Campionii olimpici Natalya (Natasha) Bestemyanova si Andrei Bukin fac echipa si danseaza de ani de zilealaturi de celebrul patinator rus Igor Bobrin, cel care a infiintat in 1986 Compania "Stelele Moscovei pe Gheata", cel supranumit si "Regele" show-urilor de balet, dansator si coregraf deopotriva, quadruplu campion national al URSS in 1978, 1980, 1981 si 1982 si campion european in 1981. Spectacolele sunt combinatii intre elementele de balet pe gheata, show, acrobatii cu artisti de circ si teatru, iar Igor este considerat si "Regele patinajului acrobatic", memorabile fiind solo-urile sale din „Cowboy", „Paganini" sau „Invisible Partner". La un an dupa ce a infiintat compania, Bobrin a reusit sa ii aduca alaturi de el si pe campioni olimpici, mondiali si europeni Natalya Bestemyanova si Andrey Bukin si impreuna au reusit sa adune in jurul sau mari valori ale patinajului mondial si sa puna in scena sute de spectacole de succes cu care au colindat lumea in lung si in lat.
Elementele si figurile acrobatice complicate, piruetele, salturile, jongleriile executate impecabil au starnit mereu admiratia spectatorilor din toata lumea, care i-au aplaudat de nenumarate ori la scena deschisa. Desi au resedinta la Moscova cei trei parteneri calatoresc in intreaga lume si rareori ajung pe-acasa. Este suficient doar sa enumeram cateva dintre tarile pe care le-au cucerit prin coregrafia originala, stilurile de patinaj unice, solo-urile coregrafice si acrobatice – Elvetia, Austria, Franta, Turcia, Grecia, Germania, Olanda, Rusia, Belarus, Letonia, Ukraina, Polonia, Israel, Andorra, Italia, Suedia, Danemarca, dar si SUA, Coreea de Sud, Japonia, Columbia, Bolivia, Ecuador, Bahrein, Taiwan, Venezuela. Jurnalistii francezi au fost cei care numit Teatrul lui Igor Bobrin "Balshoi on Ice".
Se pare ca secretul unui astfel de succes consta in abordarea unui gen absolut necunoscut pana la Igor Bobrin, o combinatie intre teatru, balet, acrobatie si patinajul ridicat la rang de arta. I-am vazut asadar din nou plutind pe gheata, intr-un show de exceptie pe Natalia Bestemyanova si Andrei Bukin – perechea campioana olimpica in 1988 si pe Igor Bobrin, sotul Nataliei. Cei trei sunt si producatorii celebrului show rus de televiziune "Skating on Ice" ("Dances on Ice"). In plus ei sunt si antrenori de top, elevii lor devenind multipli campioni olimpici, mondiali sau europeni, atat la juniori cat si la seniori. Natalia Bestemyanova si Igor Bobrin patineaza impreuna de peste 25 de ani. Printre productiile de succes ale companiei se numara „Alba ca Zapada", „Mowgli-Cartea Junglei", „Mary Poppins", „Alice in tara minunilor", „Cenusareasa", „Romeo si Julieta" sau „Faust secolul XX".
Nascut in 1953 la Leningrad, Bobrin a reusit sa adune in jurul sau valori ale patinajului mondial si sa puna in scena zeci de show-uri cu care a colindat intreaga lume. Stagiuni intregi, membrii companiei au jucat cu casa inchisa la Ice Theatre of New York, Seattle Ice Theatre si American Ice Theatre, prestatia lor fiind recompensata cu Ordinul Meritul Cultural si Artistic de fostul primar al orasului New York, celebrul Michael Bloomberg.
In anumite turnee li se alatura ca invitati vedete ale patinajului artistic mondial precum Alexey Urmanov, Andrey Vlashchenko, Kira Ivanova si "perechile" Elena Valova - Aleander Vasilijev, Irina Vorobjeva - Igor Lisovsky, Larisa Selezneva - Oleg Makarov, Marina Yeltsova - Andrey Bushukov, Marina Pestova - Marat Akbarov, Oksana Kazakova - Artur Dmitriev, Vladimir Kotin. Pe langa starurile permanent angajate de companie, in turnee li se alatura mereu alti patinatori redutabili, cu rol de Guest Star: Elena Valova, Aleander Vasilijev, Irina Vorobjeva, Igor Lisovsky, Larisa Selezneva, Oleg Makarov, Marina Yeltsova, Andrey Bushukov, Marina Pestova, Marat Akbarov, Oksana Kazakova, Artur Dmitriev (triplu Campion Olimpic si fost component al echipei nationale a URSS si al Echipei Unificate alcatuita din statele fostei URSS, prezenta la J.O. de Iarna din 1992), apoi Vladimir Kotin, Alexey Urmanov, Andrey Vlashchenko sau Kira Ivanova. Perechea Oksana Kazakova – Artur Dimitriev a fost Campioana Europeana in 1996 si Campioana Olimpica in 1998.
"Stelele Moscovei pe gheata".



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu