.jpg)
"Simt satisfacţia şi bucuria că acest gen, al revistei, dăinuie de 140 de ani”
Interpretările sale pline de o vervă nepereche, de o fineţe a nuanţelor greu de atins, i-au adus numele pe buzele tuturor timp de 50 de ani. Alexandru Arşinel respiră duhul scenei şi nicăieri în altă parte nu era cu putinţă decât la Teatrul "Constantin Tănase”. Alexandru Arşinel a reuşit să-şi împlinească visul, acela de a renova Sala Savoy, pentru a duce mai departe mesajul de veselie al marelui Tănase. Alexandru Arşinel îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!”
"50 de ani de carieră… Dacă nu ar fi fost evenimentele acestea care să-mi amintească, aş spune că nu m-aş fi gândit că au trecut chiar atâţia ani. Trec aşa de repede. Când îmi spunea tata sau bunicul meu că nici nu-şi dau seama când a trecut timpul nu-mi venea să cred. Cum să nu ştii când au trecut 50, 60, sau chiar 90 de ani cât a trait un frate al lui tata… Când e să faci o trecere în revistă sau un inventar al vieţii realizezi că nu-ţi dai seama când au trecut atâţia ani. Am avut norocul să cresc alături sau în vecinătatea unor foarte mari artişti români. Începând din Iaşi unde am făcut figuraţie, am trăit alături pe scenă de Miluţă Gheorghiu, de Popovici, Dan Nasta şi alţi mari actori ai Teatrului.
"50 de ani de carieră… Dacă nu ar fi fost evenimentele acestea care să-mi amintească, aş spune că nu m-aş fi gândit că au trecut chiar atâţia ani. Trec aşa de repede. Când îmi spunea tata sau bunicul meu că nici nu-şi dau seama când a trecut timpul nu-mi venea să cred. Cum să nu ştii când au trecut 50, 60, sau chiar 90 de ani cât a trait un frate al lui tata… Când e să faci o trecere în revistă sau un inventar al vieţii realizezi că nu-ţi dai seama când au trecut atâţia ani. Am avut norocul să cresc alături sau în vecinătatea unor foarte mari artişti români. Începând din Iaşi unde am făcut figuraţie, am trăit alături pe scenă de Miluţă Gheorghiu, de Popovici, Dan Nasta şi alţi mari actori ai Teatrului.
De asemenea, am avut-o ca mentor şi profesoară pe Irina Răchiţeanu-Şirianu, pe Lucian Giurchescu, Dem Rădulescu, Ion Cojar, mari artişti şi personalităţi din domeniul teatrului. Am avut nu numai de la cine să învăţ, ci de la cine să fur. Fără să vrei împrumuţi din ceea ce au alţii cu prisosinţă. Cred că este o datorie din partea tinerilor artişti să înveţe şi să "fure" din experienţa celor pe care îi urmăresc. Nu e nici o ruşine. Generaţia mea şi următoarele după mine au avut de la cine să înveţe. A fost o pleiadă de artişti şi mari actori, mari pedagogi care ne-au îndrumat paşii.
Irina Răchiţeanu-Şirianu mi-a dat în primul rând multă încredere. Era o profesoară extrem de severă. În acelaşi timp reuşea să descopere ceea ce era bun în tine ca artist. Ca viitor artist. De la dumneai, cu toate că ştiam că ţine foarte mult la mine, dar de la soţul dumneai, de la marele cronicar Şirianu am învăţat mult. Odată m-a dat afară de la oră. "Ieşi afară, Arşinel!". Pe hol o aştepta soţul regretatei actriţe, care văzându-mă a întrebat: "Ce ai făcut?" "Am supărat-o pe doamna profesoară şi nu ştiu ce să fac". Mi-a spus: "Stai liniştit. Ţine foarte mult la tine şi mi-a spus că ai calităţi să ajungi un mare actor". Am rămas impresionat, chiar nu realizam despre ce este vorba. Mai târziu, când am invitat-o la spectacolele mele de la Grădina Boema mă aştepta afară cu sora domniei sale şi mi-a spus: "Am fost la spectacol, ai luat nota 10".
Rămăsese după atâţia şi atâţia ani cu expresiile şi rigorile pedagogului.
Ziua mi-o voi serba cu prietenii. Am un grup cu care ne vedem de peste 30 de ani şi chiar dacă s-a mai restrâns puţin, pentru că viaţa este implacabilă, ne simţim extraordinar de bine, cu soţiile, cu amintirile, poveştile, farsele, cu bârfa noastră. Mai vorbim şi de ale politicii, de schimbări, le judecăm, le disecăm. Apoi trecem la un şpriţ.
Am motive să zâmbesc, am copii, am nepoţi, am familie, am realizări. Retrospectiv am motiv de mulţumire şi de zâmbet. Cel mai important este că suntem în viaţă, ne agăţăm de fiecare zi care urmează şi ne umplem minutele, orele cu o încărcătură pozitivă. Simt satisfacţia şi bucuria că acest gen al revistei dăinuie de 140 de ani, anul acesta se împlinesc de la primul spectacol scris şi jucat de Matei Millo. Au trecut peste 80 de ani de când Tănase punea bazele primului teatru statornic de revistă.
Ziua mi-o voi serba cu prietenii. Am un grup cu care ne vedem de peste 30 de ani şi chiar dacă s-a mai restrâns puţin, pentru că viaţa este implacabilă, ne simţim extraordinar de bine, cu soţiile, cu amintirile, poveştile, farsele, cu bârfa noastră. Mai vorbim şi de ale politicii, de schimbări, le judecăm, le disecăm. Apoi trecem la un şpriţ.
Am motive să zâmbesc, am copii, am nepoţi, am familie, am realizări. Retrospectiv am motiv de mulţumire şi de zâmbet. Cel mai important este că suntem în viaţă, ne agăţăm de fiecare zi care urmează şi ne umplem minutele, orele cu o încărcătură pozitivă. Simt satisfacţia şi bucuria că acest gen al revistei dăinuie de 140 de ani, anul acesta se împlinesc de la primul spectacol scris şi jucat de Matei Millo. Au trecut peste 80 de ani de când Tănase punea bazele primului teatru statornic de revistă.
Revista a trecut şi prin nenorocirile de după revoluţie, când umorul a fost invadat de atâta vulgaritate şi de lucruri total împotriva bunului simţ. Dar am reuşit să facem ca teatrul, prin spiritul lui Tănase, să reziste şi publicul să se adune la noi. Nu numai la noi. Peste tot unde ne ducem sălile sunt pline”, a încheiat Alexandru Arşinel.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu