Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreste împreună pe data de 29 iunie, zi în care au fost martirizati (anul 67), pe Sfinţii Petru şi Pavel. Au fost supranumiti: „Apostolul celor tăiati-împrejur”(Sf.Petru) şi „Apostolul neamurilor”(Sf.Pavel). “La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului. Pe 29 iunie sunt prăznuiţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Alături de ceilalţi ucenici, ei au fost martorii patimilor Domnului şi ai Învierii Sale. Au fost cei dintâi luaţi din potopul păcatului în corabia mântuirii, ca şi ei, la rândul lor, să-i poată salva pe alţii. Sf. Apostol Petru – "întâiul între egali" Era pescar din Betsaida, frate cu Sf. Apostol Andrei, şi se chema Simon înainte de întâlnirea cu Domnul. A fost primul care L-a recunoscut pe Hristos, mărturisind că este “Fiul lui Dumnezeu Celui viu”. Dar se va lepăda de trei ori de Cel pe care îl mărturisise şi Căruia îi făgăduise "Şi de-ar fi să mor cu Tine, nu te voi tăgădui." Lepădarea lui Petru este una dintre cele mai cutremurătoare pagini ale Evangheliilor. Episodul, păstrat de toţi cei patru evanghelişti, arată că lepădarea de Hristos este posibilă, dar există o cale sigură de întoarcere la El: pocăinţa. După ce Hristos a fost prins, Petru se afla în curtea arhiereului, împreună cu slujitorii care stăteau lângă un foc pentru a scăpa de frigul nopţii. Aici, când este întrebat de "cei de faţă", Petru neagă orice legătură cu Iisus Nazarineanul. După a treia lepădare, aude cântatul cocoşului şi îşi aminteşte ceea ce îi spusese Domnul: "Înainte de a cânta de două ori cocoşul, te vei lepăda de Mine." Şi a plâns cu amar. Însă pentru lacrimile vărsate, Domnul, după învierea Sa, îi redă vrednicia de apostol printr-o întreită întrebare: "Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti? Da, Doamne, Tu ştii că te iubesc." Iar Iisus i-a zis: "Păstoreşte oile Mele." Şi a început strădania pentru răspândirea credinţei. A străbătut drumuri lungi şi grele, ducând Evanghelia din Iudeea până la Roma. Tradiţia ne spune că, până la sfârşitul vieţii sale, Sf. Petru ori de câte ori auzea cântatul cocoşilor lăcrima. Verhovnicul Apostolilor a păstorit turma lui Hristos până în ziua de 29 iunie a anului 67, când a fost răstignit cu capul în jos, pe colina Vaticanului, acolo unde astăzi se înalţă basilica ce-i poartă numele. Sf. Apostol Pavel – candelă nestinsă Era din Tarsul Ciliciei (S-E Turciei de azi). De neam, era "evreu, fiu de evreu", cum spunea despre sine, arătând că respecta cu sfinţenie tradiţia iudaică. După lege, era fariseu, a învăţat tot ce se putea învăţa în vremea sa, şi a făcut din studiul Legii regula existenţei sale, aşa cum îl sfătuise rabinul Şamai. Se numea Saul înainte de convertire, nume de groază pentru toate comunităţile creştine fiindcă "pustia Biserica lui Hristos". Dar planurile lui Dumnezeu nu coincid cu planurile oamenilor. După o călătorie de trei zile, Saul se apropia de porţile Damascului pentru a-i prinde şi pe creştinii de acolo. Era miezul zilei, când "fără de veste a strălucit lumină din cer". Saul a căzut cu faţa la pământ, iar un glas din lumină i-a zis: "Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?" "Cine eşti, Doamne?", a întrebat Saul. "Eu sunt Iisus, pe care tu îl prigoneşti", i-a răspuns Domnul. Într-o clipă inima lui Saul s-a înmuiat, el credea că Iisus este mort, dar acum vede că este viu. Din zel pentru Lege, Saul devenise, fără să ştie, duşman al lui Dumnezeu. Dar pentru că râvna lui era sinceră, în glasul Domnului era mai mult milă decât judecată. Aşa l-a cucerit Hristos pe Saul, care din acel moment (era probabil vara anului 36 d. Hr.) s-a lepădat de tot ce preţuise până atunci, devenind cel mai zelos misionar creştin al Bisericii primare. “Apostolul neamurilor” a ostenit mai mult decât toţi apostolii, propovăduind Evanghelia Domnului celor de un neam cu el şi păgânilor. A întâmpinat multe obstacole, dar şi rezistenţa unor iudei, care nu-i vor ierta niciodată fostului rabin "trădarea" Legii lui Moise şi trecerea în tabăra lui Hristos. În lungile călătorii a fost întemniţat, a îndurat foamea şi setea, a suferit bătăi, şi toate acestea pentru ca chipul lui Hristos să se întipărească în inimile creştinilor ca odinioară pe marama Veronicăi. În anul 67, în aceeaşi zi cu Sf. Petru, a fost decapitat aproape de Via Ostia, la marginea Romei, în locul numit astăzi "Trei fântâni".