portretul saptamanii

„Tare mult mi-ar plăcea să ştiu câţi români  ar pleca împreună cu familiile undeva în lume… departe de murdăriile prin care  trecem noi acum. Am sperat  că voi avea o bătrâneţe liniştită, cu o pensie sigură, decentă… Da, sunt dezamăgită de tot ce mi se întâmplă”, Livia, 59 de ani, pictoriţă Livia pictează biserici şi trăieşte prin şi pentru fiul ei. A educat simţul estetic al câtorva generaţii de elevi din Câmpulung până când a ieşit la pensie, dar în rest şi-a împărţit viaţa între nevoia de artă, cea de subzistenţă şi dragostea faţă de mama şi fiul ei. „Am 59 de ani, sunt absolventă a Academiei de Arte Plastice,”Nicolae Grigorescu”, promoţia 1974. M-am născut şi trăiesc în Câmpulung-Muscel, un superb oraş de munte cu locuitori ambiţiosi şi sănătoşi la trup şi suflet (aşa îmi place să cred…). Am fost căsătorită numai doi ani. Anul 1989 m-a prins într-o perioadă a vieţii în care prioritar era să-mi cresc şi să-mi educ copilul într-un mediu cât mai ferit de tot ceea ce pe mine mă copleşea, mă obosea, acela de a face tot felul de “compromisuri” pentru a-mi întreţine familia. Eram, ca şi acum, profesor de Educaţie Plastică la Şcoala de artă din oraş. Casa în care m-am născut au demolat-o în 1978 şi ne-au mutat pe toţi de pe acea stradă într-un bloc la marginea oraşului. În acel bloc am rămas şi acum…doar vecinii s-au mai schimbat, majoritatea  celor mutaţi atunci în 1978 au murit în timp. Aveam o Dacie câştigată la Loto  cu care îmi căram modelele şi culorile vara , atunci când, fără ca cineva oficial să ştie, plecam prin ţară şi pictam biserici. Familia mea era compusă, ca şi acum, din mama şi băiatul meu. Proprietăţi? Maşina şi niste terenuri în Mangalia şi în Bulgaria, terenuri însă ce nu mi-au fot restituite nici în ziua de azi. Idealuri…? Să-mi cresc frumos băiatul…să-l văd că evoluează…că acumulează  Ce am făcut cu viaţa mea în cei 20 de ani  care au trecut? Am muncit conştiincios aşa cum am crezut eu…am predat, am pictat biserici, acum mai fără teamă că se va afla de munca mea, am reuşit cu mare greutate să-i cumpăr băiatului o garsonieră în Bucureşti. Mama a cumpărat apartamentul (cu ajutorul meu, ea având o pensie de urmaş foarte mică), am fost cu o echipă de dansuri  populare în Belgia, şi doar de 3-4 ori la mare (vara eu trebuie să pictez).  Calculatorul a fost şi este cel care mă ajută să aflu şi să văd ceea ce mulţi din jurul meu află şi văd real. Nu mi-am permis nicio vacanţă adevărată niciodată. Mama, cu care stau, a depins de prezenţa mea. Eu nu pot să mă bucur de ceva singură  şi am preferat să stau alături de ea. A fost şi este opţiunea mea. Nu am avut aspiraţii peste posibilităţile mele materiale şi spirituale. Am mers din aproape în aproape, singură, nedrept de singură, fără să dau din “coate’, fără să fiu înscrisă în partidul cel vechi sau în altul din cele de după 89. Dacă  m-aş implica politic aş face-o poate pentru un rege, pentru monarhie. Acolo mă văd…între oameni bogaţi material şi spiritual, cu un trecut în care familiile lor au avut o educaţie şi un anturaj elevat. N-am prea avut încredere în prima generaţie de oameni încălţaţi….au familii şi prieteni cărora vor să le arate unde au ajuns….iar acest mod de parvenire mă deranjează….Aceştia sunt oamenii cu care am împărţit într-un fel toţi anii mei de viaţă de până acum şi probabil şi de acum înainte.  AŞ PLECA ŞI ACUM DIN ŢARA, mai ales acum, dar am o mamă şi un baiat care au încă nevoie de prezenţa mea. O îmbrăţişare cu ei mă fortifică, iar calculatorul mă “ajută” să găsesc ceva de muncă acum în pragul pensiei…Tare mult mi-ar plăcea să ştiu câţi români  ar pleca împreună cu familiile undeva în lume… departe de murdăriile prin care  trecem noi acum. Am sperat  că voi avea o bătrâneţe liniştită, cu o pensie sigură, decentă… Da, sunt dezamăgită de tot ce mi se întâmplă…. Sincer, nu cred că eu voi trăi altceva decât  zile în care tv-ul mă va bombarda cu ştiri “făcute” în grabă, …minciuni spuse cu voie sau fără voie…oameni din ce în ce mai trişti…iar Câmpulungul va rămâne cu oameni mai puţin frumoşi la suflet şi la trup”. autor Dollores Benezic