Tăcerile petrec aleea dintre morminte...
Adierea trecutului
învăluie un singur mormânt,
pe clipele lui
ochii se odihnesc...
Două lacrimi curg,
se adâncesc în mormânt…
Una se-opreşte la tata
şi-i sărută obrajii ridaţi,
alta o mângâie pe mama,
îi sărută mâna,
mulţumindu-i pentru laptele dat.
Aud clinchet de vesel copil,
cu paşi mici măsurând drumul
dintre mirosul cozonacului,
abia scos din cuptor
şi mirosul lemnului proaspăt lucrat.
Neobservat un oftat, ba două,
sărută lutul-mormânt…
Două lumânări pâlpâie timid
în îmbrăţişarea brizei …
Ploaia, atinge obraz,
purifică trup…
Părinţii-mi zâmbesc:
„Hai, du-te copile, cărarea ţi-e lungă,
noi suntem bine, din nou împreună...”
Tăcerile plâng pe aleea dintre morminte...



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu