CORINA-ROTH

In ziua de 24 iunie, este celebrata sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, sarbatoare cunoscuta in popor ca Sanzienele sau Dragaica.  Este o straveche si fascinanta sarbatoare romaneasca surprinsa in scrierile lui Dimitrie Cantemir si descrisa si de Mircea Eliade, o sarbatoare incarcata de magie si sfintenie, o sarbatoare a verii si a luminii, o sarbatoare a iubirii si a incercarilor de deslusire a ursitei. In credinta populara, noaptea dinspre Sanziene este o noapte magica si sfanta in care cerurile se deschid la miez de noapte, iar duhurile umbla libere pe pamant pentru a se intoarce spre dimineata. Tot in aceasta noapte vrajile si descantecele de dragoste au cele mai sorti de izbanda. Sarbatoarea Sanzienelor are atat un caracter crestin, cat si pagan si este plasata in apropierea solstitiului de vara echivalent cu cea mai lunga zi si cea mai scurta noapte a anului. Etimologia cuvantului “Sanziene” este asociata cu ‘Sancta Diana”, o zeitate pagana, iar “Dragaica” este un termen de provenienta slava.  Cine sunt Sanzienele, frumoasele nevazute ale vazduhului? Sanzienele (sau Dragaicele cum mai sunt cunoscute in anumite zone ale Munteniei) sunt percepute de regula in mentalul colectiv al poporului ca personaje de factura pozitive, fiinte eterice si inimaginabil de frumoase ce populeaza pe timpul verii padurile si campiile, colindand prin vazduh, pe ape sau pe pamant. Unii si le imagineaza sub forma unor fete tinere, zane bune, cu trupuri zvelte, semiinvesmantate, cu parul lung, splendid si de culoarea aurului. Ele se prind de mana intr-o hora ametitoare, desprinsa parca parca dintr-o alta lume. FOTO: Wikipedia Sanzienele sunt detinatoare ale unor puteri magice. Ele investesc plantele si mai ales florile ce le poarta numele cu proprietati magice, facandu-le apte pentru a veni in ajutorul celor care isi doresc iubirea. Sanzienele sunt cele care aduc vara rod pamanturilor, noroc, sanatate si copii frumosi femeilor casatorite, alinare si tamaduire celor bolnavi si aflati in suferinta, protectie fata de furia naturii. Tot Sanzienele arunca vraja tamaduitoare peste plantele si buruienile pamantului. Fiinte supranaturale, Sanzienele beneficiaza si de anumite insusiri umane. Sanzienelor le place sa fie iubite. Se supara si pedepsesc daca nu le iubesti. Pot deveni la fel de rele si dusmanoase precum Ielele sau Rusaliile. Daca nu le respecti ziua sau nu o tii asa cum se cuvine, Sanzienele, ca si Ielele, te pot poci sau amuti. Dimitrie Cantemir descrie costumarea rituala a unei Dragaice. Suratele îi puneau cununa de spice pe crestet iar în mâini cheile hambarelor; o împodobeau cu o multime de naframe care apoi fluturau în bataia vântului dând iluzia ca fata ar zbura. Cinstea de a fi aleasa Dragaica era dorita de toate fetele din sat desi “regina holdelor” urma apoi sa respecte interdictia casatoriei pentru urmatorii trei ani. Identificarea cu stapâna Zânelor recoltelor impunea puritatea virginala care caracteriza Zânele însele. Puritatea sexuala apare si în ceremonialurile realizate de Calusari, legati si ei de patronajul Zânelor. Interesant este si faptul ca Dragaica apare purtând cheile hambarelor, simbol al închiderii si deschiderii fortelor germinative ale pamântului care permit realizarea recoltelor de grâu. Adesea, Dragaica are un mire numit Dragan – care poarta o sabie de lemn, interpretat uneori de o fata îmbracata baieteste, în unele sate toata ceata Dragaicelor se costumeaza cu haine de baieti, purtând sabii, desfasurând dansul sub forma unui duel. Tema travestiului si a luptei cu sabii sau bâte apare si în scenariul calusarilor, întarind înca o data ideea ca ceremonialurile Dragaicelor constituie replica feminina la ceremonialurile calusarilor. Ceremonialurile sarbatorii de Dragaica sau Sânziene începeau la amiaza, în lumina putenica a soarelui, moment preferat de aparitiile feminine ale verii. Se credea ca deschiderea manifestarilor apartinea Zânelor care în zori “Mânecat-au mânecat Fetele Soimanului Câmpu sa cerce grâne de bune Si ovesele dese Sacarile-nflorite Si otavi de otavite..” Fetele mergeau în alai – mers dansat printre ogoare dupa care reveneau în sat si jucau pe ulite precum si în curtile unde erau poftite. Dansau hore rotite de trei ori. Executau sarituri si cântau, versurile cântecelor lor îndemnând fetele sa sara pentru a se stimula cresterea grânelor. Acest aspect este analog salturilor efectuate de Calusari în aceleasi scopuri. Dupa joc erau cinstite de gospodari cu bani, bautura, miere. http://www.gebeleizis.org/