.jpg)
RUGA PENTRU TATIANA STEPA
IOANA FURDUI
Incerc acum sa scriu
O ruga catre TINE,
Incep c-o intrebare:
Ce face Tatiana?
Acolo SUS e bine?
Noi nu am uitat-o,
O ascultam mereu
Chiar de ne inecam in lacrimi
Si sufletul ni-i greu.
Simtim ca uneori
Din nori ea ne priveste,
Si prin adieri de vint
Ne canta, ne sopteste.
Doamne,ma rog acum la tine
Sa ai grija de ea,
Si daruieste-i Doamne
Chitara si o stea.
Mereu in suflet noi o vom pastra,
Si Niciodata nu va fi uitata,
Doamne, te rugam fa o minune:
Sa cante Tatiana inca odata.
si chiar daca, Doamne
Nu poti ca sa vindeci rana,
Transmite-i doar atat:
TE IUBIM, TATIANA.
DESPRE TATIANA, CU DRAGOSTE - PENTRU JURNALUL NATIONAL, AUGUST 2009
Trei saptamani cat o viata
Despre un miracol nu se poate vorbi... el se traieste.
O stiam de o viata, dar o ratacisem prin gand. Intr-o zi din iarna anului trecut am simtit dintr-o data nevoia s-o ascult. Fara un motiv anume... asa, pur si simplu. Si am facut-o zile si nopti in sir... la nesfarsit. Apoi am simtit ca trebuie sa-
i scriu, desi nu stiam unde sa trimit scrisoarea. Un gand bun m-a ajutat sa gasesc adresa de mail, pe care practic am inventat-o. Raspunsul a venit imediat si mi-a adus o bucurie nespusa. Erau doar cateva cuvinte, scrise probabil printre lacrimi, fiindca trecusera doar cateva zile de cand tatal Tatianei plecase la cer. Apoi a plecat si mama... apoi fratele... ca intr-un nesfarsit dans al mortii. Ma rugam zi si noapte sa poata trece peste toate si sa mearga mai departe. I-am scris din nou si iar mi-a raspuns ; apoi ne-am intalnit si am stiut ca sunt deja in viata ei.
Am inceput s-o insotesc prin locurile in care canta... aproape sau departe... trebuia s-o ascult, s-o vad. Cantecele ei, lacrimi ale sufletului ce ni l-a pus in palme, cu un pret doar de ea stiut, m-au legat de ea prin fire nevazute. Muzica ei e cantata cu sufletul si se asculta la fel. Numai cine n-a vazut-o pe scena, rug si flacara, nu intelege.
Tatiana nu vorbea mult. Ea stia ca, de multe ori, tacerile inseamna mai mult decat o mie de vorbe... sufletele care seamana simt si vorbesc prin taceri... Cel mai mult vorbeau ochii ei... cei mai frumosi pe care i-am vazut... Nu m-am gandit vreodata ca voi avea nefericirea ca pe mine sa ma priveasca pentru ultima oara.
Dar, pana atunci... viata a trecut peste ea ca un tavalug... suferinta i-a sapat in suflet transee... din ea ne-a dat nestemate de suflet. Lumina din ochii ei, dupa plans, ne-a aratat si noua drumul catre lumea ei, altfel decat a noastra, facandu-ne sa simtim ca, parca, nu o meritam. Multi dintre noi avem a-i cere iertare pentru multe... pentru ce n-am facut, n-am vrut ori n-am reusit sau pentru ca n-am stiut s-o iubim asa cum ne-a iubit ea.
Viata ei e ea insasi o lectie de viata, ce se cuvine a fi invatata de toti cei care vor sa traiasca frumos si curat, spre a merita intr-o zi reintalnirea cu ea.
Viata alaturi de ea era o bucurie si o binecuvantare. Am impartit cu ea ultimele trei saptamani... zi si noapte... ele sunt pentru mine incredibile lectii de iubire pura, curaj, demnitate, devotament ; toate la un loc si inca multe pe deasupra, pentru care chiar nu exista definitii. Nu le-as da pe nimic, desi durerea lor e mai presus de cuvinte.
Tatiana nu s-a plans nici-o clipa... si-a asumat intreaga suferinta cu o seninatate si un curaj care m-au ingenuncheat, facandu-ma sa ma intreb ce limite ar putea avea durerea. Crucea grea si-a purtat-o tacut si demn, fara nici-un moment de revolta. Niciodata n-a privit in Sus intreband : de ce ? O priveam ca pe o icoana, de la care inveti sa privesti viata drept in ochi, fara ocolisuri si in fata careia iti pleci genunchii sufletului....
Apoi am plecat la Folk you, pentru cantecul ei de lebada. Poate ca putini dintre noi, in afara de ea, au crezut ca ar fi in stare. Dar ea a crezut in acest vis, pentru care traise in ultimele luni, s-a rugat pentru el si Dumnezeu a mai binecuvantat-o o data. Ce-a fost acolo stim cu totii... o mare de oameni la picioarele ei, apoi, in picioare, cantand cu ea, strigandu-i numele, vibrand odata cu sufletul ei, care pentru ei traise si carora se daruia pentru ultima oara. Fericirea i-a inundat chipul si inima... in ochi a aparut acea lumina, doar a ei.. Isi implinise visul...cantase, fusese acolo cu Catalin, dragul ei baiat, cu prietenii ei si cu marea careia i se rugase candva. Peste alte doua zile o insoteam la ultima ei emisiune... in direct... o ultima lectie de viata, un ultim cantec... bineinteles, copacii ei fara padure. Mai departe... ce voia Dumnezeu.
Si El a hotarat ca drumul va continua in splendoarea Lui de Lumina. Moartea e o parte a vietii – mai grea. De-acum ea este o lacrima de stea. De acolo ne va privi, sper, cu ingaduinta. Si ne va ierta daca n-am stiut sa-i fim langa suflet.
Lumina mi-a fost si lumina-mi va fi, pana cand ne vom revedea. Aceasta e speranta care ma va face sa merg mai departe, rugandu-ma sa merit. Desi nimic nu va mai fi la fel.
Ma bucur ca Dumnezeu mi-a ingaduit sa-i fiu aproape... Prin ea, El mi-a aratat ca miracolele exista si pot fi repetabile, doar ca uneori le numim coincidente. Sunt fericita ca le-am putut multumi amandurora ca am putut s-o privesc in ochi. Si s-o port in suflet. Fara oameni ca ea Iisus s-ar simti pierdut si ar plange amarnic.
Voi cauta de-acum sa inteleg... voi cauta multe raspunsuri. Fara ea nu voi putea... nici aici si nici Acolo...
Dar cel mai greu va fi sa traiesc cu ea doar in suflet. Simt ca tot ea va avea grija sa gasesc aceasta putere... caci , « ce sunt prietenii daca nu ingeri care ne ajuta sa pasim mai departe atunci cand aripile noastre par sa fi uitat zborul ?»
Am inceput s-o insotesc prin locurile in care canta... aproape sau departe... trebuia s-o ascult, s-o vad. Cantecele ei, lacrimi ale sufletului ce ni l-a pus in palme, cu un pret doar de ea stiut, m-au legat de ea prin fire nevazute. Muzica ei e cantata cu sufletul si se asculta la fel. Numai cine n-a vazut-o pe scena, rug si flacara, nu intelege.
Tatiana nu vorbea mult. Ea stia ca, de multe ori, tacerile inseamna mai mult decat o mie de vorbe... sufletele care seamana simt si vorbesc prin taceri... Cel mai mult vorbeau ochii ei... cei mai frumosi pe care i-am vazut... Nu m-am gandit vreodata ca voi avea nefericirea ca pe mine sa ma priveasca pentru ultima oara.
Dar, pana atunci... viata a trecut peste ea ca un tavalug... suferinta i-a sapat in suflet transee... din ea ne-a dat nestemate de suflet. Lumina din ochii ei, dupa plans, ne-a aratat si noua drumul catre lumea ei, altfel decat a noastra, facandu-ne sa simtim ca, parca, nu o meritam. Multi dintre noi avem a-i cere iertare pentru multe... pentru ce n-am facut, n-am vrut ori n-am reusit sau pentru ca n-am stiut s-o iubim asa cum ne-a iubit ea.
Viata ei e ea insasi o lectie de viata, ce se cuvine a fi invatata de toti cei care vor sa traiasca frumos si curat, spre a merita intr-o zi reintalnirea cu ea.
Viata alaturi de ea era o bucurie si o binecuvantare. Am impartit cu ea ultimele trei saptamani... zi si noapte... ele sunt pentru mine incredibile lectii de iubire pura, curaj, demnitate, devotament ; toate la un loc si inca multe pe deasupra, pentru care chiar nu exista definitii. Nu le-as da pe nimic, desi durerea lor e mai presus de cuvinte.
Tatiana nu s-a plans nici-o clipa... si-a asumat intreaga suferinta cu o seninatate si un curaj care m-au ingenuncheat, facandu-ma sa ma intreb ce limite ar putea avea durerea. Crucea grea si-a purtat-o tacut si demn, fara nici-un moment de revolta. Niciodata n-a privit in Sus intreband : de ce ? O priveam ca pe o icoana, de la care inveti sa privesti viata drept in ochi, fara ocolisuri si in fata careia iti pleci genunchii sufletului....
Apoi am plecat la Folk you, pentru cantecul ei de lebada. Poate ca putini dintre noi, in afara de ea, au crezut ca ar fi in stare. Dar ea a crezut in acest vis, pentru care traise in ultimele luni, s-a rugat pentru el si Dumnezeu a mai binecuvantat-o o data. Ce-a fost acolo stim cu totii... o mare de oameni la picioarele ei, apoi, in picioare, cantand cu ea, strigandu-i numele, vibrand odata cu sufletul ei, care pentru ei traise si carora se daruia pentru ultima oara. Fericirea i-a inundat chipul si inima... in ochi a aparut acea lumina, doar a ei.. Isi implinise visul...cantase, fusese acolo cu Catalin, dragul ei baiat, cu prietenii ei si cu marea careia i se rugase candva. Peste alte doua zile o insoteam la ultima ei emisiune... in direct... o ultima lectie de viata, un ultim cantec... bineinteles, copacii ei fara padure. Mai departe... ce voia Dumnezeu.
Si El a hotarat ca drumul va continua in splendoarea Lui de Lumina. Moartea e o parte a vietii – mai grea. De-acum ea este o lacrima de stea. De acolo ne va privi, sper, cu ingaduinta. Si ne va ierta daca n-am stiut sa-i fim langa suflet.
Lumina mi-a fost si lumina-mi va fi, pana cand ne vom revedea. Aceasta e speranta care ma va face sa merg mai departe, rugandu-ma sa merit. Desi nimic nu va mai fi la fel.
Ma bucur ca Dumnezeu mi-a ingaduit sa-i fiu aproape... Prin ea, El mi-a aratat ca miracolele exista si pot fi repetabile, doar ca uneori le numim coincidente. Sunt fericita ca le-am putut multumi amandurora ca am putut s-o privesc in ochi. Si s-o port in suflet. Fara oameni ca ea Iisus s-ar simti pierdut si ar plange amarnic.
Voi cauta de-acum sa inteleg... voi cauta multe raspunsuri. Fara ea nu voi putea... nici aici si nici Acolo...
Dar cel mai greu va fi sa traiesc cu ea doar in suflet. Simt ca tot ea va avea grija sa gasesc aceasta putere... caci , « ce sunt prietenii daca nu ingeri care ne ajuta sa pasim mai departe atunci cand aripile noastre par sa fi uitat zborul ?»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu