CORINA-ROTH

Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti îşi va redeschide porţile pe 17 septembrie, cu o expoziţie permanentă modernizată în urma unor lucrări demarate în urmă cu peste doi ani şi jumătate, se arată pe site-ul instituţiei, scrie Mediafax.

Vizitatorii care vor merge la Antipa din această toamnă vor putea viziona exponatele binecunoscute ale muzeului, într-o altă formă de expunere, completată de info touch-uri, proiecţii, sunete şi lumini speciale. Totodată, colecţia muzeului s-a îmbogăţit cu peste 30 de trofee de vânătoare, donate de omul de afaceri Gheorghe Iaciu.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa este un muzeu din Bucureşti, amplasat în Şoseaua Kiseleff nr. 1. Patrimoniul muzeului este format din peste 2 milioane de piese, grupate în diferite colecţii zoologice, paleontologice, de minerale şi roci şi etnografice.

Ca majoritatea Muzeelor de Istorie naturală, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" are trei funcţii principale :

Muzeologia, anume conservarea, restaurarea şi prezentarea Colecţiilor, atât pentru cercetători, pentru corpul didactic sau pentru şcolari, cât şi pentru public ;

Cercetarea, anume expediţiile, taxonomia, lucrările ştiinţifice în diferitele domenii ale istoriei naturale, şi publicaţiile corespunzătoare ;

Învăţământul şi vulgarizarea, anume învăţământul superior, studiile doctorale, conferinţele, activitatea de popularizare didactică, relaţiile cu învăţământul public, publicarea documentelor, cărţilor, broşurilor, CD-urilor şi sit-urilor difuzând ceeace Grigore Antipa şi Emil Racoviţă numeau "Cultura naturalistă".

Muzeologia

Instituţia păstrează un patrimoniu preţios format din colecţii osteologice, zoologice, mineralogice, geologice, paleontologice şi etnografice, la care se adaugă biblioteca, desene, schiţe, hărţi, tablouri, obiecte moştenite de la savanţii şi exploratorii din trecut : în total, peste 2 milioane de piese, cele mai numeroase şi mai diverse din România. Neputând fi expuse toate deodată, o parte din ele folosesc pe rând expoziţiilor temporare, cea mai mare parte rămânând în sertare pentru a folosi ca bază pentru un larg evantai de cercetări în domeniul ştiinţelor naturale.

Colecţiile zoologice ale Muzeului permit documentarea biodiversităţii din ţară şi din străinătate ; colecţiile geologice şi paleontologice arată modificările continui ale scoarţei terestre, ale climei, ale biodiversităţii pe actualul teritoriu al României; iar colecţiile etnografice surprind unul dintre cele subtile aspecte ale biodiversităţii : diversitatea socio-culturală. Colecţiile permit înţelegerea sintetică a evoluţiei, conformă viziunii geonomice a lui Grigore Antipa, elev al lui Ernst Haeckel, care la rândul său făurise viziunea ecologică a naturii şi a relaţiilor omenirii cu mediul.

Este grija muzeografilor şi a conservatorilor să păstreze, în depozite speciale, acest impresionant patrimoniu şi să evite deteriorarea pieselor sensibile la acţiunea luminii, prafului sau umezelii.

Cercetarea

Muzeul "Grigore Antipa" are îndelungate tradiţii în domeniul cercetării ştiinţifice. Echipa de specialişti din cadrul instituţiei, una din cele mai mari echipe de zoologi din România, a participat la numeroase programe de cercetare, atât în ţară cat şi peste hotare. Aceşti specialişti au realizat sau au participat la realizarea a numeroase studii asupra biodiversităţii din diverite regiuni aflate pe teritoriul României (Delta Dunării, lunca Dunării, sudul Dobrogei, Maramureş, Banat, Câmpia Română, o serie de masive muntoase din Carpaţii Meridionali : Ciucaş, Piatra Craiului, Făgăraşi, Retezat, defileul Jiului) sau în străinătate (Indonezia, Brazilia, Islanda, Turcia, etc).

Specialiştii Muzeului cercetează atât sistematica, faunistica, ecologia şi zoogeografia diferitelor grupe de nevertebrate şi vertebrate din fauna României şi mondială, cât şi muzeologia (studii asupra relaţiei muzeu-public, asupra rolului social al muzeelor, asupra modalităţilor moderne de expunere, tehnicilor moderne de conservare, restaurare şi naturalizare, de evidenţă a materialului din colecţii...).

Istorie

Iniţial, prima colecţie de Istorie naturală a fost expusă în cadrul "Museului Naţional din Bucuresci" înfiinţat în 1834, în sălile Colegiului Sf. Sava, prin porunca nr. 142 a voievodului Ţării Româneşti în anii 1834-1842 : Alexandru Ghica, din iniţiativa fratelui domnitorului, "marele vornic al trebilor dinlauntru" (ministru de interne), banul Mihalache Ghica. Acesta a dăruit Muzeului (printre altele) o colecţie de 150 de minerale, 213 cochilii de moluşte, numeroase fosile şi felurite animale naturalizate. Trei ani mai târziu, un croat supus al imperiului habsburgic, Carol Wallenstein de Vella, este numit conservator şi director al Muzeului, căruia bucureştenii îi spun în mod curent Muzeul Sf-Sava. Muzeul mai expune şi colecţii numismatice şi de antichităţi. În anul Unirii, 1859, Colegiul Sf. Sava urmând să fie demolat, Muzeul se mută în casele Hiotu din vecinătate, cumparate de Consiliul Şcolilor. Anul următor, Carlo Ferreratti, un italian originar din Sardinia, care era taxidermist la Muzeu, este numit director de către conservatorul Wallenstein. În 1864, Muzeul se mută din nou, în aripa stânga a Palatului Academiei.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza aprobă în 1865 Regulamentul pentru Administrarea şi Organizarea Muzeului de Istorie Naturală din Bucureşti, prevăzând numirea unui profesor universitar în funcţia de director. Primul, numit de Universitate doi ani mai târziu, este Grigoriu Ştefănescu, profesor de geologie şi paleontologie la Universitatea din Bucureşti, în clădirea căreia Muzeul se mută din nou. Grigoriu Ştefănescu, descoperitor al vestitului Dinoteriu Deinotherium gigantissimum, a condus Muzeul timp de 28 de ani, îmbogăţind mai ales colecţiile de geologie şi paleontologie.

Ilarie Mitrea, medic in armata colonială olandeză din Indonezia, originar din Răşinari, donează în 1882 o colecţie zoologică de circa 1000 de specii de animale (insecte, moluşte, crustacei, peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere). Spaţiul şi personalul nefiind suficient, piesele au ramas în lăzile expediate de Mitrea până în 1894, când le-a luat în primire naturalistul Grigore Antipa. Colecţia Mitrea (din care în decursul timpului s-au pierdut două treimi prin mucegăire, prin atacul insectelor dermofage, prin cutremure, prin bombardamentul de la 1944 sau prin furturi), este cea mai de preţ donaţie primită de Muzeu în cursul celor peste 175 de ani de existenţă. În 1884 un incendiu în Universitate distruge ierbarul, colecţia de geologie generală, cea de roci şi cea de fosile din România. Lăzile cu materialele lui Hilarie Mitrea nu fusesera încă deschise şi au ramas intacte.

Grigore Antipa devine director în 1893 şi va conduce Muzeul timp de 51 de ani. După 1933, instituţia îi va purta numele. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice închiriază casa Porumbacu din strada Polonă (la nr. 19), în timp ce Grigore Antipa întreprinde o reorganizare radicală a Muzeului şi creează o noua sectie, cea de Antropologie şi Etnografie. Tot Antipa angajează în 1895 şi 1896 doi asistenţi : Robert Ritter von Dombrovski (1869-1932), bun ornitolog, vânător şi preparator care va lucra timp de 21 de ani, îmbogăţind colecţiile şi realizând primele diorame, şi Arnold Lucien Montandon (1852-1922), naturalist originar din Besançon (Franţa), care va lucra aici timp de 11 ani, ocupându-se de colecţiile de insecte. Excelent cunoscător al insectelor heteroptere, el a creat o colecţie cuprinzând 24.240 exemplare.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală în 1910

Grigore Antipa îi prezintă în 1903 primului ministru Dimitrie Sturza un memoriu în care demonstra necesitatea unei clădiri special construită pentru a adăposti un "Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala ţării". În ciuda dificultăţilor financiare ale vremii, Consiliul de Miniştri, "conştient de însemnătatea Istoriei naturale şi a educaţiei poporului" aprobă proiectul şi suma necesară ridicării clădirii pe un teren de 23.000 m2, situat la capătul Şoselei Kiseleff. Realizată de inginerul Mihail Rocco, după indicaţiile lui Grigore Antipa, cu o frumoasă faţadă proiectată de arhitectul Grigore Cerchez (cu un fronton ornat cu sculpturi reprezentând Istoria Naturală, şi o acvilă de bronz deasupra), clădirea este terminată în 1906[4]. Dupa aranjarea colecţiilor şi terminarea prezentărilor şi dioramelor, noul Muzeu este inaugurat în prezenţa regelui Carol I şi a familiei regale, precum şi a mai multor miniştri, la data de 24 mai 1908. Cu aceast prilej au fost deschise pentru vizitare 16 săli, dintre care una cuprindea 4 diorame bio-geografice (deşertul Sahara, savana africană, preria americana şi tundra), printre primele realizate în lume şi care, prin calitatea lor, au folosit drept model pentru multe alte muzee din România şi de peste hotare.

Scheletul fosil de Dinoteriu descoperit de Grigoriu Ştefănescu, devenit astăzi emblema (stilizată) a Muzeului, a fost adus aici în 1911. În 1914, tot în prezenţa regelui Carol I au fost inaugurate noile secţii ale muzeului: Geologie, Mineralogie, Paleontologie, Anatomie comparată, Antropologie, Etnografie generală şi (o premieră în lume) Ecologie (sub formă de diorame), care ocupau alte 11 săli.

Muzeul are de suferit din cutremurul din 1940 şi din bombardamentele americane, sovietice şi germane din 1944, an în care Grigore Antipa decedează la vârsta de 77 de ani. Timp de câteva luni, Muzeul, închis publicului din cauza distrugerilor, este condus de cunoscutul geolog Mircea Păucă. În acelaşi an, marea colecţie de lepidoptere a boierului Aristide Caradja este evacuată de la conacul familiei Caradja din Grumăzeşti (pustiit) şi adăpostită la Muzeu. În 1945, un profesor de zoologie de la Facultatea de Ştiinţe Naturale din Bucureşti, Constantin Motaş, este numit director al Muzeului. 

Îi va succeda, prin legea nr. 109 privind organizarea Muzeului National de Istorie Naturală "Grigore Antipa", oceanologul Mihai C. Băcescu, asistat de acum încolo de un colectiv de cercetători şi de administratori conlucrând cu noile autorităţi. În 1948-1949, Muzeul este renovat, fauna României este expusă separat, în cinci săli aflate la etaj, iar la parter este amenajata o aulă pentru cursuri şi conferinţe. Apare primul ghid al Muzeului, denumit "Călăuza populară".

Între 1951 şi 1964, pr. Mihai C. Băcescu, elev al lui Grigore Antipa, cunoaşte o perioadă mai dificilă cu organele de Partid şi de Stat, iar instituţia este condusă de administratori şi, pe planul ştiinţific, de profesori de la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti : Bernard Schnapp (1951 - 1955), Prof. Dr. Doc. Alexandru Grosu (1955 - 1957), Prof. Dr. Doc. Mihai Ionescu (1957 - 1959), Prof. Dr. Petre Raicu (1959 - 1961) şi Prof. Dr. Mircea Ionescu-Varo (1961 - 1964). În 1953, în amfiteatrul Muzeului începe ciclul duminical de conferinţe pentru public. o nouă renovare a clădirii intervine în 1957 : i se adaugă două noi aripi, anexate corpului central. Apare primul volum al publicaţiei (în limba franceză) "Travaux du Muséum d'Histoire Naturelle «Grigore Antipa»" revista ştiinţifică a muzeului. În 1964, Dr. doc. Mihai Băcescu, membru corespondent al Academiei Române, este numit din nou director al Muzeului. Prima expediţie ştiinţifică peste hotare organizată de Muzeu dupa război, are loc în 1973. Condusă de dr. doc. Mihai Băcescu, ea are loc în Tanzania (pe atunci ţară comunistă ca şi România) şi îmbogăţeşte cu numeroase specii de animale colecţiile muzeului, permiţând importante lucrări ştiinţifice.

Cutremurul din 4 martie 1977 deteriorează grav clădirea şi colecţiile Muzeului. Mulţumită eforturilor personalului, Muzeul se redeschide în toamna aceluiaş an. În 1984 începe primul ciclu de conferinţe dedicate elevilor din şcolile bucureştene. În 1988, un zoolog specialist al mamiferelor, Dr. Pr. Dumitru Murariu, este numit director al Muzeului. În 1991, mulţumită deschiderii graniţelor, o nouă expediţie este organizată în Indonezia. In cadrul acestei expediţii, la care au participat 4 specialişti din cadrul Muzeului conduşi de Dr. Pr. Dumitru Murariu, a fost colectat un material zoologic deosebit de bogat. În 1994 are loc încă o expediţie a Muzeului în Brazilia, organizată în parteneriat cu Universitatea catolică „Santa Ursula" din Rio de Janeiro.

În 1996 începe consolidarea clădirii Muzeului, şubrezită de cutremurele anilor 1940, 1977, 1986 şi 1990, precum şi de lucrărilor de construcţie a metroului, a pasajului Victoria şi a blocurilor uriaşe din împrejurimi. Muzeul se închide pentru public în 1997, şi se redeschide în 1999-2002. La demisol este realizat noul sector "Originea Universului şi a vieţii". Ministerul Culturii acordă instituţiei de patru ori, în 2001, 2002, 2003, şi 2004 "Premiul Mihai Băcescu pentru patrimoniul cultural national" pentru proiectele "Baza de date pentru gestiunea computerizată a colecţiilor de ştiinţe naturale şi utilizarea ei la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa", "Originea Universului şi a vieţii", "Lumea văzută de noi" şi "Întâlnirea de Duminică". Prin contestata horărâre nr. 742 din 3 iulie 2003, guvernul trece Muzeul din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, care în 2004 aprobă un nou Regulament de organizare şi funcţionare al Muzeului. Acesta defineşte Muzeul ca Instituţie publică de ştiinţă, educaţie, cultură şi divertisment, şi permite campanii de publicitate cu sponsorizare privată, ca de exemplu campania Hard to forget (declarată campanie a anului la Festivalul de Publicitate Ad 'Or). În 2005, sondajele de opinie comandate de Ministerul Culturii şi Cultelor dau Muzeul ca fiind situat "în topul preferinţelor publicului".

În 2008, Muzeul se închide din nou pentru încă o renovare a clădirii şi o nouă reorganizare a conţinutului, un şantier în decursul căruia vizita devine virtuală, prin intermediarul micilor ecrane ale computerelor şi al sit-ului instituţiei. Muzeul se redeschide începând cu data de 17 septembrie 2011.

Photo:   zf.ro        

Grigore Antipa

 Membru al Academiei Române

Biolog darwinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog şi profesor universitar

Întemeietor al şcolii româneşti de hidrobiologie şi ihtiologie

Creator al Institutului Biooceanografic din Constanţa (1932)

Director al Muzeului Naţional de Istorie Naturală (1892 - 1944)

Grigore Antipa (1867-1944) - celebru hidrobiolog, ihtiolog si limnolog (este considerat primul limnolog roman), reorganizator al Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti care ii poarta numele.

    A elucidat problemele productivitatii biologice ale Dunarii si a partii nord-vestice a Marii Negre. A inaugurat studierea stiintifica a vietii pestilor endemici migratori din fauna Romaniei. A pus bazele scolii romanesti de hidrobiologie si ihtiologie. A contribuit decisiv la reorganizarea pisciculturii din tara noastra.

    A condus destinele Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti pentru mai bine de o jumatate de secol (1893-1944). Din 8 noiembrie 1893, sub directia sa, a inceput reorganizarea muzeului, care se muta intr-un local nou, adecvat, special construit in acest scop, aflat pe Soseaua Kiseleff, la nr. 1 (prima constructie din Romania destinata si dedicata unui muzeu). Este unul dintre pionierii utilizarii dioramelor in cadrul muzeului de stiinte naturale, fiind considerat unul dintre creatorii muzeologiei moderne.

    Membru al Academiei Romane si a numeroase societati stiintifice internationale.

A făcut studii universitare la Jena (Germania), cu celebrul naturalist Ernst Haeckel (1834-1919), inventatorul ecologiei. Şi-a continuat cercetările ştiinţifice în Franţa şi Italia. Din această perioadă datează un studiu asupra evoluţiei timusului la peşti.

În apropierea insulei Capri (Italia), Antipa a descoperit o nouă specie de meduză fixă, Capria sturdzii. El s-a consacrat studierii Dunării şi Mării Negre, participând în 1893 la o expediţie în jurul acestei mări, expediţie organizată de ţările riverane şi care a durat nouă luni. Regele Carol I i-a pus la dispoziţie, pentru această expediţie, crucişătorul Elisabeta. Cu această ocazie a întreprins primele cercetări de biologie marină. Cele mai semnificative rezultate au fost obţinute în domeniul hidrobiologiei, el fiind considerat ca un precursor, în acest domeniu, atât în ştiinţa românească, cât şi în cea mondială.

Antipa a înfiinţat în 1932 Institutul Biooceanografic din Constanţa, cu cele două rezervaţii şi staţiuni de cercetări, cea de la Agigea şi cea de la capul Caliacra (prima este azi departe de mare, iar rezervaţia a fost distrusă, a doua este în ruine, dar rezervaţia mai există). Institutul Biooceanografic din Constanţa a fost transformat în 1949 în Staţiunea de Cercetări Maritime şi Proiectări Piscicole, înglobată în 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine.

Grigore Antipa a pus la cale, cu sprijinul regilor Carol I şi Ferdinand, un plan de exploatare raţională a pescăriilor din lunca şi delta Dunării, şi de la limane (limanele Basarabiei şi ale Dobrogei de la nordul şi sudul gurilor Dunării). Conform principiilor ecologice ale lui Haeckel, acest plan a dublat în zece ani producţia de peşte şi de icre negre, fără să distrugă mediile şi îndeosebi locurile de înmulţire ale peştilor. Cherhanalele cooperative au înbunătăţit situaţia pescarilor, astfel că sistemul Antipa, foarte avansat pentru timpul său, a fost preluat de regimul comunist în 1947 şi dezvoltat până în anii 1965. Dar ulterior a fost înlocuit cu sistematizarea desecărilor, a îndiguirilor şi a canalizărilor. Politica ecologică de optimizare a fenomenelor naturale, numită de Grigore Antipa geonomie[1] a fost înlocuită cu una de contrariere a lor, care a dus logic la accelerarea curentelor pe canale, la eutrofizarea zonelor stagnante, şi la prăbuşirea productivităţii peştelui (parţial compensată astăzi prin piscicultură).

A fost director al Muzeului Naţional de Istorie Naturală (1892 - 1944). Principiile şi inovaţiile sale muzeologice, privind organizarea acestui muzeu, modul de expunere, aranjamentul şi explicarea colecţiilor, au stârnit interesul specialiştilor străini, care i-au solicitat o lucrare referitoare la organizarea muzeelor de istorie naturală, care a fost publicată în 1934, purtând titlul Principes et moyens pour la réorganisation des musées d'histoire naturelle. Pornind de la reorganizarea muzeului bucureştean, în 1907 apar, pentru prima dată, dioramele biologice, care au reprezentat o nouă etapă în evoluţia şi organizarea muzeelor de istorie naturală. Primele diorame prezentau viaţa de pe piscurile munţilor Carpaţi, din regiunea colinelor, din Bărăgan, precum şi din zona inundabilă a Deltei Dunării. De asemenea, în Muzeul de Istorie Naturală există şi numeroase diorame care înfăţişază fauna din regiunile de tundră, prerie, savană sau din deşertul Sahara. Datorită acestei prezentări deosebite, numeroase muzee europene şi americane au solicitat sprijinul savantului român pentru organizarea colecţiilor lor muzeistice. Grigore Antipa a fost membru al Academiei Române şi a mai multor academii din străinătate. A întemeiat şcoala românească de hidrobiologie şi ihtiologie. L-a recomandat ca şef de secţie pe oceanologul şi biologul Mihai C. Băcescu.