Natalia Barbu a lansat un single nou “Iubire cu aromă de cafea”
Deși piesa a fost finalizată încă din
vara acestui an, alături de alte piese pentru care artista a colaborat
cu producătorul Radu Sârbu, interpreta a hotărât ca această piesă va fi
lansată la sfârșitul toamnei, din motive lesne de înțeles: este o piesă
lentă, lirică și foarte romantică ce se potrivește perfect cu acest
anotimp.
„Este o poveste frumoasă,
povestea unui cuplu, a unei iubiri pierdute. Cred că fiecare dintre noi
are câte o poveste cu un final mai trist… din fericire amintirile rămân
vii iar noi suntem capabili să iertăm și să rămânem cu lucruri frumoase
în urma unei astfel de despărțiri indiferent cât de duresroasă ar fi
fost. <> m-a vrăjit de la prima
ideie, a fost ușor să o transmit, textul fiind în română, am putut să
simt și să trăiesc fiecare cuvânt, este genul de piesă, care nu se
pierde și nu se trece de-a lungul timpului, este o superbă balada de
dragoste. Toata povestea a pornit de la titlul piesei, la care ne-am
gândit împreuna cu echipa Rassada Music iar apoi versurile scrise de
Sianna au descris perfect povestea pe care astăzi vreau să o împart cu
fanii mei și, în ciuda mesajului trist al piesei, îi sfătuiesc să
iubească cu patimă și să nu regrete nicioadată, pentru că nu poate
exista sentiment mai profund sau mai frumos decăt iubirea”, a declarat Natalia Barbu.
Sursa:
http://www.topromanesc.ro/natalia-barbu-a-lansat-un-single-nou-iubire-cu-aroma-de-cafea/



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu