.jpg)
Valeriu Octavian Sterian (n. 21 septembrie 1952, Ştiubei, jud. Buzău – d. 16 septembrie 2000, Bucureşti), cunoscut ca Vali Sterian a fost un muzician, cântăreţ şi compozitor român de muzică folk şi rock.
A fost unul dintre liderii generaţiei care a pus bazele folkului românesc, cea din anii ’70. Remarcându-se deopotrivă ca muzician şi poet, Vali Sterian a adus contribuţii majore în dezvoltarea genurilor folk şi folk-rock în România, dar şi în realizarea fuziunii între starea şi mesajul exprimate de versuri şi linia melodică folk-rock. Iubitor de protest şi cu un spirit acid, Sterian a reprezentat un segment artistic practic neîntâlnit în întreg peisajul muzicii româneşti. Pendulând între ironie şi cinism, a criticat constant în cântecele sale lipsa de orientare a omului societăţii contemporane, nedreptatea, subproducţiile muzicale şi de critică ale vremii sau ororile determinate de Războiul Rece.
De-a lungul activităţii sale a colaborat cu importanţi muzicieni români precum Dan Andrei Aldea, Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Doru Stănculescu, Mircea Bodolan sau Maria Gheorghiu. A cântat pe aceeaşi scenă cu nume sonore ca Joan Baez şi Cliff Richard şi a sprijinit mulţi tineri muzicieni de folk, rock sau pop.
Valeriu Sterian s-a născut pe 21 septembrie 1952 în comuna Ştiubei, lângă Râmnicu Sărat, judeţul Buzău. Tatăl său, profesor de matematică şi de muzică va fi cel care îi va cultiva de timpuriu pasiunea pentru muzică. Prima întâlnire cu scena o are la patru ani, la o serbare şcolară în Râmnicu Sărat.
În timpul liceului începe să studieze pianul şi vioara, dar ulterior se reprofilează, simţindu-se mai atras de baterie. Cântă la tobe în formaţia liceului, Copiii Florilor, fondată chiar de el şi cu care debutează în februarie 1971. Din acea perioadă Vali îşi dezvoltă un profund simţ al ritmurilor muzicale, care îşi va pune amprenta mai târziu în creaţia sa. De asemenea, în timpul activităţii cu Copiii Florilor, descoperă chitara şi începe să îşi dezvolte metode pentru acest instrument, nelipsit în toate apariţiile sale scenice.
Atras de limbile străine, începe să corespondeze cu tineri din Anglia şi Franţa. Aceştia îi trimit albume cu Beatles, ceva greu de digerat în acele vremuri, motiv pentru care tatăl său este chemat să dea declaraţii la Securitate. În primăvara lui 1971, cu puţin timp înaintea încheierii clasei a XII-a, este exmatriculat pentru două săptămâni din liceu pentru că, în cadrul unui festival-concurs, a cântat piese din repertoriul Beatles. Atunci tatăl său este rechemat la Securitate. Vali s-a închis în camera lui şi a strigat: “Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”. Acest strigăt de furie şi de durere al unui tânăr căruia i se cerea să nu mai fie el însuşi va deveni refrenul uneia dintre cele mai cunoscute şi importante creaţii ale sale, “Nopţi”. Ulterior, şi-a mustrat profesorii că au fost nedrepţi cu el.
În anul 1972 se mută la Bucureşti ca student la Universitate în cadrul Facultăţii de Psihologie, pe care o va absolvi, devenind licenţiat în psihologie. Din cei patru ce formau Copiii Florilor, rămân doar doi, Vali şi Carmen Marin (“ambii de sex masculin”, după cum sublinia revista Flacăra), formând grupul folk Vali şi Carmen. La cererea lui Vali, cei doi dau o audiţie la Clubul Universitas în faţa lui Dan Andrei Aldea, muzician deja consacrat cu grupul Sfinx. Aldea a declarat atunci: “A fost cel mai frumos recital pe care cineva l-a dat pentru mine.” Mai mult decât atât, Aldea va fi pe parcursul următorilor ani un mentor pentru Sterian în ceea ce priveşte studiul chitării.
Vali şi Carmen ajung în atenţia publicului în martie 1973, când participă la festivalul “Primăvara baladelor”, aflat la prima ediţie. Atunci, ei câştigă premiul de compoziţie pentru cel mai bun cântec cu piesa “Nopţi”, care intră în topurile săptămânale. Piesa va fi ulterior cenzurată şi Vali o va cânta cu refrenul “Vino, mamă, să vezi ce-a mai rămas din oameni!”.
În noiembrie 1973, Carmen Marin se retrage, fiind înlocuit de Carmen Cula, o fată de această dată, fosta basistă a grupului Catena (formaţie în care Vali va activa ca baterist pentru o scurtă perioadă). Se menţine astfel numele duo-ului de Vali şi Carmen. În această formulă, apar cântece precum “Eroilor noştri”, au loc concerte în cluburi studenţeşti şi apariţii la Televiziunea Română. Duetul îşi încetează activitatea şi începând cu 1975, Vali Sterian cântă singur.
În 1979 apare albumul “Antirăzboinică”, cu piesa omonimă (pe versuri de Adrian Păunescu) datând din anul 1974, când a fost ilustrată de o filmare în TVR. Pe acest prim disc full-length al lui Vali Sterian o mare parte dintre texte, compoziţiile muzicale, vocea, percuţiile şi chitara acustică sunt semnate de cantautor. Colaborează în continuare cu Dan Andrei Aldea (chitară), dar şi cu un alt membru Sfinx, Nicolae Enache (sintetizator, claviaturi). De altfel, pe acest album se simt influenţe de rock progresiv venite de la Sfinx. Discul a apărut cu o variantă cenzurată a copertei, varianta originală nefiind acceptată de cenzura comunistă.
Fondează în 1979, alături de Iulian Constantinescu (percuţie), Bebe Teodorescu (tobe) şi Gabi Vulpe (bas), Compania de Sunet, formaţie din care vor face parte de-a lungul timpului muzicieni valoroşi din diverse sfere muzicale: rock, folk, pop, blues sau jazz. Din acest moment înainte, înregistrează şi concertează sub titulatura Valeriu Sterian şi Compania de Sunet, titulatură ingenioasă ce protejează numele protagonistului în faţa eventualelor schimbări de componenţă. Alături de Compania de Sunet, concertează în sălile de teatru (în special “Ion Creangă” şi “Teatrul Mic”), cântă în deschiderea spectacolelor Sfinx din epocă, are turnee prin toată ţara, dar şi în Bulgaria, Ungaria, Uniunea Sovietică, Polonia, Norvegia, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.
În 1982 lansează albumul “Veac XX”, în formula: Vali Sterian (compozitor, voce şi chitară acustică), Dan Bădulescu (chitară electrică), Ioan Rangă (bas), Iulian Constantinescu (tobe). Textele abordează teme sociale şi filozofice, fiind semnate de Vali Sterian, George Ţărnea, William Shakespeare şi Adrian Păunescu. Materialul a fost înregistrat în studiourile “Tomis” ale Electrecord-ului, cu aportul regretatului Theodor Negrescu, maestru de sunet.
“Antirăzboinică” şi “Veac XX” sunt două albume de folk-rock pur, printre foarte puţinele din România, în condiţiile în care creaţiile celorlalţi muzicieni de folk se îndreaptă fie spre jazz (Alexandru Andrieş), fie spre simfonic-progresiv (Nicu Alifantis) sau spre şlagăr (Vasile Şeicaru). De altfel, aceste două materiale discografice, devenite repere ale genului, reprezintă consacrarea definitivă a lui Vali Sterian pe scena folk şi rock autohtonă.
În 1979 apare albumul “Antirăzboinică”, cu piesa omonimă (pe versuri de Adrian Păunescu) datând din anul 1974, când a fost ilustrată de o filmare în TVR. Pe acest prim disc full-length al lui Vali Sterian o mare parte dintre texte, compoziţiile muzicale, vocea, percuţiile şi chitara acustică sunt semnate de cantautor. Colaborează în continuare cu Dan Andrei Aldea (chitară), dar şi cu un alt membru Sfinx, Nicolae Enache (sintetizator, claviaturi). De altfel, pe acest album se simt influenţe de rock progresiv venite de la Sfinx. Discul a apărut cu o variantă cenzurată a copertei, varianta originală nefiind acceptată de cenzura comunistă.
Fondează în 1979, alături de Iulian Constantinescu (percuţie), Bebe Teodorescu (tobe) şi Gabi Vulpe (bas), Compania de Sunet, formaţie din care vor face parte de-a lungul timpului muzicieni valoroşi din diverse sfere muzicale: rock, folk, pop, blues sau jazz. Din acest moment înainte, înregistrează şi concertează sub titulatura Valeriu Sterian şi Compania de Sunet, titulatură ingenioasă ce protejează numele protagonistului în faţa eventualelor schimbări de componenţă. Alături de Compania de Sunet, concertează în sălile de teatru (în special “Ion Creangă” şi “Teatrul Mic”), cântă în deschiderea spectacolelor Sfinx din epocă, are turnee prin toată ţara, dar şi în Bulgaria, Ungaria, Uniunea Sovietică, Polonia, Norvegia, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.
În 1982 lansează albumul “Veac XX”, în formula: Vali Sterian (compozitor, voce şi chitară acustică), Dan Bădulescu (chitară electrică), Ioan Rangă (bas), Iulian Constantinescu (tobe). Textele abordează teme sociale şi filozofice, fiind semnate de Vali Sterian, George Ţărnea, William Shakespeare şi Adrian Păunescu. Materialul a fost înregistrat în studiourile “Tomis” ale Electrecord-ului, cu aportul regretatului Theodor Negrescu, maestru de sunet.
“Antirăzboinică” şi “Veac XX” sunt două albume de folk-rock pur, printre foarte puţinele din România, în condiţiile în care creaţiile celorlalţi muzicieni de folk se îndreaptă fie spre jazz (Alexandru Andrieş), fie spre simfonic-progresiv (Nicu Alifantis) sau spre şlagăr (Vasile Şeicaru). De altfel, aceste două materiale discografice, devenite repere ale genului, reprezintă consacrarea definitivă a lui Vali Sterian pe scena folk şi rock autohtonă. ( ... )
Sursa - http://ro.wikipedia.org/wiki/Valeriu_Sterian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu