• Cu discreţia nobilă cu care a trăit întreaga viaţă, puţini au ştiut că artista cu rîs viu şi molipsitor suferea de o boală care îi măcina necruţător trupul
S-a stins o stea a Operei Braşov. În noaptea de duminică spre luni, soprana Mirela Zafiri a părăsit scena vieţii. Încă nu împlinise 41 de ani. Cu discreţia nobilă cu care a trăit întreaga viaţă, puţini au ştiut că artista suferă de o boală necruţătoare. A cîntat pentru publicul pe care îl iubea nespus pînă cu două luni, la închiderea stagiunii Operei din Braşov. Ultimul ei spectacol, fără a şti că este şi cel din urmă, a fost opera „Boema“ de G.Puccini, unde a interpretat rolul „Musette“. Mirela Zafiri va fi înmormămtată la Lugoj, oraşul natal al artistei.
A fost un artist desăvîrşit
Mirela Zafiri a iubit muzica din copilărie. Ea a stusiat pianul, viola şi chitara în Lugojul natal. A absolvit, în 1997, Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa profesoarei Georgeta Stoleriu, doi ani mai tîrziu obţinînd şi diploma de master al aceleaişi universităţi la specializarea Arta Vocală. De curînd, Mirela Zafiri a obţinut şi titlul de doctor în muzică. „Mirela Zafiri a fost un artist desăvîrşit. Am cunoscut-o încă de la debutul ei, care s-a petrecut la Constanţa, pe vremea cînd conduceam Opera de acolo. Am venit împreună la Braşov, iar oe această scenă a cunoscut consacrarea. A fost un artist special, frămîntat în permanenţă să-şi diversifice mijloacele de exprimare artistică. Avea o voce frumoasă, era o foarte bună actriţă, cu un fizic ideal pentru scenă, în permanenţă preocupat de desăvîrşirea tehnicii sale vocale“, aminteşte regizorul Cristian Mihăilescu, în spectacolele căruia Mirela Zafiri a obţinut cele mai mari succese ale carierei sale. Cristian Mihăilescu spune că Mirela Zafiri a fost un artist polivalent. Ea a cîntat cu talent operă, memorabile fiind rolurile ei din „Lucia de Lamermoor“ de G.Donizetti, „Julieta şi Romeo“ de V.Belinni sau din „Fiica Regimentului“ de G.Donizetti), dar şi operetă, muzică de cameră, lied şi chiar romanţe, fiind laureată a Festivalului „Crizantema de Aur“ de la Tîrgovişte. „O latură mai puţin cunoscută a activităţii sale era cea didactică. Ea a făcut prezentări pline de har în cadrul unor concerte lecţie pe care Opera Braşov le-a organizat pentru copii. De asemenea, Mirela scria poezii, astfel că putem spune despre ea că a fost un artist complet, în accepţiunea renascentistă a termenului“, a mai spus Cristian Mihăilescu.
Om de o discreţie nobilă
Mirela Zafiri a fost un om de o discreţie nobilă, un artist perfect şi o mamă desăvîrşită. Nu a lăsat să se vadă nici o clipă cînd suferinţa a început să-i macine trupul. Spunea colegilor şi cunoscuţilor că slăbiciunea ei şi starea de oboseală este trecătoare şi că îşi va reveni. Chiar şi după ce a aflat că boala e mai puternică decît puterile ei, Mirela Zafiri şi-a păstrat veselia contagioasă în sălile de repetiţie şi emoţia plină de farmec în sala de concert a Operei din Braşov. Colegii şi spectatorii au îndrăgit-o nu doar pentru talentul ei, ci şi pentru felul ei deschis de a fi. Rîsul ei era molipsitor, ca un izvor de apă vie. „Cîntul tău, zîmbetul tău terminat întotdeauna într-un rîs vesel de copil, TU, MIRELA, în sălile de repetiţie, TU, MIRELA, pe culoarele Operei şi mai ales TU, MIRELA pe scenă, ne-ai lăsat amintiri care ne fac bogaţi. Ştim însă că vom fi mai trişti fără tine. Adio Mirela îţi spun colegii din Opera Braşov“, scriu colegii în comunicatul colectivului Operei.
„Boema“ ultima apariţie
Rolul „Musette“, din opera „Boema“ de G.Puccini, a fost ultima sa apariţie pe scena Operei din Braşov. A fost un succes, aşa cum erau toate spectacolele în care Mirela Zafiri era distribuită, un spectacol la finalul căruia a fost aplaudată la scenă deschisă de către spectatori. Un alt mare succes al Mirelei Zafiri din ultimul an a fost şi rolul „Rosalinda“, din opereta „Liliacul“ de Johann Strauss, spectacol regizat de Alice Barb.
Laureată la multe concursuri
Mirela Zafiri a avut şi o foarte activă participare la concursuri şi festivaluri interne şi internaţionale, de unde s-a întors cu foarte multe premii. Printre acestea se numără Festivalul-Concurs „Mihail Jora“, în 1998, sau la Festivalul „Ionel Perlea“, un an mai tîrziu. De asemenea, a cîştigat Premiul 1 la Concursul European de Muzică „Euterpe“ secţiunea canto, la Taranto (Italia), în decembrie 2002, Premiul 1 la Concursul „Citta’ di Castelfidardo“ de la Ancona (Italia), în 2003; Premiul 1 şi Trofeul de Aur la „Festivalul Artelor“ de la Pyongyang (Coreea de Sud), în 2004, Premiul de excelenţă pentru promovarea liedului românesc, Braşov 2003. Pentru notabilele ei interpretări ale liedului românesc i-a fost decernat Premiul „Actualităţii Muzicale“ pe anul 2000 şi a fost nominalizată la Premiile Femina VIP Braşov 2002, secţiunea Cultură. A susţinut, pe lîngă turneele internaţionale întreprinse alături de colegii ei de la Operă, numeroase recitaluri, pe scene celebre din Italia, Franţa, Germania, Elveţia, Spania sau Austria.
Autor articol: Harald Odăţeanu,



.jpg)






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu