
Un fir de lumină, atinge potirul,
Doi ochi de-ntrebare se joacă prin fum,
Din turlă coboară pe trepte seninul,
Ce taină se-ntâmplă cu mine acum?
Biserica-mi pare şi casă şi soră,
Mă simt ca un înger cules de pe drum,
Aş vrea să pierd timpul o clipă, o oră,
Ce taină, ce pace, ce bine-i acum!
La noapte Icoana va da semn de milă,
Din ea o să curgă tot mirul cel bun,
Şi Maica Luminii va scoate din silă,
Cu taină, cu lacrimi, sublimul de-acum!
Foşneşte iubirea pătrunsă de viaţă,
Şi temeri de moarte să n-ai nicidecum,
Căci după risipă va fi dimineaţă,
Şi cerul în taină coboară acum!



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu