.jpg)
PRIETENIA
Tu stii ce inseamna cu adevarat un prieten si mai ales, stii cine este prietenul tau cel mai bun? Stii ce inseamna prietenia si cum sa-ti faci noi prieteni? Pe langa familie, prietenii se numara printre cele mai importante persoane din viata noastra.
Prietenia este un sanctuar in care ne simtim in siguranta atunci cand intreaga lume ni se pare inospitaliera. A avea prieteni care sa ne sprijine si sa ne ajute atunci cand ne este greu este, in mod cert, o binecuvantare pentru fiecare dintre noi.
Un adevarat prieten este acea persoana care te accepta asa cum esti si te pretuieste fara sa aiba pretentia de a obtine beneficii din partea ta. Un prieten adevarat se bucura alaturi de tine atunci cand ai succes si nu te critica atunci cand gresesti.
In functie de personalitatea noastra reusim mai usor sau mai greu sa ne facem prieteni. Unele persoane pot fi inconjurate de zeci de prieteni, iar altele pot avea doar trei, patru persoane care-i sunt mereu aproape. Numarul prietenilor nu conteaza atata timp cat poti spune despre ei ca iti sunt cei mai buni prieteni.
Prietenia nu inseamna ca trebuie sa faci mereu ceva bun pentru prietenul tau, ci aceasta implica daruire, intelegere, acceptare, suport dar si responsabilitate. Cand cineva te alege ca prieten dintre miile de oameni care-i sunt in jur, inseamna ca are incredere in tine si stie ca se poate baza pe tine in orice situatie.
Tipurile de prietenii pe care le formam cu alte persoane difera foarte mult in functie de personalitatea noastra, deoarece putem fi persoane foarte sociabile (si avem foarte multi prieteni) sau mai timide (si sa avem prieteni mai putini). Dar, asa cum am mai spus, calitatea relatiei de prietenie este mult mai importanta decat numarul prietenilor.
Acum mai trebuie sa stii ca unele prietenii dureaza o viata, altele doar o perioada scurta de timp. O sa pierzi si o sa castigi prieteni de-a lungul vietii, insa nu uita sa-i pretuiesti pe toti la fel de mult. Intotdeauna vei avea nevoie sa-ti fie cineva alaturi.
Prietenia este atat de greu de descris in cuvinte, incat te simti dezarmat in fata miilor de ganduri pe care le nutresti fata de acest concept. Cu toate acestea, atunci cand te gandesti la un prieten este imposibil sa nu constientizezi trainicia acestei notiuni.
Prietenia adevarata este ca o floare rara, asa cum prietenul adevarat ... este cel care te accepta asa cum esti si te ajuta sa fii mai bun. Nu-mi trebuie multi prieteni, imi este de ajuns chiar si un singur prieten adevarat pentru ca el ...
... este persoana care te sprijina in incercarea de a-ti depasi limitele.
... este persoana care iti ridica moralul atunci cand ai nevoie si te sprijina ca sa nu cazi.
... este langa tine atunci cand ai cea mai mare nevoie si stie sa-ti insufle curaj precum si puterea de a pasi mai departe pe cararile vietii.
... este persoana care isi aminteste de tine atunci cand se roaga si iti doreste tot binele din lume.
Prietenul adevarat se roaga sa iti mearga bine si sufera cu tine atunci cand esti nefericit.
... este persoana care te apreciaza pentru ceea ce esti si nu pentru ceea ce ai, ceea ce stii sau pentru felul cum arati.
... este persoana care nu sta cu bratele incrucisate atunci cand treci prin momente dificile, ci iti acorda sprijin neconditionat, fara sa astepte nimic in schimb.
... este persoana care te intelege atat de bine si care iti da impresia ca aveti aceleasi orizonturi, ca priviti in aceeasi directie.
... este persoana cu care poti sa-ti impartasesti gandurile si care se bucura pentru tine chiar si pentru lucrurile marunte.
... este persoana care se gandeste la tine chiar si in momentele in care nu-i esti aproape si care nu te va lasa niciodata sa clachezi.
Prietenul adevarat este persoana care imparte cu tine singuratatea, tristetea, dar si bucuria si fericirea.
"Prietenia este sentimentul care se obtine cel mai greu intr-o relatie umana. Prietenia nu se cere, ci se castiga. Prietenia se bazeaza pe incredere si loialitate, presupune incredere si daruire. Ajutorul, intr-o prietenie, vine din iubire, nu din obligatie. Daca te gandesti la consecinte, inainte sau dupa, nu te poti numi prieten. Cand face un lucru, prietenul il face pana la capat, din placere, din dorinta de a-l ajuta pe celalalt.
Daca faptele tale te vor face mai tarziu sa regreti sau ai o oarecare nemultumire, inseamna ca exista ceva care a generat aceasta stare. Ceva a mers gresit (...) Prietenia presupune risc, iar prietenul trebuie sa-si asume acest risc. Nu degeaba se spune : "Prietenul adevarat la nevoie se cunoaste."
