrebări,
purtând dorința tragică, străină,
să nu vezi spinii ce cresc pe cărări.
Am strâns din manuscrise mii de șoapte,
să-ți luminez un drum nedefinit,
când îndoiala te purta prin noapte,
eu am rămas cea care te-a iubit.
Ți-am dăruit mereu zile senine,
ți-am pus pe umeri cerul meu întreg
am stat în ploaie ca să-ți fie bine,
chiar și când nu puteam să te-nțeleg!
Ți-am fost un zid de piatră-n vremuri grele,
gură de aer într-un ciob de vis,
am numărat pe cer atâtea stele,
să-ți fac o cale spre un paradis.
Ți-am adunat din drum orice oftat
și ți-am făcut din lacrimi flori de lună,
deși de mine adesea ai uitat,
eu ți-am vegheat din umbră, noaptea bună.
Iubirea mea, senină și târzie,
te va urma ca un blestem curat,
și-n lumea asta nimeni n-o să știe
cât te-am iubit și ce mult te-am iertat!
Să vă fie ziua luminoasă, oameni dragi, cu un strop de poezie în inimă!
Și cu puțin noroc, versurile mele vor atinge, poate, un suflet care le aștepta fără să știe.🌿
Măriuca (Ana-Maria Tudorache)
8 august 2026
