Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.

Marea Unire, "un triumf al libertăţii româneşti" "Privim în înfăptuirea unităţii noastre naţionale ca la un triumf al libertăţii româneşti", spunea Iuliu Maniu la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Un moment istoric: se năştea o ţară întregită cu teritorii care vremelnic fuseseră rupte de vitregia timpului. Devenea realitate România Mare pentru că la 9 aprilie Basarabia s-a unit cu România, la 28 noiembrie, acelaşi an, Bucovina hotărâse unirea necondiţionată cu Ţara Mamă, iar la 1 decembrie, la Alba Iulia Transilvania completa harta reală a statului român Hotărârea Adunării de la Alba Iulia, act de o desosebită importanţă politică şi juridică, stipula principiile fundamentale ce ar urma să stea la baza noului stat român: deplina egalitate în drepturi a tututuror cetăţenilor fără deosebire de naţionalitate şi religie, regim democratic, libertatea presei, reforma agrară, colaborarea cu toate naţiunile lumii. Hotărârea a fost întâmpinată cu un entuziasm de nedescris atât de cei peste 100.000 de participanţi la adunarea de pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia, cât şi de întregul popor român de pe ambele versante ale Carpaţilor. Dorinţa românilor s-a îndeplinit graţie contextului internaţional favorabil şi voinţei de fier a liderilor politici ai vremii: Nicolae Iorga, Take Ionescu, Iuliu Maniu, Ion I. C. Brătianu. Se trasa o nouă hartă a Europei. Se destrămau imperii, ţările europene trausau noile frontiere. Atunci, în urmă cu 92 de ani, la Mărăşti- Mărăşeşti şi Oituz, dar şi la Bucureşti şi Iaşi, o întreagă naţiune a decis să se opună prin forţă armelor, dar şi prin forţa unei voinţe unanime: "Pe aici nu se mai trece". Au trecut 92 de ani. Nu trebuie să uităm să aducem un omagiu celor 800.000 de români, militari şi civili care şi-au dat viaţa pentru întregirea ţării, ucişi de gloanţe sau de boli, frig şi foame. "A biruit dreptatea", spunea Iuliu Hossu. "Fericiţi, voi, care aţi pecetluit pe veci Unirea cu Ţara Mamă. O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: '' Şi eu am fost la Alba Iulia''. Iuliu Hossu, vocea care a citit Declaraţia Unirii Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885 şi a murit la 28 mai 1970, într-un spital din Bucureşti, ca urmare a suferinţelor atroce prin care a trecut în temniţele în care a petrecut peste 20 de ani, incluzând domicilii fortate, exil, arest la domiciliu. Înainte de a muri a fost consacrat cardinal, in pectore, în 1969, de către Sanctitatea Sa Papa Paul al VI-lea alături de predecesorii săi, Inocenţiu Micu Klein, Petru Pavel Aron, Şcoala Ardeleană, episcopul Iuliu Hossu a contribuit decisiv la unirea Transilvaniei cu Ţara mamă. După terminarea primului război mondial, noua situaţie mondială va favoriza formarea statelor naţionale. Prin urmare, românii din Transilvania, Banat şi Ungaria îşi formează organe politice proprii, aşteptând momentul prielnic înfăptuirii unirii politice cu România. La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, din încredinţarea Marelui Sfat al Naţiunii noul episcop de Gherla, Iuliu Hossu, a vestit lumii Unirea tuturor românilor, prin citirea DECLARAŢIEI de UNIRE: "Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România... A biruit Dreptatea.Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii lui, pentru suferinţele veacurilor purtate de un neam, cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui". Înregistrarea document în care Iuliu Hossu citeşte un fragment din Declaraţia de Unire: După citirea ei, Iuliu Hossu a spus: "Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români". În ziua următoare este ales în delegaţia celor patru membri, doi uniţi (Iuliu Hossu, Alexandru Vaida Voievod) şi doi ortodocşi (Miron Cristea, Vasile Goldiş) pentru a prezenta la Bucureşti, Regelui Ferdinand, hotărârile Adunării Naţionale. În calitate de senator de drept al României întregite, activitatea sa parlamentară a vizat problemele vitale ale ţării precum întărirea unităţii naţionale, apărarea integrităţii teritoriale, apărarea drepturilor şi libertăţilor bisericii. Însufleţit de ideea că omul devine mai bun prin educaţie, episcopul Iuliu Hossu şi-a fixat în viaţa sa de păstor şi arhiereu, nobilul ţel de a menţine, de a înzestra şi întemeia instituţii de învăţământ şi cultură. Preocuparea sa pentru dezvoltarea învăţământului de toate gradele a fost permanentă şi s-a concretizat în numeroase realizări. Activitatea Episcopului Iuliu Hossu pe tărâm naţional şi cultural îşi va găsi paralela si pe tărâm pastoral. Pentru a intensifica, îmbogăţi şi întări viaţa creştină în suflete, tânărul episcop se va folosi de vizitele canonice, împins de dorinţa de a cunoaşte totul, de a vedea totul, de a înţelege mai bine atât bucuriile cât şi durerile membrilor comunităţii. Viaţa lui nu poate fi prezentată altfel decât în mijlocul poporului ce i-a fost încredinţat spre păstorire, o angajare totală sub scutul credinţei şi numai astfel izbânditor! Ion I.C.Brătianu, liberal prin excelenţă Ion I. C. Brătianu, cunoscut şi ca Ion (Ionel) I. C. Brătianu (n. 20 august 1864, Florica, azi Ştefăneşti, Argeş - d. 24 noiembrie 1927, Bucureşti) a fost inginer, om politic, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, membru de onoare al Academiei Române din 1923. Devine membru al Partidului Naţional Liberal încă din 1895. A condus Guvernul României timp de 12 ani, contribuind direct la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, la legiferarea şi realizarea reformei agrare şi a celei electorale, la consolidarea statului naţional unitar român. În momentul în care I.I.C. Brătianu preia conducerea Partidului Naţional Liberal, în anul 1910, se prefigurează şi opţiunea politicii externe a partidului, aceea de a desprinde România de Tripla Alianţă şi de a o orienta spre Tabăra Antantei, singura orientare politică compatibilă cu idealul major, acela de a uni pe toţi românii în graniţele aceluiaşi stat. Actul de Unire a Transilvaniei cu România de la 18 noiembrie/1 decembrie 1918 încheie procesul de formare a statului naţional unitar, la care Ionel Brătianu avusese o contribuţie majoră. La 29 noiembrie 1918, se constituie un nou guvern liberal, condus de I.I.C. Brătianu, în componenţa lui regăsindu-se, pentru prima dată în istoria ţării, şi miniştri din provinciile istorice româneşti unite cu Ţara mamă. Acest Guvern ratifică actul de unire a Transilvaniei cu România ( Decretul lege din 13 dec. 1918 pentru unirea Transilvaniei şi a celorlalte ţinuturi din Ungaria locuite de români cu Regatul României) şi cel al unirii cu Bucovinei cu România ( decretul lege din 19 dec. 1918 relativ la Unirea Bucovinei cu Regatul României). După Marea Unire, oamenilor politici le revenea răspunderea de a găsi mijloacele adecvate pentru a asigura dezvoltarea României ca stat european. Ion I. C. Brătianu a dominat viaţa politică din România cu autoritate. Dintre cei care au încercat să-şi explice cauzele acestei dominaţii, toţi au căzut de acord că avea o vocaţie nativă de conducător. Cel mai adesea era văzut cu o carte în mână, de regulă o carte de istorie. Dominând cu autoritate viaţa politică a României timp de două decenii, Ion I. C. Brătianu a fost una din cele mai complexe şi controversate personalităţi ale istoriei naţionale. El aprecia că nu există pentru oamenii politici îndatorire mai mare decât apărarea intereselor şi a demnităţii poporului român. Documentar realizat de Agenţia de presă RADOR a Societăţii Române de Radiodifuziune. Victorita