Sa fii in stare sa te dai pentru celalalt, sa te pui in pielea lui. Pentru asta iti trebuie (...) suflet. Sa imparti ultimul zambet sau ultima lacrima, sa imparti (...); in aceste lucruri este cuprinsa omenia. Iar din aceasta omenie se naste adevarata prietenie de care am vorbit pana acum. In zadar vorbesti despre prietenie, daca nu stii nimic despre omenie. Vorbesc despre omenie pentru ca imi pare cel mai frumos lucru care se intampla intre oameni. Cand reusesti sa cladesti o prietenie (si prin asta inteleg sa accepti orice defect si orice calitate), ma gandesc ca reusesti sa te cunosti mult mai bine decat daca ai reusi prin propriile forte.
O prietenie sincera, severa, fara mofturi, fara ifose sau menajamente, o prietenie intransigenta, dar cu posibilitatea de a-l intelege pe celalalt. Cred ca aceasta este o adevarata prietenie.
Prietenia literaturii româneşti
Pe dealurile ondulate ale Iasului, umblau razna odinioara, in ceasurile de repaos, doi prieteni. Unul roscovan si rotofei, barbos dar raspopit, argint viu la minte si vorbaret ca un copil, iar vorba lui plina de dracovenii piperate si pline de intelepciuni glumete; celalalt – obraz palid, frunte boltita ce lumina ca un crampei de cer printre norii de pacura ai pletelor, mai mult tacea, asculta pe flecar si, ascultandu-l, parea un zimbru ce soarbe din izvor. Rar, cand deschidea si el gura, vorbaretul se oprea. Si-n mintea celui ce n-avea un orizont mai larg ca vatra unde se nascuse, vorbele rare ale palidului prieten deschideau, cercuri de lumina: cat roata zarilor, cat roata Daciei, cat roata pamantului, cat roata cerului cu stele. Erau vorbe culese de prin cele strainatati pe care cel simplu, uimit, nici nu le banuia, cazute apoi adanc in suflet, coapte acolo ca intr-un cuptor, indelung, marite si dospite ca painile rotunde… Cateodata se opreau la vreo carciuma de margine, ascultau lautari batrani, beau vin si se ospatau cu pui fripti si mamaliga calda. Roscovanul, inflorit de multumirea vietii, scotea apoi o poveste nou mestesugita si i-o cetea “lui Mihai”. Iar Mihai ii spunea in urma taraganat, Doina: Tot romanul plansu-mi-sa…Ion Creanga cel nazdravan plangea ca un copil. Tot asa precum radea.
Eminescu isi regasea in el pe vechiul lui prieten, sufletul popular, folklorul, haosul spuzit de stele, din care a desprins cea mai frumoasa poezie romaneasca: Luceafarul. Prietenia lor e prietenia literaturii romanesti cu poporul romanesc. Tot ce a zamislit mai de seama aceasta literatura, de la Luceafarul si Nunta Zamfirei, pana la Niculaita Minciuna si Dumbrava minunata s-a facut in colaborare cu sufletul popular. Apele lui adanci s-au ridicat prin ea ca-n vartejul unui sorb.
Caracterul dominant al acestei literaturi e caracterul satului. Mentalitatea care a nascut-o vine dintr-o conceptie de viata patriarhala. Scriitorul roman nu vede inca sub unghiul modern, sub unghiul “problemelor”. Ar trebui sa aiba pentru aceasta o mentalitate faurita in furnalele marilor orase. Pe el nu-l atrage aproape nimic din viata care se framanta intr-un centru industrial. Avem in tara o industrie a petrolului: nu exista inca nici o pagina care sa oglindeasca zbuciumul din jurul sondelor care, ventuze uriase de fier, sug sangele de pacura ale acestui pamant. Literatura a ramas in tara pentru a trambita mai departe, sub boltile artei, ce se sopteste acolo si ce se suspina langa opaitul noptilor de iarna. Ea e prin instinct premergatoare. Ea e intaia forma de cultura care se naste din informul popular. Si, prin insasi esenta ei, e misionara: a fost unionista, cand nu exista unirea, a fost demofila cand nu exista democratia. Acesta e semnul tineretii ei: copil ce nu se departeaza prea mult de casa parinteasca. Iar cand uneori s-a departat, a cazut in ezoterismul care, dupa Splenger, e semnul mortii. Au fost aceste manifestari izolate expresia batranetii noastre sufletesti, a sleirii de puteri zamislitoare? Sau, mai sigur, accidente pseudomorfice? Iluzia orasului european a ademenit in trecat si pe unii dintre cantaretii nostri. Dar prietenia Eminescu-Creanga traieste, ca odinioara de frageda, in scrisul lui Mihail Sadoveanu.
Nichifor Crainic, Parsifal, 1924.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu